Nick se întoarse. Da... Tom, palid la faţă, şedea pe bancă, scărpinându-se în părul lui nepieptănat şi căutând împrejur. Nick îşi aminti de Pepto-Bismol.
- Salut, amice! rosti Julie melodios, traversând strada în fugă spre Tom, cu sânii jucându-i dulce sub puloverul strâmt.
Tom, care avea ochii cât cepele de la bun început, acum îi căscase încă şi mai mult.
- Bună? îi răspunse el încet, pe ton de întrebare, privind spre Nick, în aşteptarea unei confirmări sau a unei explicaţii.
Ascunzându-şi propria-i nelinişte, Nick ridică din umeri şi făcu semn din cap.
- Eu sunt Julie. Ce mai faci, dragule?
Adâncit în gândurile şi frământarea lui, Nick se întoarse în farmacie, ca să aducă medicamentul pentru Tom.
- Mmm... mm, mormăia Tom, clătinând din cap şi retrăgându-se. Mmm... mm, nu vreau. Lu' Tom Cullen nu-i plac medicamentele. Doamne, nu, au gust rău.
Nick îl măsură supărat şi dezgustat, ţinând sticla triunghiulară de Pepto-Bismol în mână. Privi spre Julie, care i se uita în ochi, dar nu detectă în ei decât aceeaşi strălucire rău prevestitoare, ca atunci când îl ocărăsc - nu o scânteie, ci o lucire dură şi lipsită de veselie. Acea privire pe care o capătă orice persoană lipsită de simţul umorului, când este pe cale să şicaneze.
- Ai dreptate, Tom, interveni ea. Nu bea, e otravă.
Nick se uită la ea cu gura căscată. Ea-i răspunse zâmbind, cu mâinile în şolduri, ca şi cum l-ar fi poftit să încerce să-l convingă pe Tom că nu are dreptate. Acesta era poate modul ei meschin de a se răzbuna pentru că-i respinsese cea de a doua rundă de avansuri amoroase.
Nick se întoarse demonstrativ către Tom şi trase o gură din sticla de Pepto-Bismol. Din cauza enervării, simţea cum i se zbătea pulsul în tâmple. Îi întinse medicamentul lui Tom, dar acesta nu se lăsase convins de atâta lucru.
- Nu, mmm... mm, Tom Cullen nu bea otravă, îi spuse el, iar Nick constată, din ce în ce mai pornit, că Tom era foarte speriat. Tata mi-a zis să nu. Tata mi-a zis că dacă-i omoară pe şobolani în hambar, nu scapă nici Tom! Nu vreau otravă!
Agasat de zâmbetul ei îngâmfat şi incapabil să-l mai suporte, Nick se răsuci brusc în direcţia fetei şi o pălmui zdravăn, cu mâna deschisă. Tom se sperie, dar nu scoase nici un sunet.
- Băi..., începu ea, nereuşind să-şi găsească cuvintele, în primă instanţă. Se înroşi în obraji şi se transformă brusc, părând uscată, răvăşită şi rea. Idiot mut şi nenorocit ce eşti! Nu era decât o glumă, căcănarule! Cum e posibil să mă loveşti? Cum e posibil să mă loveşti, fir-ai afurisit!
Se pregăti să-l izbească, dar el o îmbrânci cât colo. Căzu pe turul pantalonilor ei scurţi şi rămase cu ochii aţintiţi asupra lui, rânjind cu ură imensă.
- Am să-ţi smulg fuduliile, şuieră ea. Nu scapi nepedepsit.
Cu mâini tremurânde, Nick îşi scoase pixul şi mâzgăli câteva litere mari şi neregulate pe o filă de hârtie. O smulse din blocnotes şi i-o întinse. Cu ochii sticlindu-i de furie, ea lovi foaia de hârtie, aruncându-i-o din mână. El ridică fila de la pământ, o apucă pe fată de ceafă şi-i vârî biletul sub nas. Tom se dăduse deoparte, smiorcăindu-se.
- Mă predau! urlă ea. O citesc! Citesc biletul ăla al tău căcăcios!
Nu erau decât patru cuvinte: "Nu avem nevoie de tine."
- Să te ia toţi dracii! ţipă ea.
Smulgându-se din strânsoarea lui, se retrase câţiva paşi pe trotuar. Ochii ei erau la fel de mari şi de albaştri ca în farmacie, atunci când fusese la un pas să se împiedice de ea, dar acum din ei ţâşnea ura. Nick se simţi obosit. Din atâtea posibilităţi, cum de se nimerise s-o întâlnească tocmai pe ea?
