- Desigur, îl linişti Lloyd, îndreptându-şi atenţia spre omul care dormea pe masa de şaisprezece-douăzeci şi unu. O să apară şi Flagg. Îl aştepta pe individul ăsta. Se pare că e un tip mai aparte.
Trashcan Man dormea nestingherit, orb şi surd la ceea ce se petrecea în jurul lui.
Trash şi The Kid îşi petrecuseră noaptea de 18 iulie într-un motel din Golden, Colorado. The Kid alesese două camere cu uşă de legătură între ele. Uşa respectivă era încuiată. Fiind suficient de cherchelit, The Kid rezolvă această problemă minoră distrugând broasca, cu trei focuri de revolver, apoi îşi ridică piciorul şi izbi uşa cu cizma lui micuţă. Calea se deschise, învăluită în ceaţa fină, albăstruie, a prafului de puşcă.
- Nemaipomenit, comentă el. Care-o vrei? Alege-ţi camera, Trashy.
Trashcan Man optă pentru camera din dreapta şi, pentru o vreme, rămase de capul lui. The Kid plecase, nu se ştie unde. Trashcan Man cugeta molcom la ideea de a dispărea pur şi simplu în întuneric, înainte să se întâmple ceva ireparabil - punând în balanţă această posibilitate şi faptul că astfel nu s-ar mai fi bucurat de un transport rapid -, când The Kid se întoarse. Spre îngrijorarea lui Trashcan Man, împingea un cărucior încărcat cu pachete de câte şase beri Coors. Ochii păpuşii erau de acum injectaţi de sânge şi marcaţi de cercuri roşii. Coafura stil pompadour se desfăcuse ca arcul rupt al unui ceasornic şi bucle de păr unsuros atârnau acum peste urechile şi obrajii lui The Kid, făcându-l să pară un om al cavernelor periculos (deşi absurd) care descoperise o jachetă de piele uitată de un călător prin timp şi o îmbrăcase. Picioruşele de iepure prinse la cureaua jachetei săreau încolo şi încoace.
- E caldă, zise The Kid, dar cui îi pasă dă chestia asta, corect?
- Absolut corect.
- Ia cu bere, găoază, îl îndemnă The Kid, aruncându-i o cutie.
Când Trashcan trase de inelul din tablă, o pală de spumă îi sări în ochi, iar The Kid izbucni într-un şir de hohote mărunte şi ciudate de râs, ţinându-şi pântecele plat cu amândouă mâinile. Trash zâmbi stins. Se decise s-o şteargă mai târziu, după ce pe micuţul monstru l-ar fi furat somnul. Se săturase până peste cap. Cât despre cele zise de The Kid la adresa preotului negru... temerile lui Trashcan Man erau atât de năprasnice, încât nici măcar nu reuşeau să prindă o formă limpede. A spune lucruri de felul acesta, chiar şi în glumă, era ca şi cum te-ai fi căcat în altarul unei biserici sau ca şi cum ai fi stat cu faţa spre cer în plină furtună şi te-ai fi rugat să te lovească trăsnetul.
Dar cel mai rău era că, din câte-şi dădea el seama, The Kid nu glumise.
Trashcan Man nu avea intenţia să urce pe şosele de munte cu serpentine în ac de păr cu piticul ăsta nebun, care bea toată ziua (şi toată noaptea, aparent) şi care vorbea despre supunerea Omului Întunecat şi preluarea puterii.
Între timp, The Kid golise două beri în două minute, strivise cutiile şi le aruncase indiferent într-unul din paturile identice din cameră. Contemplă morocănos televizorul RCA Chromacolor, cu o altă cutie de Coors în mâna stângă şi cu revolverul calibru 45, de care se servise ca să deschidă uşa, în dreapta.
