- Doar că şi eu mă tem de el. Însă voi îndeplini ceea ce vreţi. Dar Tom... se teme foarte tare.

Oftă iarăşi din fundul sufletului.

- Tom, interveni Ralph pe neaşteptate, ştii cumva dacă Mother Abagail... dacă mai este în viaţă?

Ralph avea expresia unui om ajuns pe culmile disperării şi care joacă totul pe o singură carte.

- Trăieşte. Ralph se lăsă pe spătarul scaunului, respirând uşurat. Dar încă nu s-a împăcat cu Dumnezeu, adăugă Tom.

- Nu s-a împăcat cu Dumnezeu? Dar de ce, Tommy?

- Ea se află în pustietate, Dumnezeu a chemat-o în pustietate, nu se teme de înfricoşarea ce domneşte în miez de zi, nici de înfricoşarea ce se lasă în miez de noapte... nici şarpele n-o muşcă, nici albina n-o înţeapă... dar încă nu s-a împăcat cu Dumnezeu. Nu Moise cu mâna lui a scos apă din piatră seacă. Nu Abagail cu mâna ei a alungat viezurii cu burţile goale. E vrednică de milă. Va vedea, dar va vedea prea târziu. Va fi moarte. Moartea lui. Ea va muri pe partea necuvenită a râului. Ea...

- Opriţi-l, gemu Ralph. Nu puteţi să-l opriţi?

- Tom, interveni Stu.

- Da.

- Eşti unul şi acelaşi Tom pe care Nick l-a întâlnit în Oklahoma? Eşti unul şi acelaşi Tom pe care îl cunoaştem noi, cel treaz?

- Da, dar sunt mai mult decât acel Tom.

- Nu înţeleg.

Se mişcă puţin, dar figura lui de om adormit rămase calmă.

- Sunt Tom al lui Dumnezeu.

Rămas aproape fără vlagă, Stu era cât pe ce să scape notele lui Nick pe podea.

- Spui că vei îndeplini ceea ce vrem noi.

- Da.

- Dar ştii... crezi că te vei întoarce?

- Nu mi-este dat să ştiu sau să spun. Încotro mă voi duce?

- Spre vest, Tom.

Tom se tângui. Era un sunet la care Stu simţi că i se ridică părul în cap. Unde-l trimitem pe omul ăsta? De fapt, poate că ştia. Poate că fusese şi el acolo, doar că asta se petrecea în Vermont, în labirintul de coridoare unde ecoul îţi lăsa impresia că auzi zgomotul unor paşi în spatele tău. Tot mai aproape.

- Spre vest, repetă Tom. Da, spre vest.

- Te trimitem ca să vezi. Să vezi şi să cercetezi. Şi apoi te întorci la noi.

- Mă întorc şi povestesc.

- Poţi să faci asta?

- Da. Dacă nu mă prind şi mă ucid.

Stu şi ceilalţi tresăriră.

- Ai să pleci singur, Tom. Mereu spre vest. Ştii să găseşti vestul?

- E acolo unde apune soarele.

- Da. Iar dacă te va întreba cineva de ce te afli acolo, iată ce vei spune: M-au alungat din Free Zone...

- M-au alungat. L-au alungat pe Tom. I-au spus să se care.

- ... pentru că sunt slab de minte.

- L-au alungat pe Tom pentru că Tom este slab de minte.

- ... şi pentru că s-ar putea să am o femeie, iar femeia aceea ar putea naşte copii idioţi.

- Copii idioţi ca Tom.

Stu simţea cum i se întoarce stomacul pe dos. Capul lui era ca o bucată de fier care a învăţat să asude. Ca şi cum ar fi avut o mahmureală teribilă, care-i sorbea toate puterile.

- Acum repetă ce vei spune dacă te întreabă careva de ce te afli în vest.

- L-au alungat pe Tom pentru că este slab de minte. Doamne, da. S-au temut că aş putea să primesc o femeie la mine în pat şi să mă culc cu ea, cum se face. Şi pe urmă să rămână borţoasă cu copii idioţi.

- Foarte bine, Tom. Asta...

- L-au alungat, continuă el încetişor, pe ton îndurerat. L-au alungat pe Tom din casa lui frumoasă şi i-au spus să-şi vadă de drum.

Tremurând, Stu se şterse cu mâna la ochi. Privi în direcţia lui Nick. Cu privirea lui tulburată, îl văzu dublu, apoi triplu.

- Nick, nu ştiu cum să închei, mărturisi el neajutorat.

Nick se uită la Ralph. Acesta, alb ca brânza, clătină şi el din cap.

- Termină, zise Tom pe neaşteptate. Nu mă lăsa acolo, în întuneric.

Adunându-se, Stu merse mai departe.

- Tom, ştii cum arată luna plină?

- Da... mare şi rotundă.

- Nu luna nouă şi nici măcar luna aproape întreagă.

- Da, confirmă Tom.