Se uită afară, ştiind de acum ce avea de făcut.

Se întoarse la şifonier şi-şi trase cămaşa de noapte din bumbac peste cap. O lăsă să cadă pe podea. Rămăsese dezbrăcată, dezvăluind un trup atât de brăzdat de riduri, încât ar fi putut la fel de bine să fie albia marelui fluviu al timpului.

- Facă-se voia Ta, spuse ea, începând să se îmbrace.

Peste o oră mergea încet spre vest, pe Mapleton Avenue, în direcţia codrilor şi a defileurilor înguste de dincolo de oraş.

Stu se afla la uzina electrică împreună cu Nick, când Glen se năpusti înăuntru şi, fără nici un preambul, declară:

- Mother Abagail. A dispărut.

Nick îi aruncă o privire pătrunzătoare.

- Ce tot spui acolo? întrebă Stu, trăgându-l în acelaşi timp pe Glen departe de echipa care înfăşura sârmă de cupru pe una dintre turbinele arse.

Glen clătină din cap. Venise până aici pe bicicletă, cale de şapte kilometri, şi încă încerca să-şi tragă sufletul.

- M-am dus la ea ca să-i povestesc despre şedinţa de ieri seară şi să-i pun banda, dacă ar fi dorit s-o asculte. Aş fi vrut să ştie şi ea povestea cu Tom, deoarece eram neliniştit... observaţiile pe care le-a făcut Frannie mi-au tulburat somnul. Am preferat să mă duc devreme, pentru că ştiam de la Ralph că astăzi urmează să sosească două grupuri, pe care ea avea să le întâmpine, aşa cum îi place să facă de obicei. Am ajuns la ea pe la 8.30. Am bătut la uşă şi, văzând că nu răspunde, am intrat. Mi-am zis că, dacă o găsesc dormind, plec... dar am vrut să mă conving că... nu a murit, sau cine mai ştie ce... fiind atât de bătrână.

Nick urmărea cu mare atenţie mişcarea buzelor lui Glen.

- Dar ea nu mai era acasă. Iar pe pernă am găsit asta.

Le întinse un şerveţel de hârtie, pe care se putea distinge următorul mesaj, scris cu litere mari, de o mână care tremura:

Acum trebuie să plec pentru o vreme. Am păcătuit şi mi-am închipuit că ştiu ce se petrece în Mintea lui Dumnezeu. Păcatul meu se cheamă TRUFIE, iar El vrea să-mi găsesc din nou locul în lucrarea Lui.

Voi fi curând iarăşi alături de voi, dacă aşa va fi voia Domnului.

Abby Freemantle

- Bată-mă să mă bată, exclamă Stu. Şi acum ce facem? Tu ce părere ai, Nick?

Nick luă biletul şi-l citi încă o dată. Apoi i-l înapoie lui Glen. Înverşunarea i se ştersese de pe chip, lăsând loc unei simple tristeţi.

- Poate ar trebui să facem adunarea chiar în această seară, zise Glen.

Nick clătină din cap. Îşi scoase notesul, scrise ceva, rupse foaia şi i-o întinse lui Glen. Stu citi textul peste umărul acestuia.

"Omul propune, Dumnezeu dispune. Mother A. ţinea mult la vorba aeeasta şi o spunea adesea. Glen, chiar tu însuţi ai susţinut că ea se ghidează după cu totul alte principii; poate fi vorba de Dumnezeu, de mintea sau de iluziile ci. Ce putem face? Ea a plecat. Asta nu mai poate fi schimbat."

- Dar panica..., începu Stu.

- Desigur, lumea va fi tulburată, continuă Glen. Nick, nu crezi că ar fi bine cel puţin să chemăm comitetul şi să discutăm?

Nick notă: "La ce bun? De ce să ţinem o şedinţă care nu poate ajunge la nici un rezultat?"

-- Păi, am putea organiza o echipă care s-o caute. Foarte departe n-a putut ajunge.

Nick trase un cerc dublu în jurul propoziţiei Omul propune, Dumnezeu dispune. Dedesubt scrise: "Şi dacă ai găsi-o, cum îţi propui s-o aduci înapoi? În lanţuri?"

- Isuse, nici vorbă! Dar nu putem s-o lăsăm aşa, Nick! I-a venit ideea asta aiurea că l-a jignit pe Dumnezeu. Ce ne facem dacă i-a trecut prin cap să plece în pustietate, cum procedau tipii ăia din Vechiul Testament?

Nick scrise: "Sunt aproape convins că tocmai asta a făcut."

- Acum începi şi tu?

Glen îşi puse mâna pe braţul lui Stu.

- Las-o puţin mai uşor, East Texas. Hai să vedem care sunt implicaţiile acestei situaţii.

- Să le ia naiba de implicaţii! Ce implicaţii să mai căutăm, când femeia asta bătrână o să umble zi şi noapte, până va muri, extenuată?

