A aşteptat să se potolească hohotele de râs.

— Acum gândiţi-vă. În ce fel se aseamănă cu ale noastre gândurile fiinţelor umane despre reflexele de la suprafaţa apei?

Elevii păreau că se concentrează. Aceea ar fi fost ultima lor problemă. Cu toate reparaţiile de supravegheat, Creideiki fusese tentat să anuleze definitiv lecţiile. Dar erau atâţia membri ai echipajului care doreau atât de mult să înveţe Keneenk.

La începutul călătoriei, aproape toţi finii participaseră la prelegerile, jocurile şi concursurile organizate ca să le alunge plictiseala zborului în spaţiu. Dar, după episodul înfricoşător de la Mica Grămadă, când vreo duzină de membri ai echipajului îşi pierduseră viaţa explorând înspăimântătoarea flotă de epave, unii începuseră să se retragă din comunitatea navei şi să se strângă în grupuri mici. Alţii dăduseră dovadă, pe bună dreptate, de un ciudat atavism… o dificultate crescândă de a vorbi anglica şi de a ajunge la acea concentrare a gândirii necesare unui astronaut.

Ca să găsească înlocuitori, Creideiki fusese nevoit să schimbe programul. Îi ceruse lui Takkata să le găsească ocupaţii celor ce regresau. Se părea că acea sarcină era potrivită pentru secund. Cu ajutorul nostromului K’tha-jon găsise ceva de făcut chiar şi pentru cei mai afectaţi.

Creideiki a ascultat cu atenţie fâsâitul înotătoarelor, bolborositul neplăcut al valvelor pulmonare, ritmul bătăilor inimilor. Takkata-Jim şi K’tha-jon stăteau acolo liniştiţi, părând atenţi. Dar comandantul percepea la fiecare dintre ei o tensiune ascunsă.

Pe Creideiki l-a trecut un fior. I-au apărut brusc imaginea mentală a ochiului viclean şi întunecat al secundului şi a dinţilor mari şi ascuţiţi ai nostromului. A alungat-o, reproşându-şi imaginaţia prea bogată. Nu avea niciun motiv întemeiat să se teamă de cei doi.

— Tocmai ne gândeam la reflexiile de pe o interfaţă între aer şi apă. Şi-a reluat lecţia. Fiinţele umane şi delfinii îşi închipuie o barieră când se gândesc la această suprafaţă. De partea cealaltă este un tărâm ce se vede înceţoşat până nu este trecută această barieră. Totuşi, omul modern, datorită instrumentelor sale, nu se mai teme de partea cu apă ca înainte. Neo-finul, cu instrumentele sale, poate trăi şi munci în aer şi privi în jos fără nicio problemă.

Acum gândiţi-vă unde v-au zburat gândurile când v-am pus prima întrebare. Mai întâi v-a trecut prin minte ideea sunetului reflectat de jos. Strămoşii voştri s-ar fi mulţumit cu această primă generalizare, dar voi nu v-aţi oprit aici. Nu aţi generalizat fără să luaţi în consideraţie alte opţiuni. Asta e o trăsătură comună fiinţelor capabile de planificare. Pentru noi e ceva nou.

Cronometrul de la armura lui Creideiki a sunat. Se făcuse târziu. Oricât de obosit era, trebuia să se ducă la o şedinţă şi voia să se oprească pe punte să vadă dacă erau veşti de la Orley.

— În ce mod un cetaceu, ale cărui moştenire şi creier se bazează pe gândire intuitivă, învaţă să analizeze pas cu pas o problemă complexă? Soluţia se găseşte adesea în felul în care e formulată întrebarea. Azi o să vă dau un exerciţiu pe care să-l rezolvaţi în momentele voastre de răgaz.

Încercaţi să formulaţi în trinară problema reflexiilor de pe suprafaţa apei… într-un fel care să nu ceară un răspuns unic sau o opoziţie pe trei niveluri, ci o simplă listă a reflexiilor posibile…

A văzut mai mulţi fini care se încruntau, nesimţindu-se în largul lor.

Comandantul a zâmbit ca să-i liniştească.

