— Îţi jur că aveam de gând să te salvez de Uimitorul Andreas… de îndată ce îmi terminam aluatul dulce. Uite, a zis, întinzându-mi delicatesa, spune-mi că nu este cel mai delicios lucru pe care l-ai gustat vreodată! Cu excepţia mea, desigur!
Am izbucnit în râs. Thomas era un ticălos care flirta groaznic, însă nu negam că-mi plăcea. În ciuda neliniştii ce mă tulburase văzând cartea Magicianului şi aflând câţi dintre artişti se pricepeau la cărţile de tarot, am înfulecat o bucată întreagă de aluat dulce şi prăjit şi aproape că am gemut de plăcere. Era, cu adevărat, cel mai delicios desert pe care-l mâncasem vreodată.
— Vreau să ştiu cât unt au folosit ca să-l facă aşa delicios?
— Hmm, a făcut Thomas, prefăcându-se gânditor, probabil că nu, Wadsworth. Şi cu siguranţă nu vrei să ştii cât zahăr au presărat pe el după ce a ieşit din baia de unt.
Thomas mi-a întins braţul şi ne-am croit uşor cale spre salon.
— Ţi-a oferit Andreas vreun indiciu privitor la viitorul tău? Am auzit că oglinda lui magică este foarte la modă. O tânără vocifera foarte tare despre viitorul ei soţ. Din câte se pare, i-a văzut imaginea în oglindă şi nu a fost mulţumită.
M-am uitat încurcată la el, dar nu am comentat.
— Să înţeleg că eşti mută de uimire ştiind cât de adorabili vor fi copiii noştri. Pun pariu că mă vor moşteni cel mai mult pe mine. Genele Cresswell sunt impresionante. Deşi sunt sigur că micuţii vor semăna un pic şi cu tine, a zis Thomas, bătându-mă cu gingăşie pe mână. Încearcă să nu fii prea dură cu tine însăţi! Nu ai ce face dacă eu sunt mai frumos.
M-am oprit şi am rămas cu gura căscată.
— Copiii noştri?
Thomas şi-a înclinat capul.
— Ştii tu… Oameni mai mici care vomită pe lucruri şi care necesită o cantitate absurdă de atenţie până cresc? Îmi imaginez că vom avea casa plină.
— Nu poţi fi serios, eu…
Mefistofel tocmai traversa cu paşi mari coridorul, alături de Jian şi de Anishaa, etalând unul dintre zâmbetele lui arogante, când şi-a ridicat privirea şi ne-a observat. S-a despărţit de cei doi artişti şi a scuturat mâinile câtorva pasageri, încântaţi să-l vadă, pe când se apropia de noi. Mă rugam, în sinea mea, să nu menţioneze dansul pe care îl împărtăşiserăm cu o noapte în urmă.
— Ce întâmplare fericită, domnişoară Wadsworth!
Mefistofel mi-a cuprins mâna într-a lui, s-a prefăcut că o sărută şi a făcut să apară un trandafir de culoarea cernelii din aer.
— Un trandafir pentru frumoasa Audrey Rose!
— Oh, minunat! a zis Thomas. Satana a decis să iasă din iad şi să ni se alăture. Nu ştiam însă că face şi trucuri ieftine.
Maestrul şi-a îndreptat atenţia spre tovarăşul meu, ca şi cum l-ar fi observat pentru prima dată.
— Satana. Diavolul. Prinţul lumii de dincolo. Să nu uităm că Lucifer a fost un înger căzut – îmi imaginez că era destul de chipeş. Dacă mă prinde rolul…
Mefistofel a ridicat din umeri.
— În fine, este o adevărată plăcere să vă întâlnesc din nou, domnule Cresswell, dar vă rog să ne scuzaţi, trebuie să vorbesc cu… prietena dumneavoastră, nu? a zis maestrul, uitându-se la degetul pe care nu purtam niciun inel de logodnă.
Mefistofel nu a mai zâmbit, însă satisfacţia i se scurgea prin toţi porii, văzându-l pe Thomas cum îşi încleşta maxilarul.
— Nu-ţi face griji! O voi aduce înapoi în scurt timp. Asta, dacă mai vrea să se întoarcă.
Thomas stătea nemişcat, bătând darabana cu degetele pe coapse. Nu ştiam dacă se aştepta să refuz sau se gândea la cât de mânios avea să fie unchiul dacă descoperea că plecasem neînsoţită cu un om pe care nu îl plăcea. Mi-am aruncat privirea la Mefistofel şi mi-am muşcat buza. Nu voiam să-l las singur pe Thomas, dar sigur se întâmplase ceva grav dacă maestrul de ceremonii căuta să discute cu mine înainte de întâlnirea programată. Am făcut un pas în direcţia lui, apoi m-am oprit.
Thomas a inspirat adânc.
— Dacă îl întâlnesc pe unchiul tău, îi voi spune că mai ai nevoie de puţin timp ca să te pregăteşti. Ne vedem în faţa cabinei mele, într-o jumătate de oră!
— Thomas!
Am dat să mă întind spre el, dar braţul mi-a căzut moale.
— Mulţumesc!
— Nu ai pentru ce să-mi mulţumeşti! a zis, aplecându-se şi sărutându-mi obrazul, nederanjat de publicul care ne privea încruntat. Eşti liberă să faci aşa cum îţi place. Chiar dacă alegi să urmezi un bărbat mascat, într-un costum vulgar în măruntaiele unui vas de croazieră în timp ce o persoană din trupa lui de circari ucide femei.
În ochii lui Thomas a sclipit plăcerea când Mefistofel a oftat cu năduf.
— Ne vedem în scurt timp!
— Dacă este aşa de vulgar costumul meu, de ce te holbezi la el de parcă ar fi unica ta dragoste?
— Thomas! l-am avertizat. Nu comenta pe seama hainei lui. Nu şi-a făcut somnul de frumuseţe şi este cu capsa pusă.
— Da, păi, nu era decât un pat liber în camera copiilor şi m-am gândit să i-l cedez domnului Cresswell.
Mi-am ascuns zâmbetul când Thomas s-a uitat la maestrul de ceremonii de parcă ar fi fost un cadavru reînviat.
— Domnişoară Wadsworth? a întrebat Mefistofel, fără să-şi mai ascundă enervarea. Mergem?
Maestrul mi-a întins braţul, dar l-am ignorat şi am pornit singură spre puntea de promenadă. Eram deja într-o stare proastă din pricina tarotului, iar, acum, apariţia bruscă a lui Mefistofel, diavolul în persoană, îmi amărâse şi mai tare ziua. Nu era nimic confuz în legătură cu sentimentele mele. Aveam să-i arăt lui Andreas cât de mult se înşelase.
De îndată ce am ajuns la capătul punţii, departe de pasageri şi de artişti, m-am întors spre Mefistofel.