- Ea nu este o bătrână oarecare. Este Mother Abagail, iar aici putem s-o considerăm un fel de Papă. Iar dacă Papa hotărăşte că trebuie să rrjeargă la Ierusalim, te pui în calea lui. dacă eşti un bun catolic?

- Ei, fir-ar să fie, nu-i totuna, iar asta o ştii şi tu!

- Ba da, chiar este acelaşi lucru. Chiar este. Cel puţin ăsta va fi sentimentul oamenilor din Free Zone. Stu, ai fi dispus să declari, cu mâna pe inimă, că nu Dumnezeu i-a spus să plece în pustiu?

- Nu-uu... Însă...

Nick, care scrisese până atunci, îi întinse hârtia lui Stu, care descifră cu greu câteva cuvinte. Scrisul lui Nick era de obicei impecabil, dar de această dată scrisese în grabă, poate chiar cu nerăbdare.

"Stu, asta nu schimbă nimic, cu excepţia faptului că va afecta, din câte cred, moralul din Free Zone. Dar nici asta nu sunt sigur că se va petrece. Oamenii nu se vor risipi din cauza plecării ei. Pe de altă parte, mai înseamnă că nu suntem obligaţi să avem o explicaţie cu ea chiar acum. Şi poate că este preferabil."

- Simt că înnebunesc, replică Stu. Câteodată vorbim despre ca ea şi cum ar fi un obstacol pe care trebuie să-l ocolim, pentru că ne împiedică să mergem mai departe. Alteori vorbeşti despre ea ca şi cum ar fi Papa, fiind scutită, prin urmare, să facă vreun gest greşit, oricât s-ar strădui. Dar se întâmplă că eu ţin cu adevărat la ea. Acum tu ce-ai vrea, Nicky? Să dea cineva la toamnă peste trupul său, într-unul dintre canioanele acelea de la vestul oraşului? Vrei s-o lăsăm acolo, ca sa ajungă... o hrană sfântă pentru ciori?

- Stu, îl luă Glen cu binişorul. Ea singură a hotărât să plece.

- Vai, fir-ar să fie, ce porcărie! spuse Stu.

Până la prânz, ştirea dispariţiei lui Mother Abagail se răspândise în întreaga comunitate. După cum prevăzuse Nick, sentimentul general era mai degrabă de resemnare şi tristeţe, şi nu de nelinişte. Părerea unanimă a comunităţii era că femeia plecase să se "roage pentru călăuzire", ca să-i poată ajuta, la rândul ei, să aleagă calea cea dreaptă pe care s-o urmeze la adunarea din ziua de 18.

- N-aş vrea să comit vreo blasfemie spunând că ar fi Dumnezeu, declară Glen în timpul prânzului improvizat în parc, dar mi se pare că este un fel de Dumnezeu-prin-procură. Puterea credinţei oricărei societăţi poate fi măsurată prin simpla constatare a slăbirii acelei credinţe atunci când obiectul ei empiric dispare.

- M-a cam depăşit, nu vrei să-mi explici încă o dată?

- Atunci când Moise distruge viţelul de aur, israeliţii încetează să-l mai venereze. Când apele inundă templul lui Baal, poporul ajunge la concluzia că Baal nu era oricum un zeu prea grozav. În schimb Isus şi-a luat o pauză de două mii de ani, cu toate acestea oamenii nu numai că-i urmează învăţăturile, dar trăiesc şi mor cu credinţa că El se va întoarce cândva, neschimbat. La fel este privită şi Mother Abagail în Free Zone. Oamenii sunt perfect convinşi că ea se va întoarce. Ai stat de vorbă cu ei?

- Mda, recunoscu Stu. Pur şi simplu nu-mi vine să cred ce se întâmplă. O bătrână cutreieră munţii şi toţi stau şi se întreabă dacă va sosi cu cele Zece Porunci săpate în tablele din piatră până să înceapă adunarea.

- Poate că le va aduce, replică Glen ursuz. Oricum, nu chiar toată lumea stă cu braţele încrucişate. Ralph Brentner îşi smulge părul din cap.

- Bravo lui. Se uită la Glen de aproape şi-l întrebă: Dar tu, chcliosule? Tu pe ce parte joci?

- Aş prefera să nu mă mai porecleşti. Este un obicei de-a dreptul nedemn. Dar am să-ţi povestesc... deşi mi se pare puţin comic. Bătrânu' East Texas se dovedeşte a fi mult mai imun la Spiritul evanghelic pe care ea l-a răspândit în comunitate decât bătrânu' şi agnosticul urs sociolog. Cred că se va întoarce. Nu ştiu de ce, asta cred şi pace. Care-i părerea lui Frannie?

- Habar n-am. N-am văzut-o în dimineaţa asta. N-ar fi exclus să fie cu Mother Abagail, mâncând lăcuste şi miere de albine sălbatice. Privi în direcţia munţilor Flatiron, ale căror culmi se înălţau în ceaţa albastră a începutului după-amiezei. Doamne, Glen, sper că bătrâna doamnă n-a păţit nimic rău.