Maestrul mi-a zâmbit de sub masca lui de lup care o invita pe Scufiţa Roşie în pădurea întunecată. El însă nu ştia că această fetiţă ascundea sub scufie o armă, iar pereţii camerei ei erau decoraţi cu o colecţie de blănuri de lup.

— Promit să nu mă comport indecent! Nu vei găsi acolo decât nişte mecanisme şi invenţii. Şi poate nişte grăsime. Nimic prea romantic.

— Ştii cum să farmeci o fată! am zis. În curând o să-mi arăţi colecţia ta de măşti.

M-am uitat cu atenţie la noua opera de artă de un gri şters, cu rotocoale albe ca nişte nori, şi i-am observat uşorul tremur din respiraţie când m-am apropiat de faţa lui.

— Câte ai? O mie?

— Aproape un milion.

Mefistofel a zâmbit larg, redobândindu-şi stăpânirea de sine.

— Continuă să o roteşti pe prima, apoi pe cealaltă, aşa cum am discutat! i-a strigat el Anishei. Trebuie să lucrăm la momentul când scuipi flăcările. Aproape am terminat noul tonic.

Fata a încuviinţat cu o mişcare din cap, continuând să lucreze. Mefistofel mi-a trecut mâna peste braţul lui, conducându-mă pe punte, spre bârlogul lui. Glumisem doar pe jumătate cu privire la măştile lui, dar nu m-ar fi surprins dacă chiar ar fi avut atât de multe. Probabil că avea nevoie de un cufăr întreg ca să le transporte.

— Să scuipe foc? am întrebat. Sună un pic periculos. Şi cam nepoliticos.

— Nu e ca şi cum ar împroşca publicul cu tutun de mestecat. Pericolul poate pândi oriunde, chiar şi în cele mai obişnuite lucruri. Ăsta este un lucru cam plictisitor, a zis el. Cărui fapt îi datorez plăcerea companiei tale, atât de devreme? Nu este vremea pentru o nouă lecţie. Te-a trimis domnul Cresswell ca să pui capăt legăturii noastre amoroase? Am crezut că o să mă sugrume în cabina domnişoarei Crenshaw. Pun pariu că nu îi plăcea să împartă jucăriile când era mic.

— În primul rând, nu sunt jucăria nimănui, domnule. Iar în al doilea rând, dacă Thomas ar fi fost supărat, nu crezi că ar fi venit chiar el să te provoace în numele afecţiunii mele?

Mefistofel a pufnit.

— Păi, chiar pare genul de bărbat care îşi trece duşmanii prin sabie.

Mefistofel m-a privit cu ochii pe jumătate închişi.

— Asta te atrage? Poate că o să încep să-i provoc la duel pe ceilalţi peţitori ai tăi. S-ar putea chiar să-mi scot masca odată ce ies victorios. Să-i las să privească chipul învingătorului.

— Vrei să zici faţa duşmanului lor de moarte?

— Mă îndoiesc că m-ar numi prieten după ce ar face cunoştinţă cu Tăişul-Nopţii.

— Tăişul-Nopţii? am întrebat, oprindu-mă. Acesta este numele prietenului tău imaginar?

— Pe aproape, a râs el. Ai auzit de mătrăgună, nu? Sunt nişte plante fascinante, dar mortale. Ca şi lama mea. Tăişul-Nopţii.^{4}

— Isteţ!

Fiori reci îmi cuprinseseră spatele. Mătrăguna – o specie de plantă otrăvitoare – fusese găsită în stomacul domnişoarei Crenshaw.

— Toţi membrii trupei de circ trebuie să posede o armă ca să fie acceptaţi? Ca într-o societate secretă de spadasini mascaţi?

Mefistofel a râs iar, doar că, de data asta, simţeam că vreau să-mi retrag braţul dintr-al lui.

— Nu chiar. Jian şi cu mine suntem singurii care au săbii, a răspuns el. El le foloseşte pentru trucurile lui; arma mea are legătură cu trecutul meu. Vai, avem lucruri mult mai importante de discutat! Timpul este singura lege pe care nu o pot încălca; indiferent cât implor, împrumut sau fur, nu pot fabrica mai mult. Mai ai vreo veste privitoare la pasagerele ucise? Investitorii nu sunt deloc fericiţi şi mă tem pentru viitorul trupei. Nici un alt vas de croazieră nu ne va mai angaja dacă vor crede că printre noi se ascunde un asasin.

