Heck fu tras spre spate. Unul dintre oameni întinse un picior şi-i puse piedică, iar Heck ateriză jumătate pe cruce, jumătate lângă. Între timp, Winky începuse să citească textul bătut la maşină cu o voce înaltă, care reteza ţipetele lui Heck ca uruitul unui gater.
- Atenţiune, atenţiune, atenţiune! Din ordinul lui Randall Flagg, Conducător al Poporului şi Prim Cetăţean, acest om, Hector Alonzo Drogan pe numele lui, va fi executat prin crucificare, pentru că a comis delictul de folosire a drogului.
- Nu! Nu! Nu! urlă Heck isteric. Braţul lui stâng, unsuros din cauza sudorii, îi scăpă lui Ace High şi, instinctiv, Trash îngenunche şi fixă mâna la loc, lipindu-i încheietura de braţul crucii, în secunda următoare, Whitey se lăsă pe vine, lângă Trashcan, aducând ciocanul din lemn şi două piroane. Cu ţigara atârnând încă din colţul buzelor, ai fi zis că tocmai a ieşit în curtea din spate, ca să facă o mică lucrare de tâmplărie.
- Mda, bine, ţine-l aşa, Trash, până-l prind în piron. Termin imediat.
- Utilizarea drogurilor nu este permisă în Societatea Poporului, deoarece afectează capacitatea celui ce le utilizează de a contribui plenar în cadrul Societăţii Poporului, proclamă Winky.
Vorbea repede, ca şi cum ar fi fost la o licitaţie, iar ochii i se strângeau, clipeau şi tremurau tot timpul.
- Revenind la cazul în speţă, acuzatul Hector Drogan a fost prins cu accesoriile de rigoare şi cu o mare cantitate de cocaină.
Ţipetele lui Heck atinseseră acum nivelul la care ar fi fost în stare să spargă cristalul, dacă ar fi existat asemenea obiecte prin preajmă. Capul i se bălăbănea dintr-o parte în cealaltă. La buze îi apăruse spumă. Din braţe îi curgeau panglici de sânge. Şase bărbaţi, printre care şi Trashcan Man, ridicară crucea şi o fixară în postamentul din ciment. Silueta lui Hector Drogan se profila pe cer, cu capul lăsat pe spate şi cu un rictus de durere întipărit pe chip.
- ... este spre binele Societăţii Poporului, striga Winky mai departe. Comunicatul se încheie cu un avertisment solemn şi salutări către Poporul din Las Vegas. Fie ca acest act oficial să fie prins în cuie deasupra creştetului ticălosului. Actul este marcat cu sigiliul Primului Cetăţean, RANDALL FLAGG pe numele lui.
- Vai, Dumnezeul meu, mă DOARE! se înălţă strigătul lui Hector Drogan. Vai, Doamne, Doamne, Doamne Dumnezeul meu!
Mulţimea nu se clinti din loc încă aproape o oră, fiecare temându-se să nu se bage de seamă că ar fi plecat primul. Pe multe figuri se citea dezgustul, pe multe altele un soi de însufleţire amorţită... În schimb, dacă ar fi fost să cauţi un numitor comun, acela era spaima.
Şi totuşi, Trashcan Man nu se temea. De ce-ar fi fost speriat? Nu-l cunoscuse pe omul acela.
Nu-l cunoscuse deloc.
Ceasul arăta 10.15 în seara aceea, când Lloyd apăru în camera lui Trashcan Man. Îi aruncă o privire şi-i zise:
- Eşti îmbrăcat. Bine. Credeam că poate te-ai culcat.
- Nu, îi răspunse acesta. Sunt treaz. De ce?
Lloyd îi răspunse cu voce scăzută:
- A sosit momentul, Trashy. Vrea să te vadă. Flagg.
- El?...
- Chiar el.
Trashcan Man simţi că pluteşte.
- Unde se află? Îmi dau şi viaţa pentru el, vai, da...
- La ultimul etaj. A venit imediat după ce-am terminat incinerarea trupului lui Drogan. Fusese pe ţărm. De-abia sosise înainte ca Whitey şi cu mine să ne întoarcem de la groapa de gunoi. Nimeni nu-l vede venind sau plecând, Trash, dar ştim întotdeauna când pleacă. Sau când vine. Haide, să mergem.
Peste doar patru minute, liftul ajunse la ultimul etaj şi Trashcan Man coborî, cu faţa luminată şi cu ochii ieşiţi din cap de emoţie. Lloyd rămase în lift. Trash se întoarse spre el:
- Tu nu?...
Lloyd reuşi să-şi compună un zâmbet strâmb.
- Nu, vrea să fie singur cu tine. Mult noroc, Trash.
Înainte să mai poată spune ceva, uşa se închise şi liftul porni. Trashcan Man se afla într-un hol mare şi somptuos. Existau două uşi... iar cea din capătul opus se deschidea încet. Acolo domnea întunericul. Trash distinse totuşi o siluetă în cadrul uşii. Şi nişte ochi. Ochi de culoare roşie.
Cu inima bătându-i tare în piept, cu gura uscată, Trashcan Man porni spre forma aceea. Pe măsură ce se apropia, aerul părea să devină din ce în ce mai rece. Pe braţele lui arse de soare i se făcu piele de găină. Undeva, în străfundurile fiinţei lui, cadavrul lui Donald Merwin Elbert se răsucea în mormânt şi se tânguia.
Apoi se lăsă din nou liniştea.
- Trashcan Man, se auzi o voce înceată şi fermecătoare. Cât de bine îmi pare că te afli printre noi. Nici nu ştii cât de bine îmi pare.
Cuvintele îi ieşiră din gură ca nişte fire de praf:
- Îmi... Îmi dau şi viaţa pentru tine.
- Da, rosti mângâietor umbra din pragul uşii. Îi zâmbi apoi, iar printre buzele întredeschise văzu un şirag de dinţi albi. Dar nu cred că se va ajunge până acolo. Poftim înăuntru. Vreau să te privesc.
Cu ochii strălucind nefiresc, cu faţa vlăguită a unui noctambul, Trashcan Man pătrunse în încăpere, unde domnea semiobscuritatea. Uşa se închise în urma lui. O mână teribil de fierbinte prinse mâna de gheaţă a lui Trashcan Man... şi, ca prin farmec, se simţi împăcat.
- Ai de împlinit o lucrare, în mijlocul deşertului. O lucrare măreaţă, Trash. Dacă vrei să o faci.
- Orice, şopti Trashcan Man. Orice.
Randall Flagg îşi lăsă braţul pe umerii lui scheletici şi-i spuse:
- Am să te pun să dai foc. Haide, să bem ceva şi să stăm de vorbă.
Avea să se aprindă un foc cum nu s-a mai văzut.
