Creştinismul însă a văzut toată învăţătura şi dogma ortodoxă despre îngeri ca şi un fel de raportare la persoana dumnezeiesc omenească a Domnului Iisus Hristos. Mai mult decât orice ştim că Dumnezeu este cu noi şi noi suntem în grija lui prin sfinţii îngeri. Biserica creştină a considerat că trebuie să avem evlavie faţă de îngeri şi mai mult decât orice să le cerem ajutorul în orice am face. Noi şi noi descoperiri despre diferiţi îngeri păzitori apar în diferite părţi ale lumii care vin să ne contureze o imagine generică a existenţei îngerilor păzitori. Sfinţii Părinţi sunt de părere că atunci când slujim în Biserică de faţă cu noi sunt în mod nevăzut îngerii lui Dumnezeu.
194 Acest acatist îl găsim în Acatistier. În acest acatist avem şansa de a ne familiariza cu cine este şi cum este îngerul nostru păzitor. Deşi nu ne putem vedea îngerul păzitor ştim că acest înger ne poate păzii de lucruri rele şi de primejdii, şi la fel de bine de necazuri. Ceea ce aflăm din acatistul îngerului păzitor este că îngerul păzitor este un ghid sau conducător pentru toată viaţa. Îngerul păzitor ne dă puterea de a ne înţelepţii. Îngerul păzitor ne poate lumina mintea, ne poate îndrepta spre fapte bune, el ne poate pune în minte gândul neîtrerupt la Dumnezeu. La fel de bine din punct de vedere creştinesc îngerul păzitor ne poate ajuta în lupta împotriva patimilor. La fel de bine îngerul păzitor are puterea de a îl ţine pe diavol departe de noi.
145
Un moment central al liturghei ortodoxe ştim că este cântarea imnului heruvimic care este dincolo de orice un imn de laudă adus lui Dumnezeu. Acest imn ne spune că de fapt în Biserică nu facem decât să îi imităm pe îngerii lui Dumnezeu. Imitaţia îngerilor în Biserică
vine să ne spună că nu suntem singuri în Biserică ci suntem asistaţi de îngerii lui Dumnezeu din ceruri care sunt cu noi şi care ne înconjoară cu prezenţa lor. Slujirea pe care noi o facem în Biserică nu are repercusiuni nici in Calea Lactee galaxia noastră şi nici în altă galaxie.
Repercusiunile slujirii îngereşti au loc în ceruri dincolo de univers. Acest lucru este cât se poate de extraordinar. Pentru soarta noastră eternă avem nevoie să ne punem mai mult decât orice în legătură cu îngerii lui Dumnezeu. La fel de bine mai multe fiinţe îngereşti au fost întâlnite în timpul morţii clinice pe care unii au experimentat-o în spitale în urma accidentelor sau a diferitelor boli. A existat astfel o întreagă literatură angelică care mărturisea că în momentele de moarte clinică subiecţii s-au întâlnit cu fiinţe iubitoare de lumină. Aceste întâlniri au fost subiectul a mai multor cărţi şi au deschis foarte multe drumuri în cercetarea medicală.
În lumea secolului al XXI-lea există enorm de multe documente care ne prezintă mai multe terapii cu îngeri sau dincolo de orice ceea ce am putea denumii modalităţi de ameliorare psihică şi psihologică care se face cu ajutorul şi intervenţia îngerilor. Îngerii lui Dumnezeu după cum am spus pot influenţa dispoziţia psihică şi psihologică a persoanei.
