— O să ne ia tot ce avem, ne vor mulţumi frumos şi apoi o să ne fiarbă în ulei, îi zisese ea.
Takkata-Jim a scuturat din cap. Nu cred. Oricum, orice e mai bine decât ce pune ea la cale!
S-a uitat la holograma tactilă. Prima flotă era la doar o sută de mii de click depărtare. Măcar computerul îi furniza în cele din urmă date despre nave. Erau distrugătoare Soro.
Soro! Takkata-Jim simţea gustul bilei de la primul lui stomac. Îi veneau în minte toate poveştile pe care le auzise despre ei.
Dacă trăgeau ei primii? Dacă nici nu-i interesează să ia prizonieri? Se uita la comenzile de luptă. Armamentul de pe şalupă era rudimentar, dar…
A scos o gheară din armură ca să apese pe butonul de armare… doar pentru uşoara stare de confort pe care i-o oferea.
108
STREAKER
— Ambele flote mari se îndreaptă spre Takkata-Jim!
Gillian a dat din cap.
— Să mă ţii la curent, Wattaceti. S-a întors. Tsh’t, cât timp ne putem ascunde de aceste perturbări tectonice?
— Gillian, antigravitatea noastră poate fi detectată de cinci minute. Nu cred că putem amâna detectarea de energie, zburând deasupra vulcanilor. Dacă vrem să încercăm, trebuie să câştigăm altitudine.
— Suntem scanaţi de la distanţă! a exclamat operatorul de detectare. Câteva nave din bătălia de deasupra lui Orley sunt curioassse!
— Asta e atunci, a spus Tsh’t. Îi dăm drumul.
Gillian a scuturat din cap.
— Mai lasă-mă cinci minute, Tsh’t. Nu-mi pasă de navele rămase în urmă. Mai ţine-mă ascunsă de flotele mari câteva minute!
Tsh’t se învârtea în apa saturată cu oxigen, lăsând în urmă o dâră de bule.
— Virează la sud prin sud-vest, spre noul vulcan, Kaa!
Gillian se uita fix la ecran. Pata mică şi albastră era şalupa, care zbura deasupra unei mase de treizeci de puncte mult mai mari.
— Haide, Takkata-Jim, şoptea Gillian. Credeam că te-am ghicit. Demonstrează-mi că nu m-am înşelat!
Nu se auzise niciun sunet prin staţia radio de la locotenentul renegat. Era clar că Toshio îşi făcuse treaba şi sabotase transmisiile de pe insulă.
Pata albastră se apropiase la o sută de mii de kilometri de duşman.
— Telemetrie! Takkata-Jim şi-a pregătit armele! i-a anunţat Wattaceti.
Gillian a dat din cap. Ştiam eu. Tipul e aproape om. Sigur are o personalitate mai puternică decât m-am aşteptat, nu să facă asta, doar în scopuri defensive. Oricât de inutil ar părea, cine şi-ar înfrunta duşmanul cu sistemele de apărare pornite?
Puţin mai aproape…
— Gillian! a strigat ofiţerul însărcinat cu detectarea. Nu pot să cre-cred! Takkata-Jim a…
Gillian a zâmbit cu tristeţe.
— Lasă-mă să ghicesc. Curajosul nostru secund trage asupra întregii flote de război.
Tsh’t şi Wattaceti s-au întors spre ea cu ochii mari. Ea a ridicat din umeri.
— Serios acum. Are el defecte, dar nimeni n-a zis că Takkata-Jim nu e curajos.
A zâmbit larg ca să-şi ascundă nervozitatea.
— Toată lumea să fie pregătită.
109
TAKKATA-JIM
Takkata-Jim a ţipat şi a apucat maneta. Nu mergea! Declanşatoarele se activau fără ca el să fi dat ordin!
La fiecare câteva secunde, ambarcaţiunea se zguduia când era lansată din torpilă o rachetă de căutare. Mici bucăţi de antimaterie ieşeau din botul şalupei, ţintite automat spre cea mai apropiată navă extraterestră.
Principala navă Soro s-a deschis ca o floare de foc, după o lovitură norocoasă. Probabil că atacul surprinzător depăşise sistemele defensive, proiectate să reziste la căldura unei nove.
A înjurat şi a încercat să depăşească. Nici asta nu a avut vreun efect.
Când şi flota Soro a început să riposteze cu foc, Takkata-Jim a strigat şi a întors nava, făcând tot felul de manevre evazive. Cu simţurile tridimensionale obişnuite ale unui delfin, s-a răsucit într-o piruetă de mare gravitaţie, reuşind să evite salvele ce treceau periculos de aproape de el.
Nu avea decât un singur lucru de făcut, o singură salvare posibilă. Takkata-Jim a lansat şalupa spre cea de-a doua flotă de război. Cu siguranţă văzuseră cu toţii atacul. Vor crede că e un aliat dacă supravieţuia suficient de mult cât să ajungă la ei.
