pentru ca ţâncul să nu-l mai recunoască şi să i se facă silă.
Cred că, rugând-o să ne dea nouă bebeluşul, s-a simţit uşurată, nu lipsită de ceva al ei.
— De ce te-a ajutat Kubaba?
— M-a ajutat? La început, a fost vorba despre un târg. Când ne-am refugiat în Kish, am cerut reginei găzduire pe nişte pământuri nedesţelenite. Cum îţi aminteşti, ne-a refuzat.
— Şi cum s-o învinuieşti? Nimrod dă târcoale, Turnul devorează mâna de lucru, are nevoie de muncitori şi de provizii. Atunci ai intervenit tu şi aţi rămas numai voi două.
Ce i-ai spus?
— M-am oferit ostatic.
— Ostatic?
— I-am spus că eu eram cea pe care o căuta Nimrod, cea ale cărei urme îi obsedau pe soldaţii acestuia, pentru care scormoneau prin toată lumea, femeia pentru care construise pavilionul unde le închisese pe acele nefericite, în speranţa de a pune mâna pe mine. I-am sugerat suveranei o înţelegere: în cazul în care Nimrod o va asedia, mă va da în schimbul păcii; eram asigurarea ei contra lui Nimrod; în schimb, Kubaba îmi furniza un copil, vindecători, moaşe şi complicitatea ei.
Bineînţeles că a acceptat! Ulterior, şmecheria ne-a amuzat atât de tare şi pe ea, şi pe mine, încât ne-am împrietenit.
— Chiar n-ai avut scrupule minţind?
— Am avut motive să mint.
— Care au suprimat scrupulele?
— Care nu le-au suprimat. Uşurată respir numai de când Abraham şi cu tine ştiţi adevărul.
— Abraham şi cu mine… de ce? Încă mai contez?
Drept răspuns, m-a mângâiat pe obraz şi, fără a fi anticipat-o, m-a sărutat pe buze. După care s-a îndepărtat liniştită, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Noura… Nu doar că mă manipula, dar asta-mi mai şi făcea plăcere. Noura… Mă călca pe nervi tot atât cât mă-nduioşa.
Noura… Pe cât de insuportabilă, pe-atât de indispensabilă.
Noura… Era acesta numele iubirii, sau al unei boli?
*
Dintr-odată, totul s-a precipitat. Evenimentele au urmat unul după altul cu o viteză furibundă, care ne-a tras pe toţi în vârtejul ei. Dacă lentoarea înseamnă pace, drama înseamnă
accelerare.
Sara a dispărut. Nimic nu este mai puţin clar decât o dispariţie. Nu există o graniţă precisă între momentul în care aştepţi o persoană şi cel în care, pierzându-ţi răbdarea, începi să fii îngrijorat de posibilitatea de a se fi volatilizat.
Sara ne-a părăsit pentru a se alătura Kubabei, la Kish. A doua zi, constatându-i absenţa, am presupus şi eu, şi Abraham, că îşi prelungea sejurul acolo. Următoarea dimineaţă am trimis nişte puşti să supravegheze drumul. Seara, deşi alarmaţi, am evitat să ne pierdem capul, mizând pe viitoarea zi. Dar, vai, şi atunci, deşi soarele ajunsese la zenit, tot nici vorbă de Sara.
Isaac, încredinţat doicii, înconjurat de servitoare, îşi manifesta neliniştea, iar Abraham se-nvârtea prin cort. M-am
proţăpit în faţa lui:
— Fără panică. Mă duc eu la Kish. Dacă Sara e bolnavă, o voi îngriji. Dacă nu, ne vom întoarce împreună.
Mi-a mulţumit fierbinte. Şi-am pornit la drum.
Pe măsură ce înaintam, generoasă, natura mă liniştea, răspândind o lumină aurie prin care plutea o briză uşoară şi călduţă. De-a lungul potecii, bujorii îşi plecau florile dolofane, pe când macii îşi împrăştiau pe câmpuri roşul lor sclipitor pe verdele ierbii. Mii de păsărele se urmăreau între movile şi boschete.
La Kish am ajuns pe-nserat, chiar la timp pentru a urca la palat şi a solicita o audienţă.
Kubaba m-a primit acolo unde o găseam mereu, ghemuită
parcă în fundul tronului. Patru servitori cu torsul gol, unul mai frumos şi mai tânăr decât altul, agitau frunze de palmier. Să fi suferit oare de căldură, ori se folosea de pretext pentru a le privi muşchii întinzându-se şi destinzându-se sub pielea de culoarea caramelului?
— Bună ziua, dragule. Cărui fapt datorez onoarea vizitei tale?
— Bună seara, maiestate. Îmi permit să te deranjez pentru a o aduce pe Sara înapoi în tabără.
— Şi de ce pe-aici, pe la mine?
— Fiindcă a plecat acum trei zile să te vadă.
Kubaba a sărit de pe tron. Cum efebii nu-şi încetaseră
mişcarea, frunzele de palmier au plesnit suverana.
— Dobitocilor! a urlat aceasta.
Apoi, apărând dintre frunze, m-a întrebat speriată.
