— Înseamnă că braţul a ajuns aici înainte de spectacol.
Mi-am înăbuşit senzaţia de greaţă. Nu puteam permite ca emoţiile să iasă la suprafaţă acum – sau vreodată. Văzusem multe în laboratorul unchiului meu – acte de o violenţă mult prea mare pentru a fi crezute. Dar asta? Ceea ce vedeam acum se ridica la un nou nivel pe culmile groazei. Era monstruos să arunci o fiinţă vie unui animal.
— Trebuie să-l chemi pe unchiul meu! am adăugat, observând că Mefistofel încă nu se mişcase. Şi pe Thomas! Avem nevoie de ei. Cineva a murit aici. Oricine a făcut una ca asta vrea neapărat să te distrugă; mai bine ai spera să putem demonstra vina lui Cassie şi a soţului ei, altfel s-ar putea să fii chiar tu învinuit.
— Aceasta este cea mai bună deducţie a ta?
Mefistofel şi-a încrucişat braţele la piept şi s-a încruntat. Nu era deloc reacţia pe care o puteam aştepta de la o persoană care tocmai găsise un braţ uman retezat. Dacă Mefistofel era nevinovat, atunci nu prea reuşea să o dovedească.
— Oricât de frumos ne-ar sta împreună, Cassie şi cu mine nu am fost niciodată amanţi. Ea şi-a dorit, dar am refuzat-o. Nu este o idee bună să combini plăcerea cu afacerile. Deşi nu-mi dau seama dacă nu cumva curiozitatea asta se datorează propriilor motive ascunse. Poate că eşti geloasă.
— Eşti ţicnit! Ai vrea tu să fiu geloasă!
Mefistofel părea să cugete la ce spusesem.
— Da, chiar aş vrea. Dar, dincolo de asta, dacă aş fi vrut să-i implic pe unchiul tău sau pe asistentul acela arogant al lui, aş fi făcut-o deja. Ce vreau eu este ca tu să cercetezi mai întâi. Apoi îi voi chema şi pe ei. Am nevoie de discreţie – trupa nu mai suportă multe lovituri. Fac tot ce pot să continui spectacolele, să distrag atenţia clienţilor, dar nici măcar eu nu pot săvârşi miracole. Am nevoie de ajutorul tău.
— Thomas este partenerul meu, am replicat. Avem abilităţi care se completează reciproc.
— Şi? Eşti incapabilă să cercetezi ceva fără ei?
Ne-am uitat unul în ochii celuilalt preţ de un moment. Era o bătălie a tăriei de caracter, iar dacă era să fiu egoistă, nu aş fi cedat, din simpla dorinţa de a-i face în ciudă. Din moment ce la mijloc se afla victima unei crime, am ales totuşi să mă comport raţional.
— Bine! m-am răstit. Dar cineva trebuie să scoată leul din cuşcă acum. Nu pot cerceta locul crimei, făcându-mi griji în acelaşi timp că voi fi sfârtecată de bestie.
— Bine, a răspuns Mefistofel, ca un ecou, trecând pe lângă mine şi înhăţând un inel cu chei de pe un cârlig din perete. Mă bucur că există şi lucruri pe care le poţi face de una singură.
Mefistofel a vârât cheia în încuietoare şi a deschis uşa cuştii cu un scrâşnet care a făcut felina să mârâie tare şi ameninţător. Din câte se părea, leul nu era chiar atât de ghiftuit şi de docil pe cât crezusem.
— Ce faci? am întrebat.
Mefistofel a scos o lesă din cuşcă şi a ridicat-o, de parcă ar fi fost cel mai evident lucru din lume.
— Scot leul din cuşcă, aşa cum ai cerut! Ai băut iar din Zâna Verde? Credeam că este obiceiul nostru special.
— De ce îl scoţi tu? am zis eu printre dinţi. Nu ar trebui să chemi un expert?
Mârâind dezgustat, maestrul şi-a întors spatele la mine şi s-a îndreptat spre leu. Acum că mă uitam mai de aproape, puteam să văd pete de sânge în jurul botului palid al leului şi bucăţele de carne pe lângă mustăţile acestuia. Mefistofel fie nu observa semnele, fie pretindea să nu le vadă pe măsură ce se apropia de animal. Nu ştiam dacă să fiu impresionată sau oripilată în timp ce felina şi-a aşezat laba pe podea şi a pus ochii pe intrus.
