Atunci, exact când pe Creideiki îl cuprindea resemnarea, a auzit un sunet. Ca prin minune, era unul scos de el, refractat pe visul lui nebunesc. Venea din altă parte, puternic şi poruncitor!

: Nu Da Atenţie: Vino:

Mintea lui Creideiki a pornit în urmărirea sunetului, de parcă era un banc de chefali, chiar când zgomotul devenea asurzitor.

:Eşti Sensibilizat: Ai Un Psi De Care Nu Ştiuseşi înainte: încă Nu Ştii La Ce E Bun: Abandonează-i: Răsplată Rapidă: Vino Pe Calea Cea Grea…:

Creideiki a râs şi s-a deschis zgomotului ce venea din exterior. Şi zgomotul l-a pătruns, dizolvând întunecimea strălucitoare a vechiului zeu în particule fonice care scânteiau şi apoi dispăreau încetul cu încetul.

:Acea Cale Nu E Pentru Tine: Creideiki…:

Apoi zeul cu fruntea înaltă a plecat. Scăpat din capcana crudei sale iluzii, Creideiki a râs, recunoscător noului sunet care îl eliberase.

Dar zgomotul continua să se intensifice. Sentimentul victoriei a fost înlocuit de o panică uşor crescândă care a devenit presiune în cutia craniană, apăsându-i pereţii, încercând să iasă de acolo. Lumea s-a transformat într-un geamăt tulburător de ajutor.

Creideiki a scos o fluierătură tremurată de disperare în timp ce încerca să se menţină la suprafaţă în mareea zdrobitoare.

50

STREAKER

Undele pseudosunetului s-au atenuat în cele din urmă.

— Creideiki! a strigat Makanee şi a înotat până la cuva căpitanului.

Şi ceilalţi s-au întors şi au observat durerea delfinului rănit.

— Ce are?

Gillian a ajuns-o din urmă înotând pe Makanee. Vedea că Creideiki se zbătea slab, scoţând o serie de gemete din ce în ce mai înăbuşite.

— Nu ştiu. Nu-l supraveghea nimeni atunci când a ajuns bomba psi în punctul culminant! Abia acum văd că a fost tulburat.

Forma neputincioasă din cuvă, de culoare gri-închis, părea mai calmă acum. Muşchii de-a lungul coloanei lui Creideiki au tresărit uşor când căpitanul a scos un ţipăt slab şi melodios.

Ignacio Metz a înotat până la Gillian.

— Ah, Gillian… a început el, ţin să-ţi spun că mă bucur mult că Tom trăieşte, chiar dacă întârzierea asta nu prevesteşte nimic bun. Tot mai pun pariu pe viaţa mea că planul lui cu Calul Troian Marin este prost conceput.

— Va trebui să discutăm asta la şedinţa consiliului navei, nu-i aşa, doctore Metz? i-a răspuns ea cu răceală.

Metz şi-a dres glasul.

— Nu sunt sigur că va permite căpitanul în funcţie…

S-a întrerupt când l-a privit Gillian şi s-a uitat în altă parte.

Ea s-a uitat fix la Takkata-Jim. Dacă ar fi făcut vreun gest necugetat, avea să fie ultima picătură care umplea paharul şi ar fi distrus moralul celor de pe Streaker. Gillian trebuia să-l convingă pe Takkata-Jim că ar pierde cu siguranţă confruntarea cu ea. Şi trebuia să-i ofere o cale de scăpare, pentru a împiedica izbucnirea unui război civil la bord.

Takkata-Jim a privit-o şi el cu un amestec de ostilitate şi calcul în ochi. Gillian vedea cum îşi muta capătul sensibil al maxilarului spre unul sau altul din fini, pe rând, evaluându-le reacţiile. Vestea că Thomas Orley era încă în viaţă avea să se răspândească pe navă iute ca fulgerul. Una dintre gărzile înarmate de Stenos, care fusese probabil aleasă cu grijă de secund, avea deja un aer revoltător de triumfător şi sporovăia pe un ton plin de speranţă cu Wattaceti.

