Dinţii lui Creideiki străluceau în lumina intensă a bazinului.
— Vreun comentariu?
Toţi au rămas tăcuţi.
Creideiki şi-a agitat coada, fluierând ultima frază a ordinului. S-a arcuit şi s-a îndepărtat în viteză, lovind puternic apa. Aghiotanţii lui l-au urmat.
Keepiru l-a urmărit cu privirea până a dispărut din raza lui vizuală. Apoi s-a adresat lui Dennie şi Sah’ot:
*La dispoziţia voastră mă veţi găsi…
La locul meu de muncă, plutind, respirând…
*După ce-l văd pe Toshio odihnindu-se…
Băiatul a zâmbit când l-a îmbrăţişat Dennie. Apoi s-a întors cu spatele şi a pornit înot, cu braţul pe spatele lui Keepiru, la fel de încet ca delfinul.
Chiar atunci s-a deschis unul din tuburile lifturilor din carenă şi o formă albastră cu galben a ţâşnit de acolo. O agitaţie veselă a umplut camera în timp ce alt elev ofiţer s-a năpustit în faţa lui Keepiru şi a băiatului, apoi s-a învârtit în jurul lor în cercuri din ce în ce mai strânse, sporovăind cu însufleţire.
— Crezi că Toshio va apuca să doarmă? a întrebat Emerson.
— În niciun caz dacă îl roagă Akki să-i spună toată povestea înainte să ia cina cu Creideiki.
Dennie îi invidia pe Akki şi pe Toshio pentru prietenia lor, la fel de statornică şi luminoasă ca orice stea. L-a văzut pe băiat râzând şi ţinându-şi prietenul la distanţă, în glumă, până au dispărut în tub.
— Bine, surioară. Emerson D’Anite i-a zâmbit larg lui Dennie. Se pare că vei conduce o misiune ştiinţifică. Felicitările mele!
— Nimic nu e stabilit încă, i-a răspuns ea. În afară de asta, Keepiru va prelua comanda.
— Keepiru se va ocupa de partea militară. Asta mă nedumereşte un pic. Nu ştiu ce urmăreşte Creideiki, dându-i o asemenea misiune lui Keepiru după felul în care aud că s-a purtat acolo. După mine cred că nu vrea să i se mai încurce… printre picioare.
Dennie a trebuit să fie de acord, deşi i se părea cam dură atitudinea căpitanului.
Deodată, a simţit o atingere uşoară pe partea internă a coapsei stângi. A ţipat şi s-a întors, ducându-şi mâna la gât, apoi a oftat, văzând că era neo-delfinul antropolog, Sah’ot, care îşi strecurase acolo aripioara pectorală stângă ca s-o necăjească. Delfinul Stenos i-a rânjit batjocoritor, dezvelindu-şi dinţii strălucitori şi neregulaţi.
Lui Dennie a început să-i bată inima cu putere.
— Răsuflare de rechin! Poet de doi bani! Du-te să faci amor cu o sticlă murdară! Vocea i-a devenit spartă.
Sah’ot s-a dat înapoi şi, pe moment, un cerc alb i-a înconjurat ochii de uimire. Evident, nu se aşteptase la aşa o reacţie dură.
— Ah, Dennie, a oftat el. Încercam doar sssă-ţi mulţumesc că ai intervenit pe lângă Creideiki. E clar că pentru el farmecele tale sunt mai convingătoare decât orice argument al meu. Ssscuze dacă te-am sssperiat.
Dennie a strâmbat din nas. Poate că reacţia ei fusese exagerată. Încetul cu încetul, bătăile inimii i-au revenit la normal.
— Nu contează… dar nu te mai apropia de mine aşa, pe furiş!
Fără să se întoarcă, a simţit că Emerson D’Anite râdea cu mâna la gură. Masculii sunt toţi la fel, s-a gândit ea. Nu se maturizează niciodată.
— Ei, Dennie? Vocea lui Sah’ot cânta ca un terţet de coarde. Avem de vorbit ceva, dacă e să mergem împreună în această mică expediţie pe insulă. Sper că n-o să fii aşa rea să-l laşi pe Creideiki să aleagă comandantul ştiinţific pe baza unor prejudecăţi. N-ai vrea să-mi dai o şansă? Poate o să ne luptăm corp la corp, nu?
D’Anite a început să tuşească. S-a întors cu spatele să-şi dreagă glasul.
Dennie a roşit.
— Îl vom lăsa pe căpitan să decidă care e mai bun. Pe lângă asta… nu sunt sigură că trebuie să mergem amândoi. Charlie mi-a spus că analizele pe care le-a făcut mostrelor din scoarţa planetei te-ar putea interesa… sunt urme de paleotehnologie în straturile mai recente. Ar trebui să te duci la el chiar acum.
Sah’ot şi-a mijit ochii.
— Asta e chiar interesant. Credeam că planeta a fost părăsită de mai mult timp decât ne-ar permite să găsim resssturi de paleotehnologgie.
Dar a spulberat repede speranţele lui Dennie.
— Din păcate, să dezgropăm gunoaiele fostelor civilizaţii de pe Kithrup nu poate fi nici pe departe atât de important ca stabilirea de contacte cu preconştienţii şi revendicarea drepturilor de stăpâni pentru voi, fiinţele umane. Noi, finii, am putea să avem noi veri protejaţi înainte să fie realizaţi neo-câinii! Cerul să le ajute pe bietele creaturi dacă vor cădea în mâna raselor Tandu, Soro sau a altora de felul lor! Pe lângă asta, a adăugat el, pe un ton consolator, e o ocazie pentru noi să ne cunoaştem mai bine… şi să facem schimb de informaţii profesionale, desigur.
Emerson D’Anite s-a văzut nevoit să tuşească din nou.
— Am lăsat baltă reparaţiile de prea mult timp deja, copii, a spus el. Îşi reluase accentul caracteristic. Cred că acum mă voi întoarce la motoarele mele şi vă voi lăsa singuri să discutaţi despre proiectele voastre.
Acum abia îşi ascundea un râs batjocoritor.
Dennie şi-a jurat în gând să se răzbune.
— Emerson! a şuierat ea.
— Da, dragă? S-a întors s-o fixeze cu un aer inocent. Dennie i-a aruncat o privire chiorâşă.
— Pun pariu că n-ai în vene niciun strop de sânge celtic!
