- Ce? Nu poţi vorbi? Ce căcat mai e şi ăsta?

Cuvintele fuseseră pronunţate pe un ton întrucâtva amical, dar Nick nu avea cum distinge nuanţe şi inflexiuni. Culese din aer un creion invizibil şi făcu gestul de a scrie.

- Vrei un creion?

Nick răspunse cu un gest afirmativ.

- Dacă eşti mut, cum se face că nu ai la tine o legitimaţie din aia?

Nick ridică din umeri. Îşi întoarse pe dos buzunarele goale. Strânse din pumni şi făcu gesturi de box, gesturi care-i produseră un nou val de dureri în cap şi greaţă în stomac. Îşi încheie mica piesă de pantomimă atingându-şi tâmplele cu pumnii, dându-şi ochii peste cap şi lăsându-se peste gratii. Apoi arătă iarăşi spre buzunarele goale.

- Ai fost prădat.

Nick confirmă.

Bărbatul în kaki se întoarse la el în birou. Peste câteva momente reveni cu un creion bont şi un blocnotes. I le întinse printre gratii. În partea de sus a fiecărei foi se putea citi MEMO şi Emis de Biroul Şerifului John Baker.

Nick întoarse foile spre el şi bătu uşor cu guma creionului numele înscris acolo, ridicându-şi în acelaşi timp sprâncenele întrebător.

- Mda, ăsta-s eu. Tu cine eşti?

"Nick Andros", scrise el, apoi îşi întinse mâna printre bare.

Baker clătină din cap.

- Nu dau mâna cu tine. Eşti şi surd?

Nick făcu semn că da.

- Ce ţi s-a întâmplat aseară? Doctorul Soames şi soţia lui au fost la un pas să te calce ca pe o bucată de lemn, băiete.

"Bătut & jefuit. Cam la un kilometru şi jumătate de localul lui Zack de pe Main St."

- Zona aia nu-i pentru puşti ca tine, urâtule. Tu n-ai vârsta cuvenită ca să ai voie să bei.

Nick clătină indignat din cap. "Am douăzeci şi doi", scrise el. "Am şi cu dreptul să beau două beri fără să fiu bătut & jefuit din cauza asta, nu?"

Baker citi aceste cuvinte cu un zâmbet acru.

- Din câte se vede, nu şi în Shoyo. Ce cauţi aici, băiete?

Nick rupse cea dintâi foaie din notes, o făcu ghem şi o lăsă să cadă pe podea. Înainte de-a apuca să-şi scrie răspunsul, braţul şerifului se repezi printre gratii şi-l înhăţă de umăr cu o mână de fier. Nick tresari.

- Soţia mea face curăţenie în celulele astea, spuse Baker, şi nu văd nici un motiv pentru care tu să faci murdărie pe jos. Du-te şi aruncă gunoiul în W. C.

Nick se aplecă, clipind des din cauza durerii din spate, şi pescui ghemotocul de hârtie de pe podea. Se duse cu el la toaletă, îl aruncă înăuntru şi apoi se uită către Baker, cu sprânceana ridicată. Baker îi făcu un semn.

Nick se întoarse. De această dată creionul îi zbură pe hârtie mai multă vreme. Baker se gândi că a-l învăţa pe un copil surdomut să citească şi să scrie nu era un lucru atât de simplu, iar Nick Andros ăsta era destul de bine mobilat la mansardă ca să prindă şpilul. Existau indivizi normali aici, în Shoyo, Arkansas, care nu se obişnuiau niciodată cu chestii de genul ăsta, şi nu puţini dintre ei ardeau gazul în crâşma lui Zack. Dar un puşti de-abia nimerit în oraş nu avea de unde să ştie asta.

Nick îi întinse notesul printre gratii.

"Călătoresc încolo şi-ncoace, dar nu sunt un vagabond. Ieri mi-am petrecut toată ziua muncind pentru un om cu numele de Rich Ellerton, cam la 10 kilometri vest de aici. I-am curăţat grajdul & i-am urcat o groază de fân în pod. Săptămâna trecută am lucrat în Watts, Okla. Bărbaţii care m-au bătut mi-au furat şi plata pe o săptămână."

- Eşti sigur c-ai lucrat pentru Rich Ellerton? Pot să şi verific, ştii doar.

Baker rupsese foaia cu explicaţia lui Nick, o împăturise până la dimensiunile unei fotografii şi-o vârâse în buzunarul de la piept al cămăşii.

Nick încuviinţă din cap.

- I-ai văzut câinele?

Nick confirmă.

- De care este?

Nick ceru notesul. "Doberman mare", scrise el. "Dar simpatic. Nu e rău."

Baker dădu din cap şi se întoarse în birou. Nick rămase lângă gratii, aşteptând cu înfrigurare. Peste doar câteva momente, Baker se întoarse cu o legătură mare de chei, descuie uşa, o împinse într-o parte.

- Haide la mine în birou, îl îndemnă. Vrei să mănânci ceva?

Nick clătină din cap, apoi făcu gestul de turnat şi de băut.

- Cafea? Foarte bine, am aici. Cu frişcă şi zahăr?

Nick clătină din cap.

- Bei cafea ca bărbaţii? râse Baker. Hai cu mine.

Baker o porni pe coridor vorbind mai departe, dar Nick nu înţelegea nimic, din cauză că nu-i putea vedea buzele.

- Mă bucur că am companie. Mă chinuie o insomnie. Am ajuns în aşa hal, încât nu dorm mai mult de trei sau patru ore pe noapte, de obicei. Nevastă-mea mă tot bate la cap să mă duc la nu ştiu ce medic vestit din Pine Bluff. Dacă nu mă lasă, cred că s-ar putea să ajung şi acolo. Adică, uită-te la mine - e ora 5 de dimineaţă, nu s-a făcut nici lumină, măcar, iar eu mănânc ouă şi cartofi prăjiţi de la bufetul ăla pentru şoferi de mai încolo.

În timp ce pronunţa ultimele cuvinte, Nick prinse "...bufetul ăla pentru şoferi de mai încolo". Îl privi mirat şi ridică din umeri, a nedumerire.

- Nu contează. Un puşti ca tine n-are cum să-nţeleagă.

Ajunşi în birou, Baker îi turnă o ceaşcă de cafea neagră dintr-un termos uriaş. Apoi îşi trase din nou înainte farfuria cu micul dejun pe jumătate terminat. Nick sorbi din cafea. Îl durea în gură, dar lichidul îi făcea totuşi foarte bine.

Îl bătu pe Baker pe umăr, iar când acesta îşi ridică privirea, Nick arătă spre cafea, se frecă peste burtă şi făcu discret din ochi.

Baker îi zâmbi.

- Nici nu m-aşteptam să zici altfel. Jane, soţia mea, a făcut-o. Muşcă o jumătate de ou fiert tare, mestecă, apoi arătă spre Nick cu furculiţa. Eşti nemaipomenit. Parcă ai fi unul dintre tipii ăia care fac pantomimă. Pun pariu că nu prea ai probleme ca să te faci înţeles, este?

Nick execută un gest în zigzag, cu mâna înălţată pe jumătate. Comme çi, comme ça.

- Eu nu te mai reţin, spuse Baker, ştergând grăsimea cu o felie de pâine prăjită Wonder Bread, dar uite ce-ţi propun. Dacă mai rămâi în zonă, poate reuşim să punem mâna pe ăia care ţi-au făcut figura asta. De acord?