- Eşti un copil inocent, da.
- Dar...
- Totalul pe care îl datorezi pentru micul tărăboi se ridică la peste douăsprezece mii de dolari, îi spuse Wayne. Pe urmă te-ai dus şi ţi-ai ales maşinuţa aceea... Câţi bani ai dat pe loc?
- Două mii cinci sute, răspunse Larry copleşit, simţind că-i vine să plângă.
- Deci ce ţi-a mai rămas până primeşti următorul cec de drepturi? Câteva mii?
- Cam aşa ceva, îi răspunse Larry cu jumătate de gură, incapabil să-i mărturisească lui Wayne că nu mai avea decât vreo opt sute, jumătate în bani gheaţă, jumătate în cecuri.
- Larry, te rog să mă asculţi atent, pentru că nu meriţi să ţi se spună de două ori. Aici se pune întotdeauna la cale câte-o petrecere. În locul ăsta nu există decât două constante: amăgirea perpetuă şi petrecerea perpetuă. Cum prind de veste, vin în fugă, ca nişte păsări care ciugulesc bărzăuni pe spinarea unui hipopotam. Acum au năpădit aici. Scutură-i de pe spatele tău şi spune-le să se ducă unde-or vedea cu ochii.
Larry se gândi la nenumăraţii oaspeţi de la el din casă. În momentul de faţă, cunoştea cel mult pe unul din trei. Gândul că trebuia să le spună tuturor acestor necunoscuţi să plece îl făcea să se blocheze încă de pe acum. Avea să-şi piardă consideraţia de care se bucura în ochii lor. Dar peste acest gând se suprapuse imaginea lui Dewey Doză umplând iarăşi cu drog vasele puse la dispoziţia oaspeţilor, scoţând apoi un carneţel din buzunarul de la spate şi trecând totul în contul său. Cu părul ăla vâlvoi şi cu tricoul modern...
Wayne îl măsura calm, în timp ce Larry se frământa între cei doi poli ai dilemei.
- Domnule, am să fiu în ochii lor ultima găoază, zise Larry în cele din urmă, dispreţuindu-se profund pentru cuvintele ce-i trădau slăbiciunea şi nervozitatea, chiar în momentul în care le pronunţa.
- Mda, au să te facă în fel şi chip. Au să te acuze că ţi s-a urcat la cap şi că te porţi ca la Hollywood. Or să-ţi împuie capul. Că-i uiţi pe vechii prieteni. Numai că nici unul dintre ei nu-ţi este prieten, Larry. Prietenii tăi s-au prins ce se întâmplă încă de acum trei zile şi s-au cărat. Nu e nici o distracţie să vezi cum un amic de-al tău, să zicem, s-a pişat pe el şi nici măcar nu-şi dă seama.
- Atunci de ce-mi mai spui? exclamă Larry, înfuriat deodată.
Supărarea i se trăgea din faptul că înţelesese adevărul şocant că toţi prietenii lui adevăraţi îşi luaseră zborul, iar toate scuzele lor păreau subţiri acum, când privea retrospectiv. Barry Grieg îl luase deoparte şi încercase să discute cu el, dar Larry se afla într-o cu totul altă lume şi nu-i răspunsese decât prin gesturi vagi şi zâmbind blând. Se întreba dacă şi Barry ar fi avut intenţia să-l scuture în acelaşi fel. Gândul acesta îi dădea un sentiment de jenă şi-l enerva.
- De ce-mi mai spui? repetă el. Mi se pare că de fapt nu prea-ţi place de mine.
- Nu... dar nici nu-mi displaci, poţi să mă crezi. Mai mult de atât nu ţi-aş zice. Aş fi putut să te las s-o iei peste bot pentru chestia asta. O dată ţi-ar fi fost suficient.
- Ce vrei să spui?
- Ai să-i dai afară din casă. Pentru că în tine există o vână puternică. Ceva care-i face pe ceilalţi să se simtă ca şi cum ar fi muşcat dintr-o foiţă de staniol. Ai în tine tot ceea ce este necesar pentru succes. Ai să faci o carieră frumuşică. Muzică pop nici prea-prea nici foarte-foarte, de care nimeni nu-şi va mai aduce aminte peste cinci ani. Liceenii care se dau în vânt după muzică din asta au să colecţioneze discurile tale. Ai să te umpli de bani.
Larry îşi strânse pumnii. Ar fi avut o plăcere nebună să-i tragă una în moaca lui calmă. Wayne îi arunca nişte lucruri care-l făceau să se simtă ca un căcat de câine lângă un semafor.
- Du-te la ei şi fă-le vânt, îl sfătui Wayne cu blândeţe. După care suie-te în maşină şi pleacă. Unde vezi cu ochii, băiete. Şi nu te arăta până ce nu ştii că trebuie să-ţi vină următorul cec cu drepturi de autor.
- Dar Dewey...
