Nevoia de religie a omului s-a resimţit din primele zilele după ce omul a fost scos din rai sau din grădina Edenului. Hinduşii ştiu acest lucru dar nu recunosc şi se ascund sub diferite truisme religioase şi după mai multe aparente doctrine cum sunt cele pe care le-am enumerat mai sus. O veche legendă brahmanică, ne spune că exista o vreme când toţi oamenii pe pământ erau îndumnezeiţi aşa cum a voit să ne facă Domnul Iisus Hristos,
„desăvârşiţi ca şi Tatăl din ceruri.” Lumea şi oamenii au abuzat însă de îndumnezeirea lor aşa că Dumnezeu i-a chemat pe toţi îngerii Săi la un sfat ceresc cu intenţia de a le spune că le-a luat oamenilor capacitatea de a se îndumnezeii. Astfel, Dumnezeu le-a spus îngerilor că vrea să ascundă capacitatea oamenilor de a se îndumnezeii şi a se mântui dar nu ştie unde. Aşa că Dumnezeu a întrebat pe îngerii Săi:
- Şi unde credeţi că ar fii cel mai bine să ascundem îndumnezeirea şi mântuirea oamenilor?
- Să o ascundem adânc în pământ, a răspuns unul dintre îngeri.
- Nu este bine fiindcă vor săpa şi o vor afla, a răspuns Dumnezeu.
- Să o ascundem în adâncurile oceanului, a răspuns un alt înger.
- Nu fiindcă se vor scufunda şi acolo şi o vor afla, a răspuns din nou Dumnezeu.
- Să o ascundem pe cel mai înalt munte a răspuns un alt înger.
- Nu fiindcă se vor sui şi îşi vor găsii acolo îndumnezeirea a răspuns din nou Dumnezeu dezamăgit.
- Păi nu mai ştim unde să mai sugerăm să o ascunzi fiindcă am enumerat mai toate locurile din lume şi nici unul se pare că este potrivit.
După câteva clipe de gândire Dumnezeu a răspuns cu faţa luminată:
- Ei îngerilor, uite ce vom face, vom ascunde capacitatea oamenilor de îndumnezeire şi mântuire chiar în ei înseşi fiindcă oamenii nu se vor gândii niciodată să o caute acolo.
Toţi îngerii din ceruri au fost de acord că acesta este cel mai bun loc de a ascunde îndumnezeirea şi mântuirea omului. De atunci se spune că oamenii îşi caută îndumnezeirea şi mântuirea pe suprafaţa pământului, în interiorul pământului prin caverne, urcând munţi, prin mările şi oceanele pământului, căutând ceva care există deja în ei înşişi.
Hinduismul la fel ca şi alte religii asiane are un caracter care merge mai mult în interiorul omului. Omul este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o fiinţă care a voit să creeze noi şi noi religii şi sisteme teologice. Omul s-a simţit prin urmare singur pe lume fără de Dumnezeu. Acest sentiment l-au avut şi hinduşii. Unii hinduşi au căutat răzbunare pe Dumnezeu şi fiinţa Sa. Aceasta fiindcă ei au considerat că Dumnezeu a lăsată
67
pradă umanitatea uitării şi morţii. Hinduşii cred că Dumnezeu poate fii extrem de mânios pe creaturile sau făpturile Sale. Toate aceste lucruri au atras cu sine ceea ce am putea denumii tendinţele neortodoxe ale hinduşilor şi a hinduismului cum este tantrismul şi yoga. Aceste practici sunt încercări eşuate de a stabilii un contact sau o relaţie cu Dumnezeu. Mai toate practicile eşuate ale hinduismului au voit un fel de unire cu Dumnezeu şi cu persoana Sa.
