Nadine se ridică, strângând cutia la piept, şi stinse lampa. El o batjocorise şi oare nu se spune că nici în iad nu există o furie?... Nu-i de mirare dacă femeia batjocorită se înhăita cu diavolul... sau cu slugoiul lui.
Nu se mai opri decât atât cât să ia lampa cea mare de pe masa din salonul din faţă. Îl auzi pe băiat ţipând în somn, din camera lui; pentru o clipă, simţi că îngheaţă şi că i se ridică părul în cap.
Apoi părăsi casa.
Vespa ei se afla la marginea trotuarului, motoreta cu care fusese acum câteva zile la Harold Lauder. De ce se dusese la el? Nu schimbase nici zece cuvinte cu Harold, de când ajunsese la Boulder. Din cauza tulburării provocate de planşetă şi a temerilor cauzate de visele pe care doar ea continua să le aibă, însă i se păruse că trebuia neapărat să discute despre asta cu Harold. Chiar şi acest impuls o speriase, îşi aminti ea, în timp ce introducea cheia în contactul Vespei. Ca şi îndemnul brusc de a lua planşeta (Uimeşte-ţi prietenii! Întâlnirile voastre vor fi mult mai interesante! scria pe cutie), i se păruse că ideea îi venise de undeva din afara ei. Poate de la el. Dar, în momentul în care cedase şi mersese cu adevărat la Harold, nu-l găsise. Casa era încuiată, singura casă încuiată pe care o întâlnise în Boulder, iar jaluzelele erau trase. Acest fapt îi plăcuse şi, pentru o clipă, o încercă o amară dezamăgire. Dacă ar fi fost acasă, el ar fi primit-o, poate, apoi ar fi încuiat uşa în urma ei. S-ar fi dus în salon şi ar fi discutat, sau ar fi făcut amor, sau ar fi făcut împreună lucruri de negrăit, şi nimeni n-ar fi ştiut.
Sălaşul lui Harold era perfect intim.
"Ce se întâmplă cu mine?" şopti ea în întuneric, dar întunericul nu ştiu să-i răspundă. Porni motorul Vespei, şi i se păru că pârâiturile şi pocniturile profanează noaptea. Acţionă pârghia schimbătorului şi porni. Spre vest.
Mişcarea şi aerul răcoros al nopţii o făcură, în sfârşit, să se simtă mai bine. Vânt al nopţii, destramă pânzele de păianjen! Ştii prea bine, cum să nu ştii! Când ţi-au fost răpite toate şansele, ce-ţi mai rămâne de făcut? Alegi ceea ce ţi-a mai rămas. Alegi cine ştie ce aventură tenebroasă, aşa cum ţi-a fost menit. Îl laşi pe Larry cu proasta aia mică, în pantaloni strâmţi, cu vocabular din câteva silabe şi mintea instruită pe calapodul revistelor de cinema. Tu treci dincolo de ei. Rişti... ceea ce vei fi silită să rişti.
Pe tine însăţi, în primul rând.
Drumul se desfăşura înaintea ei, în lumina slabă a motoretei. Când panta se accentuă, trecu în viteza a doua; acum se afla pe Baseline Road, care urca spre muntele cel negru. Treaba lor, dacă vor să se întrunească. Să se preocupe de repunerea în funcţiune a centralei electrice; pe iubitul ei îl interesează lumea.
Motorul Vespei tuşea şi se încorda, izbutind totuşi s-o ducă mai departe. Se simţi stăpânită de o teamă îngrozitoare şi erotică, totodată, iar vibraţiile motoretei ce i se transmiteau prin şa începură s-o excite (ia te uită, eşti în călduri, Nadine, cugetă ea într-un acces de bucurie vulgară, Stricato, Stricato, STRICATO). La dreapta ei se căsca o prăpastie. Acolo se afla tărâmul morţii. Şi deasupra? Păi, avea să vadă. Era prea târziu să se mai întoarcă, iar acest gând îi dădu o paradoxală, dar deliciosă senzaţie de libertate.
Peste o oră ajunsese în Sunrise Amphitheater - dar până la răsărit mai erau cel puţin trei ore. Amfiteatrul se afla în apropierea piscului lui Flagstaff Mountain şi aproape toată lumea din Frec Zone urcase până la zona de camping de lângă vârf la scurt timp după sosirea la Boulder. În zilele senine - majoritatea zilelor fiind senine la Boulder, cel puţin vara - cuprindeai cu privirea tot oraşul şi şoseaua 1-25 mergând spre sud, spre Denver, pentru a se pierde apoi în ceaţă, spre New Mexico, aflat la peste trei sute cincizeci de kilometri. La est se distingea câmpia ce se întindea până în Nebraska, iar ceva mai aproape era Boulder Canyon, o tăietură adâncă în dealurile acoperite cu pin şi molid. Verile trecute, deltaplanele plutiseră ca nişte păsări uriaşe deasupra curenţilor din Sunrise Amphitheater.
Nadine nu vedea acum decât ceea ce dezvăluia lumina unei lanterne cu şase baterii, pe care o aşezase pe masa de picnic de la marginea prăpastiei. Adică un caiet de schiţe mare, din cele folosite de artişti, deschis la o pagină albă, iar deasupra o planşetă în trei colţuri, ca un păianjen triunghiular. Din pântecele ei, ca o trompă de păianjen, ieşea un creion, atingând uşor suprafaţa foii.