Prezenţa îngerilor aduce bucurie şi pace în timp ce prezenţa diavolilor teamă şi teroare. În timp ce pacea vine de a îngeri teroarea vine de la diavoli. Omul după cum am spus este chemat la un demers ascetic în investigaţia sa a îngerilor. Aceasta fiindcă după cum am spus, îngerii lui Dumnezeu sunt mai multe decât orice cei care stau în preajma asceţilor. Marii asceţi ai vechimii nu au fost oameni atât de avansaţi din punct de vedere angelologic dar ei au fost mai mult decât orice ceea ce am putea numii oamenii mult mai aproape de îngerii lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu sunt dincolo de orice ceea ce am putea denumii subiect al propriei noastre mântuirii şi nu avansării noastre tehnice sau tehnologice. Nici tehnica şi nici tehnologia nu ne poate mântui dar îngerii lui Dumnezeu ne pot ajuta în acest proces şi acest lucru este fundamental. De mai multe ori nu vedem legătura dintre a duce o viaţă ascetică şi a fii în comuniune cu îngeri şi cu Dumnezeu. Dacă vom stărui în asceza noastră vom vedea că cele două se leagă una de alta. Îngerii lui Dumnezeu sunt dincolo de orice ceea ce am putea numii echivalentul părinţilor noştri adoptivi din ceruri. Îngerii din ceruri sunt dincolo de orice ceea ce am putea denumii marile taine ale creştinismului. Creştinismul este dincolo de orice ceea ce am putea denumii o taină a îngerilor şi a lui Dumnezeu.
Mari asceţi creştini s-au străduit să imite pe îngerii lui Dumnezeu şi să fie o lumină
spirituală pentru cei din jur. Lumina spirituală a monahilor s-a arătat peste mulţi dintre noi şi foarte mulţi ştiu că toate sfinţenia monahilor vine mai mult decât orice de la îngerii Săi.
Creştinismul crede că îngerii sunt fiinţe supranaturale şi sunt nemuritori. Nemurirea îngerilor poate fii percepută în raport cu omul că iadul este mai mult decât orice un cimitir al diavolilor. Lumea îngerilor după cum am spus nu este o lume care se bazează pe trăsăturile lumii materiale şi pe trăsăturile unei lumii supranaturale. Vedem că de mai multe ori îngeri le-au vestit sfinţilor fapte care se vor petrece. Creştinismul a fost o religie a îngerilor lui Dumnezeu dar mai mult decât orice el este o religie care are probabil cel mai sistematic cult al îngerilor dintre toate religiile lumii. Din punct de vedere istoric creştinismul se află de mai bine de 2000 de ani în aşteptarea celei de a doua veniri sau a parusiei. Această a două venire v-a aduce cu sine învierea morţilor şi judecata universală. Aceste fapte vor fii realizate şi asistate de îngerii lui Dumnezeu. La cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos se v-a 146
realiza separaţia finală în plan global dintre cei răi şi cei buni. Acesta nu v-a mai fii un timp obişnuit ci se v-a intra în timpul eshatologic. Eshatologia ortodoxă este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii un timp care v-a fii instaurat cu putere în istoria umană de îngerii lui Dumnezeu.
