Pilul a consimţit în grabăşi s-a retras.

Krat a început din nou să-şi cântărească opţiunile. Pe scurt, trebuia să decidă de care vas avariat şi aproape inutil se putea lipsi în bătălia iminentă ca să-l trimită să cerceteze iarăşi suprafaţa planetei.

Câteva secunde, a cochetat cu ideea de a trimite o navă a thennaninilor, din moment ce avea să încheie noua alianţă cu Tandu, rasa cea mai puternică acum. Dar apoi s-a gândit că ar fi o imprudenţă. Era mai bine să-i ţină pe ipocriţii de thennanini acolo sus, unde îi avea sub ochi. Va alege una dintre propriile nave mici, avariate, pentru misiune.

Krat a contemplat imaginea mentală a pământenilor… Cu pielea moale, membre subţiri şi coama în dezordine, erau laşitatea întruchipată… şi ciudaţii lor clienţi, delfinii.

Când vor ajunge în sfârşit în mâna mea, s-a gândit regina, îi voi face să plătească pentru toate necazurile pe care mi le-au pricinuit.

80

JURNALUL LUI GILLIAN BASKIN

Am sosit.

De patru ore sunt conducătoarea unei case de nebuni. Slavă Domnului că sunt aici Hannes, Tsh’t şi Kaa Norocosul şi toţi finii frumoşi şi eficienţi care mi-au lipsit atât de mult. Până la sosirea noastră, nu mi-am dat seama că mulţi dintre cei mai buni fuseseră trimişi înainte să ne pregătească noua casă.

A fost o revedere entuziastă. Delfinii se învârteau pe lângă noi, lovindu-se unul de altul şi făcând aşa o gălăgie, că, după mine, pânăşi Galacticii trebuiau să-i audă… Singurul moment trist a fost când ne-am gândit la membrii echipajului care nu mai erau cu noi, cei şase delfini dispăruţi, inclusiv Hikahi, Akki şi Keepiru. Şi Tom, bineînţeles.

Mai târziu, am observat că dispăruse şi Creideiki.

După ce am sărbătorit puţin, ne-am apucat de treabă. Kaa Norocosul s-a dus la timonă, pilotând aproape cu aceeaşi siguranţă ca şi Keepiru şi ducând nava de-a lungul unei serii de balize de ghidaj, până în interiorul epavei thennanine. Nişte cleme enorme au coborât şi l-au înconjurat pe Streaker, aproape integrându-l în carcasă. Tehnicienii au început imediat să monteze senzorii şi să regleze impedanţa flanşelor de stază. Propulsoarele cu reacţie sunt deja aliniate. Au fost deschise trapele bine camuflate pentru arme, în caz că va trebui să luptăm.

Ce realizare! N-aş fi crezut-o posibilă! Cred că nici Galacticii nu se aşteaptă la aşa ceva. Tom are o imaginaţie uimitoare.

Măcar de i-am auzi semnalul…

***

I-am cerut lui Toshio să-i trimită aici pe Dennie şi pe Sah’ot cu sania. Dacă o iau pe un drum direct, cu viteză maximă, ar trebui să ajungă în puţin mai mult de o zi. Voi avea nevoie de acest timp ca să termin pregătirile aici.

E foarte important să primim însemnările lui Dennie şi mostrele de plasmă. Dacă Hikahi intră în contact cu noi, o voi ruga să se oprească la insulă pentru a-i lua pe reprezentanţii populaţiei Kiqui. Pe locul doi, după necesitatea fugii noastre, vine datoria faţă de micii amfibieni: trebuie să-i salvăm de aservirea de către o rasă nebună de stăpâni galactici.

Toshio a hotărât să mai rămână ca să stea cu ochii pe Takkata-Jim şi pe Metz şi să-l aştepte pe Tom, în caz că se va întoarce. Cred că a adăugat acest al doilea motiv, ştiind că astfel îmi va fi imposibil să-l refuz… Bineînţeles că eu ştiam că se va oferi. Contam pe asta.

Am remuşcări la gândul că mă servesc de el ca să-l ţin sub supraveghere pe Takkata-Jim. Chiar dacă fostul nostru secund mă va dezamăgi şi se va purta bine, nu ştiu cum va reuşi Toshio să se întoarcă aici la timp, mai ales dacă va trebui să decolăm în grabă.

Învăţ sensul expresiei „suferinţele comandantului”.

A trebuit să mă prefac surprinsăşi şocată când mi-a spus Toshio de minibombele pe care le-a furat Charlie Dart din arsenal. Toshio s-a oferit să le recupereze de la Takkata-Jim, dar eu i-am interzis să facă asta. I-am zis că ne vom încerca norocul.

Nu puteam avea încredere în el. Toshio e un tânăr inteligent, dar nu ştie să se prefacă.

Cred că am calculat bine timpul. De-aş putea fi sigură…

***

Blestematul ăla de Niss mă apelează din nou. De data asta, o să văd ce vrea.

O, Tom! Dacă erai aici, l-ai fi lăsat să greşească pe căpitanul navei? Cum pot să-mi iert că l-am lăsat pe Creideiki să iasă în exterior neînsoţit?

Dar părea să se descurce atât de bine. Pentru numele lui Ifni, ce a mers prost?

81

CHARLES DART

Din zori era la consola lui de pe malul apei, discutând încântat cu noul său robot, care coborâse la o adâncime de un kilometru şi pusese detectori minusculi pe tot traseul din puţul copacului-burghiu.

