Era înalt, cu o barbă de culoarea nisipului şi purta ochelari de soare întunecaţi. Călătorind pentru o clipă prin timp, Fran îşi aminti de întâmplarea de la Mâine Turnpike, când o oprise o patrulă de poliţie pentru depăşirea vitezei.

Acum o să pretindă să ne vadă permisele de conducere, îi trecu prin minte. Dar de data asta nu era vorba de cine ştie ce State Trooper singuratic, vânând vitezomani şi amendându-i. Din grupă făceau parte patru bărbaţi, ceilalţi trei aflaţi într-un soi de linie de bătaie, în spatele celui cu barbă. Restul erau femei. Cel puţin opt. Arătau palide şi speriate şi se adunaseră în grupuri mici, în jurul maşinilor parcate.

Bărbosul ţinea în mână un pistol. Ceilalţi aveau puşti. Doi dintre ei purtau rămăşiţe din ceea ce fusese un echipament militar.

- Descălecaţi, fir-aţi voi să fiţi, porunci bărbosul.

Unul dintre bărbaţii din spatele lui acţionă sistemul de încărcare al armei din mâna sa. În aerul uşor înceţoşat al dimineţii, zgomotul era puternic şi imperativ.

Glen şi Harold erau uimiţi şi speriaţi. Atât şi nimic mai mult. Stau ca nişte animale duse la tăiere, îi trecu lui Frannie prin minte. Din ce în ce mai îngrijorată, nu înţelegea nici ea foarte bine situaţia, dar ştia că ecuaţia nu iese. Patru bărbaţi, opt femei, îşi zise, apoi îşi repetă, din ce în ce mai tare şi alarmat: Patru bărbaţi, opt femei!

- Harold, începu Stu pe ton calm. Ceva se ivise în ochii lui. O sclipire, semn că înţelesese. Harold, să nu care cumva...

Atunci se declanşă totul.

Stu avea arma prinsă peste spate. Îşi lăsă un umăr în jos, astfel încât cureaua alunecă şi puşca îi ajunse în mâini.

- Să nu faci aşa ceva! urlă furios bărbosul. Garvey! Virge! Ronnie! Pe ei! Nu trageţi în femeie!

Harold încercă să tragă pistoalele, uitând la început că erau bine prinse în tocuri.

Glen Bateman rămăsese în spatele lui Harold, încremenit de uimire.

- Harold! strigă Stu din nou.

Frannie încercă şi ea să-şi pregătească puşca. Părea că aerul din jurul ei se umpluse de o melasă neagră, de o materie vâscoasă prin care nu avea cum să mai răzbată. Se gândea că aveau să-şi găsească sfârşitul aici.

- ACUM! ţipă una dintre fete.

Frannie îşi îndreptă privirile către ea, continuând să se lupte cu arma. De fapt, nu era o fată; avea cel puţin douăzeci şi cinci de ani. Părul ei, blond-cenuşiu, îi stătea pe cap ca o cască neregulată, de parcă de-abia I-ar fi retezat cu o pereche de foarfece pentru grădinărit.

Nu toate femeile se mişcară la apelul ei; câteva păreau să se fi transformat în stană de piatră, atât de înfricoşate erau. Dar blonda şi încă trei intrară în acţiune.

Toate acestea se petrecură în şapte secunde.

Bărbosul îşi ţinea pistolul îndreptat către Stu. Când tânăra blondă strigase Acum!, ţeava se îndreptase uşor spre ea, ca varga de alun când simte apă în apropiere. Se declanşă, făcând un zgomot puternic, ca o bucată de oţel ce trece printr-un carton. Stu căzu de pe motocicletă, iar Frannie îi strigă numele.

Apoi Stu se sprijini pe ambele coate (în cădere şi le julise, iar un picior îi fusese prins sub motocicletă) şi trase. Bărbosul execută nişte mişcări de dans, ca o paiaţă de vodevil părăsind scena, după un bis. Cămaşa lui în carouri spălăcite păru să se umfle brusc. Pistolul automat i se smuci spre cer şi zgomotul acela ca de oţel ce trece prin carton se repetă de încă patru ori. Apoi se prăbuşi pe spate.

