- Nu trebuie să pui la inimă, îi spuse el. Asemenea orori... se întâmplă. Cea mai bună formă de protecţie este coexistenţa a cât mai mulţi. Societatea, înţelegi. Societatea este piatra de boltă a structurii pe care o denumim civilizaţie şi ea constituie singurul antidot valabil împotriva fărădelegilor. Trebuie să iei... lucrurile... lucrurile de felul acesta... ca şi cum ar fi normale. A fost o întâmplare izolată. Iar pe ăştia trebuie să-i consideri nişte căpcăuni. Da! Căpcăuni. Cu alte cuvinte, nişte monştri. Asta o accept. După părerea mea, adevărul respectiv este evident, el ţine de etica socio-constituţională, s-ar putea afirma. Ha! Ha!

Râsul lui semăna mai degrabă a geamăt. Ea puncta fiecare dintre propoziţiile lui eliptice cu câte un "Da, Glen", dar el părea să n-o audă. Bărbatul mirosea vag a vomă. Fluturii veneau până foarte aproape de ei, apoi îşi vedeau din nou de treburile lor de fluturi. Ajunseseră aproape de fermă. Bătălia durase mai puţin de un minut. Mai puţin de un minut, dar începea să se teamă că se va mai desfăşura de nenumărate ori în mintea ei. Glen îi mângâia mâna. Ar fi vrut să-l roage frumos să înceteze, dar se temea că l-ar fi făcut să plângă. Mângâiatul îl suporta, cum-necum. În schimb nu era deloc convinsă că ar fi suportat plânsul lui Glen Bateman.

Stu mergea alături de Harold de o parte, iar blonda, Dayna Jurgens, de cealaltă. Susan Stern şi Patty Kroger o flancau pe femeia aceea catatonică şi fără nume, care fusese culeasă din Archbold. Shirley Hammet, femeia care nu fusese nimerită de la o distanţă minimă de bărbatul care-l imitase pe Roger Rabbit înainte de a muri, mergea în stânga lor, la oarecare distanţă, murmurând ceva şi încercând uneori să prindă un fluture. Grupul se mişca încet, dar Shirley Hammet tot nu ţinea ritmul. Părul încărunţit îi atârna în dezordine peste faţă, iar ochii ei năuciţi priveau lumea aidoma unor şoricei speriaţi căutând printre gratiile cursei.

Harold privi stingherit la Stu.

- I-am ras, nu-i aşa, Stu? I-am făcut praf, este? I-am belit.

- Aşa s-ar zice, Harold.

- Dar n-am avut încotro, domnule, continuă Harold serios, de parcă Stu ar fi susţinut contrariul. A fost care pe care!

- V-ar fi terminat, spuse Dayna Jurgens calm. Eu eram împreună cu doi tipi când s-a întâmplat. I-au împuşcat pe Rich şi pe Damon într-o ambuscadă. După aceea le-au mai tras câte un glonţ în cap, ca să fie siguri. Sigur că nu aveaţi încotro. În mod normal, acum ar trebui să fiţi morţi.

- În mod normal, acum ar trebui să fim morţi! exclamă Harold, adresându-i-se lui Stu.

- Nu face nimic, îi răspunse Stu. Nu-i reproşa nimic, Harold.

- Desigur! Mă trec toate sudorile! zise Harold din toată inima.

Scotoci neglijent prin bagajul lui, scoase o ciocolată Payday, pe care aproape o scăpă din mână în timp ce-i scotea ambalajul. O blestemă amar şi apoi începu să înfulece din ea, ţinând-o cu amândouă mâinile, ca pe o bucată de candel pe băţ.

Aşa ajunseră la fermă. În timp ce-şi mânca ciocolata, Harold se tot pipăia pe furiş - trebuia să se asigure că scăpase neatins. Se simţea extrem de rău. Se ferea să se uite în jos, spre pantaloni.

Era aproape convins că se udase la scurt timp după ce festivităţile de la rulota roz atinseseră punctul lor maxim.

Dayna şi Susan susţinură cea mai mare parte a conversaţiei în timpul mesei, la care câţiva dintre ei ciuguliră câte ceva, însă nimeni nu mancă cu poftă. Patty Kroger, care avea şaptesprezece ani şi era absolut încântătoare, adăuga din când în când un cuvânt. Femeia fără nume se strecură în cel mai izolat ungher al bucătăriei prăfuite a fermei. Shirley Hammet se aşezase la masă, ronţăia biscuiţi Nabisco Honey Grahams râncezi şi mormăia.

