NOMINALIZAREA ŞI ALEGEREA CONSILIULUI REPREZENTANŢILOR!
18 august 1990, ora 20.30
Locul de desfăşurare:
Parcul Canyon Boulevard & Chioşcul dacă este FRUMOS
Sala Chautauka din Parcul Chautauka dacă este URÂT
DUPĂ ÎNTRUNIRE SE VOR SERVI BĂUTURI RĂCORITOARE
Sub acest text, fuseseră desenate două hărţi rudimentare pentru nou-veniţi şi pentru cei care nu exploraseră foarte atent oraşul Boulder. Dedesubt, cu literă destul de mică, apăreau numele asupra cărora căzuseră de acord el, Stu şi Glen, după ce discutaseră în dimineaţa respectivă:
Comitetul ad-hoc
Nick Andros
Glen Bateman
Ralph Brentner
Richard Ellis
Fran Goldsmith
Stuart Redman
Susan Stern
Nick arătă rândul referitor la băuturile răcoritoare de pe afiş şi-şi ridică sprâncenele.
- A, da, păi a trecut Frannie şi a zis că sunt şanse mai mari să-i adunăm pe toţi dacă menţionăm textul respectiv. Ea şi cu prietena ei, Patty Kroger, au să se ocupe şi de asta. Prăjituri şi Za-Rex. Ralph făcu o faţă lungă. Dac-ar fi să aleg între Za-Rex şi pişat de vacă, nu ştiu, zău, ce-aş alege. Îţi cedez porţia mea, Nicky.
Acesta îi zâmbi.
- Singura chestie, continuă Ralph pe un ton mai serios, este că voi m-aţi băgat şi pe mine în comitet, băieţi, ştiu eu ce înseamnă asta. Cu alte cuvinte, "Felicitări, ai să te ocupi de toată munca grea". Nu că m-ar deranja munca grea, pentru că asta am făcut de când sunt. Dar comitetele trebuie să aibă nişte idei, iar eu nu prea sunt un om cu idei.
Nick desenă rapid pe blocnotesul lui un sistem de radio CB, iar în fundal un turn de radio, din al cărui vârf ieşeau săgeţi de electricitate.
- Mda, dar aia-i cu totul altceva, îi replică Ralph posomorât. "Ai să te descurci", îi scrise Nick. "Crede-mă."
- Bine, Nicky, dacă zici tu. Am să fac o încercare. Cu toate astea, cred că v-aţi descurca mai bine cu Underwood ăla.
Nick clătină din cap şi-l bătu pe Ralph pe umăr. Ralph îi ură noapte bună şi urcă la etaj.
După plecarea lui, Nick cercetă gânditor posterul, vreme îndelungată. Dacă Stu şi Glen îl văzuseră şi ei - ceea ce era foarte sigur că se întâmplase, până la ora aceea -, ştiau că ştersese, fără să-i consulte, numele lui Harold Lauder de pe lista membrilor ad-hoc ai comitetului. Nu-şi dădea seama cum vor primi această veste, dar faptul că nu se prezentaseră încă la uşa lui trebuia considerat un semn bun. Poate că şi ei ar fi dorit sa se tocmească şi să obţină altceva din partea lui în schimb, iar el avea de gând să facă concesii, dacă era nevoie, doar ca să-l ţină pe Harold departe. Dacă era musai, renunţa la Ralph. Ralph nu ţinea oricum la poziţia respectivă, deşi, fir-ar să fie, Ralph poseda o considerabilă inteligenţă nativă şi capacitatea de-a dreptul nepreţuită de a descoperi cele mai ascunse aspecte ale unei probleme. Avea să se dovedească util în comitetul permanent, dar pe de altă parte, avea sentimentul că Stu şi Glen aduseseră deja destui prieteni de-ai lor în comitet. Dacă el, Nick, dorea să fie eliminat Lauder, nu aveau decât să se conformeze. Ca să le reuşească lovitura şi să preia puterea, între ei nu trebuia să apară nici un fel de disensiune. Ascultă, Ma, cum a făcut omul acela de-a scos un iepuraş din pălărie? Păi, fiule, nu sunt sigură, dar s-ar putea să se fi folosit de vechea şmecherie - i-a dus de nas cu prăjiturele şi Za-Rex. Reuşeşte în nouăzeci la sută din cazuri.
Se reîntoarse la pagina pe care o mâzgălea atunci când intrase Ralph. Studie cuvintele pe care le încercuise nu o dată, ci de trei ori, ca şi cum ar fi vrut să nu scape de acolo. Autoritate. Organizare. Scrise deodată încă unul dedesubtul lor - în locul rămas, care era suficient ca să-l încapă. Iată cuvintele care se găseau acum în cercul triplu:
Autoritate. Organizare. Politică.
Dar el nu încerca să-l elimine pe Lauder din cauză că ar fi avut sentimentul că Stu şi Glen Bateman încearcă să-i fure jocul. Fără doar şi poate, se simţea puţin atins. Ar fi fost ciudat să nu se întâmple aşa. Într-un fel, el, Ralph şi cu Mother Abagail fondaseră Boulder Free Zone.
