- Frannie, spuse el, trebuie să plec.

- Şi să mori.

Îl măsură cu o privire amară, aproape urându-l, apoi se uită la Lucy, ca şi cum ar fi căutat un sprijin. Dar Lucy căzuse într-o stare de buimăceală, era dusă departe cu gândul şi nu avea cum s-o ajute.

- Dacă nu plecăm, vom muri, vorbi Stu, rostindu-şi cu voce tare gândul. Avea dreptate. Dacă aşteptăm, ne apucă primăvara. Şi atunci? Cum mai putem să-i ţinem piept? Nu ştim. Nu avem nici un indiciu, şi nici n-am avut vreodată. Am stat tot timpul cu capul vârât în nisip. Nu-l putem opri decât cu magie albă. Cum spune Glen. Cu magie albă. Sau cu puterea lui Dumnezeu.

Fran începu să plângă cu suspine.

- Frannie, nu face asta, o rugă Stu, încercând s-o prindă de mână.

- Nu mă atinge! strigă ea. Eşti un om mort, un cadavru, aşa că să nu mă atingi!

Răsărea soarele, iar ei rămăseseră încremeniţi în jurul patului, ca într-un tablou vivant.

Pe la ora 11, Stu şi cu Frannie urcau spre Flagstaff Mountain. Pe la jumătatea drumului au parcat. Stu căra coşul de nuiele, iar Frannie faţa de masă şi o sticlă de Blue Nun. Fusese ideea ei să facă un picnic, deşi stăruia între ei o tăcere stranie şi penibilă.

- Ajută-mă să întind faţa de masă, îl rugă ea. Ai grijă la plantele acelea cu spini.

Se aflau într-o poiană mică, în pantă, la trei sute de metri sub Sunrise Amphitheater. Mai jos se vedea oraşul Boulder învăluit într-o ceaţă albăstruie. Vara îşi intrase din nou în drepturi. Soarele dogorea cu toată forţa şi autoritatea. Greierii cântau în iarbă. Un cosaş sări la înălţime, iar Stu îl prinse cu o mişcare iute a mâinii drepte. Îl simţea agitându-se speriat în pumnul lui strâns.

- Scuipă şi am să-ţi dau drumul, pronunţă el vechea formulă magică ştiută.

Îşi ridică privirea spre Fran, care-i zâmbea trist, şi apoi, cu gesturi repezi şi precise, de doamnă, întoarse capul şi scuipă. Inima lui sângeră la vederea acelui gest.

- Fran...

- Nu, Stu. Nu spune nimic. Cel puţin nu acum.

Întinseră împreună faţa de masă albă, pe care Fran o şterpelise de la Hotel Boulderado şi, mişcându-se repede şi cu economie (lui Stu i se părea de necrezut cât de suplu şi graţios mergea, ca şi cum n-ar fi suferit niciodată acel accident), tânăra femeie pregăti o masă bogată, deşi nu era vremea prânzului: castraveţi, salată verde stropită cu oţet şi sandvişuri cu şuncă rece; vin şi o plăcintă cu mere pentru desert.

- Fie binecuvântate de Dumnezeu aceste bucate, spuse ea.

Bărbatul se aşeză alături, îşi luă un sandviş şi puţina salată. Nu-i era foame. Avea sufletul greu. Mânca totuşi.

După ce mâncaseră fiecare mai mult de formă câte un sandviş, aproape toată salata - salata verde şi castraveţii li se păruseră delicioase - şi o felie de plăcintă, ea îl întrebă:

- Când plecaţi?

- La prânz.

Stu îşi aprinse apoi o ţigară, apărând flacăra cu mâna făcută căuş.

- Cât timp o să vă ia ca să ajungeţi acolo?

Stu ridică din umeri.

- Pe jos? Nu ştiu. Glen nu mai e tânăr. Şi nici Ralph, dacă-i vorba. Dacă străbatem patruzeci de kilometri pe zi, ajungem înainte de 1 octombrie.

- Şi dacă ninge mai devreme în munţi? Sau în Utah?

El ridică iarăşi din umeri, fixând-o cu privirea.

- Mai vrei puţin vin? îl îmbie ea.

- Nu, îmi provoacă indigestie acidă. Aşa mi se întâmplă de când mă ştiu.

Fran îşi mai turnă un pahar şi-l bău până la fund.

- Să fi fost bătrâna vocea Domnului, Stu? Oare chiar să fi fost?

- N-am de unde să ştiu, Frannie.

- Am visat-o, şi s-a dovedit că există. Toată chestia asta mi se pare un joc stupid. Stu, ai citit Cartea lui Iov?

- N-am prea citit eu Biblia.

- Însă mama mea o citea. Şi considera că c foarte important ca fratele meu, Fred, şi cu mine să avem o pregătire religioasă cât mai solidă. Niciodată nu ne-a explicat de ce. După mintea mea, singurul avantaj a fost acela că reuşeam să răspund întotdeauna la întrebările pe probleme religioase de la programul "Jeopardy". Ţi-aduci aminte de "Jeopardy", Stu?

Zâmbind, Stu îi răspunse:

- Şi acum vă prezint gazda emisiunii, Alex Trebeck.

- Da, despre asta vorbesc. Era într-un fel pe dos: ei îţi dădeau răspunsul, iar tu trebuia să născoceşti întrebarea. Când era vorba de Biblie, eu ştiam toate întrebările. Iov a fost pus la încercare ca urmare a unui pariu dintre Dumnezeu şi Diavol. Diavolul a zis: "Desigur, se vede bine că Te venerează. E cel mai pios om. Dar dacă Te pişi pe el mai multă vreme, se va lepăda de Tine." Domnul a acceptat rămăşagul. Şi Domnul a ieşit câştigător. Zâmbi trist. Dumnezeu câştigă întotdeauna. Bag mâna-n foc că Dumnezeu e un fan al lui Boston Celtics.

- Poate că este cu adevărat un rămăşag, spuse Stu, dar e vorba şi de vieţile oamenilor de acolo, de jos. Şi de viaţa copilului pe care-l porţi. Cum îi spunea ea? Micuţul?

- Nici măcar în privinţa asta n-a făcut nici o promisiune, spuse Fran. Dacă ar fi putut s-o facă... măcar atâta lucru... mi-ar fi fost ceva mai uşor să te las să pleci.

Stu nu găsi nici un răspuns potrivit.

- Nu mai e mult până la prânz, zise Fran. Te rog să mă ajuţi să strâng, Stuart.

Cea mai mare parte a mâncării se întoarse în coş, împreună cu vinul şi faţa de masă. Stu rămase cu privirile în jos, gândindu-se că locul de unde tocmai se ridicaseră nu era marcat decât de câteva firimituri... pe care în curând păsările aveau să le facă să dispară. Frannie îl privea cu ochii în lacrimi. Încercă s-o mângâie.

- Nu-i nimic, Stuart. Totul se trage de la faptul că sunt însărcinată. Plâng cu mare uşurinţă şi nu pot să mă abţin.

- E-n regulă.

- Stu, vreau să facem dragoste.

- Aici? Acum?

Ea îi făcu semn afirmativ, apoi surâse.

- Locul e foarte bun. Dacă avem grijă să nu ne atingem de spini.

Întinseră iarăşi faţa de masă.