„în deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângând, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte dobitoace făcând gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.”122 Asceţii sunt prin urmare oameni extraordinari care au dat dovadă de mult curaj şi de multă vigilenţă

spirituală. Ei sunt dincolo de orice ceea ce am putea denumii modele de urmat pentru noi cei slabi şi nestatornici în credinţă. Modelul ascetic este unul mai dificil dar el este din fericire un model care ne duce la Dumnezeu şi la comuniunea cu îngerii.

121 „În timpul domniei împăratului Mauriciu, bântuia un tâlhar vestit în împrejurimile Constantinopolului. El era spaima tuturor celor ce locuiau şi în marea cetate şi în împrejurimile ei. Într-o zi însuşi împăratul i-a trimis acestui vestit tâlhar o cruce preţioasă în dar, arătându-i prin aceasta că nimic rău nu i se va întâmpla dacă se va preda. Tâlharul a luat crucea şi s-a predat. Sosind la Constantinopol, el a căzut cu faţa la pământ înaintea împăratului şi ia implorat iertarea. Împăratul şi-a ţinut cuvântul şi 1-a iertat, dându-i drumul în pace. Îndată după

aceasta tâlharul s-a îmbolnăvit greu, şi şi-a simţit sfârşitul aproape. El s-a pocăit cu amar de toate păcatele lui şi s-a rugat cu lacrimi lui Hristos ca să îl ierte, aşa cum îl iertase şi împăratul. El a vărsat atât de multe lacrimi la rugăciunile lui, încât a udat cu totul un ştergar mare. După zece zile de plâns şi rugăciune, tâlharul cel pocăit s-a săvârşit din viaţă, în noaptea în care a murit, doctorul lui a avut o vedenie minunată: pe când sufletul tâlharului tocmai ieşise din trup, el a văzut în jurul lui mulţime de diavoli ca nişte bărbaţi negri, care ţineau în mâini bucăţi de hârtie pe care erau trecute păcatele lui. Dar au venit acolo şi doi îngeri luminoşi. Aceştia au adus o balanţă

pe care au pus-o la mijloc, între ei şi demoni. Aceştia din urmă s-au aruncat bucuroşi şi au îngrămădit pe unul din talere toate grelele păcate ale tâlharului. Iar celălalt taler a rămas gol. Atunci îngerii s-au sfătuit între ei «Ce vom aşeza aici ? Să căutăm, poate vom găsi ceva bun». Atunci în mâinile unuia dintre îngeri s-a arătat ştergarul cu totul ud de lacrimile de pocăinţă ale tâlharului. Îngerul 1-a pus cu grăbire pe celălalt taler, şi aşa s-a văzut că

ştergarul a fost mult mai greu decât hârtiile dracilor. Atunci diavolii s-au risipit urlând deznădăjduiţi, iar îngerii au luat sufletul tâlharului pocăit şi 1-au dus la Rai, slăvind pe Iubitorul de oameni Dumnezeu.”

http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/2012/10/18/18-octombrie-sf-ap-si-ev-luca-sf-petru-din-tetiniie-

mitropolitul-muntenegrului-sf-iulian-sihastrul-si-didim-cel-orb-proloagele-de-la-ohrida. A se vedea şi Proloagele de la Orhida.

122 A se vedea Sinaxarul pe data de 21 octombrie din Minei.

91

Un alt mare ascet din vechime care s-a bucurat de comuniunea cu îngerii a fost Sfânta Irina din Capadocia care s-a nevoit la mănăstirea Hrisovalant din Turcia de azi. Această

sfântă se spune că a primit darul înainte vederii de la un înger. Ea a folosit acest dar pentru a le ajuta pe colegele ei de mănăstire de a îşi mărturisirii păcatele. Sfânta Irina se spune că

putea vedea ce păcate au făcut oamenii fără să îi întrebe. Acest dar a mărturisit că i-a fost oferit prin mijlocirea unui înger din ceruri. Faptul în sine după cum am spus s-a confirmat.

