Acum nu se puteau estima precis pagubele. Acolo, jos, lumina care venea de la suprafaţă era albăstruie şi slabă. Finii n-ar fi aprins lămpile cu arc voltaic dacă Tsh’t nu le-ar fi zis că nu era niciun pericol. Din fericire, epava era în apă puţin adâncă, aşa că se putea vizita, dar destul de adâncă pentru a o ascunde de priviri curioase de sus.

O femelă de delfin cu bot în formă de sticlă şi pântece rozaliu a venit înot lângă sanie. Îşi rotea valva pentru hrănire, gânditoare.

— Extraordinar, nu, Tom? l-a întrebat ea. Trebuia să se transforme într-un milion de bucăţele.

La acea adâncime vocea delfinului avea o claritate ciudată. Aerul ieşind din orificiul respirator şi clicurile sonarului se combinau într-o vorbire complicată ca un joc al funcţiilor corporale. Unei fiinţe umane terestre, limbajul unui neo-delfin sub apă i se părea mai mult o orchestră avangardistă acordându-şi instrumentele decât o variantă a limbii engleze.

— Crezi că am putea să o utilizăm? a întrebat ofiţerul delfin.

Tom a mai aruncat o privire la navă. Era posibil ca în agitaţia bătăliei pentru Kithrup, nimeni să nu fi văzut unde căzuse. El avea deja câteva idei, una sau două suficient de îndrăzneţe, neaşteptat de stupide ca să funcţioneze.

— Să aruncăm o privire, a spus el. Să ne împărţim în trei echipe. Prima se va duce la eventualele centre de emisie, mai ales de probabilitate, radiaţii psi sau neutrinice, şi va dezactiva sursa. Trebuie să vadă şi dacă sunt supravieţuitori, deşi mi se pare puţin probabil.

Suessi a pufăit uitându-se la epava zdrobită. Orley a continuat.

— A doua echipă se va ocupa de recoltarea probelor. Trebuie s-o conducă Hannes şi Ti-tcha. Să caute metale magnetice şi rafinate care se pot folosi la repararea lui Streaker. Cu un pic de noroc, poate găsesc piese de schimb pentru bobinele de care avem nevoie. Cu permisiunea ta, Tsh’t, voi conduce eu a treia echipă. Vreau să verific integralitatea structurii navei şi să cercetez topografia zonei din jurul ei.

Tsh’t a clămpănit în semn de aprobare.

— E logic ce spui, Tom. Îl voi lăsa pe Kaa Norocosul cu cealaltă sanie în stare de alertă. Ceilalţi vor ajunge imediat din urmă echipele ressspective.

Orley a apucat-o pe Tsh’t de înotătoarea dorsală tocmai când femela voia să fluiere ordinul.

— Oh, ar fi mai bine să folosim toate aparatele de respirat, nu? Trinara nu va fi eficientă, dar prefer să evit discuţii complicate în anglica decât să-i văd pe toţi agitându-se după aer şi eventual rănindu-se.

Tsh’t s-a strâmbat, dar a dat ordinul. Echipa era alcătuită din fini disciplinaţi, floarea echipajului de pe Streaker, aşa că adunarea la sanie nu a dus decât la mormăieli joase şi izbucniri iritate în timp ce fiecare delfin era echipat cu tubul pentru aer care îi înconjura corpul.

Tom auzise de unele tipuri de aparate de respirat care i-ar fi asigurat unui fin o provizie hidrodinamică de aer, fără să-i obstrucţioneze orificiul respirator. Dacă ar fi avut vreodată timpul necesar, ar fi făcut şi el unul. Delfinilor nu le-ar fi fost greu să vorbească trinara, dar ar fi avut probleme să comunice informaţii tehnice într-un limbaj diferit de anglică.

Bătrânul Hannes bombănea deja şi împărţea aparatele de respirat cu o şovăială greu de ascuns. Inginerul-şef cunoştea bine trinara, normal, dar găsea dificilă logica pe trei niveluri. Pe deasupra, era şi un poet slab. Evident că nu-l entuziasma perspectiva de a trebui să discute chestiuni tehnice în versuri fluierate.

Şi la muncă era la fel. Mulţi dintre subofiţerii şi membrii echipajului care îl însoţiseră în operaţiunea de salvare se întorseseră la navă, escortându-i pe Toshio, Hikahi şi celelalte victime ale valului seismic. Nu rămăseseră mulţi. Dacă se băgau în ceva periculos, trebuiau să se descurce singuri. De la Streaker nu le-ar fi venit ajutor în timp util.

Ar fi bine s-o aibă lângă el pe Gillian, s-a gândit Tom. Nu că inspectarea crucişătoarelor extraterestre ar fi fost de competenţa ei, dar cunoştea finii şi ştia să facă haz de necaz dacă avea greutăţi.

