Se uită la ea mut, incapabil să vorbească.

- Dar trebuie să ştii un lucru. Îl atinse uşor cu mâna. Ţii minte ce mi-ai mărturisit, că eşti virgin? Ei bine, şi eu sunt.

- Tu...

Mirarea lui fusese probabil comică, pentru că Nadine îşi lăsă capul pe spate şi izbucni în râs.

- În filozofia ta nu există loc şi pentru virginitate, Horatio?

- Nu... da... Însă...

- Sunt virgină. Şi voi rămâne. Pentru că altcuiva i se cuvine să... să mă facă să nu mai fiu virgină.

- Cine?

- Ştii cine.

Se holbă la ea, simţind că îngheaţă. Ea îi răspunse cu o privire calmă.

- El?

Se întoarse într-o parte şi îi făcu semn că da.

- Dar pot să-ţi arăt tot felul de lucruri, îi spuse ea, ocolindu-i în continuare privirea. Putem face o groază de nebunii. Lucruri la care nici măcar... nu, îmi iau vorba. Poate că le-ai visat, dar n-ai visat că ai să le faci chiar tu însuţi. Ne putem jucă. Putem să ne îmbătăm, putem să ne bălăcim în ele. Putem... Lăsă vorbele să se risipească, apoi îi adresă o privire atât de vicleană şi de senzuală, încât el simţi din nou că i se trezeşte dorinţa. Putem face orice - absolut orice - în afara nimicului acela. Care nici măcar nu este atât de important, mă înşel?

Imaginile porniră să se amestece ameţitor în creierul lui. Eşarfe de mătase... cizme... piele... cauciuc. Vai, Doamne! Fantasmele unui Elev. Un soi ciudat de solitaire sexual. Dar totul nu era decât un fel de vis, nu? O fantasmă născută dintr-o altă fantasmă, copilul unui vis întunecat. Îşi dorea toate aceste lucruri, o dorea pe ea, dar îşi dorea şi mai mult de atât.

Întrebarea era: cu cât avea să se declare mulţumit?

- Poţi să-mi spui orice, îl îndemnă ca. Voi fi mama ta, sora, curva sau sclava ta. Tu nu trebuie decât să-mi spui ce vrei, Harold.

Cum mai răsunau toate astea în mintea lui! Cum îl îmbătau! Îi răspunse cu voce seacă şi plată, ca bătaia unui clopot spart.

- Dar nu pe degeaba. N-am dreptate? Nu pe degeaba. Pe lumea asta nu primeşti nimic gratis. Nici măcar acum, când toate zac în jur, aşteptând doar să fie culese.

- Eu doresc ceea ce-ţi doreşti şi tu, îl asigură ea. Ştiu ce este în inima ta.

- Asta n-o ştie nimeni.

- Ceea ce este în inima ta se găseşte şi în jurnal. Aş fi putut să citesc acolo - ştiu unde se găseşte - dar n-am avut nevoie.

Harold tresări şi se uită la ea copleşit de vinovăţie.

- Înainte se alia sub cărămida aceea nefixată, îi spuse ea, arătând spre cămin, dar l-ai luat de acolo. Acum se află în spatele izolaţiei din mansardă.

- De unde ştii? De unde ştii?

- Ştiu pentru că el mi-a spus. El... ai putea spune că mi-a scris o scrisoare. Cel mai important lucru este că mi-a pomenit despre tine, Harold. Cum ţi-a furat cowboyul femeia şi apoi te-a împiedicat să intri în comitetul din Free Zone. Chiar el doreşte să fim împreună, Harold. Şi este generos. De acum şi până când plecăm de aici, noi doi suntem în vacanţă.

Îl atinse şi-i zâmbi.

- De acum şi până atunci avem voie să ne jucăm. Mă înţelegi?

- Eu...

- Nu, răspunse tot ea, nu înţelegi. Deocamdată n-ai cum. Dar vei pricepe, Harold. Vei pricepe.

Îi trecu prin minte gândul nebunesc să o roage să-i spună Hawk.

- Dar mai târziu, Nadine? Mai târziu ce-şi doreşte?

- Ceea ce vrei şi tu. Ceea ce ai fost la un pas să-i faci lui Redman în prima noapte de căutare a bătrânei... dar la scară mult mai mare. Iar după ce-ai săvârşit treaba asta, Harold, ne putem duce la el. Putem fi alături de el. Putem sta alături de el.

Ochii femeii se închiseră pe jumătate, ca într-un fel de extaz. Paradoxal, poate, faptul că, deşi îl iubea pe celălalt, avea să i se dăruiască lui - ba chiar să se înfrupte din plin din toate plăcerile - îi trezi iarăşi dorinţa fierbinte.

- Şi dacă spun nu?

Îşi simţi buzele reci, ca de cenuşă. Nadine ridică din umeri, iar mişcarea asta îi făcu sânii să se legene în chipul cel mai graţios.

- Viaţa merge mai departe, nu-i aşa, Harold? Voi încerca să găsesc o cale ca să fac lucrurile pe care le am de făcut. Tu ai să-ţi vezi de drumul tău. Mai curând sau mai târziu vei găsi o fată care să... facă pentru tine nimicul acela. Dar nimicul acela devine foarte obositor, după o vreme. Foarte obositor.

- Tu de unde ştii? întrebă el, zâmbindu-i chiorâş.

- Ştiu pentru că sexul reprezintă o replică la scară mică a vieţii, iar viaţa este obositoare - vreme pierdută într-o mulţime de săli de aşteptare. S-ar putea să te bucuri de micile tale clipe de glorie aici, Harold, dar în ce scop? Una peste alta, ar fi o viaţă monotonă, mergând din rău în mai rău, şi ai să-ţi aduci mereu aminte de mine cu bluza scoasă şi ai să te întrebi mereu cum mi-ar fi stat dacă mă despuiam de tot. Ai să te întrebi cum ar fi fost dacă m-ai fi auzit vorbindu-ţi ca ultima boarfă... sau dacă te-aş fi uns cu miere peste tot... corpul... şi apoi te-aş fi lins... şi te-ai mai întreba...

- Opreşte-te, o rugă el, tremurând ca varga. Dar ea nu-l ascultă.

- Sunt sigură că ai să te mai întrebi cum ar fi fost în partea lui de lume. Şi asta mai mult decât orice altceva, poate.

- Eu...

- Hotărăşte-te, Harold. Îmi îmbrac bluza sau scot tot restul hainelor?

Cât timp a stat pe gânduri? Nu ştia. Mai târziu, nici măcar nu a fost sigur că se luptase cu chestiunea aceasta. Dar atunci când a vorbit, cuvintele aveau în gura lui gustul morţii:

- În dormitor. Hai să mergem în dormitor.

Nadine îi răspunse cu un zâmbet, un zâmbet atât de triumfător şi plin de promisiuni senzuale, încât se cutremură la vederea lui. Dar îl cutremură şi zelul cu care el se grăbise să reacţioneze.

Femeia îl prinse de mână.

Iar Harold Lauder se supuse destinului său.

CAPITOLUL 55

DIN CASA JUDELUI se vedea cimitirul din apropiere.

El şi cu Larry stăteau pe veranda din spate, după ce luaseră cina, fumând ţigări de foi Roi-Tan şi contemplând ultimele raze portocalii ale apusului.