— Ştiu, pare greu, dar nu vă cer să recitaţi astăzi răspunsul. Dar, ca să vă arăt că se poate face, vă rog să acceptaţi ecoul acestui vis.

*Un strat desparte

Steaua de cer – steaua-de-mare

*Ce vine la noi

Într-un unghi ascuţit!

*Caracatiţa ce vâneazăţipând şi prinde stelele

Se reflectă!

*Rândunica-de-mare ce cheamă noaptea şi urmează stelele

Se reflectă!

*Scânteierea stelelor în ochii iubitei mele

Se reflectă!

*Soarele, tăcut şi tunător, în splendoarea lui

Se reflectă!*

Creideiki a fost răsplătit din plin cu ochii mari, apreciativi ai publicului său. Când a dat să plece, a observat că până şi Takkata-Jim dădea încet din cap, de parcă se gândea la ceva care nu-i trecuse niciodată prin minte până atunci.

După încheierea prelegerii, K’tha-Jon a continuat să-l bată la cap pe secund.

— Ai văzut? L-ai auzit, Takkata-Jim?

— Am văzut şi am auzit, nostromule. Şi, ca de obicei, am fost impresionat. Creideiki e un geniu. Asssta ai vrut să-mi ssspui?

K’tha-Jon a clămpănit din fălci, nu cel mai politicos gest pe care îl putea face în faţa unui ofiţer superior.

— Nu spune nimic despre Galactici! Nimic despre atac! Absolut nimic despre planurile lui de a ne scoate de aici! Sau de a lupta, eventual? Şi ignoră în acelaşi timp scindarea echipajului!

Takkata-Jim a expirat mai multe bule.

— Un conflict pe care te-ai străduit să-l amplifici, K’tha-jon. Nu, nu mai pretinde că nu este aşa. Ai fost abil, dar ştiu că ai făcut-o ca să-mi consolidezi puterea. Aşa că am închis ochii! Dar nu te amăgi că Creideiki va fi mereu atât de ocupat ca să nu observe. Şi când îşi va da seama, ai grijă de coada ta! Pentru că eu nu vreau să ştiu nimic de şmecheriile tale!

K’tha-jon a scos bule în tăcere, fără să-i dea un răspuns.

— Cât despre planurile lui Creideiki, vom vedea. Vom vedea dacă e dispus să asculte de doctorul Metz şi de mine sau dacă insistă cu visul lui de a-şi duce pe Pământ secretele, fără să le dezvăluie nimănui.

Takkata-Jim şi-a dat seama că uriaşul Stenos se pregătea să-l întrerupă.

— Da, ştiu că tu crezi c-ar trebui să luăm în consideraţie o a treia posibilitate, nu? Ţi-ar plăcea să-i înfruntăm singuri pe Galactici, nu-i aşa, K’tha-jon?

Nostromul nu i-a răspuns, dar l-a privit pe secund cu ochi scânteietori.

Eşti oare Boswell al meu, Seaton, Igor al meu sau Iago al meu? a gândit Takkata-Jim despre mutantul uriaş. Acum îmi eşti de folos; dar, pe termen lung, oare eu voi fi acela care te va folosi sau tu pe mine?

20

GALACTICI

Bătălia era în toi în jurul flotilei de mici nave de război ale rasei Xappish.

— Tocmai le-am pierdut pe X’ktau şi X’klennu! Asta înseamnă că o treime din puterea militară Xappish s-a dus!

Bătrânul locotenent Xappish a oftat.

— Şi ce? Tinere, spune-mi noutăţi, nu lucruri pe care le ştiu deja.

— Stăpânii noştri Xatinni îşi consumă clienţii ca pe gazul de reacţie şi îşi folosesc prea puţin propriile forţe. Vezi cum rămân în spate, gata să fugă dacă lupta devine prea crâncenă! Dar pe noi ne trimit să înfruntăm toate primejdiile!

— Aşa au făcut întotdeauna!

— Dar, dacă flota Xappish va fi distrusă în lupta asta inutilă, cine va apăra cele trei mici lumi ale noastre, cine ne va respecta drepturile?