Nadine se afla într-o stare febrilă, fiind pe jumătate euforică, pe jumătate înfricoşată. Căţărându-se până aici pe şaua harnicei şi temerarei Vespa, care, hotărât lucru, nu fusese concepută pentru munte, o încercase acelaşi sentiment pe care-l avusese şi Harold pe drumul spre Nederland. Îl simţise pe el. În timp ce Harold judecase fenomenul în chip foarte precis şi tehnic, imaginându-şi o bucată de oţel atrasă de un magnet, Nadine îl trăi ca pe un eveniment mistic, ca pe traversarea unui hotar. Avea sentimentul că aceşti munţi, la poalele cărora se găsea acum, constituie o zonă neutră între două sfere de influenţă - Flagg în Vest, bătrâna în Est. Aici se întâlneau fluxuri magice venite din ambele sensuri, se amestecau şi-şi alcătuiau o concocţie proprie, ce nu ţinea nici de Dumnezeu şi nici de Satana, fiind absolut păgână. Locul respectiv era bântuit de spirite, nu se îndoia câtuşi de puţin.
Cât despre planşetă...
Aruncase cu indiferenţă, în voia vântului, cutia ţipătoare, ştampilată cu indicaţia de origine, MADE IN TAIWAN. Planşeta însăşi era o bucată sărăcăcioasă din placă fibrolemnoasă sau ghips. Dar asta nu conta. Era o unealtă pe care nu avea s-o folosească decât o singură dată - nu îndrăznea s-o folosească decât o dată - şi, se ştie, chiar şi o unealtă prost făcută îşi poate îndeplini scopul: să deschidă o uşă, să închidă o fereastră, să scrie un Nume.
Cuvintele de pe cutie se repetau: Uimeşte-ţi prietenii! Întâlnirile voastre vor fi mult mai interesante!
Oare cum sunau versurile acelui cântec pe care-l răcnea uneori Larry de pe Honda lui, când mergeau împreună? Alo, Centrala, ce se întâmplă cu linia voastră? Vreau să vorbesc cu...
Să vorbesc cu cine? Tocmai asta era întrebarea, nu?
Îşi aminti cum folosise odată planşeta, la colegiu. Asta se întâmplase cu mai mult de doisprezece ani în urmă... ca şi cum ar fi fost ieri. Urcase la etajul al treilea al căminului, ca să întrebe pe cineva, pe Rachel Timms, despre o temă de la cursul de terapie corectivă, pe care-l urmau împreună. Camera era plină de fete, cel puţin şase sau opt, care chicoteau şi râdeau pe întrecute. Nadine îşi aminti că se purtau ca şi cum ar fi fost ameţite de ceva, marijuana sau poate chiar un drog mai puternic.
- Potoliţi-vă! le ceru Rachel, care râdea şi ea. Cum vă închipuiţi că spiritele acceptă să comunice cu voi, dacă vă purtaţi ca o ceată de măgăruşi?
Ideea de măgăruşi care râd li se păru nemaipomenit de comică, şi în încăpere se stârni un nou hohot uriaş. Planşeta stătea ca şi acum, un păianjen triunghiular sprijinit pe trei picioare scurte, cu creionul îndreptat în jos. În timp ce ele chicoteau, Nadine ridică un teanc de pagini mari, rupte din caietul de schiţe, şi-şi aruncă privirea spre "mesajele din planul astral" deja recepţionate.
Tommy pretinde că iar ai făcut duş de căpşune.
Mama zice că c sănătoasă.
Ciunga! Ciunga!
John e de părere că nu te mai beşi în aşa hal dacă nu mai mănânci FASOLE DE LA COFETĂRIE!!!!!
Şi altele, la fel de idioate.
Râsul se potolise între timp şi erau pregătite s-o ia de la capăt. Trei fete stăteau pe pat, fieeare atingând cu vârful degetului o altă latură a planşetei. Câteva secunde, nu se întâmplă nimic. Placa începu apoi să tremure.
- Tu ai mişcat-o, Sandy! o acuză Rachel.
- Ba nu!
- Şşşşt!
Placa tremură iarăşi, iar fetele rămaseră nemişcate. Se mişcă, se opri, apoi se mişcă din nou. Trasă litera T.
- Tu-ţi..., zise Sandy.
- Ba să te aia pe tine, interveni altcineva, şi fetele se puseră iar pe râs.
- Şşşşt! le admonestă Rachel cu severitate.
Planşeta începu să se mişte mai repede, desenând literele A,T,A.
- Tata, tata, aici ţi-e fata, spuse Patty nu-mai-ştiu-cum, râzând. Probabil că-i taică-meu. A murit dintr-un atac de cord, când aveam trei ani.
- Uite, scrie mai departe, le atrase Sandy atenţia. Z,I,C,E scrise planşeta cu greu.
- Ce se-ntâmplă aici? îi şopti Nadine unei necunoscute înalte, cu faţă de cal, care privea cu mâinile înfipte în buzunare, aparent foarte dezgustată.
- O grămadă de fete, jucându-se cu un lucru pe care nu-l înţeleg, îi răspunse fata cu faţă de cal, tot în şoaptă. Asta se întâmplă.
- TATA ZICE CĂ PATTY, citi Sandy. Să ştii că-i chiar taică-tău, Pats.
