- Atunci înseamnă că Harold nu exagerează câtuşi de puţin! izbucni ea cu mânie. Trebuie să faceţi ceva, chiar dacă folosiţi ca instrument un simplu briceag! Trebuie neapărat!

- De ce tocmai noi? o întrebă Glen supărat. De ce nu tu? Nu avem nici măcar un manual de medicină, pentru numele lui Dumnezeu!

- Dar tu... el... nu se poate să se termine aşa! Operaţia de apendicită nu-i decât un fleac!

- O fi fost valabil pentru vremurile dinainte, însă acum este altceva, zise Glen, dar între timp ea se îndepărtase, plângând.

Se întoarse pe la ora 3, ruşinată de ceea ce făcuse şi pregătită să-şi ceară scuze. Dar Glen şi Stu nu se aflau în tabără. Deprimat, Harold şedea pe trunchiul unui copac prăbuşit. Perion stătea turceşte lângă Mark, ştergându-i obrajii cu o cârpă. Era palidă, dar părea liniştită.

- Frannie! exclamă Harold, ridicându-şi privirile şi luminându-se la faţă.

- Bună, Harold. Se apropie de Peri şi se interesă: Ce face?

- Doarme, îi răspunse Perion.

De fapt nu dormea, până şi Fran constată asta dintr-o privire, ci îşi pierduse cunoştinţa.

- Unde au plecat ceilalţi, Peri? Ai idee?

Cel care îi răspunse fu Harold. Se apropiase de ea din spate, iar Fran simţea că el ar fi dorit să-i atingă părul sau să-i pună o mână pe umăr, lucru care îi repugna. Harold ajunsese s-o deranjeze aproape tot timpul, într-un mod insuportabil.

- S-au dus la Kunkle, să caute un cabinet medical.

- Speră să poată aduce şi nişte cărţi, completă Peri. Şi nişte... nişte instrumente.

Femeia îşi înghiţi cu greu un nod. Continuă să-i răcorească obrajii lui Mark, înmuind din când în când cârpa într-un vas cu apă şi apoi storcând-o.

- Ne pare foarte rău, spuse Harold stânjenit. Presupun că sună ca dracu', dar este purul adevăr.

Peri îşi ridică privirile şi-i zâmbi lui Harold.

- Ştiu asta şi-ţi mulţumesc. Nu e vina nimănui. Decât dacă există un Dumnezeu, bineînţeles. Iar dacă există un Dumnezeu, atunci este vina Lui. Iar atunci când îl voi vedea, am de gând să-l trag un şut în boaşe.

Femeia avea o faţă vag cabalină şi trup gros, de ţărancă. Fran, care vedea la toţi cei din jur trăsăturile cele mai bune cu mult înainte de a le depista pe cele rele (Harold, de exemplu, avea mâini foarte frumoase pentru un bărbat), observă că părul lui Peri, de un castaniu deschis, era aproape nemaipomenit şi că ochii ei închişi, indigo, erau frumoşi şi trădau inteligenţă. Predase antropologia la New York University, le mărturisise ea, de asemenea se implicase activ în mai multe mişcări politice, printre care lupta pentru drepturile femeii şi ale bolnavilor de SIDA. Nu fusese căsătorită. Îi spusese odată lui Frannie că Mark se purtase mai bine cu ea decât s-ar fi aşteptat din partea unui bărbat. Ceilalţi pe care-i cunoscuse fie o ignoraseră, fie o încadraseră, fără discernământ, în categoria "boarfe" sau "mironosiţe". Recunoştea că, într-o situaţie normală, Mark probabil că ar fi ignorat-o, dar acest lucru nu se întâmplase. Se întâlniseră la Albany, unde Perion îşi petrecea vacanţa alături de părinţii ei, în cea din urmă zi a lui iunie şi, după ce stătuseră de vorbă o vreme, luaseră hotărârea să plece din oraş, înainte ca mulţimea de viruşi ce incubau în cadavrele intrate în descompunere să desăvârşească ceea ce nu reuşise Supergripa.

Prin urmare plecaseră, iar noaptea următoare făcuseră amor, mai degrabă din cauza disperării şi a singurătăţii decât mânaţi de vreun sentiment profund (vorbea ca o adolescentă, de aceea Frannie considera că nu merită să consemneze relatarea în jurnalul ei). Se purta frumos cu ea, îi povesti Peri lui Fran în stilul acela blând şi uşor mirat al tuturor femeilor şterse, care au descoperit un bărbat amabil într-o lume necruţătoare. Începuse să-l iubească; pe zi ce trecea îl iubea mai tare.

Iar acum apăruse nenorocirea asta.

- Mi se pare ciudat, spuse ea. Toţi cei de aici, cu excepţia lui Stu şi Harold, sunt absolvenţi de colegiu, ceea ce ai fi reuşit şi tu, dacă lucrurile îşi urmau cursul lor normal, Harold.

- Da, presupun că aşa s-ar fi întâmplat.

Peri se întoarse către Mark şi începu din nou să-l şteargă pe frunte, încet şi cu dragoste. Lui Frannie asta îi amintea de o imagine colorată din Biblia lor de familie, desenul reprezentând trei femei care pregăteau trupul lui Isus pentru înmormântare - îl ungeau cu uleiuri şi miresme.

