- Sigur că da, cred că putem, răspunse Stu. Dar pentru ce?
- Formăm o Echipă de Scos din Priză. Avem nevoie de o ceată care să străbată din casă în casă tot oraşul şi să închidă toate aparatele electrice în funcţiune. Nu putem da din nou drumul la curent înainte să facem şi treaba asta. Gândeşte-te, nu avem nici măcar pompieri, încheie Brad, cu un hohot de râs ce suna puţin dement.
- În schimb avem un comitet al Free Zone care se întruneşte mâine seară, replică Stu. Vii acolo şi explici de ce ai nevoie de echipă, şi-ţi primeşti oamenii. Dar eşti convins că instalaţia nu va intra iarăşi în stare de suprasarcină?
- Sunt absolut sigur. Nici astăzi nu s-ar fi întâmplat, dacă n-ar fi fost atâtea lucruri lăsate în priză. Dacă tot veni vorba, ar trebui să meargă cineva în North Boulder şi să vadă dacă nu cumva se mistuie în flăcări.
Nimeni nu ştia foarte sigur dacă Brad glumea sau vorbea serios. După cum s-a dovedit, se stârniseră mai multe mici incendii, majoritatea provocate de aparatura pentru încălzit. Nici unul însă nu se întinse, din cauza ploii care nu încetase. În orice caz, oamenii din Free Zone aveau să-şi aducă aminte mai târziu de 1 septembrie drept ziua în care curentul electric a fost repus în funcţiune - chiar şi dacă numai pentru treizeci de secunde.
O oră mai târziu, Fran intra pedalând pe bicicletă în Eben G. Fine Park, chiar vizavi de casa lui Harold. În capătul nordic al parcului, dincolo de mesele pentru picnic, curgea clipocind molcom Boulder Slream. Ploaia măruntă a dimineţii se transformase acum într-o perdea de picături fine.
Se uită înjur, căutându-l pe Larry, nu-l găsi şi-şi parcă bicicleta. Porni prin iarba încărcată de rouă spre leagăne, când auzi o voce:
- Aici, Frannie.
Tresări mirată şi se uită în direcţia clădirii în care se găseau toaletele pentru femei şi bărbaţi. O siluetă înaltă se desprinse din umbra scurtului pasaj trecând prin centrul construcţiei şi, pentru o clipă, o cuprinse teama...
Persoana ieşi apoi la lumină: era Larry, în jeanşi decoloraţi şi o cămaşă kaki. Fran se linişti.
- Te-am speriat?
- Da, puţin. Se aşeză într-un leagăn, iar bătăile inimii i se potoliră, încetul cu încetul. La început n-am văzut decât o umbră, pândind din întuneric...
- Îmi pare rău, dar mi-am făcut socoteala că este mai sigur, chiar dacă de acasă de la Harold nu există câmp liber de vedere spre locul acesta. Constat că şi tu ai venit pe bicicletă.
- Nu face atâta zgomot.
- Pe a mea am lăsat-o în adăpostul de acolo.
Făcu semn spre o construcţie cu pereţi deschişi, cu acoperişul jos, din apropierea terenului de joacă.
Frannie îşi strecură bicicleta printre leagăne şi tobogan, intrând cu ea în adăpost. Înăuntru domnea o duhoare mucegăită şi fetidă. Locul fusese probabil punctul de întâlnire al puştilor prea mici sau prea drogaţi ca să poată conduce. Pe jos era plin de sticle goale de bere şi mucuri de ţigări. Într-un colţ zăcea aruncată o pereche de chiloţi mototolită şi într-altul se vedeau urmele unui mic foc. Îşi lăsă bicicleta lângă a lui Larry şi ieşi repede afară. Printre umbrele dinăuntru, în nări cu mirosul pătrunzător al amorului de mult consumat, nu-i era deloc greu să-şi imagineze că Omul Întunecat se află chiar în spatele ei, cu umeraşul cel strâmb în mână.
- Ca la Holiday Inn, nu? comentă Larry sec.
- Nu mi-au plăcut niciodată locurile de genul ăsta, spuse Fran, cutremurându-se uşor. Indiferent cum se soldează toată chestia, Larry, vreau să-i mărturisesc totul lui Stu în seara aceasta.
Larry încuviinţă din cap.
- Da, nu numai pentru că face parte din comitet, dar tot el este şi şeriful.
Fran îl privi tulburată. Era pentru prima oară când înţelegea că expediţia lor se putea încheia cu arestarea lui Harold. Iar ei se strecurau în casa lui fără ordin de percheziţie, fără nimic, cu intenţia să cotrobăie peste tot.
- Nu prea sună bine, comentă ea.
- Nu-i aşa? se arătă el de acord. Ai vrea să renunţăm?
Fran se gândi multă vreme, apoi clătină din cap.
- Foarte bine. Am vrut să ştiu clar ce facem.
- Eşti sigur că nu e nici unul acasă?
- Da. Pe Harold l-am văzut la volanul unui camion al Comitetului pentru înhumări azi-dimineaţă. Iar toţi cei care au lucrat în Comitetul pentru Energie au fost invitaţi să ia parte la test.
- Eşti sigur că s-a dus?
- Ar fi foarte ciudat din partea ei să lipsească de la un asemenea eveniment, nu crezi?
Fran cugetă la cele auzite, apoi spuse:
- Probabil că ai dreptate. Apropo, Stu zicea că aproape întregul oraş va fi electrificat din nou până pe 6.
- Va fi o zi mare, spuse Larry, gândindu-se cât de plăcut va fi să stea la Shannon's sau la Broken Drum cu o chitară Fender din cele mari în mână şi un amplificator şi mai mare în spate şi să cânte ceva - orice, cu condiţia să aibă o melodie simplă şi un ritm puternic - cu volumul dat la maxim. "Gloria", poate, sau "Walkin' the Dog". De fapt, orice, cu excepţia lui "Baby, Can You Dig Your Man?"
- Poate n-ar fi rău să ne pregătim o poveste, pentru orice eventualitate.
Larry rânji ipocrit.
- N-ai vrea să zicem că facem abonamente la nişte reviste, dacă se întoarce unul dintre ei?
- Ha-ha, Larry.
- Atunci, am putea spune că am venit ca să-i comunicăm ce mi-ai zis tu chiar acum despre pornirea curentului electric. Dacă o găsim acasă.
- Da, asta s-ar putea să meargă, acceptă Fran.
- Nu-ţi face iluzii, Fran. Ea ar avea suspiciuni şi dacă i-am spune că am trecut pe la ea pentru că Isus Cristos tocmai a apărut pe rezervorul municipal de apă şi se plimbă încolo şi încoace.