Dayna plecase din Xenia însoţită de Richard Darliss şi Damon Bracknell. Câţi mai rămăseseră în viaţă la Xenia după gripă, în afară de ei? Doar trei persoane mai văzuse ca, o femeie foarte bătrână, altă femeie şi o fetiţă. Dayna şi prietenii ei le propuseseră să li se alăture, dar bătrâna le făcuse semn să le dea pace, zicând ceva de genul "am o treabă în deşert".

Cam pe 8 iulie, Dayna, Richard şi Damon începuseră să aibă vise rele, în care li se arăta un fel de om negru. Vise înfricoşătoare. Rich ajunsese chiar la concluzia că sperietoarea există cu adevărat, le povesti Dayna, şi că locuia în California, îi mai trecuse prin minte că femeile pe care le întâlniseră îl căutau de fapt pe omul acela, dacă era cu adevărat om, atunci când spuneau că au o treabă în deşert. Ea şi Damon începuseră să se teamă că Rich o luase razna. Pe bărbatul din vis îl numea Turul şi le spunea despre el că aduna o adevărată armată de "penali". Mai spunea că armata aceasta se va porni curând dinspre vest şi-i va supune pe toţi cei rămaşi în viaţă, mai întâi în America, apoi în tot restul lumii. Dayna şi Damon începuseră să discute între ei ideea de a-l părăsi într-o noapte pe Rich, ba chiar începuseră să-şi închipuie că visele lor nu erau decât efectul puternicei iluzii ce pusese stăpânire asupra lui Rich Darliss.

Ajunşi la Williamstown, imediat după o curbă o şoselei, întâlniseră un baraj, format dintr-o maşină de gunoi răsturnată în mijlocul drumului, alături de care fuseseră parcate o maşină station şi un camion pentru transportul maşinilor avariate.

- Am presupus că era un blocaj banal, povesti Dayna, sfărâmând cu mişcări nervoase un biscuit graham între degete, adică am reacţionat exact aşa cum îşi doriseră desigur şi ei.

Coborâseră de pe motociclete, ca să ocolească maşina pentru gunoi, împingându-le de coarne, dar în clipa aceea cei patru penali - ca să folosim expresia lui Rich - deschiseseră focul din şanţ. Îi uciseseră pe Rich şi pe Damon, iar pe Dayna o luaseră prizonieră. Ea devenise cea de a patra achiziţie a lor pentru ceea ce denumeau uneori "grădina zoologică" şi alteori "haremul". Una dintre celelalte era Shirley Hammet, care la vremea respectivă părea încă aproape normală, cu toate că fusese de nenumărate ori violată, sodomizată şi supusă la toate perversiunile posibile de toţi patru bărbaţii.

- Iar odată, continuă Dayna, când nu mai reuşise să reziste până ce-i venea unuia dintre ei cheful să o ducă în tufişuri, Ronnie a bătut-o peste fund cu un mănunchi de sârmă ghimpată. După aceea, rectul i-a sângerat trei zile.

- Isuse Cristoase, zise Stu. Care dintre ei a fost?

- Individul cu arma de vânătoare, îi răspunse Susan Stern. Cel pe care l-am lovit în cap. Cât mi-aş dori să-l am aici, pe podea, ca să-l ucid încă o dată.

Pe bărbatul cu barbă de culoarea nisipului şi ochelari de soare nu-l cunoscuseră decât sub numele de Doc. El şi cu Virge făcuseră parte din detaşamentul armatei trimis la Akron după izbucnirea gripei. Misiunea lor fusese să se ocupe de "relaţiile cu mediile de informare", termen eufemistic folosit de armată cu sensul de "suprimare a mediilor de informare". După ce îndepliniseră foarte bine acest ordin, trecuseră la "controlul asupra mulţimii", care era un alt eufemism militar pentru împuşcarea prăduitorilor care fugeau şi spânzurarea celor pe care puneau mâna. Până pe 27 iunie, le relatase Doc, structura de comandă se prăbuşise total. O bună parte dintre oamenii lor erau prea bolnavi ca să mai fie în stare să patruleze, dar în momentul respectiv nu mai conta foarte mult, pentru că şi cetăţenii din Akron erau prea slăbiţi şi nu mai puteau să citească sau să scrie ştirile, cât despre prădat bănci şi magazine de bijuterii, nici vorbă.