Charles Dart flecărea vesel. În doar câteva ore coborâse sonda la aceeaşi adâncime ca şi cealaltă, stricată şi inutilă, pe care o abandonase. Apoi, după alte câteva verificări, menite să-i confirme teoriile despre formaţiunile din scoarţa lui Kithrup, putea începe să răspundă la marile întrebări ca, de exemplu, cum era planeta aceasta?

Nimeni, absolut nimeni, nu-l mai putea opri acum!

Îşi amintea de perioada petrecută în California, în Chile, în Italia, unde studiase cutremurele chiar în timp ce aveau loc, lucrând împreună cu cei mai străluciţi geofizicieni. Fusese fascinant. Însă, după câţiva ani, începuse să-şi dea seama că ceva nu era în regulă.

Fusese acceptat în toate asociaţiile profesionale importante, lucrările lui erau fie elogiate, fie respinse cu vehemenţă – ambele reacţii fiind preferabile, pentru orice om de ştiinţă, ignorării. Nu ducea lipsă de oferte la instituţii prestigioase.

Dar venise momentul în care se întrebase unde sunt studenţii.

De ce nu-l căutau absolvenţii universităţilor să se consulte cu el? Îşi vedea colegii asediaţi de cereri ale solicitanţilor de posturi de asistenţi, dar la el veneau doar cei slab pregătiţi, în ciuda numeroaselor lucrări pe care le publicase, a teoriilor sale controversate, dar cunoscute de mulţi oameni de ştiinţă, cei care căutau mai degrabă un sprijin pentru obţinerea unei burse decât un mentor.

Desigur, fuseseră câteva cazuri minore în care îşi dăduse frâu liber furiei şi unul sau doi din studenţi îl părăsiseră plini de resentimente, dar asta nu putea să explice eşecul carierei sale pedagogice, nu?

Încetul cu încetul, se convinsese că trebuia să fie altceva… legat de rasă.

Dart se ţinuse întotdeauna departe de obsesiile elevaţioniste ale multor cimpanzei sau de respectul obositor pe care îl aveau majoritatea faţă de fiinţele umane ori de resentimentele nutrite de o minoritate gălăgioasă. Totuşi, acum câţiva ani, începuse să acorde atenţie acestor probleme şi, în scurt timp, formulase şi o teorie. Studenţii îl evitau pentru că era cimpanzeu!

Gândul îl uluise. Şi, trei luni întregi, lăsase totul ca să studieze problema. Citise protocoalele care reglementau patronajul omenirii asupra rasei sale şi îl indignase autoritatea supremă a oamenilor – până când citise despre practicile elevaţiei din galaxie. Atunci descoperise că nicio altă rasă protectoare nu acorda unei rase cliente de 400 de ani locuri în consiliile de conducere, aşa cum făcea omenirea.

Charles Dart a fost confuz, dar apoi s-a gândit la sensul verbului „a acorda”.

Citise despre luptele rasiale de odinioară ale omenirii. Trecuse oare mai puţin de jumătate de mileniu de când oamenii inventaseră minciuni sfruntate unul despre altul în ceea ce priveşte culoarea pielii şi exterminaseră milioane de semeni ai lor, întrucât credeau în propriile minciuni?

A învăţat o expresie nouă, „reprezentare simbolică”, şi s-a simţit profund ruşinat. Asta fusese când se oferise voluntar pentru o misiune în spaţiu, hotărât să nu se întoarcă fără a-şi dovedi valoarea academică – pregătirea sa ştiinţifică, egală cu a oricărei fiinţe umane!

Din păcate, fusese desemnat să plece cu Streaker, o navă plină de delfini gălăgioşi şi de apă. Şi, pe deasupra, arogantul Ignacio Metz începuse să-l trateze ca pe unul dintre experimentele sale nereuşite.

Învăţase să suporte şi asta. Ba chiar flecărea uneori cu Metz. Avea să îndure orice, până se vor anunţa rezultatele obţinute pe Kithrup.

Atunci toţi se vor ridica în picioare când va intra Charles Dart într-o cameră! Studenţi străluciţi vor veni repede la el. Îşi vor da seama cu toţii că el, cel puţin, nu este un reprezentant simbolic!

Şirul gândurilor lui Charlie a fost întrerupt de sunetele ce veneau din pădurea învecinată. S-a grăbit să acopere o serie de comenzi din colţul de jos al consolei. Nu voia să rişte să-i descopere cineva partea secretă a experienţelor.

Dennie Sudman şi Toshio Iwashika au apărut pe poteca dinspre sat, vorbind în şoaptă şi ducând nişte bocceluţe. Charlie şi-a făcut de lucru, dând robotului comenzi detaliate, dar aruncând pe furiş câte o privire spre cei doi tineri, întrebându-se dacă bănuiau ceva.

Dar nu. Erau prea vrăjiţi unul de celălalt, se atingeau, se dezmierdau, şopteau. Charlie a pufnit, dezgustat de obsesiile sexuale ale oamenilor, dar a zâmbit şi le-a făcut cu mâna când s-au uitat în direcţia lui.

Nu bănuiesc nimic, şi-a spus el, felicitându-se când i-au făcut şi ei semn, apoi au continuat să se mângâie. Ce noroc am că sunt îndrăgostiţi!