Ştim că sfânta Irina a fost vizitată de mai multe ori de îngeri. Iată ce ne spune o altă

întâmplare din viaţa ei. „Sprijinită de harul dumnezeiesc, ea făcea neîncetate progrese în asceza şi în rugăciunea curată. În timpul Postului Mare, până la Paşti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe săptămâna. Privegherea în fiecare noapte îi devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalţi oameni şi ea îşi petrecea toate nopţile, cu mâinile întinse spre cer, cufundată în sfinte contemplaţii. Uneori rămânea în aceasta stare şi doua zile la rând, ba chiar o săptămâna întreaga, încât una din măicuţe trebuia sa o ajute să îşi lase în jos braţele amorţite. Într-o noapte o monahie privi în curte şi o văzu pe Sfânta Irina în rugăciune, ridicata de la pământ în chip minunat iar cei doi falnici chiparoşi care se înălţau în curtea Mănăstirii îşi aplecaseră vârfurile lor până la pământ şi nu le-au ridicat decât după ce Sfânta i-a însemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugăciune din noapte era înspăimântătoare pentru diavoli, care îşi înmulţeau asalturile în timpul nopţii. O data unul dintre ei a aruncat pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei începură imediat să ardă. Dar ea ramase neclintita şi ar fi fost arsă de vie dacă o monahie, trezită de mirosul cărnii şi a hainelor calcinate, nu ar fi forţat uşa să intre în chilia ei. În mijlocul fumului des, ea o văzu cu surprindere pe Sfânta în flăcări, în picioare şi nemişcata în rugăciunea sa. Cum era deranjata de măicuţa ce se străduia să stingă flăcările, Irina îşi lasă braţele în jos şi îi spuse pe un ton de reproş : "De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neaşteptata ? Un Înger se ţinea înaintea mea, împletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivăzute de ochiul omenesc şi era gata să mă ia când tu l-ai alungat". Iar când măicuţa smulse zdrenţele de haine lipite de carnea ei, o mireasma plăcută cuprinse toata Mănăstirea.”123

Asceţii şi sfinţii ne fac conştienţi de un lucru în mod sigur. Aceasta este că paralel cu lumea fizică în care vieţuim noi mia există o altă lume spirituală sau pnevmatică care este dincolo de orice formată din două tabere rivale ale îngerilor şi a diavolilor. Se pare că aceste două tabere care îşi dispută supremaţia în lumea noastă există mai înainte de facerea lumii şi a universului. Omul a venit după ce acest război s-au conflict spiritual s-a iscat. Este foarte greu să pricepem cu minţile noastre limitate care este raportul dintre noi şi această lume nevăzută oricum ştim că avem duşmani în lumea nevăzută. Diavolii au fost din primele zilele ale lumii şi a omului duşmani ai noştrii. Mai mulţi sfinţi le-au simţit prezenţa şi acţiunile malefice. În acest sens am exemplificat mai multe cazuri. Lupta dintre cele două entităţi este cruntă şi grea. Se pare că nu mai există o cale de întoarcere. Îngerii şi diavolii se luptă pentru supremaţia fiecărui suflet care vine în această lume. Aceste lucruri nu au fost descoperite mie sau nouă oamenilor simplii. Vedem foarte bine din exemplul sfintei Irina că în timp ce un diavol l-a dat foc să ardă de vie, un înger îi pregătea o cunună de biruinţă în ceruri.

În sine, antagonia sau conflictul dintre îngeri şi diavoli nu poate fii cuprins de mintea umană. El poate fii înţeles numai analogic. Simplu, lupta dintre îngeri şi diavoli pentru sufletele umane este lupta dintre bine şi rău. În realitate diavolii sunt mai distructivi decât 123 A se vedea Mineiul iulie, ziua 18 la sinaxar. Se mai spune că Sfânta Irina a ajuns până la vârsta de 103 ani. La fel de bine îngerul păzitor a anunţat-o cu un an mai înainte de ziua morţii ei. Aşa că sfânta a ştiu exact în ce zii va murii.

92

ne-am imagina. Din acest punct de vedere în secolul al VI-lea Biserica Creştin Ortodoxă a interzis orice crez în speranţa de întoarcere a diavolilor la Dumnezeu sau la bine. Aderenţi origenismului au încercat să susţină că este greşit să credem că nu mai există din punct de vedere uman nici un fel de şansă ca diavolii să se întoarcă la Dumnezeu. Prin urmare ştim că

avem duşmani cruzi şi cumpliţi în lumea nevăzută. Dar avem de partea noastră pe Dumnezeu şi mai ales pe sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail care sunt prietenii şi ajutătorii noştrii. Acest lucru ne aduce speranţă şi ne face să credem în propria mântuire.

Mântuirea noastră se poate realiza şi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ea.

Dumnezeu are un plan de mântuire pentru toată lumea. Orice om este chemat la mântuire.

