— Este totul în regulă între tine şi Harry?

— Bineînţeles! De ce nu ar fi?

Liza mi-a cercetat faţa, iar colţurile buzelor i s-au lăsat. În ochii ei era ceva însă. Ceva ce arăta că lucrurile nu mergeau atât de bine pe cât ar fi vrut să cred.

— Ce este? Ce îmi ascunzi?

Acesta era momentul de care mă temusem. Deodată, privind ochii rugători ai verişoarei mele, nu mă mai simţeam în stare să-i frâng inima. Fata mi-a cuprins mâna. Dacă Liza avea îndoieli în legătură cu Houdini, trebuia să îi dau toate informaţiile pe care le aveam. Acostam într-o zi, dar tot nu mă simţeam în stare să fac acel ultim pas.

— Te rog! Trebuie să ştiu, orice ar fi!

M-am trântit pe pat. Inima îmi bătea suficient de încet, încât să anunţe momentul temut. Fără să mai spun vreun cuvânt, m-am întins şi am scos scrisoarea pe jumătate distrusă din noptiera mea. I-am dat-o Lizei, ferindu-mi ochii pe când fata se aşeza alături de mine.

— Escroc mincinos!

Fata a mototolit hârtia. Vocea îi tremura.

— O să îl arunc peste bord ca pe un gunoi ce este! Unde mi-este mantia?

Temându-mă că temperamentul ei avea să o împingă să facă gesturi extreme, mi-am adunat tot curajul şi am înfruntat-o.

— Liza, nu poţi să-l iei la întrebări…

— Ai înnebunit? a strigat ea. Bineînţeles că trebuie să-l iau la întrebări!

— Cel puţin nu până nu ajungem în port. Te rog, te implor, sunt deja atâtea lucruri cu care să ne luptăm! Aşteaptă! Doar o zi, şi apoi, dacă vrei, o să te ajut să-l aruncăm în apa portului. Îţi jur!

Liza se rotea într-un cerc, clătinând din cap.

— Vrei să mă prefac că totul e bine şi frumos? Tu ai face la fel dacă ai fi în locul meu?

— Aş face orice ar fi nevoie, am zis sinceră. Mai ales când ar prima o anchetă.

Liza s-a uitat la mine. Nu-mi dădeam seama defel ce emoţii o încercau.

— Spune-mi atâta lucru: de unde ai scrisoarea? Ţi-a dat-o Anishaa?

— O am de la Mefistofel. Nu am… nu am vrut să-ţi stric călătoria.

— Asta nu a fost o simplă călătorie pentru mine.

Buzele ei au tremurau.

— El trebuia să fie viitorul meu. Am renunţat la atât de multe!

Liza şi-a înghiţit următoarele cuvinte, dar vocea i-a răsunat dură ca un diamant când a vorbit din nou.

— Niciodată, niciodată să nu renunţi la cine eşti pentru altcineva, Audrey Rose! Persoana potrivită te va iubi exact aşa cum eşti. Şi dacă nu te iubeşte?

Liza şi-a tras nasul şi a clătinat din cap.

— Uit-o! A înclina balanţa prea mult în oricare parte aduce numai necazuri. Eu am renunţat la casa şi la familia mea pentru nişte săruturi, pentru cărţile de joc şi promisiuni goale. Houdini este un mincinos şi mă bucur că am scăpat de el.

— Liza, am vrut să-ţi spun, doar că…

— Îţi promit că nu îi voi mărturisi nimic acum. O să mă prefac că totul este ca înainte. Ferească cerul ca Regele Cărţilor de Joc să fie distras înainte de următoarea lui cascadorie.

Liza s-a uitat anume la ceasul de pe noptiera mea.

— Ai face bine să te grăbeşti, altfel vei întârzia la întâlnirea cu Anishaa şi Mefistofel. Maestrul nu rămâne niciodată singur prea mult timp; Harry se întâlneşte adesea cu el după micul dejun. Ceea ce înseamnă că vei avea la dispoziţie doar câteva minute cu el. Uite! a zis ea, trăgând un taburet lângă măsuţa de toaletă. Aşază-te şi o să-ţi împletesc părul!

M-am uitat la verişoara mea încă o clipă. Voiam să sparg zidul pe care îl înălţase deodată în jurul ei, în schimb m-am aşezat cuminte. Liza şi-a purtat peria cu mâner de argint prin părul meu, rotindu-l şi trăgându-l într-o anume formă. M-am prefăcut că nu observ lacrima care i s-a scurs pe obraz pe când îmi prindea boboci mici şi roşii în păr sau felul în care ochii ei refuzau să-i întâlnească pe ai mei în oglindă. Se părea că acum nu mai eram singurul membru al familiei care avea secrete.