Pe 30 iunie, unitatea practic dispăruse - soldaţii fiind morţi, muribunzi sau fugari. Ca să respectăm adevărul, Doc şi Virge fuseseră singurii doi fugari, iar aceasta se întâmplase atunci când îşi începuseră cariera lor cea nouă, de paznici ai "grădinii zoologice". Garvey li se alăturase pe 1 iulie, iar Ronnic pe 3. În momentul respectiv, hotărâseră să nu mai primească noi membri în micul şi ciudatul lor club.

- Dar după o vreme aţi devenit probabil mai numeroase decât ei, interveni Glen.

Surprinzător, Shirley Hammet fu cea care-i răspunse.

- Tablete, pronunţă ea, cu ochii ei de şoricel prins în cursă aţintiţi asupra lor printre şuviţele de păr încărunţit. Tablete în fiecare dimineaţă, ca să ne trezim, şi tablete în fiecare seară, ca să adormim. Barbiturice şi somnifere.

Vocea ei se stingea tot mai tare, iar ultimele cuvinte de-abia dacă se mai auziră. Făcu o pauză, apoi începu iarăşi să mormăie.

Susan Stern reluă firul povestirii ei. Ea şi Rachel Carmody, una dintre femeile care muriseră, fuseseră culese pe 17 iulie, lângă Columbus. Grupul călătorea în momentul acela într-o caravană formată din două automobile station şi maşina specială pentru accidente. Bărbaţii se foloseau de camion ca să înlăture maşinile distruse din calea lor sau ca să blocheze şoseaua, după cum era cazul. Doc ţinea un soi de farmacie ambulantă legată la brâu, într-o burtiera din cele mari. Somnifere puternice pentru seara; tranchilizante pentru drum; pilule roşii pentru trezit din toropeală.

- Mă trezeam de dimineaţă, mă violau de două sau de trei ori, după care aşteptam să ne dea Doc tabletele, explică Susan pe cel mai normal ton. Tabletele pentru ziua, adică. Cam în cea de a treia zi, aveam rosături în... înţelegeţi, în vagin, şi mă durea foarte rău de câte ori o făceam normal. Ajunsesem să mi-l doresc pe Ronnie, pentru că el nu avea plăcere decât în gură. Dar după ce înghiţeam pastilele, deveneam foarte calmă. Nu adormită, pur şi simplu calmă. După ce luai câteva tablete din acelea albastre, nu-ţi mai păsa de nimic. Nu-ţi mai venea decât să stai cu mâinile în poală şi să te uiţi cum trece peisajul pe lângă tine sau cum înlătură din cale cine ştie ce epavă. Într-o zi, pe Garvey l-au apucat furiile pentru că o fetiţă - nu cred să fi avut mai mult de doisprezece ani - nu a vrut să... păi, n-am de gând să intru în amănunte. Atât de rău a fost. Atunci i-a zburat creierii. Habar n-am avut. Pur şi simplu am stat... calmă. După o vreme aproape că încetai să te mai gândeşti la evadare. Ajungeai să-ţi doreşti mai mult tabletele albastre decât libertatea.

Dayna şi Patty Kroger confirmară, încuviinţând din cap.

Din câte se pare, îşi dăduseră seama că nu pot să ţină mai mult de opt femei. Patty le povesti că pe 22 iulie, când o capturaseră pe ea, după ce-l omorâseră pe bărbatul cam de cincizeci de ani cu care călătorea, o lichidaseră şi pe o femeie foarte în vârstă, care făcuse parte din "grădina zoologică" aproape o săptămână. Când o găsiseră pe fata fără nume, din colţ, în apropiere de Archbold, o tânără de şaisprezece ani, cu strabism, fusese împuşcată şi părăsită într-un şanţ.

- Doc făcea bancuri, le explică Patty. Zicea: "Eu nu trec pe sub scări, mă feresc din calea pisicilor negre şi n-am de gând să călătoresc într-un grup de treisprezece oameni."

