- Ştiu că aţi fost. Am observat dispariţia a două motociclete. Ceea ce mi-a lăsat o impresie chiar mai puternică a fost că Harold a pompat benzină dintr-un rezervor subteran. Probabil I-ai ajutat şi tu, Fran. Eu era să-mi pierd degetele acolo, fir-ar să fie.
- Nu, n-a fost nevoie. Harold a dat târcoale până ce a descoperit o chestie, căreia el îi zicea ventil de aerisire.
Larry gemu şi-şi trase o palmă peste frunte.
- Ventil de aerisire! Isuse! Mie nu mi-a dat prin minte să caut locul prin care aeriseau rezervorul! Vrei să spui că pur şi simplu a căutat... a tras de un cep... şi în locul acela a montat furtunul?
- Păi... da.
- O, Harold! exclamă Larry cu un ton de admiraţie pe care Fran nu-l mai auzise niciodată, cel puţin nu în legătură cu numele lui Harold Lauder. În orice caz, este una dintre şmecheriile care mi-a scăpat. În fine, am ajuns la Stovington. Iar Nadine a fost atât de tulburată, încât a leşinat.
- Eu am plâns, îi mărturisi Fran. Am bocit de ziceai că n-o să mai termin vreodată. Eram absolut convinsă că, o dată ajunşi acolo, cineva ne va ieşi în întâmpinare şi ne va spune: "Bine aţi venit! Poftiţi înăuntru, despăducherea e pe dreapta, cafeteria pe stânga." Clătină din cap şi apoi continuă: Acum pare un gând de-a dreptul prostesc.
- Eu nu m-am simţit descurajat. Neînfricatul Harold trecuse pe acolo înaintea mea, lăsase mesajul şi plecase mai departe. Mă simţeam ca un pionier novice, urmărindu-i pe indian în The Pathfinder. (Calauza)
Punctul lui de vedere referitor la Harold o fascină şi o uimi. Oare nu cumva Stu conducea deja grupul atunci când plecaseră din Vermont în direcţia Nebraska? Foarte cinstit, nu reuşea să-şi amintească. În zilele acelea erau cu toţii preocupaţi de vise. Larry îi trezea acum în amintire lucruri pe care le uitase... sau, mai rău, pe care le considerase de la sine înţelese. Harold riscându-şi viaţa ca să picteze anunţul acela pe hambar - ei i se păruse că riscase prosteşte, dar se dovedise că gestul lui avusese un rost. Şi extragerea benzinei din rezervorul acela subteran... pentru Larry fusese o operaţie nemaipomenită, se vedea, în schimb pentru Harold un simplu gest de rutină. Începuse să aibă sentimentul de micime şi de vinovăţie. Toată lumea îl considera pe Harold - mai mult sau mai puţin - un figurant care nu făcea decât să rânjească. Dar în ultimele şase săptămâni, lui Harold îi izbutiseră nu puţine lucruri minunate. Oare era atât de îndrăgostită de Stu încât trebuia ca un străin să-i atragă atenţia asupra unor adevăruri legate de Harold? Ceea ce-i lăsa o senzaţie de şi mai mare jenă era faptul că, o dată ce se pusese pe propriile lui picioare, Harold se purtase ca o persoană matură cu ea şi cu Stuart.
- Cum spuneam, dăm peste alt semn la Stovington, inclusiv cu şoselele pe care să le urmăm, corect? Iar în iarbă, alături, încă un ambalaj de ciocolată Payday. Ca şi cum, în loc să iau urma după beţe rupte şi fire de iarbă smulse, aş fi urmat dâra de ciocolate Payday lăsată în urmă de Harold. E adevărat, nu v-am urmat chiar pas cu pas. Am ocolit Gary, Indiana, pe la nord, pentru că avusese loc un incendiu teribil, care nici nu se stinsese definitiv, ici şi colo. Din câte se vedea, săriseră în aer toate rezervoarele de ţiţei ale oraşului. În orice caz, datorită ocolului l-am cules şi pe judecător, am poposit la Hemingford Home - între timp aflasem că nu mai e acolo, din vise, înţelegi ce vreau să spun, dar ţineam totuşi neapărat să vedem locul. Porumbul... leagănul din anvelopă... ştii la ce mă refer?
- Da, îi răspunse Frannie în şoaptă. Da, sigur că da.
- Iar eu simţeam tot timpul că înnebunesc, tot gândindu-mă că se va întâmpla ceva, că vom fi atacaţi de o bandă de motociclişti, că o să rămânem fără apă şi cine mai ştie câte altele. Avea maică-mea o carte, moştenită de pe la bunică-mca. In His Steps, aşa se chema. Era cu nişte mici povestiri despre oameni cu probleme îngrozitoare. De natură etică, cele mai multe. Iar individul care scrisese cartea zicea că, pentru a rezolva treaba respectivă, nu aveai decât să pui întrebarea "Ce ar face Isus în locul tău?" Şi necazul dispărea ca prin farmec. Ştii care-i părerea mea? E un fel de formulă zen, adică nu o întrebare în adevăratul înţeles al cuvântului, ci o metodă de a-ţi limpezi mintea, ca şi cum ai prpnunţa Om şi te-ai uita la vârful nasului.
