Mulţumită că eram singură, am pornit în grabă pe scările slab luminate şi înguste. Broboane de sudoare începuseră deja să mi se formeze pe frunte pe măsură ce coboram mai adânc în burta mult prea caldă a navei. Acum se auzeau alte sunete. Mecanismele mari ale boilerului, umplut constant pentru a ne alimenta călătoria pe ocean. Un miros oribil îşi desfăcea parcă degetele, atrăgându-mă spre sursa lui pe când mă apropiam. Miasma dulceagă a cărnii putrezite, îngreunată de căldura boilerelor, umplea spaţiul. Mi-am amintit de măştile lui Mefistofel, dorindu-mi să fi avut la îndemână nişte ierburi aromatice. Orice ar fi fost preferabil mirosului pătrunzător de putrefacţie.

În cele din urmă am ajuns la capătul scărilor şi am traversat coridorul aproape în fugă, alunecând când am apărut în pragul laboratorului. Unchiul şi-a ridicat privirea gravă. Aşa cum bănuisem, pe masa de autopsie zăcea un cadavru învelit în giulgiu.

— Unchiule! am zis, în loc de salut.

Am inspirat adânc o dată, ca să mă liniştesc, şi am intrat în cameră. Thomas nu sosise încă, deşi îmi imaginam că avea să ni se alăture destul de curând. A durat câteva clipe, dar m-am obişnuit cu mirosul puternic al morţii la care abia dacă mă mai gândeam.

— Pregăteşte-te pentru autopsie! Vreau să examinez inima, stomacul, intestinele. Sau ce a mai rămas din ele.

Unchiul mi-a întins un şorţ.

— Vom începe curând!

— Da, domnule!

M-am îndreptat spre trusa medicală a unchiului şi am scos pe rând instrumentele necesare pentru o analiză completă, aşezându-le în şir pe o tavă: fierăstrăul pentru oase, forcepsul cu zimţi, cleştele pentru coaste, bisturiul, enterotomul, fierăstrăul cu arc, ca să fie, şi un ac Hagedorn, ca să coasem cadavrul la loc.

— Ciocanul cu cârlig este în buzunarul lateral, a zis unchiul, încheind-şi şorţul şi rulându-şi mânecile.

Am dat din cap, căutându-l, pe când unchiul meu îşi spăla mâinile şi braţele cu săpun carbolic. Amândoi eram fiinţe deprinse cu rutina, iar ritualurile noastre de dinaintea autopsiilor ne linişteau.

Mai mulţi paşi grăbiţi mi-au distras atenţia când Thomas a sărit, practic, în cameră. Nu se deranjase să-şi pună o jachetă, iar cămaşa lui albă era şifonată şi pe jumătate scoasă din pantaloni, ca şi cum ar fi adormit îmbrăcat. Nu îl văzusem într-un asemenea hal nici când investigaserăm catacombele secrete de sub Castelul Bran. După cum arăta, bănuiam că nu se culcase de multă vreme înainte de a fi trezit. Nu eram sigură că voiam să aflu ce anume îl preocupase.

Un muşchi i-a tresărit pe obraz, în timp ce ochii lui s-au ridicat de la cadavrul acoperit şi i-au întâlnit pe ai mei, în colţul opus al camerei. Ştiusem că era doar o chestiune de timp până descopeream o altă victimă, dar acest fapt nu făcea situaţia mai uşor de gestionat. Am înclinat uşor capul, sperând că Thomas vedea tristeţea de pe chipul meu. Calea pe care o aleseserăm ne arăta partea întunecată a vieţii; era dificil să nu te prăbuşeşti. Ziua în care moartea avea să devină uşor de acceptat avea să fie şi ziua când renunţam la bisturiu. Judecând după expresia lui Thomas, şi el simţea la fel.