„„Un înger deci este o fiinţă inteligentă, veşnic mişcătoare, liberă, necorporală, care liturghiseşte lui Dumnezeu şi a primit în firea/natura lui nemurirea prin har, dar a cărui gen şi definiţie a fiinţei o ştie numai Dumnezeu. Se numeşte însa necorporal şi nematerial faţă de noi; căci faţă de Dumnezeu, Singurul incomparabil, totul e aflat gros şi material, pentru că numai Dumnezeu este nematerial şi necorporal… Sunt circumscrişi, căci atunci când sunt in cer nu sunt pe pământ, şi când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ nu mai rămân în cer. Dar nu sunt limitaţi de ziduri, uşi, zăvoare şi peceţi, fiindcă sunt neimitabili. Spun neimitabili, fiindcă nu se arată celor vrednici, cărora va voi Dumnezeu să li se arate, aşa cum sunt ei, ci într-o forma schimbată, cum pot sa-i vadă cei ce vad. … Fiind minţi/inteligente, sunt în locuri inteligibile, nefiind circumscrişi în mod corporal — fiindcă potrivit firii/naturii nu au o formă în mod corporal, nici nu au trei dimensiuni —, ci prin prezenţa ş i lucrarea lor in mod inteligibil acolo unde li s-ar porunci şi nu pot sa fie si sa lucreze în acelaşi timp şi aici si acolo… Sunt tari şi gata spre împlinirea poruncii lui Dumnezeu şi prin rapiditatea firii se găsesc îndată acolo unde le-ar porunci, păzind părţile pământului, patronând neamuri şi locuri, după
cum li s-a rânduit de Creatorul, gospodărind cele ale noastre şi ajutându-ne;potrivit voinţei şi puterii lui Dumnezeu sunt pururea deasupra noastră şi in jurul lui Dumnezeu… Văd pe Dumnezeu pe cât le e cu putinţă şi acest lucru le este hrana”195
Prin urmare, am arătat că de la începuturile lui creştinismul a conceput angelologia ca fiind ascetică şi spirituală. Lumea şi vremurile s-au schimbat dar dincolo de toate acestea îngerii au rămas la fel şi funcţiile lor sunt aceleaşi dincolo de toate secolele şi epocile istorii umane. Cât v-a exista om el v-a fii o fiinţă în procesul mântuirii. Cei care vor să se mântuiască vor avea nevoie întotdeauna de ajutorul îngerilor. Trebuie să diferenţiem mai mult decât orice lucrarea îngerilor de lucrarea diavolilor. Aceste lucrări sunt antagonice şi sunt ireconciliabile. În această viaţă suntem chemaţi să facem o alegere: dacă suntem de partea îngerilor lui Dumnezeu sau de partea diavolilor. Faptele bune şi virtuţile ne duc de partea lui Dumnezeu în timp ce faptele rele ne duc de partea diavolilor. Balanţa nu este am putea spune una de natură ştiinţifică ci una de natură morală. Moralitatea ne face asemănători ai îngerilor care şi ei au fost morali când au ales să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu ci să îi urmeze Lui. Am încercat să prezentăm în acest capitol care este concepţia sau viziunea generică a creştinismului despre sfinţii îngeri. Îngerii au fost menţionaţi în scrierile biblice, mai apoi în cele ale părinţilor apostolici şi mai apoi în scrierile sfinţilor părinţi. Sinodul al V-lea ecumenic de la anul 553 a respins teoria origenistă care susţinea că diavolii vor fii restauraţi înapoi la calitatea de îngeri. Din această cauză cultul ortodox a respins rugăciunile pentru diavoli. Dogma ortodoxă a susţinut că până la a doua venire a Domnului Iisus Hristos cei morţi pot fii mântuiţi şi din acest motiv Biserica a rânduit rugăciuni pentru ei. O parte dintre rugăciunile pentru cei morţi sunt adresate şi îngerilor lui Dumnezeu. Se ştiu mai multe cazuri în care în urma rugăciunilor celor vii pentru cei morţii îngerii lui Dumnezeu au scos sufletele celor morţi din iad.
Încheiem acest capitol cu o frumoasă poveste care ne arată că judecăţile lui Dumnezeu şi ale îngerilor Săi sunt mult mai bune decât ale noastre: „O familie nu avea decât un copil.
