Tom îi conduse prin toată casa. Camera pentru jocuri de la parter era plină de păsări şi animale împăiate, pe care Tom le descoperise într-un magazin; legase păsările cu corzi de pian, aproape invizibile, şi păreau să se afle în zbor: cucuvele şi şoimi, ba chiar şi un vultur pleşuv, cu penele mâncate de molii şi cu un singur ochi galben. În cele patru colţuri ale încăperii se aflau o marmotă, ridicată pe picioarele din spate, un popândău, un sconcs şi un viezure. În mijloc era un coiot, spre care părea să se îndrepte atenţia celorlalte animale.

Balustrada scărilor ce urcau la etaj fusese înfăşurată în fâşii roşii-albastre de hârtie Con-Tact. Culoarul de sus fusese împodobit cu diverse tipuri de avioane de luptă - Fokker, Spad, Stuka, Spitfire, Zero, Messerschmitt - suspendate tot pe sârme subţiri. Pardoseala băii era vopsită în albastru-electric, iar pe ea stătea expusă cuprinzătoarea colecţie de nave de jucărie a lui Tom, plutind pe o mare de email în jurul a patru insule şi a unui continent, toate din porţelan alb: picioarele căzii şi baza toaletei. În cele din urmă, Tom îi conduse din nou la parter şi se aşezară sub montajul alcătuit din cărţi de credit, faţă în faţă cu un tablou tridimensional reprezentându-i pe John şi Robert Kennedy, pe fundalul unor nori cu margini aurii. Legenda de dedesubt conţinea următoarea informaţie: FRAŢII ÎMPREUNĂ, ÎN RAI.

- Vă place cum a decorat Tom? Ce părere aveţi? Nu-i frumos?

- Foarte frumos, îl asigură Stu. Ia spune-mi, păsările alea de dincolo... nu te calcă niciodată pe nervi?

- Doamne, nu! îi răspunse Tom, şocat. Sunt pîine de rumeguş!

Nick îi întinse un bilet lui Ralph.

- Tom, Nick doreşte să ştie dacă te-ar deranja să fii din nou hipnotizat. Cum ţi-a făcut Stan. De data asta e un lucru important, nu o simplă joacă. Nick mai zice că-ţi va explica el, după aceea.

- Daţi-i drumul, răspunse Tom. Ţi-eeestee... fffoooaarrtee... ssooommmnnn... aşa-i?

- Da, aşa-i, confirmă Ralph.

- Vreţi să mă uit iarăşi la ceas? Nu mă deranjează. Ştiţi, când se bălăbăne încolo şi încoace? Ffoooaarrtee... ssooommmnnn... Numai că acum nu sunt prea obosit, adăugă el, cu îndoială. Doamne, nu. Ieri seară m-am culcat devreme. Tom Cullen se culcă întotdeauna devreme, pentru că nu există televizor.

Stu îi spuse cu blândeţe:

- Tom, n-ai vrea să vezi un elefant?

Ochii lui Tom se închiseră instantaneu. Bărbia îi căzu în piept. Respiraţiile îi deveniră lungi şi încete. Stu urmări scena extrem de surprins. Nick îi dezvăluise fraza-cheie, dar Stu se îndoise dacă să creadă sau nu. Şi nu-şi imaginase în nici un caz că totul se va întâmpla cu o asemenea repeziciune.

- Ca atunci când îi vâri puiului capul sub aripă, se minună Ralph.

Nick îi întinse lui Stu "scenariul" întregii întâlniri, pregătit de ci. Stu îl privi îndelung pe Nick. Nick îi răspunse cu un gest grav din cap, semn că poate să înceapă.

- Mă auzi, Tom? întrebă Stu.

- Da, te aud, răspunse Tom, iar tonul vocii lui îl obligă pe Stu să-l scruteze.