- Găsesc eu pe cineva care să discute cu Dewey. E plăcerea mea să te-ajut. Individul îi va spune lui Dewey să aştepte cuminţel până ce-şi primeşte bănuţii, iar Dewey va fi încântat să poată face un serviciu de genul ăsta.
Făcu o pauză, urmărind cu privirea doi copii, în costume de baie viu colorate, fugind de-a lungul plajei. Un câine alerga alături de ei, lătrând tare şi vesel către cerul albastru.
Larry se forţă să se ridice în picioare şi să-i mulţumească. Briza oceanului îl făcea conştient de ţinuta lui neadecvată. Cuvântul îi ieşi din gură ca o cărămidă.
- Trebuie să te retragi într-un loc oarecare şi să te aduni, îi spuse Wayne, ridicându-se la rândul lui în picioare şi privind tot în direcţia copiilor. Ai o groază de lucruri la care trebuie să te gândeşti neapărat. La impresar, la turneu, la contractul pe care-l închei după ce dai lovitura cu Pocket Saviour. Consider că va fi un succes, ţinând cont de ritmul ăla bine pus la punct. Dacă îţi îngădui un răgaz suficient, ai să ţi le pui pe toate în ordine. Băieţii ca tine se descurcă întotdeauna.
Băieţii ca tine se descurcă întotdeauna.
Băieţii ca mine se descurcă întotdeauna.
Băieţii ca...
Cineva îi bătea cu degetul în geam.
Larry tresări, apoi se îndreptă. Un junghi dureros îl săgetă prin gât şi se înfioră din cauza senzaţiei că în locul acela carnea fusese strivită şi murise. Nu aţipise, adormise în toată regula. Retrăind cele petrecute în California. Dar aici şi acum era învăluit în lumina cenuşie a New Yorkului, iar bătaia se auzi iarăşi.
Îşi întoarse capul cu precauţie, înfruntând durerea, şi-o văzu pe mama lui - purtând o eşarfă în chip de legătură pentru păr - cercetând interiorul maşinii.
Pentru o clipă, rămaseră cu privirile aţintite unul asupra celuilalt prin geamul maşinii, iar Larry avu senzaţia curioasă că e în pielea goală, un animal la care te uiţi într-o grădină zoologică. În cele din urmă reuşi să zâmbească şi coborî geamul.
- Mamă!
- Am ştiut că eşti tu, îi vorbi ea pe un ton ciudat de egal. Ia dă-te jos din maşină, ca să văd cum arăţi stând în picioare.
De la brâu în jos era total amorţit; deschise uşa şi coborî cu greu, chinuit de mii de ace şi cuie în călcâie. Nu se aşteptase s-o întâlnească într-un asemenea moment, fiind total nepregătit şi vulnerabil. Se simţea ca o santinelă prinsă dormind în post. Nu ştia de ce, însă se aşteptase ca maică-sa să fie mai mică, mai puţin sigură pe sine, dar, ca prin minune, anii ce trecuseră şi care pe el îl maturizaseră nu lăsaseră urme şi asupra ei.
Şi felul în care dăduse peste el era straniu. Când avea zece ani, îl trezea în dimineţile de sâmbătă bătând cu un deget la uşa închisă a dormitorului, atunci când considera că a dormit destul. Iar acum, după paisprezece ani, îl trezise în acelaşi fel, după ce-l găsise dormind în maşina lui cea nouă ca un puşti obosit, care şi-a pus în gând să stea treaz toată noaptea şi-a fost surprins de Moş Ene în această poziţie nedemnă.
Iar acum stătea înaintea ei, cu părul nepieptănat şi cu un zâmbet vag, prostesc, pe figură. Acele şi cuiele încă îşi făceau de cap, săgetându-l şi făcându-l să-şi treacă greutatea de pe un picior pe celălalt. Îşi aminti că ea îl întreba întotdeauna dacă simte nevoia să meargă la toaletă, atunci când se bălăbănea aşa; se fixă pe picioare şi lăsă acele să-şi facă mendrele cum doreau.
- Bună, mamă, spuse el.
Ea îl privea fără să zică nimic şi, pe neaşteptate, în inima lui îşi făcu loc o spaimă, ca o pasăre rău-prevestitoare întorcându-se la cuibul de mult părăsit. Era teama ca nu cumva să se întoarcă de la el, să-l respingă, să-i arate spatele hainei ei ieftine, să-l părăsească şi să dispară pur şi simplu după colţ, în direcţia metroului.
Dar o auzi oftând, în felul în care oftează un bărbat înainte de a ridica o povară. Iar atunci când îi vorbi, vocea ei era atât de plăcută, în modul cel mai natural, blând - şi corect -, încât prima impresie se şterse cu totul.
- Bună, Larry, spuse ea. Haide sus. Am ştiut că eşti tu de cum m-am uitat pe fereastră. Am şi sunat la serviciu şi-am anunţat că nu mă simt bine. Am să-mi iau un mic concediu de boală.