- Dacă nu-i electricitate, nu-i nici televizor, futu-i, zise el. Pe măsură ce se îmbăta, accentul lui din sud devenea tot mai pronunţat şi mai greu inteligibil. M-apucă toţi dracii. Pă d-o parte, mă bucur c-am scăpat de toţi găozarii, dar unde mă-sa e HBO? Unde-s meciurile alea dă lupte? Unde-i Playboy Channel? După ăsta mă dădeam în vânt, Trashy. Dă fapt, n-arătau tipi care să morfolească pă bune la chestia aia cu păr sau să dea la buci, mă-nţelegi, da' câteva dân individele-alea aveau picioare până la gât, pricepi ce vreau să-ţi zic?
- Sigur că da.
- Eşti nemaipomenit. Nu-mi spune nimic, stai că-ţi spun io.
The Kid se holbă la aparatul mort.
- Pizdă bleagă, spuse el şi trase în televizor
Tubul cinescopic făcu implozie, însoţită de o bubuitură seacă. Cioburile se răspândiră pe mochetă. Trashcan Man îşi ridică braţul, ca să-şi ferească ochii, iar berea din cutie gâlgâi pe ţesătura din nailon verde.
- Ia tă uită, sulă moartă ce eşti! exclamă The Kid.
Din tonul lui se ghicea cât este de indignat. Îşi îndreptă brusc arma spre Trash, căruia gura ţevii i se păru mare şi neagră ca un coş de vapor. Trashcan simţi că amorţeşte de la brâu în jos. Îi trecu prin minte că poate s-a pişat pe el, dar nu avea cum să fie sigur.
- O să-ţi crăp capu' pă chestia asta, îl ameninţă The Kid. Ai vărsat berea. N-aş face-o dac-ar fi orş'care altă marcă, dar ai risipit nişte Coors. Io mă dau în vânt dă nemaipomenit după Coors, poate nu vrei să mă crezi!
- Cum de nu, şopti Trashcan.
- Şi tu crezi că acum mai face careva Coors, Trash? Crezi că mai există şansa asta, futu-i?
- Nu, îngăimă Trashcan. Presupun că nu.
- Păi să ştii c-ai dreptate. E o specie pe cale dă dispariţie, mă!
Ridică încet arma. Trashcan Man fu sigur, absolut sigur că i-a bătut ceasul. Atunci The Kid îşi coborî arma... Încet. Pe figura lui nu se citea absolut nimic. Trashcan îşi zise că expresia lui indica un proces profund de gândire.
- Uite care-i treaba, Trash. Mai primeşti încă o cutie şi o frigi. Dacă eşti în stare s-o frigi pă toată, nu te trimit pă lumea ailaltă. Ei, ce părere ai?
- Adică... cum s-o frig?
- Doamne, băiete, chiar atât dă idiot eşti!? Adică să bei toată cutia dintr-o dată, asta înseamnă s-o frigi! Dă unde mă-ta vii tu, mă, din Africa? Să nu mă faci să ţi-o trag, Trashy. Dacă-i musai, te împuşc drept în ochi. Magazia e plină de dum-dumuri. Te fac praştie. O să fii hrană rece pentru gândacii din magherniţa asta.
Făcu un gest cu revolverul, ţintuindu-l pe Trash cu ochii lui roşii. Pe buza de sus rămăsese un strop de spumă din bere.
Trashcan se duse la cutia din carton, îşi alese o bere şi-i deschise capacul.
- Dă-i drumu'. Pân' la ultimu' strop. Şi dacă o borăşti, dai imediat în primire.
Trashcan Man ridică berea cu fundul în sus. Lichidul începu să gâlgâie. Înghiţi convulsiv, iar mărul lui Adam i se plimba în sus şi-n jos, ca o maimuţă pe băţ. După ce goli cutia, o lăsă să-i cadă printre picioare, se luptă aparent la nesfârşit cu burta, câştigându-şi dreptul la viaţă cu un râgâit lung şi răsunător. The Kid îşi lăsă pe spate capul lui mititel şi se prăpădi de râs. Trash se clătină pe picioare, zâmbind strâmb. Nu mai era puţin ameţit, ci de-a dreptul beat.