Este paradoxal că Dumnezeu a rămas drept cu omul. Omul a fost cel care i-a încălcat poruncile lui Dumnezeu. Ne gândim astfel la ceea ce am putea denumii faptul că omul s-a justificat pentru acţiunile Sale neortodoxe şi străine pe fondul de a îl învinovăţii pe Dumnezeu pentru păcatele şi greşelile sale. Acest lucru s-a văzut în momentul crucial al răstignirii Domnului Iisus Hristos când mulţimile strigau lui Hristos pe cruce: dacă eşti cu adevărat Hristos Fiul lui Dumnezeu de ce nu te dai jos de pe cruce? La fel şi hinduşii au unele practici care am putea spune Îl ispitesc pe Dumnezeu. Aceste practici sunt mai mult decât neortodoxe. Practicile tantrice susţin aberaţii de natură sexuală pe care decenţa şi bunul simţ
nu ne îngăduie să le menţionăm.97 Tantrismul hindus este o religie orgiastică prin excelenţă
ori este cât se poate de clar că acest gen de religie este mai mult un fel de slujire a răului decât a lui Dumnezeu. Conform perceptelor Noului Testament trebuie să aşteptăm întoarcerea hinduşilor la Dumnezeu. Aceasta fiindcă în cuvintele Domnului Iisus Hristos,
„bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte.” Chiar şi în întunericul hinduismului, Dumnezeu îl aşteaptă pe om la pocăinţă şi speră la întoarcerea sa.
În Asia, hinduismul este la sine acasă. Dar mai apoi sunt şi alte regiuni în care hinduismul şi hinduşii şi-au făcut apariţia. Peste tot pe unde mergem putem vedea prin oraşele noastre invitaţii la şedinţe yoga sau de meditaţie transcedentală. Acestea ne promit un fel de restabilire a legăturii nemijlocite cu Dumnezeu imediat şi instantaneu. Fakiri hinduşi sunt cunoscuţi în toată lumea pentru practicile lor. Dar de ce să nu spunem că aceste practici sunt mai mult decât orice un fel de spectacol ieftin şi de prost gust? Mai mult decât orice practicile hinduse sunt un fel de gimnastică care promite un extaz instantaneu.
Aderenţii hinduismului sunt supuşi guruşilor lor şi vor din acest punct de vedere ca toată
umanitatea să adere la brahmanism. Hinduşii s-au simţit şi ei atraşi de existenţa îngerilor dar au căzut într-un păcat mare care a fost interzis de Dumnezeu din timpurile biblice: angelolatria. Angelolatria înseamnă a îi considera pe îngeri dumnezei sau dumnezeu. Acest lucru a fost interzis de Dumnezeu şi de preceptele biblice.
În acest concept vor stărui pe o respingere a concepţiilor hinduse despre îngeri, om şi Dumnezeu. De fapt acesta este şi scopul acestei cărţi. Cititorul după ce v-a parcurge această
carte v-a putea face o distincţie dintre religia adevărată şi falsa religie. Mai multe religii sunt false după cum este şi hinduismul. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate lucra prin intermediul religiilor. Ştim astfel că Sfântul Apostol Pavel a fost persecutor al creştinilor asistând şi încuviinţând moartea Sfântului arhidiacon Ştefan pentru ca mai apoi să se întoarcă la Dumnezeu şi să se convertească la creştinism. Mai mulţi Îl cauză pe Dumnezeu prin diferite religii. Unii dintre ei Îl acuză pe Dumnezeu sincer şi în hinduism. Este adevărat că
sunt puţine şanse să Îl găsim pe Dumnezeu în hinduism dar pentru unii acesta este un fel de a se trezii să spunem spre viaţa religioasă. Viaţa religioasă de mai multe ori îl fascinează pe om şi creează în el setea de ceva diferit de viaţa lui cotidiană. Omul se simte pe sine încă
97 O carte pe această temă a scris-o prin anii 1980 Dionisios Farrasiotis, Marii iniţiaţi ai Indiei şi părintele Paisie Areopagitul (Editura Egumeniţa: Bucureşti, 2009). Această carte exprimă pe larg care sunt concepţiile hinduse despre Dumnezeu şi despre existenţa hinduismului. Cartea este probabil una dintre cele mai bune exemple de respingere a doctrinelor hinduse.
68
separat de comuniunea cu Dumnezeu. Sunt unii care ar face orice pentru a restabilii legătura primordială cu Dumnezeu. Ei uită că Domnul Iisus Hristos s-a întrupat, a murit şi a înviat tocmai în numele religiei.
