Femeia o luă înainte, spre scările străjuite odinioară de cei doi câini din piatră. El o ajunse din urmă, strâmbându-se din cauza junghiurilor pe care le simţea la fiecare pas.
- Mamă?
Ea se întoarse şi atunci el o îmbrăţişă. Peste obrazul ei trecu o umbră de teamă, ca şi cum s-ar fi aşteptat nu s-o îmbrăţişeze, ci să-i dea în cap. Apoi umbra aceea se şterse, ea îi primi îmbrăţişarea, strângându-l la rându-i în braţe. Parfumul hainelor ei îl pătrunse, stârnindu-i o nostalgie neaşteptată, pătimaşă, dulce şi amară. O clipă, crezu că va izbucni în lacrimi, ferm convins că şi ei i se va întâmpla acelaşi lucru; era un Moment Emoţionant. Pe deasupra umărului ei gârbovit vedea pisica moartă, ieşind pe jumătate din pubelă. Când se desprinseră din îmbrăţişare, constată că ochii ei rămăseseră uscaţi.
- Haide, am să-ţi pregătesc ceva de mâncare. Ai condus toată noaptea?
- Da, răspunse el cu vocea uşor răguşită de emoţie.
- Bine, să mergem. Liftul e stricat, dar n-avem de urcat decât două etaje. E mai rău pentru sărmana doamnă Halsey, cu artrita ei. Ea stă la cinci. Nu uita să te ştergi pe picioare. Dacă bagi mizerie în casă, domnul Freedman mă ia imediat în primire. Aş putea să jur că Goshen e-n stare să miroasă murdăria. Murdăria este duşmanul lui, asta e. Eşti în stare să mănânci trei ouă? Îţi fac şi pâine prăjită, dacă nu te deranjează pâinea neagră.
O urmă, privind puţin prosteşte spre locul unde stătuseră câinii din piatră, încercând să se convingă că dispăruseră cu adevărat, că nu-şi pierduse deodată vreo cincizeci de centimetri din înălţime, că anii optzeci nu dispăruseră undeva, în neant. Femeia deschise uşile şi intrară. Până şi cotloanele întunecate şi mirosul de mâncare erau aceleaşi.
Alice Underwood îi pregăti trei ouă, şuncă, pâine prăjită, suc de portocale şi cafea. Când ajunse la cafea, îşi aprinse o ţigară şi-şi trase scaunul ceva mai departe de masă. Maică-sa aruncă ţigării o privire dezaprobatoare, dar nu spuse nimic. Chestia asta îi restabili - e drept, doar în mică parte - încrederea. Ea se pricepuse întotdeauna să aştepte momentul cel mai potrivit.
Femeia puse tigăiţa prevăzută cu picioare, ca un păianjen, în apa cenuşie, iar fierul fierbinte stârni un sâsâit în apa murdară, de la vase. Nu se schimbase prea mult, se gândi Larry. Mai îmbătrânise puţin - trebuia să aibă cam cincizeci şi unu de ani - şi era ceva mai încărunţită, dar în părul strâns cu îndemânare sub eşarfă rămăseseră suficiente fire negre. Purta o rochie simplă, de culoare cenuşie, probabil haina ei de lucru. Pieptul mare îi tălăzuia din corsajul rochiei - poate ceva mai opulent acum decât îşi aducea el aminte. Mamă, spune-mi adevărul, nu cumva ţi-a mai crescut pieptul? Asta să fie schimbarea fundamentală?
Scutură scrumul în farfurioara ceştii de cafea; ea i-o smulse imediat şi-i aduse o scrumieră pe care-o păstra întotdeauna în dulap. Farfurioara se mânjise cu cafea şi i se păruse cel mai normal lucru să arunce scrumul în ea. Scrumiera, în schimb, era curată, impecabilă, încât simţi o uşoară mustrare că trebuie s-o folosească. Maică-sa era în stare să pândească momentul potrivit şi să-ţi întindă atunci tot felul de curse mici pînă ce, învăluit, începeai să spui prostii.
- Deci te-ai întors, zise Alice, luând un burete Brillo de pe ceea ce fusese suportul unei plăcinte Table Talk şi începând să frece tigaia. Ce vânt te aduce?
