Ralph: "Nu simt nici un fel de milă pentru el. De nici un fel."

Fran: "Haide, haide, Ralph. Ştim cu toţii că alcoolismul este o boală."

Ralph: "Boală, pe mă-sa. E vicios până-n măduva oaselor, asta e."

Stu: "Iar voi doi provocaţi dezordine. Vă rog să lăsaţi vorba."

Ralph: "Te rog să mă ierţi, Stu. De acum mă voi mulţumi să citesc scrisoarea lui Nick, fără alte comentarii."

Fran: "Iar eu am să mă abţin cel puţin două minute, domnule preşedinte. Vă promit."

Nick: "Ca să scurtăm povestea, i-am găsit lui Rich o mătură şi a curăţat toată porcăria pe care-o făcuse. Ba chiar s-a descurcat lăudabil. Însă a întrebat - pe bună dreptate - de ce nu l-a oprit nimeni. În zilele de demult, un tip ca Rich nu avea cum să pună mâna pe alcool de asemenea tărie şi în asemenea cantităţi, indiferent ce-ar fi făcut; băieţii de teapa lui Rich erau băutori cronici de vin. Dar acum există cantităţi incredibile de băuturi peste tot, e suficient să întinzi mâna şi să ţi le iei de pe rafturi. Mai mult, sunt foarte convins că Rich n-ar fi trebuit să fie lăsat să spargă mai mult de două vitrine; iar el a distrus toate geamurile de pe latura sudică a străzii, cale de trei blocuri. Nu s-a oprit decât din cauză că obosise. Mai am doar un singur exemplu: am avut un caz în care un bărbat, al cărui nume nu-l voi menţiona, a descoperit că femeia lui, nu o voi numi nici pe ea, îşi petrecea pe ascuns după-amiezele cu un alt bărbat. Presupun că ştim cu toţii despre cine e vorba."

Sue: "Mda, presupun că ştim. Un tip cu pumnii tari."

Nick: "Oricum, omul despre care povestesc i-a bătut pe intrus şi apoi pe femeia în cauză. Pentru noi, cei de aici, nu cred că are importanţă cine avea dreptate sau nu..."

Glen: "Aici greşeşti, Nick."

Stu: "Lasă-l să termine, Glen."

Glen: "Sigur că da, dar aş vrea să revin, după aceea, la un anume punct."

Stu: "Foarte bine. Continuă, Ralph."

Ralph: "Da... de acum, nu mai c mult până la capăt."

Nick: "...deoarece singurul lucru care contează este acela că bărbatul respectiv a comis un delict de drept comun, atac cu violenţă fizică, şi se află încă în libertate. Dintre cele trei cazuri, acesta din urmă îi îngrijorează cel mai tare pe cetăţenii de rând. Avem de-a face aici cu un adevărat ghiveci, o societate de o extremă diversitate, în care se vor naşte o serie de conflicte şi de fricţiuni. Cred că nici unul dintre noi nu-şi doreşte la Boulder o atmosferă gen vestul sălbatic. Gândiţi-vă numai în ce situaţie ne-am fi găsit dacă bărbatul acela nu se mulţumea să-i bată, ci avea ideea să-şi ia un pistol calibru 45 de la cine ştie ce munte de pietate şi să-i împuşte pe amândoi. Chiar şi în cazul acesta, criminalul s-ar fi aflat în libertate."

Suc: "Doamne, Nicky, ce mai e şi asta? De ce-ţi vin asemenea gânduri negre?"

Larry: "Mda, sună foarte dur, dar arc dreptate. Există o veche zicală, circula în Marină, cred: «Un lucru care ar putea să se strice, o să se strice cu adevărat.»"

Nick: "Stu este de pe acum moderatorul şedinţelor noastre de comitet şi publice, cu alte cuvinte oamenii îl consideră o persoană cu autoritate. Iar eu îl socotesc pe Stu un om de calitate."

Stu: "Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Nick. Presupun că n-ai observat că port pantofi cu toc, ca să par mai înalt. Vorbind serios însă, voi accepta propunerea, dacă aşa vreţi. Nu-mi doresc câtuşi de puţin afurisita asta de slujbă - din câte am văzut eu prin Texas, munca poliţistului se reduce mai ales la Curăţatul borâturii de pe cămaşă, când dai peste o pacoste ca Rich Moffat, sau la alungarea de pe şosele a tonţilor ca Gehringer. Tot ceea ce pretind este ca în propunerea pe care o supunem întrunirii publice să fie prevăzut acelaşi termen limită de un an pe care l-am prevăzut şi pentru comitet. Am de gând să spun foarte limpede că mă retrag după trecerea acestui an. Dacă mi se acceptă punctul de vedere, e-n regulă."

Glen: "Consider că pot să-ţi dau un răspuns afirmativ, în numele tuturor. Doresc să-i mulţumesc lui Nick pentru moţiune şi vreau să fie consemnat în procesul-verbal că o consider o dovadă de geniu. Şi susţin moţiunea."

