- Sigur că ai putea. Vrei cafea, ceai... sau mă vrei pe mine?

Surâse apoi, dar nu cum ar face o persoană care tocmai a aruncat o mică replică, nu lipsită de curaj ("vorbire pe muchie de cuţit", după cum s-ar fi exprimat draga lui mamă, cu un aer dezaprobator), ci galeş şi încet, ca un calup de frişcă pe o felie de tort însiropat. Şi din nou privirea aceea îndrăzneaţă.

Simţind că i se învârte capul, Harold îi răspunse cu o detaşare nebună:

- Ultimele două, şi-şi înăbuşi, numai cu mare greutate, un hohot de râs adolescentin.

- Prea bine, vom începe cu ceai pentru amândoi, spuse Nadine, ducându-se la aragaz.

De îndată ce ea se întoarse cu spatele, Harold simţi cum îl năpădeşte un val de sânge şi cum se face, probabil, roşu ca sfecla la faţă. Ce fel de domn mai eşti şi tu! îşi reproşă el neliniştit. Interpretezi după pofta inimii o replică perfect inocentă, ca un prost ce eşti, şi poate că tocmai ai ratai o ocazie foarte bună. Aşa-ţi trebuie! Aşa-ţi trebuie, tâmpitule!

Când Nadine se întoarse la masă cu ceştile de ceai aburinde, roşeaţa din obrajii lui Harold mai trecuse, întrucâtva, iar el îşi recăpătase stăpânirea de sine. Ameţeala se transformase la fel de repede în disperare şi simţea (nu pentru prima oară) că mintea şi trupul îi fuseseră îmbarcate, vrând-nevrând, într-un uriaş montagnes russes construit din emoţie pură. Senzaţia îi era total nesuferită, dar nici nu avea cum să coboare.

Iar dacă a fost interesată de mine câtuşi de puţin, gândi el (şi numai Dumnezeu ştie de ce-ar fi fost, adăugă el în sinea lui, sumbru), am reuşit sigur să o fac să-şi ia gândul, expunând toată gama mea de spirite de licean.

Ei bine, nu i se întâmpla pentru prima oară şi probabil că se va împăca din nou cu ideea că mai căzuse o dată în greşeală.

Nadine îl măsură peste marginea ceştii cu ochii ei sinceri care-l tulburau şi-i surâse iarăşi, iar urma de sânge rece pe care apucase Harold să şi-o adune dispăru imediat.

- Te pot ajuta cu ceva? o întrebă.

Replica îi suna lui însuşi stângace şi cu două înţelesuri, dar se simţea obligat să spună ceva, pentru că vizita ei trebuia să aibă un scop oarecare. Stăpânit de confuzie, simţi cum zâmbetul lui protector îi dispare încet de pe buze.

- Da, îi răspunse ea, lăsând ceaşca jos, cu un gest hotărât. Da, poţi. Poate că ne putem ajuta reciproc. Nu vrei să mergem în salon?

- Sigur că da.

Mâna îi tremura; când îşi lăsă ceaşca pe masă şi se ridică, vărsă o parte din conţinut. Urmând-o în salon, observă cât de strâns i se mulau pantalonii pe fese. Dunga chiloţilor strica tot fasonul, citise chestia asta undeva, poate într-una din revistele pe care le ţinuse ascunse în fundul dulapului din dormitorul lui, în spatele cutiilor de pantofi, iar textul spunea în continuare că, dacă o femeie ţine cu adevărat să arate impecabil, este recomandabil să poarte un simplu şnur, ca dansatoarele de cabaret, sau să nu poate chiloţi deloc.

Înghiţi, sau încercă să înghită, mai degrabă, pentru că i se pusese un nod imens în gât.

În salon domnea semiobscuritatea, lumina de afară filtrân-du-se printre storurile trase. Era trecut de 6.30 şi se lăsa amurgul. Harold se pregăti să ridice transperantul de la o fereastră, dar Nadine îl opri, atingându-l pe braţ. Se întoarse către ea, simţindu-şi gura uscată.

- Nu, prefer aşa. Este mai intim.

- Intim, repetă Harold, cu vocea ruginită, ca a unui papagal bătrân.

- Îmi vine mai uşor să fac asta, îi şopti ea, strecurându-i-se în braţe.

Trupul i se lipise perfect de al său şi, cum i se întâmpla pentru absolut prima oară în viaţă, uimirea lui fu imensă. Percepea apăsarea moale a fiecărui sân prin cămaşa lui albă din bumbac şi bluza ei albastră, mătăsoasă. Pântecele ferm, dar vulnerabil, apăsându-se de al lui, fără a se feri din pricina erecţiei. Răspândea un iz dulce, poate parfum sau poate mirosul ei propriu, care îl umplea de fericire, ca şi cum i s-ar fi dezvăluit un secret nepreţuit. Mâinile lui îi descoperiră părul şi se îngropară printre bucle.

