— Aici lucrurile se mişcă. Vărul lui Stan pare a discerne mai bine potenţialul exploziv al situaţiei. Nu reduce povestea
la o chestiune de dolari, chiar dacă nu rupe înţelegerea făcută
de Stan. Te roagă să informezi celula de la Stockholm despre ce ai aflat.
— De acord. Dă-mi-l la telefon.
— De fapt, se va mulţumi să asculte conversaţia care va avea loc direct cu Britta Thoresen şi cu mama ei.
— Perfect!
— Te sun din nou imediat ce stabilim legătura video.
Noam se străduie să rămână stăpân pe situaţie. Apariţia lui Gawan de peste vremuri, pentru a-i declara imensa lui tandreţe, îl răvăşise, dar nu se poate lăsa acum pradă durerii.
Teroriştii nu renunţă, căci au sufletul prea uscat pentru a fi sensibili la lacrimi.
Telefonul vibrează, şi ecranul se aprinde.
— Te pun în legătură cu Britta şi cu mama ei, şopteşte Hassan.
Convorbirea trezeşte curiozitatea ascuţită a lui Noam. Unii detractori ai Brittei pretind că este manipulată de propria mamă, o intelectuală care nu se arată niciodată, dotată cu tot atâta tărie de caracter câtă inteligenţă. Şi dau asigurări că ar face mai mult decât doar să îşi susţină fiica: o dirijează, o împinge de la spate, ba chiar se foloseşte de ea.
După câteva secunde de pixeli, imaginea se stabilizează.
Apare figura angelică a Brittei. În spatele ei, în picioare, stă o femeie.
Noam îşi spune că imaginaţia îi joacă feste crude. Clipeşte, încearcă să îşi potolească respiraţia. Nu, nu se înşală.
Imposibil.
Mama Brittei se aplecă spre ecran. Chipul îi umple cadrul.
Emoţia îi luminează puţin câte puţin trăsăturile.
— Bună ziua, Noam. Mă bucur să te revăd.
Şi Noura îi surâde tandru lui Noam.
Mulţumiri
Îi mulţumesc lui Grégory Chambon, istoric al Orientului Apropiat antic, pentru citirea atentă a romanului şi pentru sugestiile sale. Îi mulţumesc în egală măsură lui Richard Ducousset pentru susţinerea neabătută de ani şi ani şi, mai ales, în această aventură literară.
Nota editorului francez
Străbătând secolele lansează o provocare extraordinară: povestirea istoriei omenirii sub o formă pur romanescă, intrarea în Istorie prin istorisiri, ca şi cum Yuval Noah Harari s-ar întâlni cu Alexandre Dumas.
Titanicul proiect îl frământă de treizeci de ani pe Eric-Emmanuel Schmitt, iar această aspiraţie a sfârşit prin a-şi croi drum către viaţă. La umbra celorlalte texte ale sale (romane, nuvele, teatru, eseuri), autorul a lucrat neobosit, adunând informaţii
istorice,
ştiinţifice,
religioase,
medicale,
sociologice, filozofice, tehnice, lăsându-şi în acelaşi timp imaginaţia să modeleze personaje puternice, emoţionante, de neuitat, de care te îndrăgosteşti şi cu care te identifici.
Din această sinteză a formaţiei sale intelectuale şi a talentului de scriitor se naşte o operă unică, iar aceasta ne poartă de la o lume la alta, în sunet de fracturi culturale, scoţând la iveală momente în care accidente, evoluţii, revoluţii preschimbă civilizaţii. Şi, de fiecare dată, prezentul luminează
trecutul în aceeaşi măsură în care epocile încheiate clarifică
evul contemporan.
Această incredibilă trecere prin secole începe de la Potop şi se continuă până în vremea noastră. Prin iubirile şi luptele lor, personajele-cheie întruchipează evenimente şi mutaţii majore.
Fiecare dintre cele opt titluri ale acestei imense aventuri editoriale este legat de o vârstă decisivă a Istoriei lumii: 1.
Paradisuri pierdute (sfârşitul neoliticului şi Potopul); 2.
Poarta cerului (Babelul şi civilizaţia mesopotamiană); urmează să apară: 3. Soarele întunecat (Egiptul faraonilor şi Moise); 4. Lumina fericirii (Grecia secolului al IV-lea î.Ch.); 5. Cele două împărăţii (Roma şi naşterea creştinismului); 6.
Mistificarea (Europa medievală şi Ioana d’Arc); 7. Timpul cuceririlor (Renaşterea şi descoperirea Americilor); 8.
Revoluţii (Revoluţii politice, industriale, tehnice).
În seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt au apărut