Există sute de oameni aici şi încă vreo câteva mii pe drum, dacă Bateman nu greşeşte, gândi el, bătând cu creionul în cuvintele încercuite. Cu cât se uita mai mult la ele, cu atât i se păreau mai urâte. Dar când am ajuns aici, Ralph şi cu mine, Mother şi Tom Cullen, împreună cu tot restul grupului, singurele fiinţe vii din Boulder erau pisicile şi căprioarele care fugiseră din rezervaţia statului ca să-şi caute de mâncare în grădinile oamenilor... ba chiar şi în magazine. Ţi-aduci aminte de aceea care intrase în Table Mesa Supermarket şi nu mai reuşise să găsească ieşirea? Parcă înnebunise, fugea încolo şi-ncoace pe culoare, răsturnând lucrurile în calea ei, cădea, se ridica şi o lua din nou la goană.
Nici noi nu suntem aici de o veşnicie, sigur că da, n-a trecut nici măcar o lună de când am sosit, în schimb am fost primii. Prin urmare, chestiunea ţine şi de amorul-propriu, dar nu din cauza amorului-propriu vreau ca Harold să nu facă parte din listă. Vreau să-l scot pentru că nu am încredere în el. Zâmbeşte tot timpul, dar între gura şi ochii lui există o zonă lipsită de zâmbet. Au fost nişte fricţiuni între el şi Stu, la un moment dat, din cauza lui Frannie; toţi trei declară că s-a terminat, dar eu mă întreb dacă lucrurile s-au încheiat cu adevărat. Uneori o văd pe Frannie uitându-se la Harold, iar privirea ei este neliniştită. Ca şi cum ar încerca să-şi dea seama cât de bine încheiate sunt lucrurile. Nu-i prost deloc, dar îmi lasă impresia de instabilitate.
Nick clătină din cap. Nu era numai asta. În mai multe rânduri se întrebase dacă nu cumva Harold Lauder era nebun.
Mai ales din pricina zâmbetului acela. Nu-mi doresc să împărtăşesc secrete cu o persoană care zâmbeşte astfel şi arată ca şi cum n-ar dormi prea bine noaptea.
Fără Lauder. Trebuie să se împace cu gândul.
Nick îşi închise caietul şi-l puse la loc sigur, în sertarul de jos al biroului său. Apoi se ridică şi începu să se dezbrace. Îşi dorea un duş. Avea sentimentul nu foarte lămurit că este murdar.
Lumea, gândi el, nu după modelul lui Garp, ci după acela stabilit de Supergripă. Această minunată lume nouă. Deşi lui nu i se părea nici minunată şi nici foarte nouă. Avea sentimentul că cineva plasase o petardă mare în cutia cu jucării a unui copil. Urmase o explozie imensă şi toate se răspândiseră peste tot locul. Jucăriile se împrăştiaseră dintr-un capăt al camerei dejoacă până în celălalt. Unele dintre lucruri erau ireparabil distruse, din altele se mai putea face totuşi ceva, dar majoritatea fuseseră risipite, şi atât. Acestea din urmă erau încă puţin prea fierbinţi ca să te atingi de ele, dar o dată ce se răceau, nu mai exista nici o problemă.
Până una-alta, obligaţia principală era să ordonezi lucrurile la locul lor. Să le arunci pe cele stricate. Să pui deoparte jucăriile care se mai puteau repara. Să faci un inventar al tuturor lucrurilor încă valabile. Să faci rost de o nouă cutie de jucării în care să-ţi pui lucrurile, o cutie frumoasă şi nouă. O cutie de jucării solidă. Uşurinţa cu care lucrurile pot fi risipite este înspăimântătoare şi dezgustătoare - dar şi fascinantă, faptul nu poate fi tăgăduit. Greu este să aduni din nou lucrurile. Să Ic categoriseşti. Să le repari. Să le inventariezi. Şi să le arunci pe cele nefolositoare, desigur.
Numai că... oare reuşeşti vreodată să ajungi în starea de a arunca lucrurile inutile?
Nick se opri la jumătatea drumului spre baie, dezbrăcat, ţinându-şi hainele sub braţ.
O, noaptea era atât de tăcută... oare nu erau de fapt toate nopţile lui nişte simfonii ale tăcerii? Oare de ce i se făcuse piele de găină peste tot trupul?
Ei bine, pentru că-şi dădu seama deodată că acest comitet nu avea menirea să adune jucării, nu, câtuşi de puţin. Din senin îi venise ideea că se înscrisese într-un soi de cerc bizar de cusut spiritul omenesc - din care făceau parte alături de el Redman, Bateman şi Mothcr Abagail, da, ba până şi Ralph cu radioul lui cel mare şi echipamentul de amplificare, care transmiteau semnalele din Free Zone departe, peste continentul mort. Fiecare dintre ei avea un ac şi poate că munceau împreună ca să facă o pătură călduroasă, cu ajutorul căreia să alunge frigul iernii... sau poate că se porniseră din nou - după un foarte scurt răgaz - să ţeasă un giulgiu încăpător pentru rasa omenească, începându-şi munca de la picioare şi înaintând în sus.
După ce făcuseră amor, Stu adormise. În ultima vreme dormise puţin, iar noaptea trecută stătuse treaz, împreună cu Glen Bateman, bând şi făcând planuri de viitor. Frannie îşi pusese halatul şi ieşise în balcon.
