Eleazar s-a ridicat protestând:
— Vrei să ne însemnăm acum ca oile.
— Aşa e, fiindcă nu vreau să vă pierd. Dumnezeu încă mai puţin.
— Un tatuaj ar fi mai potrivit.
— Tatuajul se şterge. Şi-ar însemna o glumă în ochii lui Dumnezeu.
— Până la urmă, Abraham, dacă natura ne-a înzestrat cu prepuţ, nu trebuie să ni-l tăiem!
— Tocmai despre asta vorbeam la început, Eleazar: avem
omul şi omenescul; omul e făcut, omenescul rămâne de făcut.
Hotărât, Abraham s-a folosit de exemplul Babelului pentru a demonstra evoluţia lumii. Nimeni nu mai trăia ca străbunii.
Chiar dacă poporul lui încă mai practica vechiul nomadism, smulsese bourii din sălbăticie pentru a avea acum vaci, tauri, viţei, dresase câinii, formase turme, selecţionase oile în funcţie de lână, ţapii după cât erau de ascultători, mieii după blândeţe, pe scurt înfiinţase o societate mobilă. Chiar dacă nu mai erau sălbatici, păstorii îşi făceau totuşi treaba în sânul naturii.
Pentru babelieni era exclus aşa ceva. Aceştia umblau printr-un univers artificial, fabricat de la un cap la altul, în care pământul se sufoca sub cărămizi, apele ascultau de oameni, florile rămâneau cele pictate pe pereţi, şi leii, cei sculptaţi în piatră. Peste tot în Ţara Apelor Blânde, modelul Babelului avea câştig de cauză. Peste puţin timp, mii de Babeluri aveau să acopere câmpiile. Era mai bine ca ei să reziste. Abraham apăra o viaţă socială care să nu fie una urbană.
— Noi, păstorii, cerem o ordine omenească în sânul naturii.
Circumcizia ar fi consacrat acel pact. Trupul ar fi afirmat apartenenţa la comunitate.
Conducătorul evreilor73 a conchis că în acea zi şi el, şi Isaac se vor supune ritualului. L-am suspectat că ţinea să
compenseze o lipsă: cum Isaac nu avea semnul lui Ham, îi va aplica el o altă amprentă. Făcând din Abraham şi Isaac copiii lui Dumnezeu, ablaţiunea îl transforma pe Isaac în fiul lui Abraham; puteau dovedi o însuşire comună.
Adunarea s-a încheiat. Braţ la braţ, Abraham şi Sara s-au apucat să discute cu fiecare, hotărâţi să întărească încrederea, în aşa fel încât să determine transformarea clanurilor.
La asfinţit, Abraham s-a strecurat în cortul meu.
— Încercă operaţia pe mine, Naram-Sin!
— Am executat-o de trei ori. Am deblocat penisuri care nu se mai decalotau şi-i opreau pe bieţii băieţi să copuleze.
Operaţia cere grijă, curăţenie, precizie şi se dovedeşte tare
dureroasă. Chiar mă sperie.
— Crezi că pe mine nu? Dar n-am să mă clintesc. Altfel, ceilalţi s-ar speria.
— Cu tot curajul tău, zona e deosebit de sensibilă.
— O ştiu foarte bine, altfel nu aş adora să fac dragoste. Mi se întâmplă să scot răgete de fericire.
— Acum vei urla de durere!
— Droghează-mă. La nevoie, poţi să mă laşi inconştient.
Am sfârşit prin a ceda.
Dacă, graţie modului în care am preparat macul, Abraham a evitat supliciul din timpul intervenţiei, nu a scăpat de acesta şi la trezire.
— Ajutor… a bolborosit cu respiraţia tăiată. Mi-ai lăsat aşchii de silex în mădular! Şi înţeapă rău, arde…
L-am îndopat cu tot felul de substanţe: opiu, cânepă, pe toate le-a-ncercat. Până la urmă durerea de sub pântec a amuţit abia când Abraham nu a mai simţit nimic, incapabil să îşi mai ţină deschişi ochii, care i se rostogoleau în toate direcţiile.
Numai pe Tibor îl mai văzusem atât de drogat…
Operarea micului Isaac se dovedise uşoară şi pentru el, şi pentru mine. Şi-a revenit repede şi nu şi-a pierdut vremea jelindu-şi vechea stare, ca tatăl lui sau ceilalţi bărbaţi ai clanului. Am conchis că circumcizia trebuia practicată foarte devreme74.
Noura, deşi juca de minune rolul noii, demnei, maiestuoasei Sara, nu s-a putut împiedica să nu se exprime maliţios la adresa circumciziilor mele de masă. Într-o seară, când mai mulţi bărbaţi contorsionaţi de durere, strâmbându-se, stăteau în jurul lui Abraham încercând degeaba poziţii care să nu le irite glandul inflamat, mi-a făcut cu ochiul.
— Uite-ţi rezultatele muncii… Ce hecatombă! Dacă ar ataca acum Nimrod, nimeni nu ar fi în stare să se apere.
Abraham şi Sara păstraseră secretul privitor la originea lui Isaac. În acord cu ei, Eleazar şi cu mine promisesem să nu-l dezvăluim niciodată. Cucerită de un soi de uşurare, Sara lăsa de acum să se dezvolte între ea şi copil o dragoste pură, fără
fandoseli. Profitând de un moment de singurătate, am arătat spre copilul adormit.
— Al cui e?
Mi-a zâmbit blând.
— Al unei servitoare care are grijă de foc în bucătăriile Kubabei. Care mai are cinci plozi. Îi produce atât de repede, că
nici nu-l înţarcă bine pe cel dinainte, că şi trebuie să-l alăpteze pe următorul. Şi-atunci e obligată să-şi ungă sânul cu smoală
