Glen: "Voi aştepta să-mi vină rândul."
Stu: "Aşa-i cheliosu' şi pace. Principala diferenţă dintre un beţivan bătrân şi un bătrân profesor de colegiu constă în aceea că profesorul îşi aşteaptă rândul ca să-ţi vorbească până-ţi face capul mare."
Glen: "Îţi mulţumesc pentru aceste adevărate perle de înţelepciune, East Texas."
Fran interveni, spunând că se bucură văzând cât de bine se distrează Stu şi Glen, dar că dorea să afle când vor trece la treabă, având în vedere că emisiunea ei favorită de televiziune începe la ora 9. Comentariul a fost primit cu mai multă veselie decât s-ar fi cuvenit, probabil.
Primul nostru subiect serios de discuţie a fost cel legat de iscoadele care urmau să fie trimise spre vest. Recapitulând, comitetul a hotărât să le ceară Judelui Farris, lui Tom Cullen şi Daynei Jurgens să plece în misiune. Stu a sugerat ca persoanele care făcuseră propuneri să discute, fiecare în parte, cu propriul lor candidat - adică, Larry Underwood cu Judele, Nick, ajutat de Ralph Brentner, cu Tom, iar Sue cu Dayna.
Nick a spus că pregătirea lui Tom ar putea dura câteva zile, iar Stu a adăugat că ajunseseră astfel şi la stabilirea momentului când urmau să fie trimişi. După părerea lui Larry, nu era bine să fie expediaţi împreună, ca să nu fie prins tot grupul o dată. Continuă, afirmând că atât Judele cât şi Dayna vor bănui că vom trimite mai mulţi spioni dar, de vreme ce nu cunosc numele, nu vor putea să trăncănească. Fran spuse că "a trăncăni" nu i se părea deloc cuvântul nimerit, gândindu-ne la ce le-ar putea face omul din vest - dacă este om.
Glen: "Eu n-aş fi aşa de sumbru în locul tău, Fran. Dacă acceptăm că Adversarul nostru posedă o inteligenţă cel puţin minimă, va şti că nu le vom comunica... operativilor noştri, cred că aşa i-am putea numi... informaţii pe care le considerăm vitale pentru el. Prin urmare, îşi va da seama că tortura nu-i va fi de prea mare folos."
Fran: "Cu alte cuvinte, îi va bate pe umăr şi Ic va zice să nu mai facă, altă dată, aşa ceva? Mai degrabă s-ar putea să-i supună la chinuri tocmai pentru că-i place să tortureze. Ce părere ai de asta?"
Glen: "Nu văd ce-aş mai putea spune."
Stu: "Am luat deja această decizie, Frannie. Am căzut de acord că ne trimitem oamenii într-o situaţie periculoasă şi ştim prea bine că nu ne-a fost uşor să luăm o asemenea hotărâre."
Glen propuse să acceptăm următoarea programare provizorie: Judele să plece la 26 august, Dayna la 27, iar Tom la 28, nici unul dintre ei neştiind despre ceilalţi şi pornind pe căi diferite. Asta ar lăsa şi timpul necesar pregătirii lui Tom, adăugă el.
Nick spuse că, exceptându-1 pe Tom Cullen, căruia i se va impune când să se întoarcă, prin intermediul sugestiei posthipnotice, ceilalţi doi vor fi liberi să se întoarcă atunci când propria lor judecată le va impune, ţinând cont de rolul pe care-l va jucă şi vremea - deoarece chiar înainte de prima săptămână a lui octombrie poate să ningă mult în munţi. Nick a fost de părere să-i sfătuim să nu rămână în vest mai mult de trei săptămâni.
Fran spuse că puteau ocoli spre sud, dacă începea să ningă devreme în munţi, dar Larry o contrazise, atrăgând atenţia că, în acest caz, ar fi întâlnit în calea lor lanţul Sangrc de Cristo şi singura posibilitate ar fi rămas să meargă mult spre sud, până în Mexico. Drept pentru care nu i-am mai vedea la faţă până la primăvară.
Dată fiind această situaţie, Larry sugeră că ar fi mai bine să-i oferim Judelui un avans oarecare. Propuse data de 21 august, adică poimâine.
Cu aceasta, s-a închis subiectul Cercetaşilor... sau al spionilor, dacă preferaţi.
Apoi i s-a dat cuvântul lui Glen; transcriu din înregistrarea pe bandă:
Glen: "Aş vrea să vă propun să convocam o a doua adunare publică pe 25 august, şi am să vă spun câteva lucruri pe care ar fi bine să le abordăm cu acest prilej. Pentru început, vă voi arăta un lucru care s-ar putea să vă surprindă. Am pornit de la premisa că în Free Zone ar exista circa şase sute de persoane, căci Ralph a ţinut o evidenţă admirabilă şi precisă a celor veniţi în grupuri mari, iar noi ne-am întemeiat presupunerile legate de populaţie tocmai pe aceste cifre. Dar au mai existat şi oameni care au ajuns aici singuri, poate şi câte zece pe zi. Prin urmare, astăzi m-am dus la sala din Chautauqua Park cu Leo Rockway şi am numărat locurile. Se ridică la şase sute şapte. Oare asta nu vă sugerează nimic?"
