Hikahi a încuviinţat din cap.
— Probabil e Takkata-Jim. Sper că Gillian a avut dreptate că au avut grijă de el.
Au continuat să meargă sub apă spre est. Jumătate de oră mai târziu, Keepiru a strigat din nou:
— Mai mult anti-g! O navă imensă! Decolează aproape de sud-vest!
Creideiki a izbit cu coada suprafaţa apei.
*Sus, sus!
Sus şi uită-te!
*Uită-te!:
Hikahi a încuviinţat spre Keepiru.
— Ridic-o!
Schiful a ieşit la suprafaţă. Apa de mare se scurgea peste hublouri.
S-au adunat în jurul unui hublou dinspre sud şi au văzut cum un obiect ciudat de formă conică a erupt la orizont, urcând greoi spre cer, căpătând viteză. Priveau cum zbura spre sud, depăşind viteza sunetului, dispărând în cele din urmă în norii înalţi.
Au continuat să se uite chiar şi după ce dâra lăsată de Streaker a început să se dilate şi să dispară sub rafalele de vânt de pe Kithrup.
PARTEA A X-A
EXTAZ
Ei sunt flăcăii cărora, le place să se lase mânaţi de vânt{1}.
HERMAN MELVILLE
106
TOSHIO
Toshio înota cu forţă în timp ce valurile mari încercau să-l tragă înapoi. Ţinea piept curentului şi încerca să ajungă în larg. În cele din urmă, când braţele şi picioarele erau prea amorţite ca să mai poată face ceva, marea s-a mai liniştit. S-a întors, simţind cum îi ard plămânii, şi a văzut cum acea movilă din metal, acum aproape la doi kilometri depărtare, se scufunda încet.
Scufundarea nu putea continua. Copacul-burghiu nu terminase de săpat când el şi cu Dennie îl detonaseră. Insula avea să se liniştească până când puţul avea să fie terminat.
În jurul lui se auzeau detonări slabe. Toshio păşea prin apă, uitându-se în jurul lui. Crengile copacilor se mişcau în toate direcţiile pe insule şi nu de la vânt. În depărtare a văzut cel puţin trei nori ameninţători de fum şi aburi ridicându-se din mare. Auzea zgomotul cutremurelor submarine.
Toate astea din cauza unei bombe mici? În ciuda faptului că trecuse prin multe, Toshio se întreba ce cauzase totul. Se simţea ciudat de liber, căci nu-i mai rămăsese de ales decât cum să moară.
Dacă bomba eliberase magma? se întreba Toshio. Dacă va apărea undeva un vulcan, cred că ar fi în puţul copacului-burghiu. Dar cred că insula îl va scufunda.
Movila de metal care fusese adăpostul lui timp de două săptămâni părea să fi încetat să se adâncească. Vârfurile câtorva copaci pluteau deasupra apei.
Toshio se întreba ce se întâmplase cu Charles Dart. Nu credea că cimpanzeul înotase prea departe. Poate aşa era mai bine. Măcar Charlie ieşise frumos din scenă.
Băiatul se simţea mai bine acum, că se odihnise. A început să înoate din nou ca să ajungă în larg.
Douăzeci de minute mai târziu s-a mai auzit un zgomot de intensitate joasă. S-a întors la timp să vadă movila din depărtare, zguduită de o explozie cumplită. Noroi şi vegetaţie s-au împrăştiat în toate direcţiile. Movila s-a ridicat, aproape a ieşit din apă, s-a rupt în două, apoi s-a prăbuşit într-un nor de abur.
107
TAKKATA-JIM
— Chem flota de război! Chem flota de război din faţă! Sunt locotenentul Takkata-Jim de la Consiliul de supraveghere al Terragenilor. Vreau să ne-gociez. Vă rog să răssspundeţi!
Receptorul tăcea. Takkata-Jim a înjurat. Radioul funcţiona cu siguranţă. Îl luase din sania lui Thomas Orley şi omul ăla avea grijă de echipament. De ce nu răspundeau Galacticii?
Şalupa era făcută în aşa fel încât să fie condusă de mai mulţi oameni. Dezastrul brusc şi neaşteptat care se petrecuse pe insulă îl obligase să-i abandoneze pe Stenos. Acum nu avea cine să-l ajute. Trebuia să jongleze la două sau trei posturi în acelaşi timp.
S-a uitat pe ecranul tactic. Mai multe lumini galbene veneau spre el din nordul galactic. Era o flotilă ca vai de ea dacă era să o compari cu armadele impunătoare care intraseră în sistem cu câteva săptămâni în urmă. Dar tot avea o putere impresionantă. Veneau ţintă spre el.
Peste tot era haos. Planeta era zguduită de eliberări de energie – tornade fierbinţi de aburi unde vulcanii se descărcau în mare. Şi deasupra emisferei nordice a planetei se dădea o bătălie pe viaţă şi pe moarte.
Takkata-Jim a crescut sensibilitatea ecranului şi a mai văzut o flotă. Şi aceasta începuse să se îndrepte spre el.
Eterul era plin de o cacofonie de voci. AM, FM, PEM – fiecare punct de pe cadran sporea confuzia. Oare de-aia nu reuşise nimeni să-l audă?
Nu. Galacticii aveau computere sofisticate. Cu siguranţă echipamentul lui era de vină. Nu avusese cum să-l verifice înainte să decoleze!
Takkata-Jim se uita agitat la hartă.
Zbura în mijlocul unor rechini-tigri, sperând să negocieze în favoarea Streaker şi a unei eliberări. Dar îşi amintea ce faţă făcuse Gillian Baskin cu o săptămână în urmă când sugerase să le dea extratereştrilor tot ce voiau. Metz îl susţinuse atunci, dar acum îşi amintea cum îl privise femeia: cu milă. Apoi îi spusese că fanaticii nu acţionau aşa.
