Mai mulţi membri ai comitetului îl aplaudară pe Ralph, care se înroşi ca un şcolar, dacă mi-este permis să adaug.
Sue: "Nu, eu înţeleg ideea lui Glen. Ar fi ca o scurgere permanentă de informaţii."
Ralph: "Ei bine, şi ce putem face? Îi vârâm în temniţă?"
Glen: "Oricât ar suna de urât, consider că trebuie să ne gândim foarte serios la această posibilitate."
Fran: "Nu, domnule. Să trimitem spioni... asta încă pot accepta. Dar ca să închidem oameni veniţi aici pentru simplul motiv că nu le convine cum facem noi diverse lucruri? Doamne, Glen! Astea sunt lucruri care ţin de poliţia secretă!"
Glen: "Da, cam la asta se ajunge. Dar poziţia noastră aici este extrem de precară. Mă pui în postura celui care trebuie să pledeze în favoarea represiunii, ceea ce consider total nedrept. Te întreb dacă eşti de părere că trebuie să permitem un asemenea export de inteligenţă, gândindu-ne şi la Adversar."
Fran: "Mie tot nu-mi place. În anii cincizeci, Joe McCarthy avea comunismul. Noi îl avem pe Omul întunecat. Ce bine de noi."
Glen: "Fran, ai fi dispusă să accepţi riscul plecării cuiva de aici cu o informaţie-cheie în buzunar? Cum ar fi aceea că Mother Abagail a dispărut, de exemplu?"
Fran: "Şi Charlie Impening poate să-i spună atâta lucru. Ce alte informaţii-cheie avem, Glen? Nu cumva aceea că bâjbâim mai tot timpul şi nu dăm de nici un fir?"
Glen: "Ţii cumva să cunoască numărul şi forţa noastră? Cum ne descurcăm cu partea tehnică? Că nu avem nici măcar un doctor, până în clipa de faţă?"
Fran îi spuse că preferă asta, decât să înceapă să bage oamenii la puşcărie pe motiv că nu le place cum facem noi una şi alta. Stu propuse atunci să amânăm întreaga discuţie, părerile fiind absolut divergente. Propunerea a fost adoptată, cu votul lui Glen împotrivă.
Glen: "Aţi face bine să vă obişnuiţi cu gândul că vă veţi înfrunta cu asta mai devreme sau mai târziu, de presupus că mai devreme. E şi aşa suficient de rău că Charlie Impening îşi va vărsa tot sacul înaintea lui Flagg. Nu trebuie decât să vă puneţi întrebarea dacă doriţi să multiplicaţi ceea ce ştie Impening cu un factor x oarecare. Ei bine, nu mai contează, aţi votat să amânăm. Dar mai există un lucru... am fost aleşi pe o perioadă nedeterminată, s-a gândit vreunul dintre voi la asta? Nu ştim dacă vom funcţiona şase săptămâni, şase luni sau şase ani. După părerea mea, un an ar fi cel mai potrivit... am ajunge astfel la sfârşitul începutului, folosind formularea lui Harold. Aş dori să se discute propunerea asta la următoarea noastră adunare publică.
O ultimă chestiune şi am terminat. Guvernarea prin intermediul adunării generale municipale - forma de organizare existentă aici, noi fiind în postura de aleşi ai oraşului - va funcţiona o vreme, până ce numărul nostru ar spori la circa trei mii de persoane, dar când se va aduna prea multă lume, întrunirile publice vor începe să fie dominate de indivizi şi găşti, fiecare cu interesele şi ideile lor personale... fluorurarea provoacă sterilitate, hai să ne punem nu ştiu ce fel de drapel şi lucruri de soiul ăsta. Părerea mea ar fi să ne gândim cu toată seriozitatea cum să transformăm Bouldcr într-o republică până cel târziu iarna următoare sau începutul primăverii."
S-au schimbat câteva păreri neoficiale în legătură cu ultima propunere a lui Glen, dar nu s-a adoptat nici o hotărâre, deocamdată. I se dădu cuvântul lui Nick, care-i întinse o foaie de hârtie lui Ralph.
