Inima îmi bătea mai repede.
— Cunoaştem cel puţin un doctor la bordul acestei nave.
— Unul care avea legătură cu prima noastră victimă, a adăugat Thomas.
— Şi care nu ne-a lăsat să ne apropiem de pacientul lui.
— Doctorul Arden a recunoscut că i-ar fi dat domnului Prescott un elixir.
Simţeam că groază mă cotropeşte.
— Iar ambii membri ai familiei Prescott au lipsit în seara asta.
Îmi imaginasem că aleseseră să rămână în camerele lor pentru că-şi jeleau fiica. Dar dacă nu putuseră să iasă?
— A spus că nu va veni la cină, dar l-aţi văzut cumva pe doctorul Arden la spectacolul din seara asta?
Unchiul a clătinat din cap.
— Nu l-am văzut, iar domnul Prescott nu a răspuns la uşă când l-am căutat după masă. De fapt, mi s-a părut că odaia era pustie. Nu s-a auzit nicio mişcare. Cam ciudat dacă erau amândoi în cabină, aşa cum au susţinut.
— Păi, atunci.. A spus Thomas luând mantiile, hai să-i verificăm pe dată! O să-l luăm şi pe căpitan cu noi.
— Nu este nevoie.
Căpitanul Norwood se sprijinea de cadrul uşii. Părea mult mai obosit decât ultima dată când îl văzuserăm.
— Am venit să vă dau personal veştile.
Am acoperit cadavrul cu giulgiul, sperând să-i arăt fetei atât respect cât se mai putea. Căpitanul şi-a smuls privirea de la cadavru. Părea uşor tulburat.
— Echipajul meu a vizitat fiecare cabină de la clasa întâi, sperând să găsească un martor. Dar…
— Credem că am descoperit vinovatul, domnule, am zis, fără a vrea să mai irosesc timpul.
Trebuia neapărat să mergem la familia Prescott, sperând că nu aveam să ajungem prea târziu.
— Trebuie să-l găsiţi şi să-l prindeţi pe dată pe doctorul Arden! El a fost ultima dată văzut…
— Iertaţi-mă, domnişoară Wadsworth, m-a întrerupt el, dar mi-e teamă că vă înşelaţi.
Căpitanul şi-a aruncat iar ochii la cadavrul acoperit, înghiţindu-şi nodul din gât.
— Vedeţi, am vorbit cu toată lumea, iar domnişoara Arden, fiica doctorului, a dispărut.
Omul a scos o fotografie din buzunarul hainei şi a ridicat-o. M-am tras înapoi, şocată.
— Aceasta este tânăra de pe masa de autopsie, aşa e?
M-am holbat, mută, la fotografie, înţelegând încetul cu încetul noua informaţie şi ce însemna pentru cazul nostru. Dacă fiica doctorului Arden era victima noastră şi dacă nu exista un conflict între ei, atunci doctorul nu era suspect. Trebuia să o luăm de la capăt, iar misiunea părea descurajantă.
— Dar nu e singurul lucru pe care l-aţi aflat, nu?
Unchiul a arătat spre o altă bucată de hârtie ce ieşea din buzunarul căpitanului.
— Îmi doresc să fi fost.
Norwood a oftat şi a scos biletul.
— O altă familie cere să investigăm dispariţia fiicei lor. Vreau să veniţi cu mine degrabă!
Îmi tremurau genunchii. Exista deja… posibilitatea unui alt cadavru.
Thomas mi-a surprins privirea. Nu era nevoie să spună ceva – două cadavre şi, posibil, şi un al treilea în doar două zile. Aveam de-a face cu un alt criminal în serie. Unul care abia îşi începuse faptele morbide.
Materialul stacojiu se revărsa ca un râu de sânge proaspăt pe podeaua cabinei de la clasa întâi a domnişoarei Crenshaw – o pată urâtă într-o cameră foarte frumoasă. Priveam dezastrul cu mâinile în şolduri, studiind mătasea rochiei aşa cum îmi imaginam că făcea şi Thomas, lângă mine, încercând să pună ordine în haos. Era o sarcină grea, mai ales că era nevoie de discreţie şi simţeam privirile arzătoare ale părinţilor ei, în spate. Nu aveam nevoie de puterea de deducţie a lui Thomas ca să ştiu că oamenii nu aveau să fie încântaţi de concluzia mea.
Sincer, însă, soarta ei părea să fie mai bună decât îmi imaginasem la început. M-am uitat la rochia mototolită până ce mi s-au împăienjenit ochii, sperând că aveam să găsesc un indiciu în legătură cu dispariţia proprietarei ei. Lordul Crenshaw era o figură cunoscută şi ştiam că reputaţia familiei lui şi bunul său renume erau foarte importante.
Am privit din nou rochia. Era frumoasă – făcută din cel mai fin material din toată Europa, după câte îmi puteam da seama. Singura concluzie pe care o puteam trage? Păcat că rochia fusese aruncată pe podea aşa de neglijent!
Poate că domnişoara Crenshaw era o persoană indolentă, dar asta nu însemna că fusese ucisă. În cazul în care crima ieşea din discuţie, atunci arăta că fata fugise, iar tinerele nemăritate nu fugeau, de regulă, de unele singure. Mi-am aruncat privirea la părinţii ei şi m-am întrebat ce variantă ar fi preferat. Un asemenea scandal era un soi de moarte în sine.
Pe noptieră erau două pahare de şampanie şi un tort de ciocolată pe jumătate mâncat, ceea ce mă făcea să mă gândesc că fata nu fusese singură.
Mi-am îndreptat atenţia spre unchiul meu. Îi privea cu atenţie pe membrii personalului care umblau prin dormitor, asigurându-se că nu distrugeau potenţialele indicii. După ce descoperiserăm cadavrul fiicei doctorului Arden, toţi erau acum tulburaţi. Am mijit ochii, privind hubloul şi amintindu-mi îmbulzeala de oameni care lucrau la docuri înainte de a pleca ieri din port. Acela ar fi fost locul ideal pentru a te pierde în mulţime.
