— Sydney Waltham, ieşi la iveală! tună Mr. Pike peste capetele pe care le domina.
— Bestie bătrînă! mîrîi Mulligan Iacobs.
— Tăcere, Mulligan! porunci Bert Rhine, pe care infirmul îl privi cu fiere.
— Bert Rhine, reluă batjocoritor Mr. Pike, fii liniştit! Cînd îţi va veni rîndul, nu vei fi uitat!
Şi începu iar să strige:
— Sydney Waltham, ucigaşule, mă auzi? Haide, mişelule, apropie-te, avem o răfuială veche amîndoi.
Se părea că în gîndul lui stăruia mai mult ucigaşul căpitanului Somers şi pedepsirea lui, decît însăşi răzvrătirea dezlănţuită.
Dar al doilea locotenent, făcîndu-se că nu aude, nu se arăta.
Mr. Pike se întoarse iar spre Bert Rhine şi spre răzvrătiţi şi strigă:
— Haide, Bert Rhine, dă-le o pildă! Sau te arunc peste bord, ticălos fără pereche!
„Vă dau, ţie şi şobolanilor ciumaţi care te înconjoară, două minute ca să vă supuneţi!”
Ticălosul şi cei doi tovarăşi ai lui rînjiră, cu rîsul lor întunecat şi duşmănos.
— Mai întîi, mîrţoagă bătrînă, va trebui să asculţi ce vrem să spunem!
„Davis, tu care nu te sperii şi ştii să vorbeşti, spune tu lecţia!
— Deştept avocat, îl întrerupse Mr. Pike şi straşnică lichea!
Charles Davis rămase cu gura căscată şi Bert Rhine ridică din umeri şi se răsuci pe călcîie, pregătindu-se să plece.
— A, bine! spuse el liniştit. Dacă nu vreţi să staţi de vorbă...
Mr. Pike încuviinţă:
— Dă-i drumul, Davis! Scoate-ne neghiobiile pe care le ţii în gîtlej! La vremea potrivită, vom mai avea astfel încă o socoteală de încheiat.
Charles Davis tuşi spre a-şi drege glasul şi începu:
Înainte de toate, ţin să declar că nu mă amestec deloc în toată isprava asta.
„Sînt un bolnav, care abia se ţine pe picioare şi trebuia să mă aflu în clipa asta întins în patul meu.”
„Dar mi s-au cerut informaţii privitoare la legea maritimă. Le-am dat... Era de datoria mea s-o fac!”
— Şi ce îndrugă „legea maritimă”? întrebă zeflemitor Mr. Pike.
Fără să-şi piardă curajul, Charles Davis răspunse repede:
— Ea spune că, atunci cînd ofiţerii unei corăbii nu mai sînt în stare să asigure conducerea, echipajul îi poate înlocui şi se poate însărcina să mîne spre port vasul aflat în primejdie.
„Legea este răspicată în această privinţă şi „Analele maritime” dau destule pilde.
„Aşa a fost, în 1892, cazul vasului „Abissin”. Căpitanul muri de friguri în timpul călătoriei şi ofiţerii secunzi începură să se dedea băuturii”.
— La fapte! răcni Mr. Pike. Nu-mi pasă de citaţiile tale! Ce vrei să spui?
— Bine:.. Repet, vorbesc în calitate de sfătuitor dezinteresat şi fără să am vreun amestec. Sînt bolnav, scutit prin însăşi boala mea, de orice osteneală.
„Ei, bine, lucrurile stau aşa. Aveam un căpitan cumsecade. Nimeni dintre noi nu poate spune nimic pe socoteala lui. Dar a murit!” „Secundul, care i-a luat locul, e un om furios, care vrea să ucidă pe al doilea locotenent. Dealtfel, nu ne sinchisim prea mult de lucrul acesta şi-l spun numai ca să întregesc înfăţişarea faptelor.” „Ceea ce vrem cu toţii este să ajungem în port teferi şi nevătămaţi. Dar vieţile noastre sînt în primejdie!”
„Nici unul dintre noi n-a făcut cuiva rău. Dimpotrivă, dvs. aţi împuşcat cu revolverul dvs. doi oameni, aruncîndu-i apoi peste bord, aşa cum voi depune mărturie în faţa tribunalului.“
„Şi mai este un al treilea aici pe punte, mort şi el, şi sortit să servească drept hrană rechinilor. De ce? Fiindcă s-a apărat în chip legal. Dumnezeu să-l ierte!”
„Aceiaşi martori vor depune şi în privinţa aceasta. Ei vor spune adevărul, nimic altceva decît adevărul.”
„Vorbiţi, domnilor! Spuneţi, dacă am sau nu dreptate!”
Se auzi un murmur încurcat de glasuri, care îl aprobau.
— În două cuvinte, vrei să-mi iei locul, hai! încheie Mr. Pike.
„Şi cu mine ce-ai să faci?”
— Vom avea grijă de dvs. aşa cum se cuvine, păzindu-vă pînă la sosirea noastră la Seattle.
„Acolo, vă vom preda autorităţilor legale. Credinţa mea este că v-aţi putea apăra invocînd nebunia şi, dacă argumentul vă va fi primit, veţi scăpa ieftin!”