— Vă cer scuze pentru întârziere, domnule profesor! a zis Thomas, scoţând un caiet şi un stilou şi aşezându-se lângă masa de autopsie. Domnişoară Wadsworth! a continuat el, înclinându-şi bărbia într-un salut formal. Ce am pierdut?

— Tocmai începeam, a răspuns unchiul, trecând lângă cadavru. Au găsit trupul în cală, în urmă cu aproximativ treizeci şi cinci de minute. Era îndesat într-o cutie din lemn.

Unchiul şi-a scos ochelarii şi şi-a cuprins cu degetele puntea nasului.

— Mirosul a atras atenţia unui membru al echipajului, iar acesta l-a alertat pe ofiţerul superior. Acesta este puţin diferit de celelalte. Pregătiţi-vă!

Mi-am înghiţit bila care mi se revărsa în gât. Unchiul făcuse diverse observaţii meticuloase de-a lungul mai multor ani decât aveam eu de viaţă, îmbogăţind teoriile şi descoperirile ştiinţifice ale altor medici, precum doctorul Rudolf Virchow^{7}, care dezvoltase protocoalele standard pentru o autopsie. Ambii descoperiseră că mirosul de putred se instala la două sau trei zile după deces. Miasma puternică, precum aceea a cadavrului din cameră, era prezentă după a cincea zi. Asta însemna că era posibil ca domnişoara Crenshaw să nu fi fost prima victimă.

— Să începem!

Unchiul a tras giulgiul, descoperind trupul vânăt al unei femei goale puşcă, mai puţin în locurile pe care unchiul le acoperise cu pânză. Era ultimul semn de bunătate care i se arătase; ucigaşul ei nu fusese, cu siguranţă, o persoană blândă sau grijulie.

Am privit-o iute, analizând cadavrul, apoi am îngheţat pe loc. Pe gâtul ei se vedeau, limpede, urme de cuţit, iar trunchiul femeii fusese desfăcut. Mai precis, victima fusese spintecată. Am rămas fără respiraţie, văzând starea cadavrului. Unchiul avea dreptate – crima aceasta nu semăna cu celelalte. Deşi morţile lor fuseseră şocante, victimele de mai înainte avuseseră parte de o moarte rapidă. Trupurile lor suferiseră mai mult după deces. Această femeie fusese înjunghiată şi despicată când încă respira. Părea că fusese atacată de o cu totul altă persoană. Ceea ce nu era posibil.

Camera caldă mi s-a părut deodată prea fierbinte. Am inspirat de câteva ori, sperând să-mi calmez bătăile neregulate ale inimii. Jack Spintecătorul era mort. Era imposibil ca victima să fi murit de mâna lui, însă rănile similare erau absolut şocante. O parte din mine îşi dorea să arunce instrumentele pe masă şi să fugă departe de cadavru şi de crimele violente care păreau să nu se mai oprească. Dar pe nava aceasta aflată în mijlocul Oceanului Atlantic, nu aveam unde să evadez.

Moartea nu mă tulbura, însă amintirile legate de cazul Spintecătorului erau cu totul altceva. Thomas s-a aplecat spre mine.

— Este o ecuaţie, Wadsworth! Găseşte indiciile şi pune-le cap la cap!

Am încuviinţat cu o mişcare hotărâtă, lăsând emoţiile să se calmeze. Am aşezat tava cu instrumente la loc pe masă şi i-am dat unchiului metrul. Pe dinafară, eram la fel de stabilă ca nava, în timp ce pe dinăuntru eram răscolită de emoţii precum apele pe care pluteam. Nu eram sigură că aveam să scap vreodată de umbra Spintecătorului.

Unchiul a măsurat iute cadavrul de la picioare până în creştetul capului, apoi i-a dictat cifrele lui Thomas.

— Decedata măsoară aproximativ o sută şaizeci şi doi virgulă cinci centimetri. Are părul castaniu, până la umeri. Este caucaziană. Greutatea aproximativă este între cincizeci şi cincizeci şi trei de kilograme.

