Nick căzu pe gânduri. Îi revenea în minte imaginea lui aruncat de la unul la celălalt ca o sperietoare de ciori însângerată şi vorbele pe care reuşise să le citească de pe buzele lui Ray: Îl fac praf. Nenorocitu' m-a lovit. Şi senzaţia că rucsacul, acelaşi care-l însoţise în ultimii doi ani cât bătuse lumea, îi este smuls din spate.
Scrise şi sublinie câteva cuvinte pe notes: "Hai să încercăm."
Baker oftă şi dădu din cap.
- Okay. Vince Hogan munceşte la gater... adică, afirmaţia nu este chiar adevărată. De obicei arde şi el gazul pe-acolo. Mergem la gater pe la ora 9, dacă eşti de acord. Poate reuşim să-l speriem suficient de tare ca să-şi dea drumul la limbă.
Nick încuviinţă.
- Cum îţi simţi gura? Doctorul Soames a lăsat nişte pastile. Zicea c-ai să te simţi mizerabil, din câte-şi închipuie el.
Nick clătină trist din cap.
- Pun eu mâna pe ei. Am să... Se întrerupse şi, în lumea lui de film mut, Nick văzu cum şeriful strănută de câteva ori la rând în batistă. A mai dat şi asta peste mine, continuă el, dar se întoarse în timp ce vorbea, aşa că Nick nu prinse decât primul cuvânt. Mă paşte o răceală din alea rele. Isuse Cristoase, nu-i aşa că viaţa-i minunată? Bun venit în Arkansas, băiete.
Luă pastilele şi se întoarse la Nick. După ce i le dădu, împreună cu un pahar de apă, Baker se pipăi cu grijă sub partea din spate a maxilarului, unde apăruse o umflătură dureroasă. Ganglioni umflaţi, tuse, strănuturi, puţină febră, probabil. Mda, din câte se ghicea de pe acum, avea să fie o zi de neuitat.
CAPITOLUL 10
LARRY SE TREZI cu o mahmureală suportabilă, dar cu un gust în gură de-ai fi zis că un pui de balaur o folosise în chip de oliţă şi cu sentimentul că se află într-un loc în care n-ar trebui să fie în mod normal.
Patul era pentru o persoană, dar avea două perne. Simţea miros de slănină prăjită. Se ridică în picioare şi contemplă una dintre atât de obişnuitele zile cenuşii de la New York, şi-şi zise că se întâmplase ceva grav cu Berkeley peste noapte: era acoperit de murdărie şi de funingine, era îmbătrânit. Încet-încet, începu să-şi amintească seara trecută şi înţelese brusc că nu se află în Berkeley, ci în Fordham. Într-un apartament situat la al doilea etaj al unui bloc de pe Tremont Avenue, nu departe de Concourse, iar maică-sa se întreba pesemne pe unde fusese el cu o noapte în urmă. Oare o căutase la telefon, se scuzase în vreun fel oarecare, fie şi superficial? Îşi coborî picioarele din pat şi descoperi un pachet crâmpoţit de Winston, în care mai exista o singură ţigară strâmbă. O aprinse cu o brichetă Bic din plastic verde. Avea gust de balegă veche. Din bucătărie se auzea fără încetare un sfârâit de slănină, ca un post de radio năpădit de paraziţi.
Numele fetei era Maria şi-i spusese că se ocupă... cu ce? Igienă bucală, oare reţinuse corect? Larry nu ştia cât de pricepută o fi fost la igienă, dar dinspre partea bucală era nemaipomenită. Îşi aduse vag aminte că-l înfulecase ca pe un copan. Îi ascultaseră pe Crosby, Stills şi Nash pe micul sistem stereo, de tot rahatul, din salon, cântând despre câtă apă trecuse pe sub pod şi timpul irosit. Dacă îşi aducea bine aminte, Maria nu-şi irosise deloc timpul. Fusese oarecum copleşită atunci când descoperise că el este chiar acel Larry Underwood. În cursul petrecerii din seara precedentă, nu cumva porniseră amândoi, clătinându-se, în căutarea unui magazin de discuri deschis, de unde să cumpere un exemplar din Baby, Can You Dig Your Man?
Gemu încetişor şi încercă să reconstituie întreaga zi de ieri, de la debutul ei nevinovat şi până la finalul frenetic şi pasional.
Mai întâi îşi aduse aminte că echipa Yankees nu se afla în oraş. Mama lui plecase la serviciu înainte ca el să se trezească, însă îi lăsase un program al jocurilor viitoare pe masa din bucătărie, împreună cu un bileţel: Larry. După cum poţi constata, Yankees vor jucă următorul lor meci acasă de-abia pe 1 iulie. Pe 4 iulie, în schimb, există un cuplaj. Dacă n-ai altceva de făcut atunci, ce-ar fi s-o duci şi pe maică-ta la stadion? Fac eu cinste cu bere şi cu hotdogs. Există ouă şi cârnaţi în frigider, sau prăjituri în cutia de pâine, dacă preferi. Ai grijă de tine, copile. Exista şi un PS tipic pentru Alice Underwood: Majoritatea golanilor cu care-ţi pierdeai timpul pe vremuri s-au răspândit din fericire care încotro, dar cred că Buddy Marx lucrează la atelierul acela de tipografie din Stricker Avenue.