Doi dintre cei trei bărbaţi din spatele lui se răsuciseră la strigătul blondei. Unul apăsă pe ambele trăgace ale armei lui - un Remington demodat, de calibru 12. Patul armei nu se sprijinea pe nimic - o ţinea la oarecare distanţă de şoldul drept - iar atunci când se declanşă, cu zgomotul unui tunet stârnit într-o încăpere de mici dimensiuni, îi zbură din mână, zdrelindu-i şi pielea de pe degete. Puşca de vânătoare se rostogoli zăngănind pe asfalt. Faţa uneia dintre femeile care nu reacţionase la ţipătul blondei se dizolvă pur şi simplu sub un incredibil val de sânge şi, pentru o clipă, Frannie auzi chiar lichidul şiroind pe pavaj, ca o rafală bruscă de ploaie. Singurul ochi rămas întreg se căsca de sub masca de sânge a femeii. În el nu se citea decât uluirea şi lipsa oricărei înţelegeri. Apoi femeia căzu şi rămase cu faţa în jos. Maşina din spatele ei, un station Country Squire, fusese străpunsă de o mulţime de alice mari, iar pe una dintre ferestre apăruse o reţea de crăpături, ceea ce-i dădea un aspect lăptos şi opac, de ochi cu cataractă.

Blonda se luă la luptă cu celălalt bărbat. Puşca pe care o ţinea el se declanşă chiar între trupurile lor. Una dintre fete porni târâş după arma de vânătoare căzută.

Cel de al treilea bărbat, care nu se întorsese către femei, începu să tragă în direcţia lui Fran. Frannie rămăsese călare pe motocicletă, cu puşca în mână, şi se uita la el ca o proastă. Bărbatul avea pielea măslinie şi părea italian de origine. Fran simţi un plumb trecându-i foarte aproape de tâmpla stângă.

Harold reuşise în sfârşit să-şi degajeze un pistol. Îl înălţă şi trase în bărbatul cu pielea măslinie. Distanţa dintre ei era cam de cinci metri. Nu-şi nimeri ţinta. O gaură de glonţ apăru în tabla rulotei roz, puţin la stânga capului celui vizat. Bărbatul cu pielea măslinie se uită crunt la Harold şi-i zise:

- Acum am să te ucid, pui de căţea ce eşti.

- Să nu faci una ca asta! ţipă Harold, lăsând pistolul să-i scape din mână şi arătându-i palmele desfăcute.

Bărbatul trase trei focuri spre Harold. Nu-l nimeri. Cel de-al treilea glonţ reuşi totuşi să smulgă ţeava de eşapament a motocicletei lui. Yamaha se răsturnă, aruncându-i pe Harold şi Glen la pământ.

Nu se scurseseră decât douăzeci de secunde. Harold şi Stu erau întinşi la pământ. Glen şedea turceşte în mijlocul drumului, părând să nu ştie foarte exact unde se află şi ce se întâmplă. Frannie se străduia cu disperare să-l împuşte pe bărbatul cu piele măslinie înainte ca el să-i poată ţinti pe Harold sau pe Stu, dar arma ei refuza să se declanşeze, nici măcar nu reuşea să apese trăgaciul, pentru că uitase să tragă piedica. Blonda continua să se bată cu cel de-al doilea bărbat, iar femeia care se dusese după arma căzută se lupta acum cu o altă femeie, care revendica şi ea puşca de vânătoare.

Blestemând, fără doar şi poate în italiană, bărbatul măsliniu îl ochi iarăşi pe Harold; în clipa aceea Stu trase, fruntea bărbatului dispăru şi trupul lui se prăbuşi ca un sac de cartofi.

În încăierarea dezlănţuită în jurul armei de vânătoare se aruncase acum o a treia femeie. Bărbatul care o pierduse încercă s-o arunce într-o parte. Ea-i vârî mâna între picioare, îl apucă zdravăn şi strânse. Fran văzu cum i se încordează tendoanele, de la antebraţ şi până la umăr. Omul urlă şi-şi pierdu brusc interesul pentru arma de vânătoare. Se prinse de părţile intime şi o luă din loc, încovoiat.