Fran zâmbi, gândindu-se la ce-ar fi avut de replicat maică-sa dacă ar fi auzit o asemenea bazaconie.
- Prin urmare, atunci când dădeam cu adevărat de greu, Lucy - ea este prietena mea, nu ştiu dac-am apucat să-ţi spun?- Lucy îmi zicea: "Repede, Larry, pune întrebarea aceea."
- Ce ar face Isus în locul tău? interveni Fran, amuzată.
- Nu, ce ar face Harold în locul tău? îi răspunse Larry cu toată seriozitatea.
Fran rămase aproape cu gura căscată. Îşi dorea acum foarte mult să fie martoră la întâlnirea celor doi. Oare ce reacţie va avea Harold?
- Într-o seară am poposit în curtea unei ferme şi rămăsesem cu adevărat aproape fără apă. Exista un puţ, dar nu aveai cum să faci ca apa să urce, pentru că nu exista curent electric, iar pompa nu funcţiona fără. Iar Joe - Leo, scuză-mă, numele lui adevărat este Leo -, Leo tot trecea pe lângă mine şi-mi zicea: "Sete, Larry, sete rău." Pur şi simplu mă scotea din minţi. Simţeam cum fierbe sângele în mine şi probabil că dacă mai venea încă o dată, l-aş fi lovit. Ce om drăguţ, nu? Gata să lovească un copil cu minţile tulburate. Dar un om nu se poate transforma dintr-o dată. Am avut destul timp ca să descopăr subterfugiul acesta.
- Bine, dar ai reuşit să-i aduci pe toţi neatinşi, din Maine şi până aici, îi atrase Frannie atenţia. Dintre ai noştri, unul a murit. A făcut o infecţie la apendice. Stu a încercat să-l opereze, dar nu i-a ajutat cu nimic. Una peste alta, Larry, aş zice că te-ai descurcat foarte bine.
- Harold şi cu mine ne-am descurcat foarte bine, o corectă el. Atunci, Lucy m-a îndemnat: "Repede, Larry, pune întrebarea aceea." Aşa am făcut. La ferma respectivă exista şi o moară de vânt, care ridica apa până la hambar. Deşi se rotea destul de repede, pe robinetele din hambar nu venea nici o picătură. Atunci am deschis cutia de la picioarele moriştii, unde se afla întregul mecanism, şi am constatat că axul principal sărise din locaşul lui. L-am pus la loc şi bingo! Curgea apă câtă vroiai. Rece şi bună. Mulţumită lui Harold.
- Ba mulţumită ţie. Harold nici nu se afla acolo, Larry.
- Oricum, eu îl aveam pe el în cap. De-asta am venit aici şi i-am adus vinul şi ciocolata. O privi, cu fereală. Ştii, eu mă gândeam că s-ar putea să fie omul tău.
Ea clătină din cap şi căută în jos, spre degetele ei încleştate.
- Nu. El... nu Harold.
Nu spuse nimic multă vreme, dar simţea că se uită la ea. În cele din urmă, Larry sparse tăcerea:
- Okay, unde am greşit? Atunci când l-am judecat pe Harold?
Fran se ridică în picioare.
- E vremea să intru. Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Larry. Treci şi mâine pe aici, ca să faci cunoştinţă cu Stu. Adu-o şi pe Lucy a ta, dacă nu este ocupată.
- Ce este cu el? insistă bărbatul, ridicându-se şi el.
- O, nu ştiu, spuse ea cu voce gâtuită, gata să izbucnească în lacrimi. Mă faci să mă simt ca şi cum... ca şi cum m-aş fi purtat foarte urât cu Harold, iar eu n-am habar... de ce sau cum am făcut-o... este vina mea că nu-l iubesc aşa cum îl iubesc pe Stu? Sunt eu de vină pentru asta?
- Nu, sigur că nu, îi răspunse Larry, surprins. Uite ce este, te rog să mă ierţi. Am dat buzna peste tine. Plec îndată.
- S-a schimbat! izbucni Frannie. Nu ştiu cum şi de ce, uneori consider că înspre binele lui... dar nu ştiu... nu ştiu exact. Iar alteori mi-este teamă.
- Teamă de Harold?
Nu-i răspunse, îşi coborî doar privirile în jos. Considera că spusese prea mult.
- Aveai de gând să mă îndrumi cum să ajung la el? o întrebă Larry cu blândeţe.
- E foarte simplu. Mergi drept înainte pe Arapahoe, până ajungi la un scuar... Eben G. Fine Park, cred că aşa se cheamă. Parcul este pe dreapta. Iar căsuţa lui Harold este pe stânga, chiar vizavi.
- Am înţeles, îţi mulţumesc. Mi-a făcut plăcere să te întâlnesc, Fran, n-am să uit vaza spartă şi toate celelalte.
Fran îi zâmbi, însă doar formal. Tot farmecul şi veselia acelei seri dispăruseră.
Larry înălţă sticla de vin şi-i răspunse cu micul lui zâmbet discret.
- Iar dacă te întâlneşti cu el înaintea mea... păstrează secretul, da?