Nick: "Scriu acestea în dimineaţa zilei de 19, în vederea şedinţei de diseară, şi-l voi ruga pe Ralph să le citească la sfârşitul şedinţei. A fi mut ridică o mulţime de piedici, dar m-am străduit să mă gândesc la toate implicaţiile posibile ale propunerii pe care sunt pe cale s-o fac. Aş dori ca pe ordinea de zi a următoarei noastre întruniri publice sa fie inclus şi următorul punct: «Să stabilim dacă Free Zone va consimţi să creeze un Departament al Legii şi Ordinii, sub conducerea lui Stu Redman.»"
Stu: "Îmi arunci în spate un lucru copleşitor, Nick."
Glen: "Interesant. Ne întoarcem la ceea ce discutam acum câteva minute. Lasă-l să termine, Stuart... pe urmă îţi vine şi ţie rândul."
Nick: "Sediul acestui Departament al Legii şi Ordinii ar urma să fie în Judecătoria Districtului Boulder. Stu ar avea dreptul să numească maxim treizeci de reprezentanţi-adjuncţi, peste treizeci doar cu aprobarea prin vot a Comitetului Zonei Libere, iar peste şaptezeci doar cu aprobarea prin vot, în cadrul adunării publice din Free Zone. Aceasta este rezoluţia pe care aş vrea s-o văd pe agendă. E de la sine înţeles că aprobarea noastră nu are nici o valoare atât timp cât n-o acceptă şi Stu."
Stu: "Al naibii de corect!"
Nick: "Ne-am dezvoltat suficient ca să fie cu adevărat nevoie de lege. Altfel, riscăm să pierdem evenimentele de sub control. Avem cazul băiatului acela, Gehringer, care a avut ideea să-şi mâne maşina de curse pe Pearl Street. După mai multe tururi, a făcut maşina zob şi, spre norocul lui, nu s-a ales decât cu o tăietură pe frunte. Ar fi putut să moară sau să accidenteze mortal pe cineva. Acum, toţi cei care l-au văzut gonind au ştiut de la început că nu se va sfârşi bine, vedeai scris «necaz» cu litere de-o şchioapă, cum ar fi zis Tom. Dar nimeni n-a simţit că ar avea căderea să-l oprească, tocmai pentru că lipsea autoritatea respectivă. Asta pe de o parte. Pe urmă, mai există şi Rich Moffat. Prababil o parte dintre voi ştiu cine este Rich, dar pentru cei care nu-l cunosc, el este probabil singurul alcoolic din Zonă. Cât rămâne treaz, e o persoană destul de decentă, dar când se îmbată, pur şi simplu devine iresponsabil şi, din păcate, este beat mai tot timpul. Acum trei sau patru zile, fiind în stare de ebrietate, s-a hotărât să spargă toate vitrinele de pe Arapahoe. Când şi-a mai revenit puţin am stat de vorbă cu el - discuţie în felul meu, se înţelege, prin scris - şi s-a arătat destul de ruşinat. Arăta înapoi pe drumul pe care venise şi zicea: «Ia uită-te. Uită-te ce-am făcut. Am umplut trotuarele de cioburi! Ce-ar fi să se taie vreun copil în ele? Vina ar fi doar a mea.»"
Ralph: "Nu simt nici un fel de milă pentru el. De nici un fel."
Fran: "Haide, haide, Ralph. Ştim cu toţii că alcoolismul este o boală."
Ralph: "Boală, pe mă-sa. E vicios până-n măduva oaselor, asta e."
Stu: "Iar voi doi provocaţi dezordine. Vă rog să lăsaţi vorba."
Ralph: "Te rog să mă ierţi, Stu. De acum mă voi mulţumi să citesc scrisoarea lui Nick, fără alte comentarii."
Fran: "Iar eu am să mă abţin cel puţin două minute, domnule preşedinte. Vă promit."