Stu: "Foarte bine, moţiunea a fost acceptată. Există vreun comentariu?"

Fran: "Da, există un comentariu. Aş avea o întrebare. Dacă-ţi zboară careva creierii'?"

Stu: "Nu cred că..."

Fran: "Sigur, tu nu crezi. Nu crezi că se poate întâmpla. Ce-mi va spune mie Nick, dacă se va dovedi că voi toţi v-aţi înşelat! «Vai, ce rău îmi pare, Fran?» Aşa o să mă consoleze el? «Bărbatul tău e la judecătorie, cu un glonţ în cap, probabil că am făcut o greşeală.» Pentru numele lui Dumnezeu, eu o să am în curând un copil, iar voi, oameni buni, vreţi să faceţi din el un fel de Pat Garrett?"

Au urmat încă zece minute de discuţii, majoritatea irelevante; iar Fran, a dumneavoastră supusă secretară, a tras o porţie bună de plâns, după care s-a potolit. Votul în favoarea propunerii lui Stu pe postul de Şerif al Free Zone a fost de 6-1, pentru că de această dată nimic nu a convins-o pe Fran să-şi schimbe votul. Glen a cerut să i se dea cuvântul pentru o ultimă chestiune, înainte de ridicarea şedinţei.

Glen: "Nici de această dată nu e vorba de o moţiune, ci de o simplă idee, pe care nu o vom vota, ci la care ar fi bine să ne gândim. Mă întorc la cel de-al treilea exemplu de probleme de încălcare a legii şi ordinii dat de Nick. A descris cazul şi a încheiat afirmând că n-ar trebui să fim preocupaţi de cine are dreptate şi cine nu. Consider că greşeşte. Stu este unul dintre cei mai oneşti bărbaţi pe care i-am întâlnit eu. Dar aplicarea legii în lipsa unui sistem judecătoresc nu înseamnă justiţie. Ci doar vigilenţă şi impunerea ordinii cu pumnul. Să presupunem că individul acela, pe care-l cunoaştem cu toţii, chiar ar fi pus mâna pe un 45 şi i-ar fi curăţat pe femeia lui şi pe iubit. Să mai presupunem că Stu, în calitate de şerif al nostru, s-ar fi dus, l-ar fi luat de guler şi l-ar fi pus la răcoare. Şi pe urmă? Cât îl ţinem acolo? Legal vorbind, nu putem să-l ţinem deloc, cel puţin potrivit Constituţiei pe care am adoptat-o ieri seară, deoarece, după acel document, un om este inocent până ce i-a fost dovedită vinovăţia, într-un tribunal. Noi toţi ştim că I-am ţine închis, de l'apt. Nu ne-am simţi în siguranţă, ştiind că el bântuie liber, pe străzi! Prin urmare, am proceda astfel, deşi este absolut ncconstituţional, deoarece atunci când siguranţa şi constituţionalitatea se află în contradicţie, siguranţa are întotdeauna întâietate. Dar este în interesul nostru ca siguranţa şi constituţionalitatea să devină sinonime, cât mai repede cu putinţă. Trebuie să ne gândim la un sistem judecătoresc."

Fran: "Mi se pare foarte interesant şi sunt de acord că este un lucru la care trebuie să ne gândim, dar acum am de gând să propun ridicarea şedinţei. E târziu, iar eu sunt extrem de obosită."

Ralph: "Să ştii că eu susţin propunerea asta. Hai să discutăm despre tribunale data viitoare. Capul mi-e atât de plin la ora asta, că simt cum se tot umflă şi se rotunjeşte. Reinventarea ţării e mult mai complicată decât s-ar fi zis la început."

Larry: "Amin."

Stu: "S-a făcut propunerea să suspendăm şedinţa. Ce părere aveţi despre asta, oameni buni?"

Moţiunea a fost votată cu 7-0.

Frances Goldsmith, Secretară

- De ce te opreşti? întrebă Fran, văzând că Stu se apropie de trotuar şi-şi lasă picioarele pe pământ. Mai avem un bloc.

Ochii ei mai erau roşii din cauza lacrimilor vărsate în timpul şedinţei, iar Stu n-o mai văzuse niciodată în asemenea hal de oboseală.

- Funcţia aia de şerif..., începu el.

- Stu, nu vreau să discutăm despre asta.

- Cineva trebuie s-o facă, draga mea. Nick avea dreptate. Logic vorbind, nu putea fi ales altcineva.

- S-o ia toţi dracii de logică. Dar cu mine şi cu copilul cum rămâne? În asta nu există nici un fel de logică, Stu?

