Glen propuse să acceptăm următoarea programare provizorie: Judele să plece la 26 august, Dayna la 27, iar Tom la 28, nici unul dintre ei neştiind despre ceilalţi şi pornind pe căi diferite. Asta ar lăsa şi timpul necesar pregătirii lui Tom, adăugă el.

Nick spuse că, exceptându-1 pe Tom Cullen, căruia i se va impune când să se întoarcă, prin intermediul sugestiei posthipnotice, ceilalţi doi vor fi liberi să se întoarcă atunci când propria lor judecată le va impune, ţinând cont de rolul pe care-l va jucă şi vremea - deoarece chiar înainte de prima săptămână a lui octombrie poate să ningă mult în munţi. Nick a fost de părere să-i sfătuim să nu rămână în vest mai mult de trei săptămâni.

Fran spuse că puteau ocoli spre sud, dacă începea să ningă devreme în munţi, dar Larry o contrazise, atrăgând atenţia că, în acest caz, ar fi întâlnit în calea lor lanţul Sangrc de Cristo şi singura posibilitate ar fi rămas să meargă mult spre sud, până în Mexico. Drept pentru care nu i-am mai vedea la faţă până la primăvară.

Dată fiind această situaţie, Larry sugeră că ar fi mai bine să-i oferim Judelui un avans oarecare. Propuse data de 21 august, adică poimâine.

Cu aceasta, s-a închis subiectul Cercetaşilor... sau al spionilor, dacă preferaţi.

Apoi i s-a dat cuvântul lui Glen; transcriu din înregistrarea pe bandă:

Glen: "Aş vrea să vă propun să convocam o a doua adunare publică pe 25 august, şi am să vă spun câteva lucruri pe care ar fi bine să le abordăm cu acest prilej. Pentru început, vă voi arăta un lucru care s-ar putea să vă surprindă. Am pornit de la premisa că în Free Zone ar exista circa şase sute de persoane, căci Ralph a ţinut o evidenţă admirabilă şi precisă a celor veniţi în grupuri mari, iar noi ne-am întemeiat presupunerile legate de populaţie tocmai pe aceste cifre. Dar au mai existat şi oameni care au ajuns aici singuri, poate şi câte zece pe zi. Prin urmare, astăzi m-am dus la sala din Chautauqua Park cu Leo Rockway şi am numărat locurile. Se ridică la şase sute şapte. Oare asta nu vă sugerează nimic?"

Sue Stern a fost de părere că nu avea cum să fie corect, pentru că persoanele care nu-şi găsiseră loc rămăseseră în spate sau se aşezaseră pe intervale. Atunci ne-am dat cu toţii seama unde bătea Glen, iar comitetul a rămas trăsnit, nu cred să existe un cuvânt mai potrivit.

Glen: "Nu există nici o cale de a estima cât de cât numărul celor care stăteau jos şi în picioare, dar din câte îmi aduc eu aminte de la adunare, mă simt obligat să susţin că cifra de o sută nu este deloc exagerată. Deci în Free Zone locuiesc acum mai bine de şapte sute de oameni. Ca urmare a descoperirii făcute de Leo şi de mine, propun ca un punct de pe agenda adunării să fie alcătuirea unui Comitet pentru Recensământ."

Ralph: "Bată-mă să mă bată! Şi asta numai din cauza mea."

Glen: "Nu, nu-i vina ta. Pe umerii tăi stau cel puţin vreo zece treburi diferite, şi cred că suntem cu toţii de acord că te-ai descurcat cum nu se poate mai bine..."

Larry: "Să ştii că da."

Glen: "... dar, chiar dacă ne-au venit numai câte patru singuratici pe zi, tot se adună cam treizeci pe săptămână. Iar eu cred că e vorba mai degrabă de doisprezece sau paisprezece. N-au obiceiul să se înfăţişeze înaintea unuia dintre noi, ca să anunţe că au venit, iar acum, după ce a plecat Mother Abagail, nu-i mai poţi controla."

Fran Goldsmith a susţinut propunerea lui Glen de a introduce Comitetul pentru Recensământ pe agenda adunării din 25 august, comitetul respectiv urmând să răspundă de păstrarea evidenţei tuturor locuitorilor din Free Zone.

Larry: "Aş fi întru totul de acord, dacă ar exista un motiv valabil şi practic. Dar..."

Nick: "Dar ce, Larry?"

Larry: "Păi... nu avem oare suficiente lucruri cu care să ne batem capul? La ce ne trebuie toată birocraţia asta idioată?"

Fran: "Chiar acum mi-a venit în minte un motiv valabil, Larry."

Larry: "Care-i acela?"