Trebuie să acţionez rapid, şi-a dat seama Gillian. Takkata-Jim e disperat.

S-a apropiat înot de secund, zâmbind. Takkata-Jim s-a dat înapoi, iar unul dintre cei mai credincioşi fini Stenos ai lui a scrutat-o ameninţător.

Gillian a vorbit încet ca să n-o audă ceilalţi.

— Nici să nu te gândeşti la asta, Takkata-Jim. Amintirea lui Tom este proaspătă acum în minţile finilor de la bord. Dacă ai crezut înainte că poţi să-mi faci rău, acum cred că-ţi dai şi tu seama că ar fi absurd.

Takkata-Jim a făcut ochii mari. Gillian a înţeles că nimerise drept la ţintă, adeverind legenda despre capacităţile ei psi.

— În plus, o să stau pe lângă Ignacio Metz. E un mare credul, dar, dacă o să vadă că păţesc ceva, o să-l pierzi şi pe el. Ai nevoie de un om de paie, nu? Fără cel puţin unul, chiar şi finii tăi Stenos ar lua-o care încotro.

Takkata-Jim a clămpănit zgomotos.

— Nu încerca să mă intimidezi! Nu am nevoie să-ţi fac rău. Pe nava asta, eu sunt autoritatea legitimă. O să te închid în cabina ta!

Gillian şi-a privit unghiile.

— Eşti aşa de sigur?

— Ai incita echipajul să nu dea ascultare comandantului legitim al navei? Takkata-Jim părea sincer şocat. Ştia, cu siguranţă, că mulţi dintre delfinii Tursiops, poate chiar toţi, ar urma-o pe ea, indiferent ce zicea legea. Că ar avea loc o revoltă şi s-ar distruge unitatea echipajului. Am legea de partea mea! a şuierat el.

Gillian a oftat. Trebuia să joace partida până la capăt, în ciuda tuturor pagubelor pe care le-ar face dacă delfinii de pe Terra ar afla. A spus în şoaptă cele două cuvinte pe care nu voia să le rostească.

— Ordine secrete, a zis ea.

Takkata-Jim a fixat-o cu privirea, apoi a scos un ţipăt puternic. S-a ridicat pe coadă şi a făcut un plonjon în spate în timp ce garda sa clipea des, cu un aer nedumerit. Gillian s-a întors şi i-a văzut pe Metz şi pe Wattaceti holbându-se la ei.

— Nu te cred! a şuierat Takkata-Jim, împroşcând cu apă în toate direcţiile. Pe Terra ni s-a promis că Streaker va fi nava noastră.

Gillian a ridicat din umeri.

— Întreabă-ţi personalul de pe punte dacă funcţionează comenzile de luptă, i-a sugerat ea. Pune pe cineva să încerce să iasă trecând prin camera de compensare externă. Să încerce să deschidă uşa sălii de arme.

Takkata-Jim s-a întors în loc şi s-a dus repede la ecranul unui comunicator din partea din spate a infirmeriei. Garda lui s-a holbat o clipă la Gillian, apoi l-a urmat. Părea dezamăgit.

Nu toţi membrii echipajului ar fi gândit aşa despre ea, iar Gillian o ştia. Cei mai mulţi ar fi probabil încântaţi. Dar implicarea ar fi lăsat urme. Unul dintre principalele obiective ale misiunii Streaker, să creeze la neo-fini un sentiment de independenţă şi încredere în ei înşişi, fusese compromis.

Aveam de făcut altă alegere? Există altceva pe care să-l fi putut încerca mai întâi?

Gillian a scuturat din cap, regretând că Tom nu era cu ea. Tom ar fi rezolvat totul cu o poezioară sarcastică în trinară, făcându-i pe toţi să se ruşineze de comportamentul lor.

O, Tom, s-a gândit Gillian. Trebuia să fi plecat eu în locul tău.

***

— Gillian!