Prin urmare, cea mai mare greşeală a hinduşilor este că consideră că îngerii sunt tot Dumnezeu. Este o distincţie clară între îngerii lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi. Îngerii lui Dumnezeu sunt din punct de vedere ortodox fiinţe inferioare lui Dumnezeu şi care au scopul de media între Dumnezeu şi umanitate sau Dumnezeu şi lume. Se poate vedea că îngerii lui Dumnezeu au fost prezenţi în momente cheie ale istoriei lumii. Îngerii au fost istoric prezenţi la Naşterea Domnului Iisus Hristos care este din punct de vedere istoric şi naşterea creştinismului. Mai apoi, nu a fost nici un înger prezent la apariţia hinduismului. Trebuie să
ştim că o religie care nu Îl caută pe Dumnezeu nu este o religie adevărată. Această carte este mai mult decât orice o carte introductivă care îşi propune să îl familiarizeze pe cititor cu diversitatea de doctrine şi idei religioase de pe planetă. Avem din fericire o planetă cu extrem de multe crezuri şi idei religioase care dintre care mai diferite sau mai exotice. Din antichitate omul a creat religii. Antichitatea fost astfel prima perioadă sau epocă din trecutul umanităţii în care omul a venit cu noi concepţii religioase. Această preocupare continuă şi în zilele noastre. După cum vedem noi religii apar şi noi secte creştine care promit o legătură
mai mult sau mai puţin adevărată cu Dumnezeu. De ce să nu spunem că mai toate aceste religii sunt false şi eronate şi de fapt nu ne pun în nici o legătură cu Dumnezeu. Acum mai bine de 30 de ani bahaiul a fost o religie cu extrem de mulţi aderenţi în toată lumea. El a stârnit o mulţime de aderenţi atât în apus cât şi în răsărit. Bahaiul este astăzi un fenomen aproape necunoscut.
Mai mult decât orice, lumea ştie foarte bine din cultele idolatre antice că ceea ce în sens natural şi sănătos s-a numit religie unii au întors lucrurile pe dos şi nu au făcut nici o religie. Idolatria antică a fost un fel de cult al diavolilor care s-a manifestat sub diferitele zeităţi idolatre dintre care amintim pe Baal, Astarta, Apolo sau Umanitu. Este cât se poate de adevărat că în America triburile indigene ale pieilor roşii erau în vechime idolatre. Unele dintre ele îşi mai menţin şi azi vechile practici idolatre. Ceea ce este foarte important să ştim este că pentru indigenii americani Umanitu este ceea ce este pentru indienii de azi Brahman.
Cele două religii au foarte multe lucruri în comun. Poate acesta este şi unul dintre motivele pentru care al doilea nume dat indigenilor americani a fost de indieni. Umanitu şi Brahman sunt doi dumnezei identici dar cu nume diferite. Ceea ce diferenţiază pe Umanitu de Brahman este că aderenţii lui Umanitu se angajează în practici şamanice98 în timp ce aderenţii brahmanismului în practici yoga. Oricum indigenii americani şi indienii hinduşi au foarte multe lucru similare în ceea ce priveşte religia. Diferenţa este doar de termeni.
Cititorul care citeşte aceste rânduri trebuie să aibă capacitatea de a înţelege că nu sunt un apărător al hinduşilor şi a hinduismului. Dar sunt conştient că lucrarea diavolilor este puternică în lume după cum a fost dintru începuturi. Aşa a fost cazul în vechime cu idolatria şi cultele idolatre. Ei tot acest diavol lucrează în zilele noastre religii false prin care atrage enorm de mulţi aderenţi. Cum se face că în vremurile noastre nu mai există atât de multă
idolatrie ca şi în vechime? Idolatria a fost una dintre marile probleme ale lumii antice. În 98 Şamanismul este o practică religioasă comună la mai multe religii şi este în sine o religie care pretinde că
poate să îl pună pe om în legătură cu „spiritul lumii.” Astfel, un şaman este o persoană care spre deosebire de restul poate intra în legătură cu lumea spiritelor. Şamanismul este din punct de vedere ortodox o practică ocultă
care ţine de vrăjitorie şi de magie. Cel mai probabil şamanii sunt sub posesia voluntară a diavolilor. Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului (Editura Humanitas: Bucureşti, 1997).
69
lumea noastră de început de secol al XXI-lea idolatria nu mai este o problemă. Ne putem da seama de aici că există o lucrarea malefică în lume care seduce suflete şi vieţi nevinovate pentru a le duce la pierzanie.99