Fran: "Dacă Glen are dreptate, înseamnă că va trebui să închiriem o sală mai mare pentru adunarea următoare. Mi se pare important. Nu avem cum să-i înghesuim în Chautauqua Auditorium pe cei opt sute de oameni care se vor afla aici până pe 25."

Ralph: "Isuse, chestia asta nu mi-a dat prin cap. V-am zis, doar, oameni buni, nu sunt făcut pentru o treabă ca asta."

Stu: "Linişteşte-te, Ralph, te descurci nemaipomenit."

Suc: "În concluzie, unde o să ţinem adunarea aia?"

Glen: "Stai puţin, stai puţin. Să le luăm pe rând. Mai întâi, avem de votat o propunere!"

S-a aprobat cu 7-0 includerea Comitetului pentru Recensământ pe ordinea de zi a următoarei întruniri publice.

Stu propuse apoi să ţinem întrunirea la 25 august, în Munzinger Auditorium, o sală de mai mare capacitate - probabil peste o mie de locuri.

Glen ceru atunci din nou cuvântul.

Glen: "Înainte de a merge mai departe, aş dori să subliniez că mai există un motiv în favoarea organizării Comitetului pentru Recensământ, ceva mai serios decât acela de a şti exact câtă băutură şi câte pungi de cartofi prăjiţi să pregătim pentru petrecere. Trebuie să ştim cine vine... dar ar mai trebui să ştim şi cine pleacă. Poate că nu-i decât un acces de paranoia, dar aş fi în stare să jur că erau nişte feţe cu care mă obişnuisem şi care acum au dispărut. Oricum, după vizita la Chautauqua Auditorium, Leo şi cu mine ne-am dus la Charlie Impening. Şi, ce să vezi! Casa era goală. Lucrurile lui Charlie dispăruseră, ca şi licenţa lui în ştiinţe agricole."

Agitaţie în sânul comitetului şi destule înjurături care, deşi pîine de culoare, nu-şi găsesc locul în acest proces-verbal.

Ralph întrebă ce câştig am avea ştiind cine a plecat, exprimându-şi părerea că, dacă nişte tipi de teapa lui Impening vor să plece de partea cealaltă, la Omul Întunecat, ar trebui să fim bucuroşi că am scăpat de ei.

Mai mulţi membri ai comitetului îl aplaudară pe Ralph, care se înroşi ca un şcolar, dacă mi-este permis să adaug.

Sue: "Nu, eu înţeleg ideea lui Glen. Ar fi ca o scurgere permanentă de informaţii."

Ralph: "Ei bine, şi ce putem face? Îi vârâm în temniţă?"

Glen: "Oricât ar suna de urât, consider că trebuie să ne gândim foarte serios la această posibilitate."

Fran: "Nu, domnule. Să trimitem spioni... asta încă pot accepta. Dar ca să închidem oameni veniţi aici pentru simplul motiv că nu le convine cum facem noi diverse lucruri? Doamne, Glen! Astea sunt lucruri care ţin de poliţia secretă!"

Glen: "Da, cam la asta se ajunge. Dar poziţia noastră aici este extrem de precară. Mă pui în postura celui care trebuie să pledeze în favoarea represiunii, ceea ce consider total nedrept. Te întreb dacă eşti de părere că trebuie să permitem un asemenea export de inteligenţă, gândindu-ne şi la Adversar."

Fran: "Mie tot nu-mi place. În anii cincizeci, Joe McCarthy avea comunismul. Noi îl avem pe Omul întunecat. Ce bine de noi."

Glen: "Fran, ai fi dispusă să accepţi riscul plecării cuiva de aici cu o informaţie-cheie în buzunar? Cum ar fi aceea că Mother Abagail a dispărut, de exemplu?"

Fran: "Şi Charlie Impening poate să-i spună atâta lucru. Ce alte informaţii-cheie avem, Glen? Nu cumva aceea că bâjbâim mai tot timpul şi nu dăm de nici un fir?"

Glen: "Ţii cumva să cunoască numărul şi forţa noastră? Cum ne descurcăm cu partea tehnică? Că nu avem nici măcar un doctor, până în clipa de faţă?"

Fran îi spuse că preferă asta, decât să înceapă să bage oamenii la puşcărie pe motiv că nu le place cum facem noi una şi alta. Stu propuse atunci să amânăm întreaga discuţie, părerile fiind absolut divergente. Propunerea a fost adoptată, cu votul lui Glen împotrivă.