Harold se strecură până la locul unde zăcea pistolul lui abandonat, îl ridică şi trase în direcţia celui lovit în pântece, irosind zadarnic trei focuri.

Parc-am fi în Bonnie şi Clyde, îi trecu prin minte lui Frannie. Doamne, peste tot numai sânge!

Blonda cu părul tăiat aiurea pierduse lupta cu bărbatul al doilea. Acesta îşi smulse puşca şi o izbi cu bocancul lui greu în coapsă, deşi probabil urmărise s-o lovească în stomac. Blonda făcu câţiva paşi repezi înapoi, încercând să-şi recapete echilibrul prin mişcări ale braţelor, şi căzu în fund, pe suprafaţa umedă.

Acum are s-o împuşte, gândi Frannie, dar omul se roti ca un soldat beat care execută stânga-mprejur şi începu să tragă rapid în grupul de trei femei care stăteau încă ghemuite lângă Country Squire.

- Ahaaa! Putorilor! le strigă el. Ahaaa! Putorilor!

Una dintre femei căzu şi începu să se zbată, ca un peşte prins în harpon, pe asfaltul dintre automobilul station şi rulota răsturnată. Celelalte două o luară la fugă. Stu trase în el, fără succes. Cel de al doilea bărbat trase spre femeile care încercau să se pună la adăpost. Una dintre ele îşi ridică braţele în sus şi se prăbuşi. Cealaltă o coti brusc spre stânga şi se ascunse în spatele rulotei roz.

Al treilea bărbat, cel care-şi pierduse puşca şi nu reuşise să şi-o recupereze, se clătina încă încolo şi-ncoace, ţinându-se de locul vătămat. Una dintre femei îşi îndreptă arma către el şi apăsă ambele trăgace, aşteptând bubuitura cu ochii închişi şi gura strâmbată. Dar tunetul nu se produse. Arma era descărcată. O prinse invers, de ţevi, şi se folosi de ea ca de un par, izbind cu toată forţa. Nu-i nimeri capul, în schimb îl pocni în punctul dintre gât şi umărul drept. Omul căzu în genunchi şi începu să se târască. Tânăra, purtând un tricou albastru, pe care scria KENT STATE UNIVERSITY şi bluejeanşi zdrenţuiţi, se ţinu în urma lui lovindu-l necruţător cu patul armei. Bărbatul continua să înainteze, cu sângele curgând din el în şiroaie, în timp ce ea îl vâna nemilos.

- Ahaaaa, putori ce sunteţi! urlă bărbatul numărul doi, vrând s-o împuşte pe femeia între două vârste, care mormăia ceva, năucită. Distanţa dintre gura ţevii şi ea era de cel mult un metru, aproape ar fi putut să înfunde ţeava cu unul din degetele ei rozalii, dacă şi-ar fi întins mâna. Dar glonţul nu o nimeri. Omul apăsă încă o dată trăgaciul, dar arma, rămasă fără muniţie, nu scoase decât un zgomot sec.

Harold îşi ţinea acum pistolul cu ambele mâini, cum îi văzuse făcând pe poliţişti, în filme. Apăsă trăgaciul şi glonţul zdrobi cotul bărbatului numărul doi. Acesta scăpă puşca la pământ şi începu să ţopăie, emiţând sunete nedesluşite. Lui Frannie îi aduse întrucâtva aminte de Roger Rabbit, atunci când zicea P-P-Pleeeeze!

- L-am atins! strigă Harold, în extaz. L-am atins! Pe toţi sfinţii, l-am atins!

Frannie îşi aduse în sfârşit aminte de piedica puştii. Se pregătea s-o acţioneze chiar în clipa în care Stu trase din nou. Bărbatul numărul doi se prăbuşi, de această dată ţinându-se de stomac şi ţipând neîntrerupt.

- Doamne, Doamne, spuse Glen cu blândeţe, prinzându-şi faţa în mâini şi începând să plângă.

Harold mai trase un foc. Trupul bărbatului numărul doi tresări, apoi ţipetele încetară.