195 Expunerea credinţei ortodoxe, 2, 3.
147
Dar, o boală nemiloasă îl cuprinse pe copil şi într-o noapte pe când aţipiseră părinţii lângă el, copilul a murit. Când s-au trezit, s-au uitat la copil şi li s-au părut că doarme liniştit. Au suflat uşuraţi şi vorbeau bucuroşi, că poate boala o fi încetat. A trecut un ceas, două, trei, au început să se neliniştească pentru că nu se trezea copilul. S-au dus mai aproape să-l vadă
dacă suflă, şi, înfricoşaţi, au văzut că era mort copilul lor. Au început să plângă şi să bocească
că s-a dus bucuria vieţii lor şi nădejdea bătrâneţilor. Toată ziua au făcut pregătiri, pentru a face o înmormântare frumoasă. Seara, obosiţi de lucru şi de atâta plâns, au adormit. Mama copilului, s-a rugat toată ziua lui Dumnezeu să-i mai arate copilul viu, iar tatăl la fel. Supăraţi, ziceau că, numai aşa mai pot crede în Dumnezeu. Dacă un singur copil au avut şi pe acela i l-au luat, atunci, cum pot să mai creadă în mila Lui de oameni, şi în bunătatea Sa? Şi cu astfel de gânduri s-au culcat. În vis, vine la mamă, un tânăr îmbrăcat în haine albe [înger] şi-i zice:
- Hai cu mine să-ţi arăt copilul! Ea, s-a dus cu tânărul acela. Au intrat într-o grădină plină
cu tot felul de pomi, cu flori şi iarbă pe jos, cu cântec de multe păsărele, cu o lumină plăcută, acolo şi-a văzut copilul îmbrăcat într-o cămăşuţă de sus până jos, albă şi strălucitoare, era împreună cu multe cete de copii ce se plimbau prin acea grădină şi cântau de fericire. Atunci, ea, a dat să-l strige, dar tânărul n-a lăsat-o şi s-a trezit. Avea o oarecare mângâiere în suflet pentru că-şi văzuse copilul atât de fericit, dar, inima ei dorea să fie în lume cu ea şi a început să plângă din nou. A doua zi, a continuat cu pregătirile pentru înmormântare, iar seara şi-a făcut rugăciunea în acelaşi fel, cerând de la Dumnezeu să-l aducă înapoi pe copil şi a adormit. Tânărul acela, i s-a arătat din nou în vis. A luat-o şi a dus-o într-un loc întunecos, o peşteră, unde i se părea că aude plânsul copilului ei. Ea îl întreabă pe tânăr dacă este copilul ei şi dacă îl poate vedea. Atunci, întunericul s-a ridicat şi a văzut pe un tânăr ce semăna cu copilul ei, însă, era mai mare, stătea într-o mocirlă urâtă plină de gângănii ce îl muşcau îngrozitor. Ea, a rămas nedumerită, tânărul a dus-o înapoi şi ea s-a trezit. Era foarte înspăimântată şi nu ştia ce să creadă pentru că tânărul din acea mocirlă semăna leit cu fiul ei, numai că, era mai mare. Cu o seară în urmă îl văzuse pe fiul ei în acea grădină frumoasă
şi se mira, când a avut timp să crească şi cum de ajuns acolo? Dar neputând să-şi explice, a crezut că a fost doar o nălucire şi a început să plângă din nou şi să ceară de la Dumnezeu copilul înapoi. Venind preotul, pentru a face slujba înmormântării, l-a primi cu mare tânguire şi cu făgăduinţa că, nu va mai crede în Dumnezeu de nu-i va da copilul înapoi. Atunci, Dumnezeu a poruncit să se întoarcă sufletul copilului înapoi în acel trup. Sufletul venind până
la trup şi când l-a văzut putregai şi atât de urât, nu voia să intre. Iar îngerul, i-a zis:
- Trebuie să te întorci în lume, pentru că părinţii tăi te cer şi nu voiesc ca tu să fii aici.
Sufletul copilului a intrat cu mult plâns în acel trup şi trupul capătă viaţă. Văzând lumea această minune, s-a speriat. Văzându-l părinţii înviat, l-au îmbrăţişat, şi l-au dus casă cu multă bucurie. Trecând an după an, copilul a crescut mare şi a început să înveţe tot felul de obiceiuri rele ce sunt în afară de lege. Părinţii, primeau ocară de la oameni pentru educaţia rea a copilului. Copilul fura, bătea, fuma, înjura, desfrâna, s.a.m.d. Adesea îşi ziceau părinţii că, mai bine îl lăsau să fi fost mort, decât atâta ruşine să primească de pe urma lui. Într-o bună zi, copilul lor la vârsta de 20 de ani, s-a dus la furat cu alţi tineri de seama lui şi cu această ocazie au ucis pe omul care păzea şi care se trezise de gălăgia lor. Autorităţile i-au prins şi i-au judecat condamnându-i la moarte, pentru ca să fie moarte pentru moarte.