Ceea ce vedem este că nu toţi oamenii dau chemare apelului la mântuire. Foarte puţini sunt dispuşi sau voit să i-a în serios calea ascetică care implică mai multe dificultăţi.

Asemenea unui elev care vrea să absolve gimnaziul, sau asemenea unui licean care vreai să

absolve liceul ori asemenea unui student care vrea să termine facultatea şi trebuie să înveţe în mod constant, şi omul trebuie să se nevoiască şi să apuce pe calea ascetică. Asceza este calea mântuirii. Calea hedonistă a plăcerilor este calea iadului şi al pierzaniei. Acest lucru a fost spus în Noul Testament cu mai mulţi ani în urmă. Un alt fapt interesant despre prezenţele îngereşti în avem în viaţa Sfintei Irina din Maghedon care era numită Penelopa. În urma intervenţiei unui înger acesta a insista ca numele să îi fie schimbat în Irina.124

Sfântul Ipatie şi el s-a învrednicit de a vedea îngeri. El a trăit pe vremea împăratului Vespasian (70-79). Sfântul Ipatie a fost un persecutor al Bisericii creştine asemenea sfântului apostol Pavel. El a fost trimis cu un detaşament de soldaţi la Tripoli pentru a îi omorî pe creştini care erau păstoriţi de un alt sfânt pe nume Leontie. Pe drum Ipatie s-a îmbolnăvit în mod subit şi zăcea grav la pat. În această stare i s-a arătat un înger în vis care i-a spus:

„dacă vrei să fii tămăduit, tu şi soldaţii tăi trebuie să spuneţi de trei ori: "Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mă!”. Când s-a trezit din somn el l-a văzut aievea pe acest înger şi i-a spus

“dar eu trebuia să-l arestez pe Leontie şi acum să cer ajutor Dumnezeului său?” La aceste cuvinte îngerul s-a făcut nevăzut. Sfântul Ipatie a spus mai apoi, Dumnezeu lui Leontie, te rog ajută-mă. Prin minune el s-a vindecat spre bucuria lui şi a soldaţilor săi.125

Ascetismul este un act de mare eroism spiritual şi pnevmatic. Ascetul nu urăşte lumea şi materia ci el o iubeşte şi ca şi atare o experimentează în termenii raţionali şi ai raţionalităţii. După cum am enumerat aici istoria a cunoscut mulţi mari asceţi care s-au nevoit şi au ajuns la măsuri uimitoare sau extraordinare. Asceţii sunt oameni prin excelenţă

spirituali dar trebuie să ştim că nu orice asceză este folositoare sau vine de la Dumnezeu.

Tertulian un mare autor antic a supraestimat ascetismul şi implicaţiile sale şi a ajuns la un fel de extremă ascetică în ceea ce cunoaştem ca o postire exagerată. Tertulian a considerat că

este bine să mănânce numai mâncături ascetice de post şi aşa că slăbit de o asceză extremă

s-a îmbolnăvit şi a murit destul de tânăr în urma posturilor extreme pe care le-a ţinut [cel mai probabil în urma consumului de alimente iraţional Tertulian s-a îmbolnăvit de ciroză]. Ascetul doreşte şi aspiră la comuniunea cu îngerii lui Dumnezeu. Pentru a realiza acest lucru el face efortul de a se desprinde de viaţa de pe pământ şi a se unii cu Dumnezeu. Unirea cu Dumnezeu a fost văzută şi continuă să fie văzută ca şi o formă de asceză sau ascetism. Omul trebuie să ajungă la starea de apatia sau de nepătimire în care poate avea loc unirea definitivă şi ultimă cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi.

124 Pomenirea sfintei Irina din Maghedon se face pe data de 5 mai.

125 Această întâmplare este consemnată în Mineiul pe luna iunie pe data de 18 iunie.

93

Mai multe religii vorbesc printre care a fost şi buddhismul de starea de apatia. Această

stare nu înseamnă a devenii apatic faţă de lume şi faţă de Dumnezeu, ci înseamnă a ajunge la starea în care omul nu mai păcătuieşte şi nu mai este rob al păcatului. Starea de apatia este dincolo de orice ceea ce am putea denumii o stare a sfinţilor sau a sfinţeniei. În această

stare omul reduce total interesul spre păcat şi spre viaţa patimilor.

Modelul buddhist sau modelul lui Buddha a fost mai mult decât orice un model ascetic.