Femeia îmbrăcată în tricoul Kent State University izbi din nou cu patul armei de vânătoare, de această dată nimerind din plin ţeasta celui care se târa cu ultimele puteri. Sunetul amintea de cel al mingii de baseball lovite cu forţă şi măiestrie de Jim Rice. La impact, se sfărâmară atât patul din lemn de nuc, cât şi ţeasta.

Urmară câteva clipe de linişte, tulburate doar de cântecul unei păsări: cipcirip... cipcirip... cipcirip.

Atunci fata îmbrăcată în tricou încălecă trupul bărbatului numărul trei şi scoase un strigăt de triumf prelung, venit parcă de la începutul timpurilor, ţipăt care avea s-o obsedeze pe Fran Goldsmith tot restul zilelor ei.

Blonda era Dayna Jurgens, din Xenia, Ohio. Fata îmbrăcată în tricou Kent State era Susan Stern. Pe cea de a treia, care-l prinsese de părţile ruşinoase pe Puşcă de Vânătoare, o chema Patty Kroger. Celelalte două păreau mai în vârstă. Cea mai mare dintre ele, le explicase Dayna, era Shirley Hammet. Numele celeilalte, care părea în jur de treizeci şi cinci de ani, nu-l cunoşteau; rătăcea fără ţintă, în stare de şoc, atunci când Al, Garvey, Virge şi Ronnie o întâlniseră în oraşul Archbold, cu două zile în urmă.

Grupul, format acum din nouă persoane, părăsi şoseaua şi poposi într-o fermă, puţin la vest de Columbia, după ce traversase graniţa de stat a Indianei. Erau cu toţii sub impresia evenimentelor; peste ani, Fran avea să fie convinsă că procesiunea lor de-a lungul câmpului, pornind de la rulota roz răsturnată, trecând peste ieşirea din şosea şi până la fermă, i-ar fi putut părea unui observator un soi de excursie organizată de azilul de nebuni din localitate. Pantalonii li se udaseră foarte repede, din cauza ierburilor înalte până la brâu şi încă ude de ploaie. Fluturi albi, al căror zbor era îngreunat de aripile îmbibate cu apă, năvăleau asupra lor, pentru ca apoi să se îndepărteze în cercuri şi figuri complicate, de parcă ar fi fost drogaţi. Soarele se străduia să răzbată prin nori, însă deocamdată nu reuşise; acum nu se ghicea din el decât o pată luminoasă, aruntand raze palide asupra unei perdele albe şi uniforme ce se întindea de la un orizont la celălalt. În ciuda norilor, ziua era deja fierbinte şi încărcată de umezeală, iar deasupra lor apăruseră cârduri imense de ciori care le dădeau roată, cârâind răguşit. Sunt mai multe ciori decât oameni, constată Fran uluită. Dacă nu băgăm de seamă, cu ciocurile lor, ar putea să ne radă de pe faţa pământului. Răzbunarea păsărilor negre. Oare ciorile sunt carnivore? Din păcate, se pare că da.

De sub acest şir continuu de banalităţi răzbătea, de-abia vizibil, aidoma soarelui de dincolo de vălul tot mai subţire al norilor (altfel plin de putere, aşa cum era astrul în această teribilă şi umedă dimineaţă a zilei de 30 iulie 1990), răzbătea mereu gândul la bătălia de-abia încheiată. Faţa femeii dezintegrându-se sub ploaia de plumbi. Prăbuşirea lui Stu. Clipa de cumplită groază, când fusese convinsă că el a murit. Un bărbat care urla Ahaa, putorilor! şi care mai apoi, după ce-l împuşcase Harold, căpătase vocea lui Roger Rabbit. Sunetul de oţel-care-străpunge-carton al pistolului bărbosului. Strigătul primitiv de victorie al Susanei Stern, stând călare pe trupul inamicului ei, în timp ce creierul lui, cald încă, i se scurgea încet din ţeasta despicată.

Glen mergea alături de ea; figura lui uscăţivă, sardonică, era acum răvăşită şi părul încărunţit şi rar i se zbătea pe cap, ca şi cum ar fi vrut să imite fluturii. Îi ţinea mâna şi i-o mângâia cu stăruinţă, spre neplăcerea ei.