- Frannie studia engleza, Glen era profesor de sociologie, Mark studia pentru doctoratul în istorie americană, Harold, tu aveai de gând să studiezi tot engleza, dorind să ajungi scriitor. Am putea organiza între noi nişte seminare foarte interesante. De altfel, cred că am şi făcut acest lucru, nu?

- Da, se arătă Harold de acord.

Vocea lui, de obicei penetrantă, acum abia se mai auzea.

- Educaţia în spiritul artelor liberale te învaţă cum să gândeşti - am citit lucrul acesta undeva. Disciplinele propriu-zise pe care le urmezi sunt de importanţă secundară. Cel mai important lucru pe care îl iei cu tine din şcoală este cum să gândeşti inductiv şi deductiv în chip constructiv.

- Corect, comentă Harold. Îmi place ideea asta.

Mâna lui coborî acum cu adevărat pe umărul lui Fran. Ea nu-l respinse de-a dreptul, deşi atingerea o deranja cât se poate de tare.

- De fapt, nu este bine, continuă Peri aprig.

Luat prin surprindere, Harold îşi luă mâna de pe umărul lui Frannie, care se simţi mult mai uşurată.

- Nu? întrebă el, timid.

- El moare! spuse Peri, nu tare, dar pe un ton necăjit şi neputincios. Moare, pentru că noi ne-am pierdut timpul învăţând cum să discutăm steril în cămine şi în saloanele apartamentelor ieftine din oraşele universitare. Vai, aş putea să vorbesc despre indienii midi din Noua Guinee, iar Harold ar putea să explice tehnica literară a poeţilor englezi moderni, dar la ce-i servesc toate astea lui Mark?

- Dacă am fi avut pe cineva care a urmat învăţământul medical..., încercă Fran s-o împace.

- Da, dacă am fi avut. Dar nu avem. Nu avem cu noi nici măcar un mecanic auto sau pe cineva care să fi urmat studii agricole şi măcar să fi fost de faţă când trata veterinarul o vacă sau un cal. Se uită spre ei, iar ochii indigo se făcură parcă şi mai întunecaţi. Oricât de dragi mi-aţi fi, cred că în clipa asta aş fi în stare să vă dau pe toţi în schimbul unui tip care să se priceapă. Vă e teamă să-l atingeţi, cu toate că ştiţi ce se va întâmpla, dacă nu interveniţi. Nu mă exclud nici pe mine - şi eu mă port la fel.

- Cel puţin cei doi...

Fran se opri. Era pe cale să spună Cel puţin cei doi bărbaţi au plecat după instrumente, apoi îşi dădu seama că formularea ar putea fi nefericită, având în vedere că Harold rămăsese pe loc.

- Cel puţin Stu şi cu Glen au făcut o mişcare. Şi asta e ceva, nu?

Peri oftă.

- Mda... şi asta e ceva. Dar hotărârea de a pleca a fost a lui Stu, aşa-i? Singurul dintre noi care a hotărât, în cele din urmă, că este mai bine să încerci ceva decât să stai şi să-ţi frângi mâinile. Continuă, adresându-i-se lui Frannie: ţi-a spus cum şi-a câştigat existenţa înainte?

- A muncit într-o fabrică, răspunse Fran prompt. Nu remarcă încruntarea lui Harold, pricinuită tocmai de viteza cu care reuşise să ofere această informaţie. Monta circuite în calculatoarele electronice. S-ar putea spune că era tehnician computerist.

- Ha! făcu Harold, zâmbind acru.

- Este singurul dintre noi care se pricepe să desfacă lucrurile în bucăţi, spuse Peri. Ceea ce vor face el şi domnul Bateman o să-l ucidă pe Mark, sunt convinsă de asta, dar e mai bine să moară fiindcă cineva a încercat să-l salveze decât să moară în timp ce noi stăm şi ne uităm la el... ca la un câine pe care l-a călcat maşina şi a rămas în mijlocul străzii.

Harold şi Fran nu găsiră nici o replică. Rămaseră tăcuţi în spatele ei, urmărind figura palidă şi imobilă a lui Mark. După o vreme, Harold îşi aşeză iarăşi palma transpirată pe umărul lui Fran. Fata se abţinu cu greu să nu urle.

Stu şi Glen se întoarseră la 3.45. Pe portbagajul motocicletei era prinsă o geantă neagră, cu instrumente medicale şi mai multe volume mari şi negre.

- Vom face o încercare, au fost singurele cuvinte ale lui Stu.

Peri îşi ridică privirile spre ei. Era palidă şi încordată, dar reuşi să se exprime cu mult calm:

- Vreţi? Vă rog. Amândoi dorim acest lucru.

- Stu..., spuse Perion.

Era ora 4.10. Stu stătea îngenuncheat pe un covor de cauciuc întins sub copac. Râuri de transpiraţie i se scurgeau pe obraji. Ochii îi străluceau, înnebuniţi, bântuiţi de imense temeri. Frannie ţinea o carte deschisă înaintea lui, dând pagina între două planşe colorate ori de câte ori Stu îşi ridica privirea şi-i făcea semn. Alături de el stătea Glen Bateman, îngrozitor de alb, ţinând în mână un mosor cu aţă subţire. Instrumentele erau acum stropite cu sânge.