- Cred că ştiu foarte bine ce-ţi doreşti pentru copil, îi răspunse el cu voce domoală. Nu mi-ai spus de atâtea ori? Vrei să vină într-o lume care a intrat pe făgaşul ei, cât de cât. Preferi ca el... sau ea să se afle în afara primejdiei. Şi eu îmi doresc acelaşi lucru. Dar n-am vrut să spun asta de faţă cu toţi, pentru că asta e problema noastră. Tu şi copilul sunteţi două dintre motivele principale pentru care am acceptat.

- Ştiam, recunoscu ea cu voce stinsă şi gâtuită.

Bărbatul îi puse degetele sub bărbie şi-i ridică faţa către el. Îi zâmbi, iar Fran făcu şi ea efortul să-i răspundă cu un surâs care trăda extenuarea şi cu lacrimi ce îi picurau de pe obraz.

- Totul va fi bine, îi promise el.

Ea clătina încet din cap, înainte şi înapoi, şi câteva lacrimi se risipiră în noaptea caldă de vară.

- Eu cred că nu, spuse ea. Nu, nu pot spera că va fi aşa cum spui tu.

Rămase trează până târziu, în miez de noapte, gândindu-se că nu poţi obţine căldura decât dacă faci foc - Prometeu s-a ales cu ochii scoşi din pricina asta - iar dragostea se plăteşte întotdeauna cu sânge.

Un sentiment de certitudine stranie o cuprinse încetul cu încetul - paralizând-o ca o anestezie - anume că vor sfârşi într-o baie de sânge. Gândul acesta o făcu să-şi împreuneze mâinile, protector, deasupra pântecelui şi, pentru prima oară după multe săptămâni, îşi reaminti visul: Omul Întunecat cu rânjetul... şi cu umeraşul lui strâmb.

Pe lângă faptul că în timpul liber se ocupa de căutarea lui Mother Abagail, împreună cu un grup de voluntari, Harold Lauder făcea parte din Comitetul pentru înhumări; pe 21 august, îşi petrecu o bună parte din zi într-un camion de gunoi, împreună cu alţi cinci bărbaţi, purtând cu toţii cizme, haine de protecţie şi mănuşi groase, din cauciuc. Şeful Comitetului pentru Înhumări, Chad Norris, era plecat în punctul denumit de el, cu un calm aproape înspăimântător, Şantierul Funerar Numărul 1. Se afla la cincisprezece kilometri sud-vest de Boulder, într-o zonă în care exista o fostă carieră de cărbune. Locul arăta acum pustiu şi gol ca munţii de pe lună, sub soarele arzător de august. Chad nu acceptase postul decât după tergiversări, pentru că fusese odată asistent al unui antreprenor de pompe funebre la Morristown, New Jersey.

- Nu-i o întreprindere prea atrăgătoare, le spusese el în dimineaţa respectivă, la Greyhound Bus Terminal dintre Arapahoe şi Walnut, care devenise baza de operaţii a comitetului lor. Îşi aprinse un Winston cu un chibrit de lemn şi le surâse celor douăzeci de oameni din jur. Adică, o întreprindere de acest soi nu e nici o scofală, dacă vreţi să mă credeţi pe mine, te bagă în pământ şi cam atât.

Câţiva îi răspunseră cu zâmbete forţate, dintre care cel mai larg îi aparţinea lui Harold. Stomacul lui ghiorăia fără încetare, căci nu îndrăznise să mănânce nimic de dimineaţă. Nu fusese convins că mâncarea ar fi rămas la locul ei, ţinând cont de natura muncii. Ar fi putut foarte bine să se limiteze la căutarea lui Mother Abagail şi nimeni n-ar fi scos o vorbă de protest, deşi ar fi trebuit să fie limpede pentru oricare persoană din Free Zone care gândea (dacă mai existau şi alte persoane care gândeau, în afară de el - iată o problemă discutabilă) că a o căuta cu doar cincisprezece voluntari era un exerciţiu comic, dacă ţineai cont de miile de kilometri pătraţi de păduri şi câmpii din jurul Boulderului. Desigur, exista şi posibilitatea ca ea să nu fi plecat deloc din Boulder, la care aparent nu se gândise nimeni (ceea ce nu-l surprindea pe Harold câtuşi de puţin). Putea să se fi stabilit într-o casă oarecare, în afara centrului oraşului, şi ar fi fost imposibil s-o găsească, dacă nu făceau o razie din casă în casă. Redman şi cu Andros nu protestaseră atunci când Harold le propusese ca acest Comitet pentru Căutare să acţioneze la sfârşitul săptămânii şi seara, ceea ce-i sugerase lui Harold că şi ei se consolaseră cu închiderea cazului respectiv.

Ar fi putut să-şi domolească zelul, însă cine este omul cel mai iubit în orice comunitate? Cine se bucură de cea mai mare încredere? Ei bine, cel care îndeplineşte treaba cea mai murdară, desigur, şi o face cu zâmbetul pe buze. Cel care face treaba pe care tu însuţi nu te încumeţi s-o începi.