Oricât de bine dresat ar fi fost leul, în el rămânea totuşi o parte care nu avea să se domesticească niciodată. Sclipirea inteligentă din ochii lui aurii îmi înfiora carnea, însă Mefistofel părea imun. Maestrul se mişca puţin cam prea îndrăzneţ pentru propriul lui bine.
— Ai grijă, bine? O să te înfulece, am zis, înaintând uşor, apoi va trebui să-ţi aleg sângele şi viscerele de cele ale victimei.
— Dacă se întâmplă aşa, atunci consideră că este un test al abilităţilor tale incomensurabile!
Am inspirat cât să mă calmez.
— Nu pot privi nebunia asta!
— Uneori, pentru binele tuturor, a zis el peste umăr, este necesar să-ţi murdăreşti mâinile. Ai încredere în mine, domnişoară Wadsworth?
Doar un nebun şi-ar fi pus credinţa într-un necunoscut care se lăuda cu iluziile lui.
— Ce mai vrea să însemne şi asta?
În loc să răspundă, Mefistofel a plesnit din lesă ca dintr-un bici, făcând celelalte animale să se agite în cuştile lor. Privirea mi-a căzut iar asupra braţului retezat şi mi-am întors iute ochii. Momentul pentru disecţia fragmentului însângerat avea să vină în curând.
Am înaintat, prinzându-mă cu mâinile de bare doar ca să am ceva de făcut în loc să mor de spaimă pe când maestrul se apropia din ce în ce mai mult de leu. Spre deosebire de calmul liniştit al felinei, pulsul meu o luase razna, fără putinţă de a fi domolit. Era suficient de groaznic să am de-a face cu un braţ retezat, dar a fi martoră la atacul unei fiare avea să fie şi mai rău.
Simţind tensiunea ce creştea, leul a adulmecat aerul, plesnind din coada cu blană în vârf pe fânul împroşcat cu sânge din spatele lui. Bestia era un arc gata să sară în orice moment. Am strâns barele până ce am simţit că mă dor degetele.
— Te rog, ai grijă!
Şoptisem atât de încet, că abia mă auzisem eu, aşa că am fost surprinsă să-l văd pe maestrul de ceremonii împiedicându-se de o grămăjoară de fân şi uitându-se la mine. După aceea, totul s-a petrecut mult prea repede. Deja suspicios din cauza bărbatului mascat din cuşca lui, leul s-a ridicat brusc de pe picioarele din spate. Mefistofel a sărit în spate, dar nu suficient de rapid. Leul a dat să-l înhaţe, sfâşiindu-i haina cu uşurinţă. Nu puteam decât să-mi imaginez ce ar fi putut face acele gheare cărnii expuse. Dacă Mefistofel nu ieşea mai repede din cuşcă, aveam să aflu.
— Fugi! am ţipat. Iute!
Mefistofel a căzut, târându-se acum ca un crab ce dădea să fugă cu spatele. Avea să moară, fără doar şi poate. Inima îmi bătea în ritmul unui cântec de luptă. Privirea mi-a căzut asupra unui baston şi, fără să stau prea mult pe gânduri, l-am luat şi am alergat în partea opusă lui Mefistofel, plimbând toiagul de-a lungul barelor şi făcând un zgomot infernal.
În mintea mea, îmi închipuiam că tehnica aceasta avea să distragă atenţia leului, dar lucrurile stăteau altfel în realitate. Bestia nici nu s-a uitat la mine, ci a păşit alene mai departe, fără a-şi scăpa prada din priviri.
— Hei! am zis, lovind acum barele ca un jucător de crichet.
Lovitura puternică a răsunat cu un bubuit metalic şi aproape că mi-au zăngănit dinţii, dar leul s-a oprit pentru o clipă. Mi-am folosit toată puterea ca să lovesc iar şi iar cuşca; sunetul era prea puternic ca să poată fi ignorat. În cele din urmă, leul şi-a întors capul, plesnind iritat din coadă. Atât felina, cât şi maestrul mă priveau cu ochii goi, de parcă ar fi aşteptat următoarea lovitură.
— Fugi, idiotule!
Mefistofel s-a scuturat din starea de şoc şi s-a ridicat în picioare; şi-a întors spatele la marea felină şi aproape că reuşise să iasă din cuşcă atunci când animalul s-a răsucit spre el şi l-a lovit a doua oară. Am ţipat, convinsă că aveam să-l văd pe maestrul de ceremonii sfâşiat. Strigătul neaşteptat a speriat leul suficient cât să-i permită lui Mefistofel să iasă degrabă din cuşcă şi să trântească uşa în urma lui.