Buddha visa să fie un mare ascetic şi după cum am arătat a încercat să ducă o viaţă ascetică.

Lumea în care trăim trebuie să spunem că a dat dovadă de mai multe ori de lipsă de temperanţă sau de spirit ascetic. Ascetismul implică cu sine toate faptele bune pe care le poate face un om şi care pot mai mult decât orice să îi aducă posibilitatea de a se mântui. O

mărturie interesantă o avem despre acest lucru de la Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos care se spune că la un moment dar era pe străzile Constantinopolului la momentul în care murise un om extrem de bogat. Înmormântarea avea loc cu extrem de multă pompă şi alai lumesc cum este obişnuit pentru oamenii bogaţi şi la fel de bine pentru regi şi pentru împăraţi. Uitându-se mai atent, Sfântul Andrei a văzut ca un fel de entităţi sau oameni negrii

[diavoli] care dansau fericiţi în jurul cadavrului turnând peste el lichide urât mirositoare, şi făcând zgomote ciudate ca şi râsetele unei prostituate, lătratul câinelui sau grohăitul porcului. Aceşti draci stăteau în jurul cantorilor bisericeşti şi le spune-au „cântaţi pentru un câine.” Sfântul Andrei se întreba ce a făcut acest om de merită o pedeapsă atât de rea?

Întorcându-se în spate spre a văzut ca şi un tânăr frumos care stătea şi plângea când vedea acest spectacol de prost gust. Acesta a fost îngerul păzitor al bogatului mort. Îngerul i-a răspuns atunci că acest om a fost un mare păcătos şi că păcatele lui L-au supărat mult pe Dumnezeu. La fel de bine i-a spus că el a încercat de mai multe ori să îl facă pe acest bogat să facă fapte bune dar el s-a întors întotdeauna spre rău şi s-a dat pe sine astfel diavolilor.

Mai mult decât orice îngerul i-a mai spus că bogatul nu a voit niciodată să se pocăiască de faptele lui cele rele: ură faţă de semeni, minciună, mânie, omor faţă de adversari, şi în plus îngerul i-a mai spus că el a întors şi alţi trei oameni la imoralitate. Astfel a continuat îngerul că nu i-a fost şi nici nu îi mai este de folos faptul că Împăratul de la Constantinopol l-a avut la mare cinste. La fel de bine a spus îngerul înmormântarea lui pompoasă şi plină de vervă nu are nici un folos. Moartea l-a găsit pe acest om nepocăit şi toate avuţiile lui nu au putut să îl mântuiască.

Această întâmplare ne spune că îngerii lui Dumnezeu se bucură de cei care păşesc pe drumul ascezei şi al nevoinţelor care sunt şi o expresie a iubirii faţă de Dumnezeu. Din această întâmplare care cred că este adevărată avem ocazia să învăţăm ce trebuie să facem dacă voim să ne mântuim. Un alt rol al îngerilor este după cum am spus acela de a le sluji celor morţi. Ştim din viaţa Sfintei Atanasia că mai înainte de a murii ea a lăsat prin testament ca după moartea ei timp de 40 de zile să îi fie pusă câte o masă de pomană pentru săraci în amintirea ei. Călugăriţele din mănăstirea ei au pus pomană pentru ea timp de numai 10 zile.

Aşa s-a făcut că sfânta le-a apărut monahiilor înconjurată de doi îngeri şi le-a mustrat pe călugăriţe spunându-le acest că lucru ajută foarte mult sufletul celui decedat. La fel şi în această povestire vedem că îngerii lui Dumnezeu sunt cu cei care au murit în viaţa de dincolo.

Îngerii lui Dumnezeu sunt fiinţe care iubesc şi simpatizează cu cei care se pocăiesc şi cu cei care duc o viaţă ascetică. Viaţa ascetică după cum am spus nu este o formă de sadism ci dincolo de orice este o formă de raţionalitate. În timp ce îngerii lui Dumnezeu sunt raţionalul diavolii sunt iraţionalul. Îngerii lui Dumnezeu îi apără şi îi ocrotesc pe cei care se 94

pocăiesc..126 Putem vedea că faptele omului sunt mai mult decât orice ştiute lui Dumnezeu şi îngerilor. Faptele omului pot contribui mai mult decât orice soarta eternă a omului. Omul este chemat să facă fapte bune. Faptele bune după cum am spus îl pot duce pe om în rai în timp ce faptele rele ale omului în trag în iad cu diavolii.