- Nu rămân aici, îi declară Julie Lawry. Vin şi eu. Iar tu n-ai să mă poţi opri.
Se înşela. Oare nu fusese în stare să înţeleagă până acum că putea, de fapt? Nu, gândi Nick, nu era capabilă să priceapă. Pentru ea, toată întâmplarea nu era decât un fel de scenariu de Hollywood, un film cu dezastre trăite, în care ea juca rolul principal. Era un film în care Julie Lawry, cunoscută şi sub numele de Angel-Face, obţinea întotdeauna ceea ce-şi dorea.
Îşi scoase revolverul din toc şi-l îndreptă spre picioarele fetei. Aceasta încremeni, iar îmbujorarea din obraji i se stinse. Se schimbă total la faţă, transformându-se într-un personaj oarecum real, pentru prima oară de când o cunoştea. În lumea ei pătrunsese un lucru pe care, după mintea ei, nu-l putea manipula spre folosul propriu. O armă. Pe lângă oboseală, Nick se simţea acum încurcat şi dezgustat.
- N-am vrut, pronunţă ea repede. Fac tot ce vrei tu, pe cuvânt.
Îi făcu semn cu arma să se care.
Ea îi întoarse spatele şi o luă din loc, privind din timp în timp peste umăr. Merse din ce în ce mai repede, până ce o luă la fugă.
La următoarea intersecţie coti şi dispăru. Nick îşi puse arma la loc. Tremura din tot trupul. Se simţea deprimat şi murdar, ca şi cum Julie Lawry ar fi fost o prezenţă inumană, semănând mai degrabă cu gândacii impasibili ce mişună pe sub copacii morţi decât cu o fiinţă omenească.
Se întoarse, căutându-l pe Tom, dar acesta nu se vedea nicăieri .
O porni pe strada scăldată în soare, cu dureri monstruoase de cap şi junghiuri în ochiul pe care i-l scosese Ray Booth. Avu nevoie de aproape douăzeci de minute ca să-l descopere pe Tom. Se ascunsese pe veranda din spate a unei case aflată la două străzi de centrul comercial. Se aşezase pe un leagăn ruginit şi strângea garajul Fisher-Price la piept. Când îl văzu pe Nick, începu să plângă.
- Te rog să nu mă obligi s-o beau, nu-l pune pe Tom Cullen să bea otravă, Doamne, nu! Tata a zis că dacă-i omoară pe şobolani mă omoară şi pe mine... te rooog!
Nick constată că mai ţinea în mână sticla de Pepto-Bismol. O aruncă şi-i arătă lui Tom palmele goale. Diareea acestuia trebuia să se vindece şi fără ajutorul medicamentului. Îţi mulţumesc foarte mult, Julie.
Tom coborî treptele verandei, bolborosind:
- Te rog să mă ierţi. Te rog să mă ierţi, lu' Tom Cullen îi pare rău.
Se întoarseră împreună pe Main Street... şi se opriră în loc, sideraţi. Ambele biciclete fuseseră răsturnate, iar cauciucurile tăiate. Conţinutul sacilor lor fusese împrăştiat de la un capăt al străzii la celălalt.
În acea clipă, ceva trecu în viteză foarte mare chiar pe lângă obrazul lui Nick - simţi doar suflul - iar Tom ţipă şi-o rupse la fugă. Nick rămase o secundă nedumerit, cercetând în jur şi, din întâmplare, văzu flacăra celei de a doua împuşcături. Venea de la una dintre terestrele primului etaj ale Hotelului Pratt. Un obiect asemănător unui ac de cusut îl ciupi de gulerul cămăşii.
O porni în viteză pe urmele lui Tom.
Nu avea de unde şti dacă Julie continuase să tragă; când îl ajunse pe Tom, singurul lucru de care putea fi sigur era acela că nici unul dintre ei nu fusese rănit. Cel puţin aşa am scăpat de nebuna aia, gândi el, lucru care avea să se dovedească adevărat doar pe jumătate.
Înnoptară într-un hambar aflat la cinci kilometri nord de Pratt, Tom trezindu-se mereu din cauza coşmarurilor, după care îl deştepta şi pe Nick, ca să se asigure că totul este în regulă. Ajunseră la Iuka a doua zi de dimineaţă, pe la 11, şi găsiră două biciclete bune într-un magazin ce se numea Lumea Sportului şi a Ciclismului. Nick, care începuse în sfârşit să-şi revină după întâlnirea cu Julie, îşi făcu socoteala că putea să-şi completeze restul echipamentului la Great Bend, unde aveau să ajungă pe 14 iulie, în cel mai rău caz.