Am şters cuţitul pentru autopsie şi i l-am întins unchiului înainte să-l fi cerut, apoi am pregătit forcepsul zimţat.

— Nuanţa verzuie a pielii este prezentă în mijlocul abdomenului.

Unchiul meu a împuns uşor ochiul închis, verificând dacă era suficient de solid, şi am încercat să nu tresar când a deschis pleoapele. Dintr-un motiv sau altul, examinarea ochilor era partea care îmi plăcea cel mai puţin.

— Ochii sunt lăptoşi şi uşor exoftalmici, a zis el. În cală este mai mult rece. În urma examinării externe, aş zice că decesul a survenit în urmă cu şaptezeci şi două sau nouăzeci şi şase de ore.

Analiza noastră externă era completă. Acum era timpul să dezgropăm indiciile lăsate de criminal. Unchiul a întins pielea pe claviculă, apăsând lama cuţitului până ce pielea s-a despicat sub ascuţişul lui. A repetat mişcarea pe partea opusă înainte să tragă lama pe centru, terminând incizia în formă de Y. Deşi, având în vedere trunchiul despicat, unchiul nu prea avea ce să taie sub coaste. De îndată ce a desfăcut sternul, am fixat coastele cu cleme, fără să mi se ceară. Unchiul a mormăit a aprobare – semn de mare apreciere, din moment ce atenţia lui nu părăsea niciodată cadavrul odată ce începea autopsia. Mirosul era suficient de puternic acum ca să mă facă să lăcrimez. Mi-am şters obrajii pe umăr, apoi am luat un borcan pentru specimene, în caz că unchiul avea nevoie de el.

— Atât intestinul gros, cât şi cel subţire prezintă urme de tăieturi.

Unchiul s-a aplecat mai aproape; nasul lui era acum abia la o palmă deasupra cavităţii deschise. A luat cuţitul şi a îndepărtat cu grijă muşchii.

— Pe coaste sunt prezente urme de cuţit. Victima a fost înjunghiată repetat înainte să fie parţial eviscerată.

Era un indiciu solid că acela care comisese crima acţionase într-un acces de furie. Nu aveam de-a face cu o crimă la întâmplare – existau prea multă pasiune şi mânie.

Unchiul s-a retras, tamponându-şi transpiraţia de pe frunte.

— Tăieturile de pe os sunt similare cu cele găsite asupra braţului retezat. Deşi va fi necesară o analiză amănunţită, la microscop. Urmele seamănă, în mod bizar, cu cele din cazul lui Jack Spintecătorul.

Ne-am oprit cu toţii pentru o clipă, nevrând să rostim cu voce tare imposibilitatea acelui fapt.

— Thomas, s-a întâmplat ceva?

— Vă cer scuze, domnule profesor!

Stiloul lui Thomas a scrijelit repede în jurnal, reţinând fiecare cuvânt şi detaliu cu aceeaşi precizie pe care unchiul o folosea ca să opereze morţii. M-am silit să mă concentrez la mişcările lui iuţi şi sigure. M-am întors la autopsie pe când unchiul tăia stomacul, descoperind şi alte indicii privind momentul morţii.

— Conţinutul este în mare parte digerat.

Unchiul şi-a scos mâinile mânjite de sângele ruginiu şi m-a privit peste ochelari.

— Ce ar putea însemna asta, Audrey Rose?

— Că moartea ar fi putut avea loc între mese.

M-am aplecat deasupra cavităţii, ca să văd mai bine. Unchiul s-a dat la o parte; veşnicul profesor de medicină legală.

— Dacă ar fi să ghicesc, aş zice că femeia a fost ucisă târziu în noapte sau în primele ore ale dimineţii, înainte de prima masă a zilei.

— Bun!

Unchiul a continuat să caute în stomacul gol, asigurându-se că nu îi scăpa nimic.