— Acum trebuie doar să aflăm a cui dispariţie a mai fost raportată căpitanului. Hainele ei sunt împachetate acolo. Cineva trebuie să le recunoască.

Am urmărit privirea unchiului spre o grămăjoară de veşminte zdrenţuite şi purtate. Judecând după găuri şi petice, femeia nu fusese pasageră la clasa întâi. Viaţa ei fusese grea şi nu meritase să se sfârşească într-un mod atât de crud. Groaza îmi apăsa umerii. Mi-era dificil să autopsiez un cadavru întins pe o bucată rece din metal, dar nu imposibil. A ataşa un nume şi o viaţă unei victime însă era o misiune pe care nu o puteam realiza.

— Să spun cu voce tare ce gândim cu toţii? a întrebat Thomas. Sau crima asta nu vi se pare diferită de celelalte?

Unchiul şi-a aruncat privirea înapoi la cadavru. Chipul lui era impenetrabil.

— Vom trata acest caz aşa cum le tratăm pe toate celelalte şi nu vom face nicio presupunere. Ce altceva ai mai dedus?

— Din moment ce victima este o femeie şi are toate membrele, avem o altă problemă.

Thomas a închis carnetul, apoi s-a ridicat în picioare, lângă mine.

— Pe undeva trebuie să existe un alt cadavru. Au fost cercetate toate lăzile din cală?

Unchiul a clătinat din cap.

— Căpitanul Norwood nu s-a simţit confortabil să fac asta.

Mi-am masat tâmplele, încercând din răsputeri să ignor furia care mă cuprinsese.

— Aşadar, căpitanul nostru preferă să aştepte până duhoarea următoarei victime cuprinde coridoarele navei? E destul de rău că refuză să-i ceară lordului Crenshaw să se supună anchetei şi că este foarte receptiv la dorinţa doctorului Arden de a rămâne încuiat în cabina lui, dar oare când se va preocupa de victime? Asta dacă nu cumva doreşte ca misterul să rămână nedesluşit. Poate că el este omul pe care îl căutăm.

Thomas a traversat camera, trăgându-se de guler. Fusesem atât de preocupată de autopsie, încât uitasem cât de cald era în laborator. Thomas se mişca neîncetat, asemenea gândurilor care nu îi dădeau pace.

— Aroganţa lui este o trăsătură neplăcută, deşi nu cred că va fi spânzurat pentru atâta lucru.

Thomas s-a oprit.

— Maestrul de ceremonii este şarmant, vulgar, plin de sine şi adoră dramatismul.

— Chiar dacă trăsăturile lui sunt enervante, asta nu înseamnă că Mefistofel este criminalul căutat, am zis. Dacă nu este nici căpitanul, nici maestrul, atunci cine?

Thomas şi-a îndesat mâinile în buzunare.

— Aş zice că Jian este o alegere mult prea evidentă, deşi este un suspect destul de bun. Genul de om care împăiază animale şi le ascunde prin unghere întunecate. Deşi poate că ne-am concentrat prea mult la bărbaţi, când criminalul ar putea fi o femeie.

— Cavalerul de Spade, un Nebun, un Hierofant, un maestru al evadărilor, un maestru de ceremonii şi acum o Împărăteasă sau un As de Treflă, am zis, înşirând numele de scenă ale artiştilor.

Era de-a dreptul remarcabil că ne putuserăm păstra seriozitatea numindu-i pe potenţialii criminali.

— Dintre toţi aceştia, tu crezi că o femeie este ucigaşa?

Thomas şi-a scos ceasul de buzunar.

— Trebuie să desluşim cazul cât de curând, indiferent cine este vinovatul. De îndată ce vom ajunge pe ţărmurile Americii, criminalul – sau criminala – ne va scăpa din gheare.

TREIZECI,

CEL MAI GROZAV TRUC DIN LUME

Atelierul lui Mefistofel

RMS Etruria

7 ianuarie 1889

Ridicasem mâna ca să bat când uşa atelierului de lucru al lui Mefistofel s-a deschis, speriindu-mă atât pe mine, cât şi pe sărmanul Andreas, pe când ne ciocneam. Ghicitorul s-a uitat rapid la mine, apoi şi-a aruncat mâinile în sus, retrăgându-se.

— Nu mă lovi, domnişoară! Te rog! Ţi-am spus că oglinda este mai bună decât cărţile de tarot. Dar tu nu m-ai ascultat!

— Eu… ce? am întrebat, neştiind dacă trebuia să mă simt jignită. Oare ai fost pălmuit de atât de mulţi oameni după şedinţele de spiritism? Credeam că suntem prieteni… Am exersat trucul cu cartea. Cea care se schimbă brusc? Îţi aminteşti?

Mefistofel chicotea de undeva din cabină, iar Andreas s-a strâmbat.

— Curaj, prietene! Dacă ai fi scos oglinda aia blestemată, domnişoara Wadsworth ţi-ar fi tras un şut.

Maestrul a apărut în pragul uşii, aşezându-şi o mână pe umărul ghicitorului.

— O singură privire în oglinda aia murdară le face pe fetele isteţe să trimită degrabă după menajere şi produse de curăţenie. Acum, a zis el, întorcându-se spre artist, dă-i broşa înapoi şi fugi de aici!

— Ce…

Mi-am pipăit mantia şi mi-am dat seama că acul dispăruse.

— Dar cum?

— Poftim!

Andreas mi-a împins broşa şi şi-a înşfăcat mantia dintr-un cui de lângă uşă, pufăind.

— Oglinda ghiceşte viitorul. Şi nu este nimic în neregulă cu ea. Este veche – patina timpului îi dă caracter. Spiritelor le place.

— Orice ai face, a zis Mefistofel, nu-i repeta prostiile astea lui Harry. Ştii ce crede el despre cei care susţin că pot vorbi cu spiritele sau că prevăd viitorul. Şi de câte ori trebuie să-ţi spun să nu mai furi de la clienţi? Dăunează afacerii.

— Harry Houdini este un prost, iar ea nu mai este tocmai o clientă, nu-i aşa?

Andreas i-a aruncat maestrului o privire mândră înainte să dispară în lumina dimineţii.

— Este puţin sensibil în legătură cu relicva lui magică bavareză.

Mefistofel mi-a făcut semn să intru înainte de a închide uşa. Fire de praf se răsuceau ca sclipiciul în razele dense de soare.

— Pun pariu că a furat-o din vreun magazinaş, din cine ştie ce orăşel german.

— Asta este tot ce ai de spus? Cum rămâne cu broşa mea?

M-am răsucit, înclinându-mi capul.