Glen: "Aţi face bine să vă obişnuiţi cu gândul că vă veţi înfrunta cu asta mai devreme sau mai târziu, de presupus că mai devreme. E şi aşa suficient de rău că Charlie Impening îşi va vărsa tot sacul înaintea lui Flagg. Nu trebuie decât să vă puneţi întrebarea dacă doriţi să multiplicaţi ceea ce ştie Impening cu un factor x oarecare. Ei bine, nu mai contează, aţi votat să amânăm. Dar mai există un lucru... am fost aleşi pe o perioadă nedeterminată, s-a gândit vreunul dintre voi la asta? Nu ştim dacă vom funcţiona şase săptămâni, şase luni sau şase ani. După părerea mea, un an ar fi cel mai potrivit... am ajunge astfel la sfârşitul începutului, folosind formularea lui Harold. Aş dori să se discute propunerea asta la următoarea noastră adunare publică.

O ultimă chestiune şi am terminat. Guvernarea prin intermediul adunării generale municipale - forma de organizare existentă aici, noi fiind în postura de aleşi ai oraşului - va funcţiona o vreme, până ce numărul nostru ar spori la circa trei mii de persoane, dar când se va aduna prea multă lume, întrunirile publice vor începe să fie dominate de indivizi şi găşti, fiecare cu interesele şi ideile lor personale... fluorurarea provoacă sterilitate, hai să ne punem nu ştiu ce fel de drapel şi lucruri de soiul ăsta. Părerea mea ar fi să ne gândim cu toată seriozitatea cum să transformăm Bouldcr într-o republică până cel târziu iarna următoare sau începutul primăverii."

S-au schimbat câteva păreri neoficiale în legătură cu ultima propunere a lui Glen, dar nu s-a adoptat nici o hotărâre, deocamdată. I se dădu cuvântul lui Nick, care-i întinse o foaie de hârtie lui Ralph.

Nick: "Scriu acestea în dimineaţa zilei de 19, în vederea şedinţei de diseară, şi-l voi ruga pe Ralph să le citească la sfârşitul şedinţei. A fi mut ridică o mulţime de piedici, dar m-am străduit să mă gândesc la toate implicaţiile posibile ale propunerii pe care sunt pe cale s-o fac. Aş dori ca pe ordinea de zi a următoarei noastre întruniri publice sa fie inclus şi următorul punct: «Să stabilim dacă Free Zone va consimţi să creeze un Departament al Legii şi Ordinii, sub conducerea lui Stu Redman.»"

Stu: "Îmi arunci în spate un lucru copleşitor, Nick."

Glen: "Interesant. Ne întoarcem la ceea ce discutam acum câteva minute. Lasă-l să termine, Stuart... pe urmă îţi vine şi ţie rândul."

Nick: "Sediul acestui Departament al Legii şi Ordinii ar urma să fie în Judecătoria Districtului Boulder. Stu ar avea dreptul să numească maxim treizeci de reprezentanţi-adjuncţi, peste treizeci doar cu aprobarea prin vot a Comitetului Zonei Libere, iar peste şaptezeci doar cu aprobarea prin vot, în cadrul adunării publice din Free Zone. Aceasta este rezoluţia pe care aş vrea s-o văd pe agendă. E de la sine înţeles că aprobarea noastră nu are nici o valoare atât timp cât n-o acceptă şi Stu."

Stu: "Al naibii de corect!"

Nick: "Ne-am dezvoltat suficient ca să fie cu adevărat nevoie de lege. Altfel, riscăm să pierdem evenimentele de sub control. Avem cazul băiatului acela, Gehringer, care a avut ideea să-şi mâne maşina de curse pe Pearl Street. După mai multe tururi, a făcut maşina zob şi, spre norocul lui, nu s-a ales decât cu o tăietură pe frunte. Ar fi putut să moară sau să accidenteze mortal pe cineva. Acum, toţi cei care l-au văzut gonind au ştiut de la început că nu se va sfârşi bine, vedeai scris «necaz» cu litere de-o şchioapă, cum ar fi zis Tom. Dar nimeni n-a simţit că ar avea căderea să-l oprească, tocmai pentru că lipsea autoritatea respectivă. Asta pe de o parte. Pe urmă, mai există şi Rich Moffat. Prababil o parte dintre voi ştiu cine este Rich, dar pentru cei care nu-l cunosc, el este probabil singurul alcoolic din Zonă. Cât rămâne treaz, e o persoană destul de decentă, dar când se îmbată, pur şi simplu devine iresponsabil şi, din păcate, este beat mai tot timpul. Acum trei sau patru zile, fiind în stare de ebrietate, s-a hotărât să spargă toate vitrinele de pe Arapahoe. Când şi-a mai revenit puţin am stat de vorbă cu el - discuţie în felul meu, se înţelege, prin scris - şi s-a arătat destul de ruşinat. Arăta înapoi pe drumul pe care venise şi zicea: «Ia uită-te. Uită-te ce-am făcut. Am umplut trotuarele de cioburi! Ce-ar fi să se taie vreun copil în ele? Vina ar fi doar a mea.»"