Păi, cum să-ţi zic, mămico, îi răspunse el în gând, un prieten de-al meu mi-a ţinut o lecţie despre viaţă - găozarii bântuie în haite, şi de data asta au pus ochii pe mine. Nu ştiu dacă prieten este cel mai potrivit cuvânt în cazul lui. Din punct de vedere muzical, mă respectă cam tot atât cât îi apreciez eu pe-ăia cu guma de mestecat, The 1910 Fruitgum Company. Dar el este cel care m-a convins să-mi văd de drum... şi nu cumva Robert Frost era cel care spunea că acasă este locul unde trebuie să fii primit, atunci când baţi la uşă?
- Cred că mi s-a făcut dor de tine, mamă, declară el cu voce tare.
- De-aia îmi scrii aşa de des? pufni ea.
- Scrisorile nu sunt punctul meu forte.
Îşi ridica încet ţigara, trăgea din ea şi o lăsa din nou în jos. Inelele de fum se desprindeau alene din vârf, apoi se risipeau.
- Mai spune o data.
- Scrisorile nu sunt punctul meu forte, se conformă el, zâmbind.
- În schimb ştii să fii obraznic cu maică-ta. Nu te-ai schimbat deloc.
- Scuză-mă. Tu ce-ai mai făcut, mamă?
Femeia puse tigaia pe suport, la uscat, trase dopul chiuvetei şi-şi clăti dantela de săpun de pe mâinile înroşite.
- Nu foarte rău, îi răspunse ea, venind la masă şi aşezându-se. Mă mai doare spatele, dar am pilulele mele care mă ajută. Mă descurc.
- N-ai mai avut nici o criză de când am plecat?
- O, doar o dată. Dar doctorul Holmes s-a ocupat de mine.
- Mamă, tipii ăştia care încearcă să-ţi îndrepte coloana sunt nişte...
Nişte simpli şarlatani. Preferă să-şi muşte limba.
- Ce sunt?
Ridică încurcat din umeri, în timp ce ea-i zâmbea strâmb.
- În definitiv, eşti liberă, albă şi-ai împlinit douăzeci şi unu de ani. Dacă tu consideri că te-ajută, e-n regulă.
Femeia oftă şi scoase din buzunarul rochiei un tub de drajeuri Life Savers cu fructe.
- Am mult peste douăzeci şi unu de ani. Şi-mi simt anii. Vrei şi tu o bomboană?
El clătină din cap, refuzând-o, iar ea-şi vârî atunci în gură drajeul pregătit pentru el.
- Nu eşti decât o fetiţă, o tachină el linguşitor, ca pe vremuri. Stilul acesta îi făcuse întotdeauna mare plăcere, însă de această dată nu reuşi să-i smulgă decât umbra unui zâmbet. A apărut vreun bărbat nou în viaţa ta?
- Mai mulţi. Şi tu?
- Nu, răspunse el serios. Bărbaţi n-au apărut. Mai multe fete, este adevărat, însă bărbaţi, nu.
Sperase să o facă să râdă, dar se alese încă o dată cu acea stafie de zâmbet. Am tulburat-o, se gândi el. Asta s-a întâmplat. Nu ştie ce caut eu aici. Dacă stau să mă gândesc, de trei ani încoace, nici nu se mai aştepta să apar. Nu-şi dorea decât să nu mai calc pe-aici.
- Nu te-ai schimbat câtuşi de puţin. Nu poţi să vorbeşti şi tu serios. Eşti logodit? Ai o prietenă stabilă?
- Mă descurc şi eu cum pot, mamă.
- Aşa ai făcut întotdeauna. Cel puţin n-ai venit niciodată acasă cu vestea că ai cunoscut o tânără foarte simpatică, de religie catolică şi că vă gândiţi la o familie. Asta recunosc... Fie c-ai fost extraordinar de atent, fie foarte norocos, fie foarte politicos.
Se strădui să-şi păstreze o expresie impenetrabilă. Era pentru prima oară când discuta cu el o chestiune legată, direct sau indirect, de sex.