Părinţii, de mare supărare nu mai puteau nici să mănânce, nici să se odihnească, şi nici în lume nu mai puteau să iasă de ruşine. Şi aşa trudiţi de multa lor supărare, adormiseră
copleşiţi de atâta oboseală şi durere. Tânărul îmbrăcat în haine albe, a venit la ei şi le-a zis:
- Haideţi cu mine, până la fiul vostru, pentru că vă cheamă!
148
Şi ei bucuroşi s-au sculat şi în mare grabă au plecat. Tânărul luminat, i-au dus în aceeaşi peşteră întunecoasă de mai înainte, cu mult noroi şi plin de gângănii, unde, aud ţipând glasul fiului lor. La porunca tânărului, întunericul s-a ridicat şi au văzut pe fiul lor în acel loc chinuindu-se şi ţipând de durere cum îl muşcau acele gângănii. Părinţii copilului, au început şi ei să plângă şi căutau să-l scoată de acolo. Însă copilul lor, le-au zis:
- N-aţi voit să fiu în grădina cea frumoasă unde eram fericit şi mă jucam cu copii de seama mea, aţi voit să fiu aici! Şi, întunericul s-a lăsat peste acea peşteră, iar ei s-au trezit spunându-şi cele văzute şi au zis:
- Mari sunt minunile Tale Doamne şi cine poate să înţeleagă pasul omului decât Tu – şi, au murit.”196
CONCLUZII
„Nici o virtute nu îl face pe om mai asemănător cu îngerii lui Dumnezeu decât a imita modul lor de viaţă”
Sfântul Ioan Casian
Din mila lui Dumnezeu volumul nostru despre îngeri în marile sau religiile majore ale lumii se încheie aici. Astfel de lucrări au fost scrise şi de alţi autori europeni şi prin urmare nu sunt un unicat într-o astfel de scriere.197 Această lucrarea se doreşte mai mult decât orice o lucrare care să îşi aducă un minim raport la procesul de unificare religioasă care este dus la ora actuală de mai multe entităţi sau formaţii religioase. O umanitate dezbinată şi divizată nu este de folos nimănui. Rolul religiei este de a ne unifica şi ca fiinţe şi ca şi creaţii a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi ne acceptă ca şi copii şi creaţii Sale. Din trecut şi mai ales în secolul al XX-lea putem învăţa că trebuie să folosim religia şi credinţa în spre o lume mai unită şi mai bună. Religia a divizat şi continuă să divizeze fiinţele umane uneori cu preţul vieţii proprii. În numele religiei s-au luat mai multe vieţii omeneşti.
În această carte am încercat să prezentăm o viziune pozitivă asupra marilor religii ale lumii fiindcă după cum am spus au fost mult prea multe diviziuni şi neînţelegeri din punct de vedere religios ca să continuăm procesul de separare sau separaţionist în plan religios.
Menirea religiei este de a ne unifica şi a ne face să ne simţim unii pe alţii fraţi şi egali. Aceste aspiraţii sunt în sufletele şi minţile a mai multor oamenii de pe toate colţurile planetei pământ. Procesul de unificare al religiilor ar putea să se realizeze dacă ar exista rugăciune sinceră şi adevărată între adepţii diferitelor religii ale planetei. Evul mediu a adus cu sine un nou capitol în istoria lumii, este vorba mai mult decât orice de ura religioasă sau dispreţul religios. Acest dispreţ a fost mai mult decât orice ceea ce am putea denumii ura religioasă
