*Makanee –
Vindecătoare răbdătoare
*Mă trimite –
Să vă avertizez de pericol
*Tăcut, fără înotătoare
Zace Creideiki
*Soarta lui Streaker
E într-un straniu declin
*Şi gustul
Atavismului
*Poluează apele –
S-a aşternut tăcerea la capătul celălalt al firului. Fără îndoială că Gillian îşi formula următoarea întrebare în aşa fel încât el să poată răspunde în trinară, fără ambiguităţi. Era un talent care lui Toshio îi lipsea câteodată, din păcate.
Akki şi-a ridicat repede capul. Era oare un sunet? Nu venea prin cablu, ci din apele întunecate din jurul lui.
— Akki, a început Gillian, o să-ţi pun întrebări formulate în aşa fel încât să răspunzi pe trei niveluri. Când răspunzi, te rog să renunţi la forma artistică de dragul conciziei.
Cu plăcere, dacă pot, s-a gândit Akki. Se întrebase mereu de ce era atât de greu să susţii conversaţii în trinară fără să te pierzi în aluzii poetice. Era limba lui maternă la fel ca şi anglica, dar tot se simţea frustrat de rezistenţa pe care o opunea la exprimarea concisă.
— Akki, Creideiki ignoră Peştii din Vis, îi vânează sau îi hrăneşte?
Gillian îl întreba dacă Creideiki încă funcţiona ca un utilizator de unelte sau era pierdut din cauza unei leziuni şi plutea fără direcţie, într-o vânătoare onirică inconştientă, sau, mai rău, dacă nu murise. Gillian intrase imediat în miezul chestiunii. Akki putea să-i dea un răspuns concis.
— Vânează calmari –
În apa cea mai adâncă*
Din nou acel sunet! Un clic rapid ce venea de la o distanţă nu prea mare. Afurisită să fie necesitatea de a-şi ţine orificiul nervos conectat la paraziţii de pe linie! Sunetele erau prea aproape ca să mai aibă vreo îndoială. Cineva îl urmărea acolo, jos.
— Bine, Akki. Altă întrebare. Hikahi îi linişteşte pe toţi cu poezioarele Keneenk, dă glas supunerii grupului sau cântă în tăcere, absentă?
Sonarul delfinilor este ceva foarte direcţional. Akki a simţit marginea unui lob de undă sonică trecând deasupra lui, fără să-l lovească în părţile laterale. A coborât cât mai aproape de fundul oceanului şi a încercat să-şi direcţioneze propriile clicuri nervoase în nisipul moale. Ar fi vrut să întindă un braţ al armurii şi să se ţină de o piatră ca să fie mai stabil, dar îi era teamă să nu fie auzit torsul încet al motoarelor.
*Liniştea absentă –
Păleşte amintirea –
Lui Hikahi
*Linişte absentă –
De la Tsh’t
*Şi Suessi*
Şi el, Akki, ar fi vrut să fie absent din acel loc, să se afle din nou în liniştea din cabina lui de pe Streaker.
— Bine, e tăcerea lor aceea a unor fiinţe prinse în plasă? Sau a aşteptării înfiorate a celor ce se tem de balene ucigaşe? Sau tăcerea peştilor care mănâncă?
Akki tocmai voia să răspundă când, ca o persoană ai cărei ochi au fost loviţi de o lumină orbitoare, a fost izbit de o rază de sunet pulsatil, extrem de bine
direcţionată, care venea din stânga, de sus. Fără îndoială că vreun delfin care era acolo îl descoperise.
*Takkata-Jim –
Muşcă din cabluri
*Munca mea
Nu mai e a mea
*Finii lui transmit –
Cântecele sale mincinoase *
Akki era atât de agitat că a exprimat o parte din răspuns în sunete, nu în impulsuri trimise prin cablul monofilament. Era inutil să mai încerce să păstreze secretul. S-a pregătit să întrerupă comunicarea şi şi-a întors cupola de pe cap spre intrus. A scos un impuls sonar destul de puternic să-l zăpăcească… sau aşa spera.
Ecoul izbucnirii sale s-a întors, aducându-i o imagine clară. A auzit un sunet brusc când un delfin mult mai mare decât el ieşea din raza lui.