Mă gândeam să-l întreb despre cărţile de tarot şi motivul pentru care fiecare membru al trupei învăţase să le citească, dar nu voiam să devină suspicios. Şi nici să-mi ghicească bănuiala că atât cărţile de joc, cât şi cele de tarot erau un soi de cifru – sensurile lor detaliau povestea crimelor pentru oricine ar fi fost capabil să le citească. Dacă Mefistofel era ucigaşul, atunci şi-ar fi putut modifica metoda.

— Nu încă, dar am o teorie la care lucrez.

Mi-am umezit buzele, sperând să nu îi trezesc suspiciunea cu prea multe întrebări referitoare la comentariul lui trecător.

— A cui sabie este mai mare? A ta sau a lui Jian?

Mefistofel s-a oprit brusc şi m-a privit de parcă m-aş fi despuiat în faţa lui şi a tuturor celor de pe punte. După sclipirea apreciativă de pe chipul lui, bănuiam că nu l-ar fi deranjat să fac exact acest lucru. Am avut nevoie de câteva clipe ca să-mi dau seama de aluzia pe care o făcusem fără să vreau.

— A-Adică.. M-am bâlbâit eu, care este mai bine lucrată?

— Hmm…

Mefistofel a început iar să se preumble încolo şi încoace, deşi zâmbetul ştrengar îi stăruia încă pe buze.

— Să fiu sincer? Aş zice că a lui. Tăişul-Nopţii este o sabie splendidă, dar armele lui Jian sunt opere de artă.

Acum eu mi-am întrerupt plimbarea. Nu mă aşteptasem la altceva în afară de lăudăroşenie din partea lui Mefistofel.

— Credeam că bărbaţii ca tine mint de plăcere.

— Ceea ce face să fie şi mai amuzant când încerci să alegi adevărul de minciuni.

Mefistofel a continuat să meargă, dar nu grăbit sau suspect. Părea chiar relaxat şi păşea încrezător. Nu eram nimic altceva decât un cuplu tânăr plimbându-se pe punte. Cu excepţia măştii ridicole pe care o purta maestrul, a bisturiului pe care îl ascundeam şi a fricii pe care nava o purta ca pe o mantie.

L-am surprins ridicându-şi de câteva ori faţa spre lumina soarelui, deşi astrul era ascuns în spatele unui strat gros de nori. Se apropia o furtună.

— Săbiile lui Jian au fost făcute de un fierar expert, din Imperiul Otoman, în timpul călătoriilor lui, a continuat el, deşi nu îi mai pusesem nicio întrebare. Metalul cântă când taie aerul. Trebuie să vii la unul dintre antrenamentele lui Jian – poţi să auzi săbiile cel mai bine când nu eşti înconjurat de mulţime.

— Doarme cu ele alături? Par să valoreze mult.

— De ce eşti brusc curioasă în legătură cu Jian?

Mefistofel s-a oprit în apropierea unei cabine, pe la jumătate punţii.

— Crezi că ţine cadavrele în coşul pentru săbii?

Întrebarea lui fusese relaxată, dar pe chipul lui Mefistofel se citea un soi de nelinişte care mi-a făcut pulsul să o ia razna.

— Nu am voie să fiu curioasă cu privire la o sabie căutătoare fără vreun motiv anume? am întrebat. Nu totul se învârte în jurul tău, nesuferitule!

— Da, dar…

— Ştii? Tocmai mi-a venit o idee grozavă! Ar trebui să redenumeşti numărul lui „Jian, Sultanul Săbiilor Căutătoare”. Pun pariu că oamenilor le-ar plăcea să asculte simfonia. Poate că poţi crea chiar un mecanism prin care să amplifici sunetul sabiei. Ai încercat să foloseşti mecanismul unei trompete pentru urechi pentru a face sunetul mai răsunător?

Mefistofel a ridicat sprâncenele. Era o imagine care mă impresiona întotdeauna din moment ce nu-şi scotea niciodată masca.

— Te interesează să faci profit din interesul tău ştiinţific?