Presupune că acel clopoţel este ceea ce se numeşte
„intuiţie feminină“ şi că nu eşti complet conştientă de eldecât după ce te măriţi. Îi spune şi asta lui Nanny.
Nan Melda aprobă din cap şi zâmbeşte, dar o urmăreştepe Adie îndeaproape. A stat cu ochii pe ea toată ziua. Soţultinerei e dus pentru totdeauna, Libbit i-a spus asta şi Melda
o crede, dar Melda mai crede şi că restul familiei ar fi puteafi salvată... că ea însăşi ar putea fi salvată.
Multe însă depind de Libbit însăşi.
Nan Melda se duce sus să vadă ce face micuţa,atingându-şi brăţările de la mâna dreaptă în timp ce urcă
scările. Brăţările de argint sunt de la mama şi Melda lepoartă la biserică duminică de duminică. Poate ăsta emotivul pentru care le-a scos astăzi din cutia ei cu lucrurispeciale, punându-le pe mână şi trăgându-le în sus până ceau rămas fixe pe umflătura antebraţului, în loc să le lase să
atârne libere deasupra încheieturii. Poate că avea nevoie să
se simtă puţin mai aproape de mama ei, să împrumutepuţin din forţa tăcută a mamei ei, ori poate că doar voiaceva cu conotaţie sfântă.
Libbit e în camera ei şi desenează. Îşi desenează familia,înainte de toate pe Tessie şi Lo-Lo. Toţi opt (Nan Melda faceşi ea parte din familie, în ceea ce o priveşte pe Libbit) staupe plaja pe care au petrecut atât de multe momente feri-
cite, înotând şi stând la picnic şi construind castele de nisip,cu mâinile unite ca figurinele dintr-un decupaj de hârtie şicu zâmbete mari ieşindu-le din graniţele feţelor. E ca şicând ar crede că-i poate desena înapoi în viaţă şi fericireprin simpla forţă a voinţei ei.
Nan Melda aproape crede că e posibil. Copila e puternică.
Recrearea vieţii, totuşi, o depăşeşte. Recrearea vieţii realeo depăşeşte chiar şi pe arătarea din golf. Ochii lui NanMelda alunecă spre cutia cu lucruri speciale ale lui Libbitînainte să se ridice din nou spre fetiţă. A văzut o singură
dată figurina care a ieşit din golf, o femeie minusculă
într-un veşmânt roz-şters, care odată e posibil să fi foststacojiu, şi cu o glugă de sub care i se revarsă pârul,ascunzându-i fruntea.
O întreabă pe Libbit dacă totul e bine. Atât îndrăzneşte să
spună, mai departe nu cuteză să meargă. Dacă există
într-adevăr un al treilea ochi ascuns sub buclele fiinţei din
cutie - un ochi mojo capabil să vadă foarte departe - nu poţifi niciodată prea prudent.
Libbit spune: Bine. Dezenez numa', Nan Melda.
Oare a uitat ce trebuie să facă? Nan Melda nu poate decâtsă spere că nu. A cum, ea trebuie să coboare la parter şi să
o supravegheze pe A die. Nu peste mult timp, bărbatul ei ova chema.
Unei părţi din ea nu-i vine să creadă ce se întâmplă; o altă
parte simte că toată viaţa ei a fost o pregătire pentruaceste întâmplări.
Melda spune: Poate o să m-auzi că-l strig pe tăticu' tău. În căzu' ăsta, du-te şi strânge-ţi lucrurile rămase lângă
piscină. Nu le lăsa afară peste noapte, să nu se ude de rouă.
Fetiţa continuă să deseneze, nu ridică ochii. Dar spuneceva care bucură sufletul înspăimântat al Meldei. Bine. O
s-o iau pe Perse. Aşa n-o să-mi fie frică dacă-i întuneric.
Melda spune: Ia pe cine vrei, numa' adu-o pe Noveen înăuntru. Tot afară-i.
Doar de atât are timp, doar atât îndrăzneşte când segândeşte la ochiul acela mojo special, iscoditor, şi la felul încare ochiul ar putea încerca să i se uite în minte.
Coborând scările, Melda îşi atinge iar brăţările. E foartebucuroasă că le-a avut pe mână când a fost în camera luiLibbit, chiar dacă femeia aia mică de porţelan era pusă laloc sigur, în cutia de tinichea.
Ajunge la timp ca să vadă fâlfâitul rochiei lui Adie lacapătul holului, când fata intră în bucătărie.
E timpul. O să funcţioneze.
În loc să meargă după Adie în bucătărie, Melda aleargă peholul din faţă spre biroul stăpânului, unde, pentru primaoară în cei şapte ani de când lucrează pentru familiaEastlake, intră fără să bată la uşă. Stăpânul stă la birou fără
cravată la gât, descheiat la guler şi cu bretelele date jos,atârnând inerte. Ţine în mâini fotografiile în ramă aurită alelui Tessie şi Lo-Lo. Ridică ochii spre ea, ochi roşii pe o faţă
care deja e mai slabă. Nu pare surprins că menajera dă
buzna înăuntru fără preambul; are aerul unui om pe carenu-l mai surprinde nimic, pe care nu-l mai şochează nimic,dar sigur că asta se va dovedi că nu este adevărat.
El spune: Ce este, Melda Lou?
Ea spune: Tre' să veniţi repede.
El o priveşte cu ochi umezi, cu calm şi cu o enervantă