Nick: "Ca să scurtăm povestea, i-am găsit lui Rich o mătură şi a curăţat toată porcăria pe care-o făcuse. Ba chiar s-a descurcat lăudabil. Însă a întrebat - pe bună dreptate - de ce nu l-a oprit nimeni. În zilele de demult, un tip ca Rich nu avea cum să pună mâna pe alcool de asemenea tărie şi în asemenea cantităţi, indiferent ce-ar fi făcut; băieţii de teapa lui Rich erau băutori cronici de vin. Dar acum există cantităţi incredibile de băuturi peste tot, e suficient să întinzi mâna şi să ţi le iei de pe rafturi. Mai mult, sunt foarte convins că Rich n-ar fi trebuit să fie lăsat să spargă mai mult de două vitrine; iar el a distrus toate geamurile de pe latura sudică a străzii, cale de trei blocuri. Nu s-a oprit decât din cauză că obosise. Mai am doar un singur exemplu: am avut un caz în care un bărbat, al cărui nume nu-l voi menţiona, a descoperit că femeia lui, nu o voi numi nici pe ea, îşi petrecea pe ascuns după-amiezele cu un alt bărbat. Presupun că ştim cu toţii despre cine e vorba."
Sue: "Mda, presupun că ştim. Un tip cu pumnii tari."
Nick: "Oricum, omul despre care povestesc i-a bătut pe intrus şi apoi pe femeia în cauză. Pentru noi, cei de aici, nu cred că are importanţă cine avea dreptate sau nu..."
Glen: "Aici greşeşti, Nick."
Stu: "Lasă-l să termine, Glen."
Glen: "Sigur că da, dar aş vrea să revin, după aceea, la un anume punct."
Stu: "Foarte bine. Continuă, Ralph."
Ralph: "Da... de acum, nu mai c mult până la capăt."
Nick: "...deoarece singurul lucru care contează este acela că bărbatul respectiv a comis un delict de drept comun, atac cu violenţă fizică, şi se află încă în libertate. Dintre cele trei cazuri, acesta din urmă îi îngrijorează cel mai tare pe cetăţenii de rând. Avem de-a face aici cu un adevărat ghiveci, o societate de o extremă diversitate, în care se vor naşte o serie de conflicte şi de fricţiuni. Cred că nici unul dintre noi nu-şi doreşte la Boulder o atmosferă gen vestul sălbatic. Gândiţi-vă numai în ce situaţie ne-am fi găsit dacă bărbatul acela nu se mulţumea să-i bată, ci avea ideea să-şi ia un pistol calibru 45 de la cine ştie ce munte de pietate şi să-i împuşte pe amândoi. Chiar şi în cazul acesta, criminalul s-ar fi aflat în libertate."
Suc: "Doamne, Nicky, ce mai e şi asta? De ce-ţi vin asemenea gânduri negre?"
Larry: "Mda, sună foarte dur, dar arc dreptate. Există o veche zicală, circula în Marină, cred: «Un lucru care ar putea să se strice, o să se strice cu adevărat.»"
Nick: "Stu este de pe acum moderatorul şedinţelor noastre de comitet şi publice, cu alte cuvinte oamenii îl consideră o persoană cu autoritate. Iar eu îl socotesc pe Stu un om de calitate."
Stu: "Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Nick. Presupun că n-ai observat că port pantofi cu toc, ca să par mai înalt. Vorbind serios însă, voi accepta propunerea, dacă aşa vreţi. Nu-mi doresc câtuşi de puţin afurisita asta de slujbă - din câte am văzut eu prin Texas, munca poliţistului se reduce mai ales la Curăţatul borâturii de pe cămaşă, când dai peste o pacoste ca Rich Moffat, sau la alungarea de pe şosele a tonţilor ca Gehringer. Tot ceea ce pretind este ca în propunerea pe care o supunem întrunirii publice să fie prevăzut acelaşi termen limită de un an pe care l-am prevăzut şi pentru comitet. Am de gând să spun foarte limpede că mă retrag după trecerea acestui an. Dacă mi se acceptă punctul de vedere, e-n regulă."
Glen: "Consider că pot să-ţi dau un răspuns afirmativ, în numele tuturor. Doresc să-i mulţumesc lui Nick pentru moţiune şi vreau să fie consemnat în procesul-verbal că o consider o dovadă de geniu. Şi susţin moţiunea."
