A accelerat în spaţiu, urmărit de o ceată de diavoli care au schimbat direcţia ca să se ţină după el.
110
STREAKER
— Acum, Gillian?
— Imediat, dragă. Mai aşteaptă un minut.
— Ssse pare că navele de la nord au luat o decizie. Câteva virează în direcţia asta… Pardon, toate se duc spre sssud, adică spre noi!
Lui Gillian nu-i displăcea aşa de mult să deturneze focul inamic de la poziţia lui Tom. Până la urmă, doar îi întorcea favoarea.
— Bine atunci, alege o traiectorie. Vreau s-o iau la est pe eliptică până să vireze a doua flotă în direcţia şalupei.
Tsh’t a respirat nerăbdătoare.
— Da, doamnă. A înotat până la pilot şi a început să discute cu Kaa Norocosul.
111
TOM
A ridicat capul la suprafaţa bălţii unde se refugiase.
Ce se alesese de restul?
Cu puţine minute înainte, cerul era luminat de focuri artificiale. Navele incendiate se prăbuşeau la stânga şi la dreapta. Acum vedea sus pe cer câteva nave rămase în urmă care se grăbeau spre sud.
I-a trebuit o clipă să formuleze o ipoteză.
Mulţumesc, Jill, s-a gândit el. Acum dezlănţuie iadul asupra lor în locul meu.
112
TAKKATA-JIM
Takkata-Jim se bâlbâia din cauza frustrării. Era atât de ocupat, că nu avea timp să apese pe butoanele care declanşau focul. Lansa impulsuri disperate ca să închidă blocuri întregi din memoria calculatorului. În cele din urmă, ceva a mers. Sistemul de atac s-a oprit.
A virat cu o viteză fantastică şalupa la stânga şi a crescut la maximum puterea ca să scape de o ploaie de rachete.
Cele două flote se apropiau repede, iar el era în mijloc.
Takkata-Jim voia să se scufunde în mijlocul celei de-a doua flote ca să scape de ea, exprimând prin acţiuni ce nu putea spune prin radio, explicând că era în căutare de protecţie.
Dar comenzile nu răspundeau! Nu mai putea corecta ultima manevră evazivă! Trebuia să fi închis mai multe blocuri de memorie!
Şalupa s-a îndreptat spre exterior, perpendicular faţă de flotele care veneau spre ea şi s-a îndepărtat de amândouă.
Cele două armade au virat în urmărirea lui.
113
STREAKER
— Acum! a zis Gillian.
Pilotului nu trebuia să i se zică de două ori. Deja acumulase putere şi a folosit-o acum pe toată. Motoarele navei Streaker au mugit. Nava a părăsit atmosfera lăsând în urmă o dâră de particule ionizate. Acceleraţia se simţea prin inerţie, chiar şi în interiorul punţii pline de lichid.
Marea cenuşie a dispărut sub o pătură groasă de nori. Orizontul a devenit o curbă, apoi un arc. Streaker a intrat cu viteză într-un ocean de stele.
— Ne urmăresc cei care au luat parte la măcel, acolo la nord.
— Câţi sunt?
— Vreo douăzeci. Tsh’t a ascultat o clipă legătura neurală. Sunt granulate. În afară de un grup mai consssistent în spate, nu sunt decât două care aparţin aceleiaşi rassse. Îi aud cum trag. Se luptă între ele, deşi ne şi urmăresc.
— Câte sunt în ultimul grup?
— Păi… cred că şase.
— Bine, vedem ce vom face când o să ne lungim picioarele.
Planeta a rămas în urmă, în timp ce Kaa Norocosul accelera nava Streaker în direcţia aleasă de Gillian.
După orizontul lui Kithrup începuse o bătălie în toată regula. Traiectoria navei a ţinut-o ascunsă preţ de câteva minute în spatele masei planetei. Apoi au văzut explozia.
— Navele mari şi-l dissspută pe Takkata-Jim, a zis Tsh’t. Poate reuşim să părăsim sistemul înainte să ne ajungă din urmă flotele principale.