Pe data de 29 îi văzuseră pentru prima dată pe Stu şi compania. Grădina zoologică făcea popas într-o zonă rezervată picnicurilor, chiar de lângă autostradă, când cei patru trecuseră pe lângă ei.

- Lui Garvey i-a plăcut foarte mult de tine, îi spuse Susan, făcând semn spre Frannie, care se cutremură.

Dayna se aplecă spre ei şi vorbi cu voce scăzută:

- Şi a ţinut să precizeze limpede al cui loc aveai să-l iei.

Îşi însoţi cuvintele cu un gest aproape imperceptibil în direcţia lui Shirley Hammet, care mormăia în continuare şi mesteca biscuiţi de graham.

- Biata femeie, zise Frannie.

- Dayna a fost cea care a hotărât că voi aţi putea fi cea mai bună şansă a noastră, interveni Patty. Sau poate ultima noastră şansă. În grupul vostru existau trei bărbaţi - lucru văzut atât de ea, cât şi de Helen Roget. Trei bărbaţi înarmaţi. Pe deasupra, Doc căpătase o încredere deja puţin exagerată în figura cu remorca răsturnată în mijlocul drumului. Era suficient ca ei să joace rolul unei oficialităţi oarecare pentru ca bărbaţii din celelalte grupuri - asta dacă existau bărbaţi - să se supună imediat. Pentru a fi imediat împuşcaţi. A funcţionat mereu perfect, ca prin farmec.

- Dayna ne-a cerut să nu ne luăm pastilele în dimineaţa asta, pe cât posibil, continuă Susan. Bărbaţii deveniseră oarecum neglijenţi cu verificarea noastră, dacă le înghiţim sau nu, iar noi ştiam că în dimineaţa asta vor fi ocupaţi până peste cap cu tractarea şi răsturnarea rulotei în şosea. Nu le-am spus tuturor. Au ştiut doar Dayna, Patty, Helen Roget... una dintre fetele pe care le-a împuşcat Ronnie. Şi eu, bineînţeles. Helen ne-a prevenit: "Dacă ne prind scuipând pastilele în palmă, au să ne ucidă." Dar Dayna ne-a spus că oricum aveau să ne ucidă, mai curând sau mai târziu, adică dacă eram norocoase mai curând, iar noi ştiam la fel de bine că avea dreptate. Aşa că am ascultat-o.

- Eu a trebuit să-mi ţin pastila în gură destul de mult, spuse Patty. Începuse să se dizolve până să apuc s-o scuip. Cred că Helen a trebuit s-o înghită, până la urmă, i se adresă ea Daynei. Cred că de aceea s-a mişcat atât de încet.

Dayna făcu semn că este de acord. Îl privea pe Stu cu o căldură de netăgăduit, ceea ce o nelinişti pe Frannie.

- Prin urmare, ar fi mers chiar dacă nu te deşteptai tu, voinicule.

- Din câte se vede, nu m-am deşteptat chiar la vreme, îi răspunse Stu Daynei. Dar data viitoare am să ţin seama. Se ridică în picioare, se apropie de fereastră şi se uită afară, apoi continuă: Dacă vreţi să ştiţi, jumătate din temerile mele de aici se trag - cât de deştepţi devenim cu toţii!

Lui Frannie nu-i făcea nici o plăcere simpatia cu care se uita Dayna în urma lui. Nu avea nici un drept să-i arunce asemenea priviri, după toate prin câte trecuse. Şi este cu mult mai frumoasă decât mine, după câte toate, îi trecu prin minte lui Fran. Apoi, mă îndoiesc că ar fi însărcinată.

- E o lume în care trebuie să fii deştept, spuse Dayna. Dacă nu te deştepţi, eşti sortit pieirii.

Stu se întoarse să o privească, ca şi cum ar fi văzut-o acum pentru prima oară, iar Fran simţi cum o fulgeră un junghi de gelozie pură. Am aşteptat prea mult, gândi ea. Vai, Doamne, uite ce am făcut, am aşteptat prea mult.

Din întâmplare se uită către Harold, şi văzu că Harold zâmbea pe furiş, ascunzându-şi bucuria, cu mâna ridicată la gură. Părea un rânjet de uşurare. Ar fi fost în stare să se ridice, să se apropie de Harold ca din întâmplare şi să-i scoată ochii din cap cu unghiile.