Dumnezeul meu nu concurează cu alte divinităţi. Dumnezeul meu e sărac, frugal, nu are nici formă, nici culoare şi se
mulţumeşte cu deşertul. 86
În timp ce Kubaba şi Abraham se ciondăneau, felul lor de a se saluta pentru o ultimă oară, împreună cu Noura am făcut vreo zece paşi şi am scrutat câmpia. Mă gândeam la Mael: unde să fi fost? O fi scăpat de masacru? Noura m-a întrebat cu voce înăbuşită, arătând către mormanul de resturi din depărtare:
— Noam, e sigur? Nimrod chiar se află acolo, dedesubt?
— Unii l-au văzut căzând. O clipă, a reuşit să se menţină la ultimul etaj. Dar a fost înghiţit imediat ce clădirea s-a prăbuşit cu tot cu el. De-acum zace sub milioane de cărămizi.
— Unii pretind că s-a ferit.
— Scornesc legende. Aminteşte-ţi cum au modificat poveştile potopul pe care l-am înfruntat.
A tresărit.
— Preferam să se fi descurcat cumva.
— Cum adică? Ţi-e milă de Derek?
M-a apucat, vehementă, de haină:
— Nu despre asta este vorba, Noam. Dacă Derek a scăpat, tot nu-şi realizează încă nemurirea. E numai frică, nu se vede atotputernic. Din contră, înghiţit de dărâmături, va învia.
Habar n-am cât timp îi va fi necesar, luni, ani, secole, dar cu siguranţă într-o zi va ieşi de acolo şi va constata că pentru el moartea nu există. Şi va ajunge monstrul monştrilor. Cea mai rea dintre creaturi…
I-am dat dreptate. Se gândea mai mult decât mine la viitor, la viitorul nostru, la cel al omenirii, în funcţie de destinul bizar care ne afecta pe toţi trei.
Câteva degete m-au bătut peste fund. M-am aplecat. Kubaba a mormăit îmbufnată:
— Dragule, nu ţi-o fi păsând ţie, dar uite că plec. Presupun că nu te voi mai revedea. Poate că aşa e mai bine, îmi trezeşti
amintiri urâte. Cât despre tine, frumoaso, te duci şi tu după
Barabam al tău. Îmi permiţi o observaţie?
Noura a încurajat-o cu un surâs. Kubaba i-a pus palma pe pântec.
— N-o să rămâi grea cât n-o să fii tu însăţi.
— Poftim?
Fără să-şi ia mâna, Kubaba a fixat-o cu ochi feroce:
— N-ai să ai un copil cât ai să porţi un nume fals. Abraham n-o va lăsa niciodată pe Sara ori Sarai gravidă, fiindcă nici Sarai nu e Sarai şi nici Sara nu e Sara. Măştile interzic fecunditatea, minciunile sterilizează. Vei da viaţă mai departe numai când te va chema Noura.
Şi Noura s-a dat înapoi. Kubaba m-a arătat cu un semn al bărbiei.
— Şi asta cu el! Singurul care te cunoaşte drept Noura.
S-a întors grăbită şi şi-a strigat efebii:
— Ce facem, puişori, nu ne mai pasă că regina se coace la soare?
Cei chemaţi s-au repezit să o ţină la umbră. Kubaba s-a îndreptat către asini, ciripind.
Noura s-a uitat lung la mine, tulburată. Am profitat de sporovăiala suveranei care-şi tachina servitorii:
— Dragule, ia pune-ţi tu regina pe măgar. Nu, nu tu!
Animăluţul de colo, cu ochii ăia adorabili şi urechiuşele de să i le ronţăi. Atenţie, nu mă bruscaţi. Sau, ba da, faceţi-o. Aşa. La drum, dragule! Cu măgarul vorbesc. Ce, nu suportaţi să-i zic
„dragule“ unui măgar?
Cortegiul s-a îndepărtat, răsunând de monologurile reginei în vervă.
Abraham ne-a arătat cum păstorii se pregăteau să părăsească
Babelul.
Noura nu a reacţionat. Ezita să intre iarăşi în rolul de Sara.
— Abraham te aşteaptă, am murmurat. Şi Isaac.
M-a întrebat din ochi. Am insistat:
— Du-te.
Nu se mişca din loc, aşa că am atins-o uşor, i-am aspirat parfumul delicios şi i-am strecurat la ureche:
