— Am!
Thomas a oftat, apoi şi-a frecat faţa cu palma, un gest care nu îi stătea în fire. Părul lui brunet era ciufulit, oglindind parcă agitaţia pe care o resimţea pe dinăuntru.
— Şi cred că asta este o parte a problemei. Ce fel de târg ai făcut cu Mefistofel?
M-am crispat puţin, aruncându-mi privirea de jur-împrejur ca să mă asigur că eram singuri. O femeie pe picioroange, înveşmântată în nuanţe fantomatice de alb şi cenuşiu, traversa puntea, mişcându-se ca un spectru pe fundalul oceanului întunecat. Ne apropiam prea mult de limitele înţelegerii mele cu maestrul de ceremonii şi, în ciuda problemelor cu Thomas, nu puteam pune în primejdie soarta Lizei.
— Nu sunt sigură că înţeleg acuzaţia, am zis, găsind un loc pe balustradă pe care să-l lustruiesc cu mâneca. Nu am acceptat niciun târg cu maestrul. Începi să-ţi cam pierzi talentul deductiv, Cresswell.
Un moment de linişte s-a lungit între noi greoi şi inconfortabil.
— Ai vrea să ştii ceva interesant despre deducţiile mele? a întrebat Thomas în cele din urmă, întorcându-se la mine. Când spui o minciună, îţi cobori uşor privirea, apoi o ridici. Este semnalul tău – te-am văzut făcând asta de faţă cu Moldoveanu şi cu tatăl tău.
Thomas mi-a cercetat chipul pe când propria expresie rămânea impenetrabilă, astfel încât să nu-i pot citi durerea.
— Am promis că nu ne vom minţi niciodată.
Thomas a inspirat adânc, ca şi cum avea nevoie de câteva clipe să-şi pună gândurile în ordine sau ca să rostească un lucru pe care nu voia să-l transmită prost.
— Sunt sigur că poţi găsi o cale de a fi sinceră cu mine, respectând totodată târgul făcut. Suntem parteneri. Egali. Lasă-mă să te ajut!
Îmi doream asta mai mult decât orice pe lume şi am căutat o soluţie pentru a mia oară. Însă nu reuşeam să găsesc nicio o modalitate de a ocoli condiţiile lui Mefistofel. A admite că exista o înţelegere între noi însemna să pun capăt învoielii. Liza nu ar fi renunţat niciodată la Harry Houdini de una singură, iar noi nu mai aveam timp. Peste două zile aveam să sosim în America şi, dacă o pierdeam acolo, atunci verişoara mea avea să dispară din familia noastră pentru totdeauna.
Mi-am încleştat pumnii, sperând că durerea provocată de unghiile care mi se adânceau în carne avea să-mi susţină hotărârea. Nu-mi pusesem mănuşile la loc şi simţeam încă senzaţia fantomatică a pielii calde a lui Mefistofel sub degete.
— Îţi jur că nu am făcut nimic imoral!
Era adevărul, deşi, după privirea din ce în ce mai distantă a lui Thomas, îmi dădeam seama că fusese un alt lucru nepotrivit pe care îl spusesem.
— Înţeleg!
Thomas a făcut un pas, depărtându-se de mine, iar în sufletul meu s-a căscat o prăpastie.
— Îţi urez o seară plăcută!
— Thomas, te rog! am zis, simţind că mi se răsuceşte stomacul.
Prietenul a clătinat din cap, apoi a început să se depărteze.
— Eu… Aşteaptă!
Fără să se mai întoarcă, Thomas s-a oprit.
— Sunt… Trebuie să mă odihnesc înainte de a investiga locul, în zori. O minte dezordonată conduce la o anchetă haotică. Noapte bună, Wadsworth!
Am făcut câţiva paşi şi m-am silit să-l las să plece. Nu eram surprinsă că Thomas mă studiase aşa de atent pe durata şederii la Institutul Naţional de Criminalistică şi Medicină Legală. Directorul Moldoveanu era un om groaznic, în faţa căruia fusesem nevoită să modific uşor adevărul din când în când. Cât despre tata… Înainte ca el să-mi accepte pasiunea pentru medicina legală, fusesem nevoită să-i ascund ucenicia pe lângă unchiul meu. Minciuna fusese un rău necesar, unul de care nu eram deloc mândră.
Mi-am îngropat faţa în mâini. Justificat sau nu, minţisem. Thomas avea tot dreptul să se îndoiască de mine, deşi îmi doream mai mult ca orice ca el să vadă adevărul, şi anume că nu l-aş fi rănit niciodată.
— Ah, prinţul întunecat fuge pe aripile nopţii, a zis Mefistofel, înălţând un pahar de şampanie înainte de a sorbi din el. Are dreptate, să ştii! Chiar priveşti în jos atunci când minţi.
DOUĂZECI ŞI UNU,
NEAGRĂ CA SUFLETUL LUI
Puntea de promenadă
RMS Etruria
5 ianuarie 1889
M-am întors.
— Nu ai pic de onoare? Ca să nu mai zic că nu este înfiorător, ci de-a dreptul sinistru să apari aşa, din senin.
Masca lui Mefistofel era la fel de neagră ca noaptea care ne împresura. Neagră ca sufletul lui diabolic. Şi poate la fel de neagră pe cât avea să-i devină ochiul dacă se mai strecura astfel în spatele meu în vreme ce criminalul umbla încă în libertate la bordul navei.
Mefistofel a băut restul şampaniei şi a arătat spre un scaun unde o cutie pe jumătate plină cu floricele zăcea lângă o sticlă goală de şampanie.
— Eram chiar aici; nu este vina mea că sunteţi amândoi atât de aiuriţi.
Am scrâşnit din dinţi.
— Atunci, de când tragi cu urechea la noi?
— De suficient timp cât să te felicit pentru cât de bine păstrezi iluzia inocenţei, a spus. Oricât de ticăloasă ar fi încercarea. Trebuie să recunoşti că actoria nu este punctul tău forte. Deşi, din câte mi-am putut da seama până acum, nici joaca de-a detectivul nu-ţi iese prea bine. Măcar eşti destul de plăcută vederii. Şi dansezi decent.
— Ai venit aici cu un motiv real sau te-ai plictisit să faci trucuri pentru publicul tău? am întrebat, simţind cum mi se aprinde faţa. Sau, cel mai probabil, te bucuri de necazurile pe care le-ai stârnit între mine şi Thomas?