Oceanul împroşca picături peste balustradă, silindu-mă să merg mai aproape de latura punţii pe care se înşirau cabinele, ca să nu răcesc. Cu ajutorul Lizei, mă schimbasem într-o rochie de zi mai complicată – mâneci lungi, din catifea bordo, peste care fusese ţesută o delicată dantelă neagră. Îmi pusesem mănuşile din piele de ied şi o mantie neagră. Arătam ca o picătură de sânge uscat. Ceea ce era foarte potrivit, având în vedere ce urma să fac. Sacrificiul era o afacere periculoasă.

Ce nu văzuse însă Liza era centura de piele pe care mi-o legasem la coapsă şi bisturiul din ea. Centura pentru armă era un obiect pe care mi-l comandasem în România; cel mai bun cadou de Crăciun primit vreodată. Mi-am purtat degetele de-a lungul corsajului, liniştită să ştiu că aveam cu mine bisturiul, deşi planul care mi se forma în minte nu reuşea să mă liniştească defel: era neruşinat şi riscant, dar răsplata avea să depăşească pericolul. Speram. Nu avusesem ocazia să vorbesc cu Thomas, aşa că mă bazam pe abilitatea lui de a vedea adevărul în indicii subtile. Speram să nu se lase deranjat de răutăţile lui Mefistofel, iar eu să nu fiu distrasă de durerea pe care i-o provocasem Lizei.

Doi tineri îndrăgostiţi au trecut pe lângă mine, privind agitaţi de jur-împrejur pe când se ţineau mult prea strâns de braţ. Erau primele persoane pe care le întâlneam, iar plimbarea lor nu părea să fie chiar atât de relaxantă pe cât voiau ei să pretindă. De fapt, nava era mult prea liniştită. Pasagerii îşi luau în mare parte masa în cabine şi se aventurau afară doar când era absolut necesar. Corabia devenise o închisoare frumoasă.

Am continuat să merg, în timp ce gândurile mi se învârtejeau în minte. La asemenea depărtare pe apă, nu existau pescăruşi care să înalţe spre cer propriul cântec de amor. În schimb, de-a lungul punţii din lemn, se auzeau frânturi de conversaţie prea înăbuşite ca să le înţeleg. Femei şi bărbaţi în costume şi rochii mai puţin fine decât cele ale pasagerilor de la clasa întâi, însă destul de la modă, priveau din cabinele lor pe când mă îndreptam spre Anishaa. Inima îmi bubuia în piept, avertizându-mă, însă era prea târziu acum. Eram aici, iar planul trebuia pus în execuţie.

Mefistofel stătea cu spatele la mine, dar l-am recunoscut după fracul stacojiu, cizmele lucitoare, lungi până la genunchi, şi legănatul taliei lui subţiri. De unde îl priveam eu, Mefistofel semăna cu regele piraţilor. Nu aş fi rămas surprinsă dacă descopeream că avea să adauge un număr pe apă spectacolului îndată ce ajungeam în New York.

— Data viitoare, învârte torţele ca pe un ceas de buzunar cu lanţ, zicea el, rotindu-şi propriul ceas într-un cerc mare. Mişcarea va împiedica flăcările să se împrăştie pe vergeaua din metal şi va arăta impresionant pentru spectatori. Dar fă-o repede, altfel metalul îţi va arde buzele dacă le atinge din greşeală!

Anishaa şi-a ridicat privirea la el printre genele lăsate. Eram surprinsă că maestrul nu observase că tânăra era îndrăgostită de el. Artista părea să se agaţe de orice cuvânt şi idee pe care i le oferea Mefistofel.

— O deducţie ştiinţifică de excepţie, am zis.

Mefistofel s-a rotit pe călcâie, părând şocat de vizita neaşteptată, însă plăcut surprins. Şi-a mai rotit o dată ceasul, apoi l-a aşezat în buzunar.

— Metal care se încălzeşte din cauza focului. Cine ar fi ghicit? Data viitoare o să-i spui că gheaţă este rece.

— Domnişoară Wadsworth! Este întotdeauna o plăcere să vă văd.

Gura maestrului s-a rotunjit uşor pe când acesta s-a înclinat politicos.

— Ştiu din proprie experienţă că iubirea este precum jocul cu focul. Caldă, trosnind de pasiune…

Anishaa a pufnit, iar Mefistofel i-a făcut semn să exerseze.

— Ei bine, când eşti suficient de neghiob să te joci cu focul, nu ar trebui să te miri când te arzi.

Anisha părea confuză pe când rotea flăcările, oferindu-ne intimitate, deşi observam că ochii ei se îndreptau constant către obiectul afecţiunii ei secrete.

— Ţi-ar plăcea să vezi unde îmi desfăşor activitatea? a întrebat Mefistofel, reuşind să-şi anuleze manierele de gentleman cu sclipirea şireată din privire. E chiar după colţ.