The Kid îşi puse arma în toc.
- Okay, n-a fost rău deloc, Trashcan Man. Deloc rău, futu-i.
The Kid îşi vedea de băut. Cutiile strivite se adunau pe pat. Trash ţinea o cutie de Coors între genunchi, din care sorbea ori de câte ori i se părea că este privit dezaprobator. The Kid continua să mormăie, cu vocea tot mai scăzută şi cu accent tot mai pronunţat, pe măsură ce se adunau cutiile goale. Vorbea despre locurile pe care le vizitase. Despre cursele pe care le câştigase. Despre un transport de droguri pe care-l trecuse peste graniţă, din Mexic, într-un camion pentru spălătorie, cu un motor imens sub capotă. Periculoasă marfă, explică el. Toate drogurile erau o porcărie. El însuşi nu se atinsese vreodată de drăcia asta, dar, băi băiete, după ce cărai câteva încărcături din astea, puteai să te ştergi la cur cu foiţă de aur. Într-un târziu începu să moţăie, ochii mici şi roşii i se închideau pentru perioade din ce în ce mai lungi, pentru ca apoi să se deschidă, în silă, doar pe jumătate.
- Pun io mâna pă el, Trashy, murmură The Kid. Ajung acolo, văd care-i situaţia şi-l pup în cur până mă lămuresc. Încă nu s-a născut ăla să-i dea ordine lui The Kid. Absolut nimeni, futu-i. Nu durează mult. Io nu las treaba făcută pă jumate. Dacă mă apuc d-o treabă, o duc până la capăt. Ăsta-i stilu' meu. Nu ştiu nici cine e, nici dă unde vine şi cum naiba poa' să ne transmită idei la cutiuţe, da' o să-l - un căscat uriaş - dau afară dân oraş. Îi vin dă hac. Îl trimit pă lumea ailaltă. Ţine-aproape, Crash, sau cine mă-ta oi fi tu.
Se prăvăli încet pe spate, în pat. Cutia cu bere, de-abia deschisă, îi căzu din mână. Pe mochetă apăru încă o pată de Coors. Lada se terminase şi, după socoteala lui Trashcan, The Kid golise singur douăzeci şi patru de cutii. Trashcan Man nu înţelegea cum putea să toarne un omuleţ atâta bere în el, în schimb ştia prea bine că venise timpul s-o ia din loc. Dar nu era suficient să ştie; se simţea beat, slăbit şi bolnav. Nu-şi mai dorea decât să doarmă puţin. Era vreun rău în asta? The Kid avea să doarmă buştean toată noaptea, ba poate şi mâine dimineaţă, până spre prânz. Îi rămânea şi lui destul timp să tragă un pui de somn.
Prin urmare, se duse în camera vecină (mergând în vârful picioarelor, cu toate că The Kid părea în stare de comă) şi închise uşa de acces cât putu mai bine - adică doar aproximativ. Gloanţele o deformaseră, oarecum. Pe măsuţa de toaletă era un ceas deşteptător mecanic. Trash îl întoarse şi-l potrivi la miezul nopţii, de vreme ce nu ştia (şi nu-i păsa) cât era ora de fapt, după care-l puse să sune la ora 5. Se întinse pe unul dintre paturile identice, fără ca măcar să-şi scoată pantofii. Peste cinci minute, dormea profund.
Se trezi mai târziu, în mormântul întunecat al dimineţii, înconjurat de o puternică duhoare de bere şi de vărsătură. În pat, alături de el, se afla ceva fierbinte, calm şi încolăcit. În panica primei clipe, îşi închipui că o nevăstuică venise, nu se ştie cum, din visul său din Nebraska şi se strecurase în realitate. Lăsă să-i scape un mic geamăt, ca un scâncet, când îşi dădu seama că animalul de lângă el, altfel nu prea dezvoltat, era prea mare ca să fie o nevăstuică. Îl durea capul de la bere, iar tâmplele-i zvâcneau nemilos.
