Fata a pufnit.
— Flăcările, vezi Doamne, sunt în stăpânirea mea. Şi le pot înghiţi întregi.
Anishaa şi-a ridicat iar ceaşca, sorbind îndelung.
— Eram foarte tânără şi impresionabilă când m-au ademenit să-mi părăsesc casa, păcălită de promisiunea bogăţiilor. Sunt ruşinată că am picat în plasa cuvintelor lor mieroase. De îndată ce am fost de acord să plec, m-au părăsit, şi-au încasat banii şi au plecat în căutarea unei alte persoane pentru un alt carnaval.
— Lor ar trebui să le fie ruşine. Tu nu ai făcut nimic greşit.
Liza s-a întins spre Anishaa şi a cuprins mâna fetei, amintindu-mi cât de bine se pricepea să simtă nevoile oamenilor şi oferindu-şi ajutorul cu toată sinceritatea.
— Liza are dreptate, am adăugat. A fost un lucru groaznic din partea lor să te păcălească aşa ca să te alături unei trupe ambulante de circ.
Anishaa a ridicat un umăr şi a rupt biscuitul în bucăţele.
— Ei m-au adus aici şi viaţa mea este bună de când sunt cu „Carnavalul Clarului de Lună”. Am bani, mâncare, prieteni… Până la urmă, a ieşit bine.
— Mefistofel este cel care ţi-a făcut una ca asta? am întrebat, încercând din răsputeri să nu fac ceaşca să salte pe farfurie în mâinile care îmi tremurau. El te-a păcălit să-ţi părăseşti casa şi familia?
— El… a zis Anishaa, coborându-şi scurt privirea în poală înainte să continue. El angajează oameni în ţările pe care le vizitează, caută mereu talente noi. Invită în trupa de circ şi antrenează orice persoană care a trecut printr-o… perioadă dificilă. În cele din urmă, alegerea ne aparţine, dar face o ofertă pe care este greu să o refuzi.
— Aşadar, toţi membrii trupei sunt din altă ţară?
— Majoritatea. Jian este din China. Sebastián, din Spania. Andreas este din Bavaria, Cassie este franţuzoaică, deşi vorbeşte cu accent englezesc. Iar eu sunt din India.
— Ai spus că îi caută pe cei care trec prin momente dificile. Ce vrei să zici? am întrebat-o, deşi Liza s-a uitat la mine cu o privire ce voia să spună că sunt o idioată pentru că îmi bag nasul.
— Cu toţii avem motive să ne lăsăm în urma vieţile.
Anishaa a inspirat adânc.
— Ai vrea să ştii cum înghit flăcări? Asta vrea să afle toată lumea, deşi majoritatea preferă să păstreze magia sau iluzia intacte.
Am cercetat o clipă chipul fetei, ştiind că întrebările legate de trecutul ei şi de carnaval luaseră sfârşit. Nu prea ştiam ce să cred despre Mefistofel. Nu salva, neapărat, pe nimeni, dar nici nu aş fi putut spune că le făcuse rău acestor oameni sau că îi păcălise cumva. Deşi poate că membrii trupei lui nu vedeau lucrurile aşa; poate că resentimentele debutau cu o rană micuţă, care se infecta cu timpul. Poate că cineva dorea distrugerea circului ca răzbunare pentru că fusese răpit de acasă.
— Ei bine? a întrebat Anishaa. Ai vrea să ştii?
— Te rog, am spus, alungându-mi din minte gândurile privitoare la eventualele motive ale crimelor. Cum înghiţi flăcări fără a te arde?
Anishaa s-a ridicat, dând ocol podelei cu graţie, ca şi cum ar fi fost pe scenă. Mă întrebam dacă artiştii renunţau vreodată la spectacol sau dacă întreaga lor existenţă era închinată meseriei.
— Uită-te la fitilul ăsta! a zis Anishaa, scoţând o lumânare din sfeşnicul de pe noptiera mea.
Tânăra a aprins-o, apoi aproape că a întors-o cu capul în jos. Ceara începuse să se strângă, lunecând pe podea.
— Încotro se duce flacăra când ţin lumânarea astfel?
Am înţeles imediat.
— Se depărtează de capătul lumânării sau, am adăugat eu, dacă am fi la unul dintre spectacolele tale, flacăra s-ar depărta de gura ta.
— Vezi? a zâmbit cald Anishaa. Eşti un talent înnăscut!
Tânăra şi-a făcut mâna căuş în jurul flăcării, înăbuşind-o şi aşezând lumânarea la loc în suportul ei.
— Acelaşi principiu se aplică şi când „înghit foc”. Tot ce fac este să îmi ţin căldura departe de faţă, în timp ce expir uşor când îmi pun torţa în gură. Majoritatea fiinţelor vii au nevoie de oxigen ca să respire; este valabil şi pentru foc. Eşti de acord? Şi el moare… ca orice altceva.
Anishaa s-a aşezat la loc pe podea, acolo unde rămăsesem alături de Liza.
— Adevăratul truc este să foloseşti legile fizicii. Ca acel om de ştiinţă… Newton? Mefistofel m-a învăţat totul despre el. Avea dreptate, ştiinţa m-a ajutat să-mi perfecţionez spectacolul.
Vocea tinerei se schimba puţin când vorbea despre maestru; în ea se simţeau admiraţia şi un strop de dor. Mă întrebam dacă la bordul navei exista vreo persoană care nu căzuse încă pradă farmecelor lui. Ei bine, în afară de Thomas.
— Mefistofel îi ajută pe toţi artiştii? am întrebat, privindu-mi fix ceaşca de ceai.
Îmi imaginam că maestrul fermeca tineri şi tinere în fiecare metropolă sau orăşel prin care trecea. Dacă Anishaa avea sentimente cărora Mefistofel nu le răspundea, atunci durerea aceasta se putea dovedi a fi un motiv pentru crimă. Amestecată cu resentimentul, pasiunea devenea un mobil solid.
— Pare să fie la fel de inteligent pe cât este de chipeş.
Liza m-a privit şocată, dar şi-a ţinut gura. Aparent, mă aştepta o muştruluială bună când aveam să rămânem singure. În ciuda a ceea ce credeau toţi cei din Londra despre Thomas şi despre comportamentul lui bizar, Liza îl plăcea foarte mult, iar interesul pe care îl manifestam pentru maestru nu era un semn bun, conform principiilor ei, indiferent care îmi erau motivele.
— Mefistofel este…
Anishaa părea să-şi formuleze răspunsul cu mare grijă.
— Este foarte talentat la ceea ce face. Mulţi beneficiază de pe urma lecţiilor lui. Îi suntem, cu toţii, foarte recunoscători.
M-am lăsat pe spate, jucându-mă cu nasturii de pe laturile mănuşilor mele.
