— Încerci să-l enervezi pe Thomas şi nu este drept. Când am fost de acord să te ajut, mi-ai promis că va fi şi spre binele meu, îţi aminteşti? Situaţia asta, am zis, arătând spaţiul dintre noi, nu-mi prinde deloc bine. Ce este aşa de important că ai nevoie de ajutorul meu în secunda asta? Păreai că te distrai cu Jian şi cu Anishaa, nu că mă căutai.
— Nu aici!
Mefistofel mi-a arătat coridorul lung, care ducea câteva etaje mai jos. Am încercat să-mi ascund tremurul pe când intram pe holul prost luminat şi coboram rapid treptele înguste. Paşii noştri răsunau cu ecou de-a lungul scărilor de metal, anunţându-ne venirea tuturor celor de dedesubt. Voiam să-l întreb pe Mefistofel despre cărţile de joc şi legătura pe care ar putea să o aibă cartomanţia cu crimele, dar nu-mi doream să o fac când eram aşa de departe de alţi oameni.
Am ajuns la capătul scărilor şi am rămas uimită să văd că în faţa mea se deschidea un spaţiu vast de depozitare, care trebuie să fi ocupat cel puţin un sfert din întreaga carenă. Toate laturile sălii uriaşe erau ocupate de cuşti cu bare din fier şi animale exotice. Maimuţe, tigri, lei, elefanţi şi lupi mai albi ca zăpada. M-am oprit lângă zebre, admirându-le culorile contrastante.
— Ei bine?
M-am întors cu faţa la maestrul de ceremonii şi mi-am proptit mâinile în şolduri.
— Ce este aşa de urgent?
Singuri acum, încercam să nu mă gândesc la noaptea care trecuse, la mâinile lui pe talia mea, la cum râsesem de parcă eram altă persoană pe când mă învârtea. Ce liberă mă simţisem pentru un moment!
— Am observat că nu i-ai dat încă Lizei scrisoarea cu pricina.
Mefistofel şi-a purtat mâinile înmănuşate de-a lungul unei cuşti, cercetându-le înainte de a şi le scutura.
— Ai prefera să i-o dau eu? Atunci ai putea pretinde că nu ai mâinile murdare din cauza acestei trebuşoare neplăcute.
— Despre asta voiai să discutăm? am zis eu, iritată de tonul lui. Cum poate fi adevărul un lucru teribil?
Mefistofel şi-a întrerupt periplul de-a lungul cuştilor şi s-a întors spre mine.
— Uneori, alegem să nu vedem lucrurile despre care ştim că sunt adevărate, pur şi simplu pentru că dorim să păstrăm vie fantezia unei realităţi posibile. A vedea realitatea înseamnă, uneori, să rămânem fără speranţă. Este un efect advers regretabil. Ca om de ştiinţă, ar trebui să ştii asta. Nu poţi îndepărta întotdeauna o tumoare fără a distruge şi puţin din ţesutul sănătos din jurul ei, nu-i aşa?
Mi-am încrucişat braţele la piept.
— Nu, nu am nevoie de ajutorul tău. Şi nici nu vreau să vorbesc poetic despre cum adevărul seamănă cu extirparea unei tumori sau alte asemenea prostii. Mai era şi altceva sau ai vrut doar să mă superi?
— Te înfurii destul de uşor, a zis el. Mie îmi place haosul, mai ştii? Îmi place să studiez reacţiile oamenilor. Noaptea trecută nu te-ai grăbit să scapi de mine.
Am simţit cum mă îmbujorez uşor.
— Mai ai şi alte cuvinte înţelepte sau pot să mă întorc la spectacol?
Mefistofel s-a îndreptat spre cuşca leului. Enervarea îi era vizibilă în muşchiul ce-i pulsa pe chip.
— Îţi cer scuze că ţi-am întrerupt această seară romantică, domnişoară Wadsworth. Dar m-am gândit că ai vrea să vezi ce am descoperit înainte de a-l alerta pe căpitanul cel autoritar.
Maestrul a făcut semn cu bărbia spre spatele cuştii. Judecând după mirosul puternic de ţărână ce plutea în aer, aş fi zis că fânul fusese recent schimbat. Mă îndoiam că Mefistofel mă târâse până acolo doar pentru asta, aşa că m-am apropiat cu mare grijă şi brusc m-am tras înapoi. Pe podeaua cuştii erau picături de sânge. Aşa ceva nu era posibil. Am inspirat adânc. Exista, cu siguranţă, o explicaţie logică; trebuia să gândesc ca un om ştiinţă.
— Leii nu primesc carne proaspătă? am întrebat.
Creierul meu refuza să înregistreze ceea ce ochii îmi spuneau că este adevărat – baza pentru orice iluzie.
— Sunt sigură că este, pur şi simplu…
— …vina mâinii tăiate de colo? a continuat Mefistofel, arătând un lucru pe care nu îl observasem iniţial; ceva ţeapăn care ieşea din fân.
Am închis ochii pentru o secundă şi am blestemat.
Un braţ palid, ros până la os la un capăt.
Cu excepţia cazului în care era o piesă de recuzită foarte detaliată, membrul arăta extrem de real. Nu era o iluzie şi nici vreun truc.
— Da, sunt sigur că explică sângele. Ce prostie din partea mea să-ţi cer ajutorul pentru aşa ceva!
M-am uitat iritată la Mefistofel.
— Nu fi mânios pe mine! Nu eu sunt cea care încearcă să-ţi distrugă trupa. Poate că ar fi trebuit să te gândeşti la aceste consecinţe înainte să ai o relaţie cu o femeie căsătorită.
— Trupa este în pericol, în faţa ta este un braţ tăiat, iar tu ai prefera să discutăm despre aventurile mele?
— Da, atunci când s-ar putea ca ele să fie cauza tuturor problemelor.
L-am dat la o parte, observându-i şocul de pe chip, şi m-am strecurat în jurul părţii din spate a cuştii, ca să privesc braţul mai bine. Din cauza fânului proaspăt, mi-era greu să-mi dau seama dacă o persoană fusese ucisă acolo sau dacă braţul fusese aruncat ulterior.
— Trebuie să scoţi leul de aici imediat! am zis. Cuşca trebuie securizată şi cercetată.
M-am uitat cu atenţie la leu. Era imposibil de ştiut cât mâncase din cadavru – poate că fusese doar acel braţ, menit să ne distragă atenţia. Felina uriaşă se spăla alene, lingându-şi labele, apoi trăgându-le peste urechi satisfăcută, ca după o masă copioasă. Stomacul mi s-a întors pe dos, ghicind implicaţiile acestor gesturi. Seara se terminase aproape fără niciun incident.
— Nu ar trebui ca acest animal să fie cu celelalte, pentru spectacol?
Mefistofel s-a apropiat.
— S-ar părea că este prea ghiftuit ca să mai poată face ceva. Probabil de aceea a fost lăsat aici.