Sue Stern a fost de părere că nu avea cum să fie corect, pentru că persoanele care nu-şi găsiseră loc rămăseseră în spate sau se aşezaseră pe intervale. Atunci ne-am dat cu toţii seama unde bătea Glen, iar comitetul a rămas trăsnit, nu cred să existe un cuvânt mai potrivit.
Glen: "Nu există nici o cale de a estima cât de cât numărul celor care stăteau jos şi în picioare, dar din câte îmi aduc eu aminte de la adunare, mă simt obligat să susţin că cifra de o sută nu este deloc exagerată. Deci în Free Zone locuiesc acum mai bine de şapte sute de oameni. Ca urmare a descoperirii făcute de Leo şi de mine, propun ca un punct de pe agenda adunării să fie alcătuirea unui Comitet pentru Recensământ."
Ralph: "Bată-mă să mă bată! Şi asta numai din cauza mea."
Glen: "Nu, nu-i vina ta. Pe umerii tăi stau cel puţin vreo zece treburi diferite, şi cred că suntem cu toţii de acord că te-ai descurcat cum nu se poate mai bine..."
Larry: "Să ştii că da."
Glen: "... dar, chiar dacă ne-au venit numai câte patru singuratici pe zi, tot se adună cam treizeci pe săptămână. Iar eu cred că e vorba mai degrabă de doisprezece sau paisprezece. N-au obiceiul să se înfăţişeze înaintea unuia dintre noi, ca să anunţe că au venit, iar acum, după ce a plecat Mother Abagail, nu-i mai poţi controla."
Fran Goldsmith a susţinut propunerea lui Glen de a introduce Comitetul pentru Recensământ pe agenda adunării din 25 august, comitetul respectiv urmând să răspundă de păstrarea evidenţei tuturor locuitorilor din Free Zone.
Larry: "Aş fi întru totul de acord, dacă ar exista un motiv valabil şi practic. Dar..."
Nick: "Dar ce, Larry?"
Larry: "Păi... nu avem oare suficiente lucruri cu care să ne batem capul? La ce ne trebuie toată birocraţia asta idioată?"
Fran: "Chiar acum mi-a venit în minte un motiv valabil, Larry."
Larry: "Care-i acela?"
Fran: "Dacă Glen are dreptate, înseamnă că va trebui să închiriem o sală mai mare pentru adunarea următoare. Mi se pare important. Nu avem cum să-i înghesuim în Chautauqua Auditorium pe cei opt sute de oameni care se vor afla aici până pe 25."
Ralph: "Isuse, chestia asta nu mi-a dat prin cap. V-am zis, doar, oameni buni, nu sunt făcut pentru o treabă ca asta."
Stu: "Linişteşte-te, Ralph, te descurci nemaipomenit."
Suc: "În concluzie, unde o să ţinem adunarea aia?"
Glen: "Stai puţin, stai puţin. Să le luăm pe rând. Mai întâi, avem de votat o propunere!"
S-a aprobat cu 7-0 includerea Comitetului pentru Recensământ pe ordinea de zi a următoarei întruniri publice.
Stu propuse apoi să ţinem întrunirea la 25 august, în Munzinger Auditorium, o sală de mai mare capacitate - probabil peste o mie de locuri.
Glen ceru atunci din nou cuvântul.
Glen: "Înainte de a merge mai departe, aş dori să subliniez că mai există un motiv în favoarea organizării Comitetului pentru Recensământ, ceva mai serios decât acela de a şti exact câtă băutură şi câte pungi de cartofi prăjiţi să pregătim pentru petrecere. Trebuie să ştim cine vine... dar ar mai trebui să ştim şi cine pleacă. Poate că nu-i decât un acces de paranoia, dar aş fi în stare să jur că erau nişte feţe cu care mă obişnuisem şi care acum au dispărut. Oricum, după vizita la Chautauqua Auditorium, Leo şi cu mine ne-am dus la Charlie Impening. Şi, ce să vezi! Casa era goală. Lucrurile lui Charlie dispăruseră, ca şi licenţa lui în ştiinţe agricole."
Agitaţie în sânul comitetului şi destule înjurături care, deşi pîine de culoare, nu-şi găsesc locul în acest proces-verbal.
Ralph întrebă ce câştig am avea ştiind cine a plecat, exprimându-şi părerea că, dacă nişte tipi de teapa lui Impening vor să plece de partea cealaltă, la Omul Întunecat, ar trebui să fim bucuroşi că am scăpat de ei.