Nu era vocea obişnuită a lui Tom, dar Stu n-ar fi fost în stare să precizeze în ce consta diferenţa. Îi aducea aminte de o întâmplare de pe când avea optsprezece ani şi termina liceul. Se adunaseră în vestiarul băieţilor înaintea ceremoniei, toţi băieţii cu care fusese coleg din... păi, din prima zi de şcoală a clasei întâi în cel puţin patra cazuri, şi de aproape tot atât timp cu o mare parte din ceilalţi. Vreme de câteva clipe doar, avusese viziunea schimbării extraordinare prin care trecuseră de la acele prime zile, de mult apuse, şi până la momentul de luminare pe care îl avea, stând pe podeaua pardosită cu plăci din ceramică a vestiarului şi ţinând în mână roba cea neagră, pentru ceremonie. Viziunea schimbării pe care o suferiseră îi dădu un fior atunci, ca şi acum. Figurile celor din jurul lui nu mai erau ale unor copii... dar nici nu căpătaseră trăsăturile unor bărbaţi. Erau feţe dintr-un tărâm intermediar, prinse perfect între două stări foarte bine definite ale fiinţei. Vocea ieşind din ţara de umbre a subconştientului lui Tom Cullen îi amintea de acele feţe, cu deosebirea că era infinit mai tristă. Stu se gândi că era glasul unui bărbat condamnat să rămână pururi ascuns.

Dar ceilalţi aşteptau ca el să continue, ceea ce şi făcu.

- Tom, eu sunt Stu Redman.

- Da. Stu Redman.

- Nick este'aici.

- Da, Nick este aici.

- Şi Ralph Brentner este aici.

- Da, şi Ralph.

- Suntem prietenii tăi.

- Ştiu.

- Am dori să împlineşti ceva, Tom. Pentru binele lui Free Zone. Un lucru periculos.

- Periculos...

Tulburarea se aşternu pe chipul lui Tom, ca umbra unui nor traversând încet un lan de porumb, în miez de vară.

- Voi avea de ce să mă tem? Voi fi silit să...

Glasul i se stinse şi oftă. Pus în încurcătură, Stu căută salvarea spre Nick.

Nick pronunţă muteşte: Da.

- E vorba de el, spuse Tom, gemând sfâşietor.

Semăna cu vaietul unui vânt amar, de noiembrie, printr-un crâng de stejari golaşi. Stu simţi iarăşi acelaşi fior. Chipul lui Ralph se făcuse alb.

- Cine, Tom? îl cercetă Stu delicat.

- Flagg. Numele lui este Randy Flagg. Omul Întunecat. Vreţi să...

Acelaşi oftat, lung şi amar.

- Cum se face că-l cunoşti, Tom? Replica nu mai făcea parte din scenariu.

- Vise... faţa lui mi se arată în vise.

Faţa iui mi se arată în vise. Dar nimeni dintre ei nu-i văzuse faţa. Rămânea întotdeauna ascunsă.

- Îl vezi?

- Da...

- Şi cum arată, Tom?

Tom rămase tăcut un lung răstimp. Tocmai când Stu ajunsese la concluzia că nu avea să răspundă şi se pregătea să se întoarcă la "scenariu", Tom zise:

- Arată ca orice om obişnuit, de pe stradă. Dar când zâmbeşte, păsările cad moarte de pe firele de telefon. Când se uită la tine într-un anume fel, te apucă prostata şi te frige urina. Iarba se îngălbeneşte şi moare acolo unde scuipă el. Este întotdeauna afară. Vine din afara timpului. Nu se cunoaşte pe el însuşi. Poartă numele a o mie de demoni. Isus l-a alungat odată într-o turmă de porci. Numele lui este legiune. Ii este teamă de noi. Noi suntem înăuntru. Se pricepe la magic. Poate să cheme lupii şi să trăiască în ciori. Este regele de nicăieri. Dar se teme de noi. Se teme de... înăuntru.

Tom tăcu.

Cei trei se priviră în tăcere, palizi ca lespedea de mormânt. Ralph îşi smulsese pălăria din cap şi o frământa convulsiv. Nick îşi acoperise ochii cu o mână. Stu îşi simţea gâtul uscat, ca sticla.

Numele lui este legiune. E regele de nicăieri.

- Poţi să mai spui şi altceva despre el? întrebă Stu în şoaptă.