Dar Gillian avea de lucru la bordul lui Streaker, încercând să dezlege enigma unei mumii vechi de un miliard de ani, care nici n-ar fi trebuit să existe, în caz de urgenţă, era singura persoană de pe Streaker, poate cu excepţia lui Creideiki, care cunoştea bine computerul Niss.

Tom a zâmbit şi s-a pomenit raţionând din nou.

Bine, sunt motive temeinice pentru care noi doi nu putem fi împreună acum. Ia lucrurile aşa cum sunt. Fă treabă bună aici şi poate te vei întoarce la ea în câteva zile.

Nu existase nicio îndoială, de când se întâlniseră în adolescenţă, că ei doi formau un cuplu. Tom se întreba uneori dacă planificatorii lor nu ştiuseră dinainte, când aleseseră gameţii unor cupluri căsătorite, selecţionate cu grijă, că doi din zigoţii ce s-au dezvoltat se vor potrivi mai târziu aproape perfect… până la simpla teleempatie care îi unea câteodată.

După toate probabilităţile, fusese un caz fericit. Planificarea genetică umană era puternic restricţionată de legi şi cutume. Accident sau nu, Tom era mulţumit. În misiunile sale pentru Consiliul Terragenilor, învăţase că universul era periculos şi plin de deziluzii.

Erau prea puţin sofonţi, inclusiv cei adaptaţi scopului, care aveau parte de suficientă dragoste.

***

După ce a terminat de distribuit aparatele de respirat, Tom a folosit megafonul saniei pentru a-şi amplifica vocea.

— Să nu uite nimeni: deşi toate tehnologiile galactice se bazează pe Bibliotecă, acest depozit de cunoştinţe este uriaş, încât aproape orice tip de maşinărie poate fi în carena asta. Consideraţi orice lucru o capcană până nu-l identificaţi şi nu-l faceţi inofensiv. După ce reduce epava la tăcere, primul obiectiv al echipei 1 este să găsească principalul computer de luptă. Poate să fie acolo o înregistrare cu fazele iniţiale ale bătăliei înverşunate ce se desfăşoară deasupra noastră. Această informaţie poate fi extrem de preţioasă pentru căpitan. Şi căutaţi cu toţii hieroglifa Bibliotecii. Dacă găsiţi pe undeva acel simbol, notaţi-vă locul exact şi anunţaţi-mă. Aş vrea să văd ce fel de microsecţiune aveau cu ei.

Tom i-a făcut un semn lui Tsh’t.

— E bine aşa pentru tine, locotenente?

Al patrulea ofiţer de pe Streaker a dat din fălci aprobator. Aprecia curtoazia lui Orley, dar mai degrabă şi-ar fi muşcat coada decât să plece urechea la sugestiile lui. Streaker era prima mare expediţie comandată şi operată de delfini. Fusese clar de la bun început că erau la bord unii oameni care dădeau sfaturi de parcă ei ar fi fost şefi.

Tsh’t a exclamat în trinară:

*Echipa 1, cu mine…

Difractăm deasupra, ascultând

*Echipa 2, cu Suessi…

Căutaţi comoara

*Echipa 3, cu Orley…

Ajutaţi-l să facă planuri

*Nu lăsaţi să vă cadă nimic de pe Pământ,

Să vă trădeze vizita

*Dacă vă faceţi nevoile

Curăţaţi după aceea…

*Gândiţi şi apoi acţionaţi…

Cu logică extrem de clară

*Şi acum, echipaj al lui Streaker, în tăcere…

La treabă!*

Trei formaţii s-au îndepărtat în perfectă ordine. Una dintre echipe a executat o mişcare circulară bine sincronizată când a trecut prin faţa saniei lui Orley. Ascultându-l pe Tsh’t, singurele sunete pe care le-au scos au fost nişte clicuri sonar rapide de cetacee.

Orley i-a urmat cu sania până a ajuns la mai puţin de patruzeci de metri de carenă. Apoi i-a dat o palmă pe spate lui Hannes şi a ieşit din vehicul.

***

Ce descoperire minunată era nava! Orley a folosit un spectrograf cu flacără oxidrică pentru a face o analiză rapidă a metalului de pe marginea găurii din partea laterală a navei. Când a determinat proporţia diverselor produse de betadescompunere, a fluierat, iar delfinii din jurul lui s-au întors să se uite curioşi la el. Trebuia să formuleze ipoteze despre aliajul original şi gradul de expunere la neutrino de când fusese turnat metalul, dar presupunerile rezonabile indicau că nava fusese fabricată cu cel puţin treizeci de milioane de ani în urmă!

Tom a scuturat din cap. Un lucru ca acela era de-ajuns să-i aducă aminte ce drum lung mai avea de parcurs Omenirea până să-i ajungă din urmă pe Galactici.