În cele din urmă sărutul se sfârşi, dar ea nu se clinti din loc. Trupul îi rămase în continuare lângă al lui, ca un foc desfătător. Era poate cu zece centimetri mai scundă şi rămăsese cu faţa ridicată spre el. Îi trecu prin minte, ca prin ceaţă, că trăia una dintre cele mai amuzante ironii din viaţă: atunci când în sfârşit descoperise dragostea - sau o copie destul de reuşită a ei - se simţea ca şi cum ar fi eşuat în paginile unei poveşti de iubire dintr-o revistă pentru femei, din cele tipărite pe hârtie lucioasă. După cum scrisese Harold într-o scrisoare anonimă adresată redacţiei revistei Redbook, autorii unor asemenea istorii erau un argument cât se poate de convingător în favoarea eugeniei forţate.

Dar acum faţa femeii era ridicată spre el, buzele ei erau umede şi întredeschise, iar ochii îi păreau luminoşi... da, da... aproape ca nişte stele. Singurul detaliu nu foarte strict compatibil cu părerea despre lume şi viaţă a revistei Redbook era erecţia lui, care atinsese cote de-a dreptul uimitoare.

- Haide, îl îndemnă ea. Vino pe canapea.

Habar n-avea cum ajunseseră pe canapea, cum se îmbrăţişaseră şi cum i se desfăcuse părul şi i se răspândise peste umeri; parfumul ei părea să fi învăluit totul. Mâinile lui îi mângâiau sânii, iar ea nu protesta; mai mult, se sucea încolo şi încoace, ca să dea cale liberă mişcărilor lui. Nu o mângâia; în dorinţa-i frenetică, gesturile aduceau mai degrabă aminte de un jaf.

- Eşti virgin, îi spuse Nadine.

Nu fusese o întrebare... parcă aşa îi venea mai uşor să spună adevărul. Făcu un semn afirmativ.

- Atunci vom proceda astfel. Data viitoare o s-o facem cu încetul. O să fie şi mai bine.

Îi descheie jeanşii, care se desfăcură până la piedica fermoarului, îl mângâie cu degetul arătător, trasând o linie pe pântecele lui, chiar sub buric. Pielea lui Harold fremătă şi tresări la atingerea ei.

- Nadine...

- Şşşt!

Faţa femeii era ascunsă sub revărsarea de plete, prin urmare era imposibil să-i citească expresia.

Îi deschise fermoarul şi Obiectul cel Ridicol, părând şi mai ridicol în bumbacul alb în care stătea înfăşurat (slavă Domnului că îmbrăcase un schimb curat după duş) ieşi brusc la iveală, precum drăcuşorul pus pe arc din cutia lui. Obiectul Ridicol nu era conştient de comicul apariţiei lui, pentru că avea de îndeplinit o treabă cât se poate de serioasă. Toţi virginii sunt nemaipomenit de serioşi - pentru că ei nu caută plăcerea, ci experienţa.

- Bluza...

- Pot să o?...

- Da, chiar asta şi vreau. Şi apoi mă voi ocupa de tine.

Mă voi ocupa de tine. Vorbele stârniră în mintea lui ecourile pe care le fac pietrele aruncate într-o fântână, apoi începu să-i sugă lacom sânul, desfătându-se cu toată sarea şi dulceaţa lui. Ea inspiră adânc.

- Harold, e minunat.

Mă voi ocupa de tine, răsunau şi vuiau cuvintele în mintea lui.

Mâinile ei se strecurară pe sub elasticul chiloţilor, iar pantalonii îi alunecară până la glezne, într-un zornăit de chei lipsit de noimă.

- Ridică-te, îi şopti ea, iar el îi dădu ascultare.

Dură mai puţin de un minut. Ţipă în gura mare, nereuşind să pună frâu energiei dezlănţuite în momentul culminant. Se simţea ca şi cum în măruntaie i s-ar fi dezlănţuit un pârjol imens, înţelegea perfect de ce atât de mulţi scriitori făcuseră legătura dintre orgasm şi moarte.

Apoi se întinse în întuneric, cu ceafa sprijinită de canapea, respirând din greu, cu gura deschisă. Îi era teamă să privească în jur, bănuind că stropii de spermă se răspândiseră peste tot.

Tinere, am dat de ţiţei!

Se uită la ea ruşinat, jenat de iuţeala cu care se slobozise. Dar ea îi zâmbea cu ochii aceia calmi şi întunecaţi care păreau să ştie totul, ochii unei fete foarte tinere dintr-o pictură victoriană. O fată care, poate, ştie prea multe despre tatăl ei.

- Îmi pare rău, murmură el.

- De ce? Pentru ce?

Ochii ei îl urmăreau statornic.

- Tu nu te-ai ales cu mare lucru.

- Au contraire, am avut o mare satisfacţie. Dar Harold se gândi că nu înţelesese foarte bine ce dorise el să spună. Dar înainte de a putea interveni, Nadine continuă: Eşti tânăr. Putem face amor ori de câte ori vrei tu.