Numai amintirea acelui bilet fu suficientă ca să tresară. Fără "dragul meu" înaintea numelui său. Fără "cu dragoste" înainte de semnătură. Nu credea ea în cai verzi pe pereţi. Lucrurile palpabile, care contau cu adevărat, se aflau în frigider. La un moment dat, în timp ce el se odihnea după ce traversase toată America, ea plecase la cumpărături şi se întorsese cu adevărate stocuri din ceea ce-i plăcea lui cel mai mult pe lumea asta. Era de speriat cât de bine ţinea minte totul. O şuncă la conservă marca Daisy. Două livre de unt adevărat - cum naiba îşi permitea aşa o chestie cu salariul ei? Două pachete de câte şase cutii de Coca-Cola. Cârnaţi Deli. O bucată de friptură de vacă, pusă la marinat în sosul secret al lui Alice, reţeta pe care refuza s-o divulge până şi fiului ei, şi un galon întreg de îngheţată Baskin-Robbins Peach Delight, în congelator. Şi o plăcintă cu brânză Sara Lee. Din aceea cu zmeură pe deasupra.
Primul lui impuls fusese să se ducă la baie, nu numai ca să-şi uşureze vezica, dar mai ales să verifice dulapul pentru medicamente. O periuţă nou-nouţă de dinţi Pepsodent atârna pe vechiul ei loc, unde stătuseră pe rând toate periuţele de dinţi din copilăria lui. În dulăpior se mai afla un pachet cu lame, un tub cu spumă de ras Barbasol, până şi o sticlă de colonie Old Spice. Nu-i ceva extravagant, i-ar fi spus ea - de fapt, lui Larry chiar îi răsunau în urechi aceste cuvinte -, dar la banii ăştia, miroase suficient de tare.
Se uitase lung la toate acesta, apoi luase noul tub de pastă şi rămăsese cu el în mână. Fără "dragul meu" şi fără "cu dragoste, mama". Ea se exprima printr-o periuţă de dinţi nouă, un tub de pastă nou, o sticlă de colonie nouă. Câteodată, gândi el, adevărata dragoste este nu numai oarbă, dar şi tăcută. Începu să se frece pe dinţi, întrebându-se dacă în ideea asta nu se putea descoperi şi o melodie.
Specialista în igienă bucală intră în cameră, purtând doar nişte bikini din nailon roz.
- Bună dimineaţa, Larry, îl salută ea.
Era scundă, drăguţă, în stilul Sandrei Dee, iar sânii ei magnifici se îndreptau neclintiţi şi trufaşi drept spre el. Cum era bancul ăla vechi? Avea două revolvere de 38 şi o armă adevărată. Ha-ha, foarte amuzant. Făcuse aproape cinci mii de kilometri ca să petreacă o noapte cu Sandra Lee, care era mai-mai să-l mănânce de viu.
- Bună, îi răspunse el, ridicându-se din pat.
Era gol, însă hainele lui zăceau chiar la capul patului. Începu să se îmbrace.
- Am un halat, dacă vrei poţi să-l pui pe tine. Mâncăm scrumbie afumată şi slănină.
Scrumbie şi slănină? Stomacul lui începu să se revolte, mai să se întoarcă pe dos.
- Nu, scumpo, trebuie s-o iau din loc. Am o întâlnire cu cineva.
- Hei, hei, nu poţi să mă părăseşti chiar în stilul ăsta...
- Este vorba de o întâlnire importantă.
- Păi, să ştii că şi io sunt importantă!
Începea să devină cam stridentă. Simţea că-l zgârie pe timpane. Fără vreun motiv anume, îi veni în minte cum strigă Fred Flintstone "WIIILMAAA!" cât îl ţin plămânii lui din celuloid.
- Bronxul se cam poate citi pe tine, iubire, îi zise el.
- Asta ce vrea să însemne? Îşi înfipse mâinile în şolduri, cu lopăţica plină de grăsime ţinută într-unul din pumnii strânşi, aidoma unei flori din oţel. Sânii ei se legănară ademenitor, dar Larry nu se lăsă impresionat. Îşi trase pantalonii şi-i încheie. Şi ce dacă sunt din Bronx, ţi se pare că am şi pielea neagră? Ce-ai împotriva Bronxului? Nu cumva oi fi v-un rasist?
- N-am nimic împotriva cartierului ăsta şi nici rasist nu sunt, spuse, apropiindu-se de ea în picioarele goale. Uite ce este, persoana pe care trebuie s-o întâlnesc este chiar maică-mea. N-am revenit în oraş decât acum două zile şi nici măcar nu i-am telefonat ieri seară sau ceva de genul ăsta... aşa-i? adăugă el, sperând încă.
- Nu ai sunat pe nimeni, îl lămuri ea morocănos. Aş pune pariu că-i vorba de maică-ta.
Se întoarse la pat şi-şi vârî picioarele în mocasini.
- Ba da. Ăsta-i adevărul. Lucrează în Chemical Bank Building. Este administratoare. Ei, bănuiesc că între timp au avansat-o la funcţia de supraveghetoare a unui etaj.
- Şi nici nu te cred că eşti Larry Underwood ăla cu discul.
- Crezi ce vrei tu. Eu trebuie să plec.
- Eşti o puţă de doi bani! se aprinse ea. Ce crezi că o să fac acum cu tot ce-am gătit?
- Eventual le poţi arunca pe fereastră, îi sugeră el.
